Oameni Guguță – orfan de tată

La vârsta de 58 de ani, Guguță a rămas orfan de tată. Cineva ar zice că la 58 de ani, Guguță poate e demult tată sau chiar bunel, dar acest argument al trecerii firești a anilor calendaristici nu poate diminua durerea pierderii unui tată iubitor, sensibil, talentat, care a știut să transforme într-o poveste viața a milioane de copii din întreaga lume. 

Plecarea lui Spiridon Vangheli ne face pe noi toți responsabili de soarta lui Guguță, eroul pe care ni l-a creat cu multă dragoste, dăruire și fidelitate încă în 1966, acum 58 de ani și pe care nu l-a trădat niciodată, însoțindu-l prin lume, peste mări și oceane, trecând împreună peste multe încercări și purtându-i părintește de grijă. 

De atunci, din 1966, Guguță a devenit cunoscut oamenilor care vorbesc în 70 de limbi și care trăiesc în 40 de țări de pe toate continentele. 

În ultimele zile, discuțiile despre plecarea lui Spiridon Vangheli din această lume au readus în sufletele și în memoria noastră colectivă amintirile despre copilăria trăită alături de Guguță, despre Abecedarul plămădit de Spiridon Vangheli și Grigore Vieru pentru ca fiecare copil al acestui neam să poată citi și gândi românește. Unii au zis că Vangheli pleacă la Vieru, ca să fie mai aproape și de alți mari scriitori ai acestei lumi plecați în neuitare – Ion Creangă, Mihai Eminescu sau Hans Christian Andersen. Pleacă pentru a veghea și de acolo copilăria de aici.

A trăit 92 de ani, a fost cel mai mare scriitor al nostru pentru copii, a fost omul care, prin faptul că a rămas întotdeauna detașat de politică, că nu a servit intereselor politice, nu a promovat simboluri politice, a reușit să facă cea mai importantă și mai valoroasă politică – a crescut generații de oameni de omenie, or, cei care l-au înțeles pe Guguță, care au intrat cel puțin o singură dată în „Coliba albastră”, cei care s-au aventurat în „Țara Fluturilor” sau care au suferit „în cătușele Siberiei”, nu mai pot fi decât oameni de omenie, la orice vârstă. 

Da, a trăit 92 de ani, dar decesul acestuia la 21 iunie, a lăsat lumea surprinsă și nehotărâtă să creadă această informație. Poate pentru că se întâmpla la doar o săptămână din ziua în care împlinise 92 de ani?

„Adio, maestre, rămânem în continuare cititorii Dvs.”

Luni, 24 iunie, ziua în care au avut loc funeraliile, a fost declarată Zi de Doliu Național. La 12:00, în toată R. Moldova, drapelele arborate la instituțiile de stat au fost coborâte în bernă. La Palatul Național „Nicolae Sulac” avea loc ceremonia funebră dedicată plecării lui Spiridon Vangheli din această viață. O mare de flori vii, o poză din anii începutului maturității, câteva rafturi cu cele mai cunoscute volume de carte ale scriitorului, o cruce din lemn și oameni venind în tăcere să-și amintească de copilărie alături de Spiridon Vangheli. O fi fost printre cei veniți copii de altădată care i-au scris scrisori tatălui lui Guguță? Una dintre ideile auzite în aceste zile este cea despre nevoia editării unui volum de carte în care ar fi incluse toate scrisorile generațiilor de copii, adresate lui Spiridon Vangheli în cei 58 de ani de viață ai lui Guguță. 

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, spunea de la microfon că în aceste clipe, „cuvintele sunt neputincioase în fața durerii, dar și în fața măreției acestui om. Astăzi, pleacă de la noi o legendă care a creat legende. Un om al cărui viață a coincis cu cele mai importante momente istorice: s-a născut în România Mare, al Doilea Război Mondial a trecut peste copilăria sa, a trăit și a lucrat în Imperiul sovietic și astăzi pleacă dintr-o Moldovă Independentă.” Tot ministrul spunea că „este greu de estimat valoarea moștenirii pe care ne-o lasă. Cărțile lui Spiridon Vangheli nu sunt doar cărți, ele sunt o ușă spre copilăria fiecăruia dintre noi. Deschizând una din cărțile sale, ne scufundăm în propria noastră copilărie și atunci nu mai contează câți ani are fiecare dintre noi. Să facem acest lucru cât mai des de acum înainte. Atunci când ne aducem aminte de copilul din noi, să deschidem o carte a lui Spiridon Vangheli și să ne bucurăm că am fost contemporani cu el”, îndemna ministrul Prodan. 

