Oana Giurgiu: „Ce nu ratează niciodată în artă? Sinceritatea”

Oana Giurgiu regizează şi produce filme în România. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi Şcoala Superioară de Jurnalism. A activat mult timp în televiziune, după care şi-a spus că ar mai fi şi alte lucruri de făcut. Aşa s-a apucat de film.

Oana crede că povestea cu filmul a început „odată cu colapsul televiziunii în 2004, când căutam ceva de făcut. Era momentul în care televiziunea din România nu făcea decât emisiuni de studio sau emisiuni live şi eu nu aveam ce face acolo, eu făcusem reportaj TV, făcusem documentare TV şi a venit acel moment critic în care nu ştiam ce să fac. Era limpede că profesia mea nu îşi mai avea locul în noua ordine economică. Atunci, soluţia a fost să găsesc altceva de făcut care să îmi dea o oarecare satisfacţie”, îşi aminteşte producătoarea.

Din jurnalism în cinematografie

Spune că îi era foarte frică, pentru că nu ştia ce anume se va întâmpla, „şi e şi foarte trist să-ţi părăseşti profesia”, adaugă Oana. Pe atunci, un coleg de-al său primise o propunere să lucreze la un film, „habar nu aveam cum se fac filmele, noi făcusem videoclipuri muzicale sau reclame, dar nu ştiam ce înseamnă să faci un film, şi dacă aş fi vrut să mă alătur şi eu lui, ar fi avut curajul să intre în povestea asta”, adaugă Oana. Era vorba de „Moartea domnului Lăzărescu”, primul film la care a lucrat Oana Giurgiu şi care a fost, de altfel, foarte bine primit de critici. I s-a părut interesant şi provocator să lucreze în această sferă.

„Eu căutam locaţii şi mi se părea că există şi o parte creativă pe care pot s-o aduc filmului, adică nu eram pur şi simplu un angajat care caută să facă ceva pe platoul de filmare. Locaţiile pe care le-am ales sunt cele în care s-a turnat filmul. Deci, dacă a ieşit bine şi i-au plăcut şi regizorului, ăsta a fost şi meritul meu. Era aşa o satisfacţie şi asta m-a atras, de asta am şi rămas, pentru că mi se pare minunat că nu eşti nu doar un contabil, ai şi tu partea ta de creativitate într-un proiect cum e un film”, relevă Giurgiu.

Producătoarea mai spune că fiecare etapă a filmului are ceva greu de realizat. „Încep tot felul de fricţiuni şi tot felul de conflicte, pe care tu trebuie să le aplanezi. La un moment dat, realizezi că în timpul filmării, în loc să te ocupi de o grămadă de alte lucruri, sarcina ta e să împaci spiritele”, spune Oana Giurgiu.

Trei sute de broaşte pentru un film

Munca în producţia de film s-a lăsat cu miliarde de amintiri interesante pentru Oana Giurgiu. „Nu există nici măcar un film în care lucrurile să funcţioneze normal şi firesc. Trebuie să rezolvi nişte lucruri care sunt complet aberante pentru majoritatea oamenilor de pe planetă”, spune, zâmbind, producătoarea. Îşi aminteşte, în acest context, de un film la care avea nevoie să facă rost de trei sute de broaşte. „Am aflat atunci că broaştele, la începutul lunii septembrie, intră în hibernare, intră în mâlul de pe fundul lacului şi nu mai ies de acolo până nu se face cald afară. Atunci, am rugat pe cineva să-mi culeagă nişte broaşte din Deltă, m-am gândit că dacă aruncă o plasă, sigur o să găsească multe broaşte. Nu s-a mai găsit niciuna. Eram disperată. Am reuşit să găsesc, până la urmă, în lacurile de pe marginea Bucureştiului. Plăteam copiii cu câte un leu pentru broască”, adaugă Oana.

Producătoarea de film mai spune că trece peste situaţiile dificile cu foarte mult umor. „Chiar dacă pare neserios că regizorul îţi cere o grămadă de muşte, trebuie totuşi să i le dai. Adică orice aiureală din astea din orice scenariu de film trebuie făcută, până la urmă, şi ca s-o faci trebuie să te interesezi şi să încerci să înveţi despre fiecare lucru. Inclusiv să înveţi cum funcţionează un anumit utilaj sau o anumită fabrică”, relevă producătoarea.

„Cred că regizorii din Moldova sunt foarte talentaţi”

Despre cei care fac primii paşi pe tărâmul cinematografiei, Oana crede că „vor trăi frustrarea faptului că nu vor putea pune în aplicare ceea ce au învăţat despre film. Tocmai de asta eu sugerez ca în perioadele libere pe care le au, să se ocupe de altceva, să încerce să exerseze în alte domenii, în alte zone: să facă scurtmetraje, să facă reclame, să lucreze la filme de producţie, să organizeze evenimente, sau să încerce să ajungă în anumite echipe de filmare, unde ar putea să facă un pic de iniţiere”.

Oana mai crede că regizorii din R. Moldova sunt foarte talentaţi, „numai că vor avea nevoie de foarte mult ghidaj şi vor avea nevoie să izbească cu capul în sus, pentru că în momentul în care se va deschide piaţa asta, îşi vor da seama că nu e uşor”, menţionează producătoarea.

În altă ordine de idei, ne mărturiseşte că atunci când vede filmul pe ecran, ceea ce simte în primul rând e o uşurare. „Dincolo de asta, e o mare bucurie. Pe mine mă emoţionează momentul acela foarte tare. E foarte puternic. Mai apoi, citesc ce spun criticii. M-au revoltat uneori anumite critici care nu aveau legătură cu filmul şi făceau trimitere la alte chestii. Dar, de regulă, criticii observă defectele reale ale unui film şi mai enervant e atunci când le ştiai dinanite şi nu ai reuşit să le combaţi. Asta e cel mai trist. Un film e făcut totuşi de o echipă, şi regizorul e stăpânul nostru”, subliniază Oana Giurgiu.

Totuşi, „Ce nu ratează niciodată în artă? Sinceritatea. Dacă eşti sincer şi curios şi vrei să cauţi adevărul în ceea ce faci. Dacă o faci numai pentru a impresiona, vei fi trădat imediat”, conchide producătoarea de film.