Oameni Lică Sainciuc: „«Nani-nani», prima cărțulie pentru copii tipărită la Chișinău în grafie latină, a provocat reacția furibundă a Moscovei”

În ziua în care Grigore Vieru ar fi împlinit 90 de ani, 14 februarie 2025, l-am căutat pe Lică Sainciuc, pictorul grafician care, împreună cu poetul, a ilustrat cele mai valoroase cărți pentru copii în perioada Renașterii Naționale. I-am cerut niște amintiri despre unul dintre cei mai iubiți poeți ai românilor.

„Nu sunt mare povestitor. Scriitorii știu să vorbească, neîncetat și fără pauze”, a încercat să explice pictorul cu ironie. Lică Sainciuc spune că relația sa cu Grigore Vieru a crescut odată cu renașterea în Basarabia a  limbii române în scris latin. „Când a venit momentul, când am înțeles că limba română revine la ea acasă, noi eram deja pregătiți să scriem, să desenăm, să tipărim literele românești. Mulți, probabil, consideră că totul s-a produs de la sine. Dar nu. Literele latine pluteau în aer și atunci când a venit momentul, ele au fost așternute pe pagini și pe coperțile unor cărți ca să poată fi citite. Apropo, știți care a fost formula acceptată atunci de Moscova? «V poreadke experimenta»,  așa se spunea. Asta însemnând – încercați, cei de la Moscova fiind siguri că nu va ieși nimic și vom renunța. Atunci ei ar fi spus: am experimentat, am dat voie, dar, vedeți, nu a ieșit nimic. Cu doar câteva luni înainte de adoptarea, la 31 august 1989, a Legii cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină, eram foarte entuziasmați. Pe atunci, pornisem deja seria «Codobelc», cărțulii mici, care au ajuns o colecție de 24 la număr. Am mers la editură, la Constantin Dragomir. I-am propus să edităm o cărțulie în litere latine. A fost de acord, dar apăruse altă problemă – tipografia nu avea litere, nu avea fonturi, nu avea caractere latine. Ei pentru manuale de franceză aveau fonturi, dar pentru limba română nu aveau. Era clar că nu aveau ca să nu se facă”, povestește Lică Sainciuc pagini mai puțin cunoscute din istoria revenirii limbii noastre la grafia latină.

— Și ce ați făcut în lipsa literelor latine?

— Le-am scris de mână. Acea cărțulie se numește „Nani-nani”. Eu eram pregătit, eventual, să scriem literele și de mână. Spre asta mergeam. Am scris-o cu rapidograful. Pare culeasă, dar în realitate, sunt litere latine scrise de mână. La tipografie a fost prezentată sub formă de foi grafice și ei au fost nevoiți să o tipărească. A ieșit într-un tiraj de 300 de mii de exemplare. „Nani-nani”, prima cărțulie pentru copii tipărită la Chișinău în grafie latină, a provocat reacția furibundă a Moscovei. Îmi amintesc, atunci, Mihai Cimpoi, fiind deputat, declarase în Parlament că la Tiraspol, această broșură „Nani-nani” a fost arsă. Vă imaginați ce atitudine aveau, câtă ură adunaseră ei față de limba română? 

— Cum reacționa Grigore Vieru la tot ce se întâmpla?

— Grigore Vieru avea un simț al umorului foarte fin. Era glumeț. Grigore Vieru era foarte pasionat de orice colaborare cu copiii. Legat de „Albinuța”, la început el nu știa cum anume o să iasă. Pe atunci, făcuse deja cărțulia „Cum mi-am învățat băiatul cifrele și număratul”, ilustrată de Isai Cârmu. Apropo, prima „Albinuță” a apărut la Moscova, în limba rusă. Era altă concepție, alt format, dar acolo s-a tipărit repede. Apăruse cu vreo jumătate de an mai devreme decât „Albinuța” noastră. Fiecare literă era ilustrată cu o poezioară. La Chișinău, Vieru pusese condiția ca pictorul care va ilustra cartea să cunoască numaidecât limba română. La noi erau doar vreo trei pictori care știau româna: Isai Cârmu, Igor Vieru și eu… Se dăduse o sumă foarte mică de bani pentru editarea acestei cărți. Igor Vieru era cam obosit, pentru că, pe atunci, își bătuse tare joc de el. A trecut un val de răutate peste el și peste Abecedarul lui – primul Abecedar tipărit la noi. Se legase că ar avea desene naționaliste. I-au și interzis desenele și ca să nu mai fie dubii de naționalism, au comandat unui pictor de la Moscova să facă Abecedarul moldovenesc. Acel pictor îl prezentase pe Guguță la scăldat cu căciula pe cap. Atunci s-a și iscat un mare scandal… 

— Glebus Sainciuc, tatăl dumneavoastră, cum reacționa la aceste întâmplări?

— Tata participa la toate discuțiile cu multă admirație. Tata nu se supăra și nu critica niciodată pe nimeni. El întotdeauna susținea puternic talentele.

— „Casa mică”, o cărțulie despre copiii războiului din Ucraina, cum a apărut?