Liliana Nicolaescu-Onofrei, deputată, președintă a Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, a spus despre Spiridon Vangheli că a făcut Literatură mare pentru copii mici. „Zeci, sute de mii de copii v-au scris scrisori. Și nu doar copii. Copii și bunici, elevi și profesori, cunoscuți și necunoscuți. Ați scris despre copilul care sălășluia în sufletul Dvs. Copilul cela s-a făcut înțeles peste tot, în toate limbile lumii”, a spus parlamentara, încheind cu mesajul: „Nu vrem să vă lăsăm să plecați, ați fost și rămâneți învățătorul nostru, ați fost ambasadorul nostru cultural pe toate continentele lumii.”

Președintele Uniunii Scriitorilor, Teo Chiriac, a vorbit în aceste ultime clipe trăite alături de maestrul Spiridon Vangheli despre faptul că scriitorul și-a consacrat întreaga viață miilor de copii. „A fost un om care ne-a învățat cum să trăim, cum să scriem, cum să ne comportăm. A scris pentru noi, maturii și pentru copiii din noi. A fost și rămâne unul dintre stâlpii de rezistență ai societății românești din Basarabia, pentru că a promovat spiritul binelui, al frumosului, al adevărului”, a spus Teo Chiriac, lăsând și următorul mesaj: „Adio, maestre, rămânem în continuare cititorii Dvs.”

„Atunci când pleacă un mare maestru al cuvântului, parcă am rămâne fără cuvinte”

Academicianul Mihai Cimpoi și-a început mesajul explicând că numele Spiridon, potrivit dicționarelor onomastice, înseamnă un mic paner pentru pâine, în care pe timpuri era adusă pâinea de la iepure așteptată întotdeauna de cei mici. „A fost un mare pedagog. În ciuda stoicismului ideologic din perioada sovietică, a editat, împreună cu Grigore Vieru, un Abecedar în care nu lipsea Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ștefan cel Mare. A vorbit despre ei prin legende, prin basme, prin balade, pentru că atunci era greu să vorbești deschis despre aceste figuri”, a spus Mihai Cimpoi, precizând că Spiridon Vangheli a cunoscut mai întâi recunoștința internațională, fiind decorat cu diploma de onoare Hans Christian Andersen, împreună cu Grigore Vieru, de altfel, ei fiind singurii scriitori din spațiul cultural românesc decorați cu această înaltă distincție. 

Mihai Cimpoi a povestit despre ultima sa discuție cu Spiridon Vangheli, pe care a avut-o la telefon acum 10 zile: „Era îngrijorat de ce se întâmplă în sistemul nostru educațional. Vreau să cred că noi vom ține cont de aceste îngrijorări ale sale, pentru că în Europa, fără carte, fără literatură, nu avem ce căuta.”

„Atunci când pleacă un mare maestru al cuvântului, parcă am rămâne fără cuvinte”, mărturisea scriitorul Ion Hadârcă, spunând că Spiridon Vangheli „este cel care a apărat spiritul angelic al neamului, copilul, copilăria. Să ne asumăm jurământul că nu vom ceda din această cale de europenitate, de românitate, de promovare continuă a acestor valori pentru care au luptat înaintașii noștri.”

În loc de P.S.: despre un interviu eșuat

Cei care l-au cunoscut bine pe Spiridon Vangheli spun despre el că a fost modestia întruchipată. „Ori de câte ori îl întrebai despre sine, despre creație sau despre succesele sale literare, vorbea exclusiv despre copiii pentru care scrie. Aceasta era lumea căreia i-a fost fidel mereu”, spun cei care i-au fost aproape. 

În ultimii ani, ZdG a încercat în repetate rânduri să se întâlnească cu Spiridon Vangheli  pentru un interviu. Mereu nu a avut timp. Uneori, nu a avut sănătate. Alteori, nu a avut stare. Acum sunt convinsă că interviul nostru a eșuat pentru că scriitorul avea alte priorități – să scrie cărți pentru copii. Printre întrebările pe care i le-am fi adresat au fost câteva care ne interesau ori de câte ori făceam tentative de a-i solicita un interviu: 

— Cum ați schimba această lume dacă v-ar sta în puteri?

— Ce cărți ar trebui să citească politicienii războinici?

— În ce relații au fost cu Guguță copiii Dvs., Rodica și Radu?

— Când vă încearcă dorul de Grigore Vieru, ce faceți?

(…)

Sunt întrebări care nu vor mai cunoaște răspunsuri.