Oameni Învățătoarea Valentina Moscvin: „Viața sinceră, curată, poate fi numai printre copii”
Despre sine, Valentina Moscvin, învățătoare de clasele primare la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău, spune că este un om ca toți oamenii. „Uneori, sunt un copil, așa îmi zice și soțul, mai ales atunci când sunt mai sensibilă. Pentru mine, nimic nu poate fi mai frumos decât un copil. Poate de asta, încă din copilărie, mă visam profesoară”, povestește Valentina Moscvin la apusul unei zile de Duminică, zi în care reușise să se pregătească pentru orele din ziua următoare, dar și să hoinărească împreună cu soțul în căutarea frunzelor de păpădie.
„De ceva timp, mai exact, după COVID, am înțeles că sănătatea nu mai poate fi neglijată. Vreau să cred că și copilașii din clasa mea au înțeles asta, pentru că ori de câte ori am ocazia, le împărtășesc gândurile mele despre sănătate”, spune profesoara. Pe frontispiciul Liceului „Ștefan cel Mare” descopăr un aforism al Regelui Ferdinand: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește în ea.”
— Cine are grijă de spiritul acestei instituții?
— Toți împreună: copiii, părinții, pedagogii. Doar împreună spiritul devine puternic.
— Cum vi se par copiii astăzi și de ce, deseori, chiar și părinții găsesc mai greu calea spre sufletele celor mici?
— Probabil, nu-i pot înțelege, pentru că au trăit altă viață. Nu erau atâtea tehnologii. Când am luat această clasă, am avut o discuție cu părinții și i-am rugat ca la ore copiii să nu aibă deloc telefoane, deoarece, deseori, telefoanele îi împiedică să însușească deprinderi și cunoștințe. Telefonul e un obiect fără suflet, dar copilul are nevoie să comunice, să contempleze cu ochii larg deschiși lumea din jur, au nevoie să se joace. Noi zilnic ieșim afară cu elevii. Chiar avem o echipă de fotbal formată din copii. Sarcinile mai dificile le însușim prin joc, astfel încât ei nici să nu simtă că depun efort. La ore, reușim să îmbinăm jocul cu materia. Am și inventat „fotbal matematic”. Pe această cale, copiii au învățat înmulțirea, împărțirea etc. În baza unui tabel, ei rezolvau probleme, toți visând să devină deținătorii tricoului cu nr. 10. La final, am improvizat cum Ronaldinho i-a înmânat lui Messi acel miraculos tricou. Pasiunea pentru fotbal în clasa noastră a început de la doi copii care încă de la grădiniță erau fotbaliști. Acum, unul de la altul, majoritatea au îndrăgit acest sport, inclusiv fetițele. Mă implic și eu uneori și joc fotbal cu ei. Atunci îi văd foarte fericiți. Deseori, ajungând acasă, după ore îndelungi de muncă, ai impresia că nu mai ai puteri, că ești epuizată. A doua zi, energia pe care o emană te copleșește când ajungi să-i revezi, când îi auzi cum se bucură. Atunci devii imediat alt om.
„Am discutat și ne-am jucat mult până am devenit o lume omogenă”
— Cum arată o clasă cu 41 de copii de 7-8 ani?
— Familiile din care vin sunt diferite, dar avem grijă ca în clasă ei toți să fie la fel. Învățătorii din clasele primare știu ce înseamnă să formezi o clasă din copii care încă nu știu a-și lega șireturile la pantofi… În clasa noastră sunt 21 de băieței și 16 fetițe – 41 de copii. Majoritatea au venit la școală având deprinderi sumare… La început, dacă unul se împiedica și cădea, ceilalți puteau să râdă. Am lucrat mult asupra relațiilor între copii. Am discutat și ne-am jucat mult până am devenit o lume omogenă. Foarte mult ne-a ajutat în acest sens masa comună, servită zilnic la recreații. Când venim de afară, copiii servesc gustările luate de acasă. Toți sunt foarte atenți. Deseori, când observă că cineva nu are cu el o gustare, se împart cu el prietenește. Sunt empatici, sensibili… Am avut un copilaș care a suportat trei intervenții într-o singură zi. Am suferit mult atunci. Le-am scris și copiilor – să ne rugăm împreună de sănătatea acelui copilaș. Și ei au înțeles că gândurile lor pot reduce din durerea acestui coleg.
— De unde, care sunt circumstanțele în care apare bullyingul în rândul copiilor?