— Întâmplător. Cineva voia să facă o carte despre refugiați. Mi-au propus să lucrez la ea. Am o prietenă, sora căreia locuiește la Kiev. Ei îmi povesteau cum trăiesc prin subsoluri, cum se chinuie, cum le este extrem de greu pe timp de război. Am rugat-o să mă ajute cu niște desene ale copiilor din Kiev. Așa a început totul. Desenul de deschidere era despre o familie. Erau toți, dar bunicul nu era, pentru că plecase în Australia să studieze viața cangurilor. Într-o zi, pe când se jucau, copiii au auzit bubuituri. Au fugit până au ajuns la frontieră… Nu știam cum o să se termine. Cartea mea s-a încheiat cu sfârșitul războiului care nu s-a încheiat încă. Și asta e groaznic. Eu nu pot uita propaganda războiului atomic care se făcea în perioada sovietică… Eu mă temeam atunci că bătrânii, copiii, nu vor înțelege să se ascundă de „ciuperca” atomică. Ce se întâmplă în Ucraina îmi răvășește amintirile. 

— Munciți și creați cărți pentru copii în perioada în care aceștia sunt tot mai atașați de telefoane, de tablete sau de computere… Cum pot fi readuși copiii la cărți? 

— Nu cred că trebuie să-i reîntoarcem la carte. Tot ce preferă ei astăzi sunt, de fapt, cărțile moderne. Totul evoluează în această viață. Prima carte, „Mama Gâscă”, de Charles Perrault, a apărut acum peste 200 de ani, fiind prima culegere din folclorul copiilor. Când eram mic, nu existau cărți colorate. Erau doar alb-negru și le coloram noi cu creioane sau cu alte vopsele, dacă găseam. Apoi au apărut cărțile colorate. Acum cărțile sunt online. Totul se modernizează. Îmi erau dragi cărțile, voiam să fac și eu cărți. Prima carte citită, pe care eu nu puteam să o înțeleg, era despre „Soroca vorona cașu varila, etomu dala, etomu dala, etomu ne dala…” Eu nu înțelegeam de ce mama a decis să nu-l hrănească pe puiul care nu a muncit. De ce nu s-a gândit, poate puiul era bolnav, poate nu putea munci? Azi mă bucur că mie părinții nu-mi cumpărau cărți de astea. Mama mi-a cumpărat două cărți, pe care le am și până acum, una de Andersen și alta – „Povești cinezești”… Sunt tare scumpe pentru mine.

— Ce mai faceți?

— Lucrez la o carte foarte actuală, despre un soldat rus – Ivan Turbincă. E povestea lui Ion Creangă ilustrată altfel. În carte, soldatul rus e întruchipat de un prieten de-al meu, care făcuse serviciul militar în Armata Sovietică, ajungând chiar să înăbușe Primăvara de la Praga. „Nu te teme de omul beat care cântă, o să vezi că e om bun, are doar câteva carboave și o să ni le dea”, îi zise Dumnezeu lui Sfântul Petrea, deghizându-se ambii în cerșetori. Așa a și fost, soldatul  a împărțit cerșetorilor puținii bani pe care îi avea, după care Dumnezeu îi satisfăcea orice dorință. Cum spuneam, în această ediție, Ivan Turbincă e prietenul meu, care făcuse serviciul în Armata Sovietică, fiind trimis să înăbușe Primăvara de la Praga; Sfântul Petrea e Coliță Pojoga (fotograful, n.r.), plecat recent în lumea celor drepți; boierul e Valentina Rusu-Ciobanu, iar Dumnezeu… Dumnezeu m-a făcut pe mine după chip și asemănare… Așa a ajuns și chipul meu în această carte.

Lică Sainciuc: Artist plastic în domeniul graficii de carte pentru copii. Este cunoscut mai ales pentru ilustrarea „Albinuței” de Grigore Vieru, dar a ilustrat și peste o sută de cărți din creația lui Ion Creangă, Spiridon Vangheli, Petru Cărare, Constantin Dragomir sau Cezar Petrescu. Lică Sainciuc este singurul fiu al pictorilor Valentina Rusu-Ciobanu și Glebus Sainciuc. Este licențiat al Institutului Politehnic din Chişinău, secţia Arhitectură (1971). „Cele mai frumoase flori”, publicată în 1964, este prima sa carte ilustrată în linogravuri, dar care a fost oprită din cauza cenzurii sovietice în perioada lui Nikita Hrușciov. Lică Sainciuc a elaborat scenografia şi păpuşile pentru spectacolele: „Ivan Turbincă”, de Ion Creangă, la Teatrul „Licurici”; „Această copilărie îndepărtată”, de Serafim Saca, la Teatrul „Luceafărul”; „Iorgu de la Sadagura”, de Vasile Alecsandri, la Teatrul „V. Alecsandri” din Bălţi;  „Păsările tinereții noastre”, de Ion Druţă, la Teatrul „V. Alecsandri” din Bălţi. Lică Sainciuc este autorul mai multor cărți despre Chișinău. Deține Ordinul de Onoare și este laureat al Premiului Național al R. Moldova.