— În clasele primare nu observ acest fenomen și nu știu cum să explic de unde vine această cruzime. Se pare că societatea le oferă condiții, familiile uneori nu sunt suficient de atente la ce se întâmplă în sufletele copiilor. Și pandemia a transformat lumea. Acea perioadă de izolare și-a lăsat amprenta asupra relațiilor din societate, dar și din familie. Alți copii devin cruzi pentru că au de toate și nu cunosc ce înseamnă lipsuri. În cazul decesului copilului de la Bubuieci, toți acuzau școala, fără să accepte ideea că profesorii nu au atât de multe pârghii ca să le insufle copiilor stare de bine. Cred că în astfel de situații trebuie să existe pedepse și pentru copii, dar și pentru familiile în care cresc copii fără frâne. Mereu încerc să le vorbesc copiilor că mai important decât orice obiect material este relația omenească cu cei din jur. Îmi amintesc, când copiii dintr-o promoție care absolviseră deja școala și erau împrăștiați prin lume, s-au adunat la Chișinău cu o ocazie tristă – decedase tatăl unui coleg. Când ne-am întâlnit toți, am plâns și pentru colegul care a rămas orfan de tată, dar și pentru acea întrevedere spontană, cumva nesperată.
„Cu 40 de copii e dificil să ai grijă și de incluziunea unui copil cu probleme dificile de sănătate”
— Educație incluzivă. Cum sunt acceptați și tratați în școlile de la noi copiii cu probleme de sănătate?
— Prin școli, aproape în fiecare clasă sunt astfel de copii. Nu e simplu, pentru că ei suferă de patologii diferite. Chiar eu avusem cândva în clasă un copilaș care, periodic, avea accese de agresivitate. Am discutat cu elevii din clasă, să fie atenți, să nu-l provoace. Era un caz greu de gestionat. Acel băiețel avea stări în care nu se putea calma și erau traumatizați alți copii. În alte țări sunt câte 8-10 copii în clasă și câte 2-3 cadre didactice. La noi, cu 40 de copii, e dificil să ai grijă și de incluziunea unui copil cu probleme de sănătate. Rămân ceilalți neinstruiți, nu pot acumula tot de ce au nevoie. Noi îi acceptăm, suntem alături de ei, dar e o problemă ca într-o clasă cu 40 de copii să le poți împărți tuturor dragoste și cunoștințe.
— Cum se întâmplă că, deseori, școala îi învață pe copii carte, dar nu și reguli de viață?
— Nu cred… Eu încerc să fac legătură cu viața la orice lecție. Bunăoară, cu diferite ocazii, am plantat copaci, alte plante. Într-o zi, am plantat trei tei. Copiii le-au dat nume, alergau cu sticluța cu apă, le turnau la rădăcină, urmărind cum înmuguresc… La orice teme găsesc legătură cu viața reală, cu episoade istorice sau de actualitate. Am instituit un stil de predare întemeiat pe studierea afectivă. Așa încerc să dezvolt componentele motivaționale: încrederea în forțele proprii, siguranța în rezolvarea problemelor, bucuria descoperirii și satisfacția succesului. De altfel, deseori, copiii vin de acasă total nepregătiți de viață, mulți nu au deprinderi elementare. Altădată, copiii erau mult mai independenți. Ca să creștem armonios, îi obișnuiesc pe copii să-și rezolve singuri problemele și să nu implice părinții. Dacă nu și-a scris temele sau dacă nu a reușit să se pregătească de ore, să vină să-mi spună ei, nu părinții. Le spun să vorbească ei cu mine, eu fiind prietena lor. Îi înțeleg, dar trebuie să ținem toți cont de timpul nostru. Am observat că acei copii care acasă sunt mai independenți, mai stăpâni pe situație, se descurcă mai bine la școală.
— Avem o clasă politică învechită. Poate sau nu școala pregăti oameni noi? Poate forma lideri?
— Școala va reuși atunci când va avea puteri să ia decizii. Da, noi educăm tânăra generație, dar asta e puțin atâta timp cât întreaga societate nu se implică.
— Ce le-ați spune celor care vin să muncească în școală?
— Să-și iubească munca și copiii, să-i înțeleagă și să trăiască alături de ei, să fie empatici, optimiști, să nu uite că viitorul e în mâinile lor. Să-și îmbrățișeze meseria și să nu plece. Viața sinceră, curată, poate fi numai printre copii. Să nu uite că aceasta nu e doar o profesie, ci o misiune.
De baștină e din Visoca, raionul Soroca. Timp de 18 ani a muncit la Liceul „Constantin Stere” din Soroca, iar din 2011 este stabilită la Chișinău, unde timp de 11 ani a profesat la Liceul „Mihai Viteazul”, iar de 4 ani este învățătoare la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Este autoarea și coautoarea câtorva cărți de specialitate: „Altfel de Teste: Provocările celor isteți în clasa 2”, „Activități integrate pentru elevi”, „Învăţătorul Modern”. A fost distinsă în cadrul unor concursuri școlare și proiecte locale, republicane, internaționale. Deține grad didactic superior. Despre munca ei spune că „marea provocare o constituie organizarea lecțiilor interactive într-o clasă cu 41 de elevi, într-o școală cu tradiții”.
