Oameni Dumitru Verdianu: „Lumea e mare și e frumoasă, dar baștina pentru mine e mai mult decât o lume”
Era luni, imediat după alegeri și referendum, când am reușit să discut cu maestrul Dumitru Verdianu. Era grăbit, urmând să plece în aceeași seară de acasă, de la Ungheni, unde s-a aflat timp de câteva săptămâni cu prilejul desfășurării expoziției sale personale în incinta Muzeului de Istorie din localitate.
Se consideră cetățean al lumii libere și se simte așteptat, apreciat, onorat oriunde în lume. „Lumea e mare și e frumoasă, dar baștina pentru mine e mai mult decât o lume”, spune sculptorul, explicând de ce anume aici, la baștină, a decis să-și desfășoare expoziția aniversară, prilejuită de împlinirea vârstei de 70 de ani.
Dumitru Verdianu mai constată că, odată cu trecerea timpului, atașamentul său față de baștină e tot mai puternic. A realizat numeroase sculpturi și monumente prin orașe europene și a înțeles că cele mai apreciate sunt lucrările în care și-a revărsat dorul și dragostea față de Moldova.
La vernisajul de la Ungheni și-a adus părinții și străbunii ciopliți în piatră, dar și păsări simbolice ori sculpturi abstracte. De altfel, pe parcursul anilor, Dumitru Verdianu a donat baștinei sale nouă compoziții sculpturale, printre care sculptura „Mihai Eminescu și Ion Creangă – un ultim adio”, instalată în scuarul Școlii de Muzică din municipiul Ungheni, basorelieful lui Ion Creangă de pe peretele central al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din sectorul Dănuțeni, bustul lui Gheorghe Asachi din fața Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din cartierul Tineretului sau „Întoarcerea fiului rătăcitor”, sculptură instalată pe strada Națională, în fața Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Această sculptură fusese realizată în cadrul primei ediții a Taberei de Sculptură din Ungheni, fiind prima lucrare sculpturală din ciclul „Fiii rătăcitori”.
Istoricul Vasile Iucal scrie în lucrarea „Ungheni, oraș al sculpturilor”, că „lucrarea conține un mesaj autobiografic, relevând destinul autorului sau al fiecăruia dintre noi, care, după ce tot hălăduim prin lume aidoma fiului rătăcitor, revenim într-un târziu la locul de unde am plecat, la părinții care ne iartă.” În prezent, sculpturi din seria „Fiii rătăcitori”, realizate de Dumitru Verdianu, sunt instalate în mai multe orașe europene.
Este de baștină din Ungheni. Și-a făcut studiile la Liceul de Arte Plastice din Chișinău, după care la Academia de Arte Plastice din Sankt-Petersburg. Din 1992 trăiește cu familia sa în Austria. În perioada 1996-2000 studiază la Viena, la profesorul italian Michelangelo Pistoletto, care a avut o mare influență asupra creației sale. Deși e plecat de acasă de peste trei decenii, revine deseori în R. Moldova în cadrul unor expoziții sau tabere de creație.
Participă la numeroase expoziții și simpozioane internaționale, moderând ateliere de creație în diferite țări.
Creațiile sale au fost expuse la peste 200 de expoziții internaționale, personale și de grup. Lucrările acestuia sunt expuse în muzee și spații publice sau în galerii și colecții particulare din Rusia, R. Moldova, România, Austria, Cehia, Ungaria, Germania, Franța, Suedia și Israel.
Este cetățean de onoare al municipiului Ungheni. A participat la șapte tabere de sculptură, vernisând la baștină patru expoziții personale.
Dialogul sumar pe care am reușit să-l întrețin cu sculptorul Dumitru Verdianu a fost despre baștină, despre reveniri, despre creație, despre Europa și despre rezultatele votului din 20 octombrie, când localitatea sa de baștină, Ungheni, a spus NU aderării la UE.
— Ce credeți Dvs. despre acest vot de la Ungheni, localitate de la frontiera cu UE, susținută puternic prin numeroase proiecte europene?
— A fost o mare nedumerire pentru mine. Astăzi, baștina mea, Ungheniul, e un oraș de toată frumusețea. Zi de zi, e tot mai modern, tot mai atractiv. Personal, am rătăcit mult prin lume, am văzut mări și țări. După ani mulți trăiți în centrul Europei, noi chiar ne simțim acolo ca la noi acasă. Acum, revenind chiar acasă, la baștină, am descoperit că Ungheni este un oraș european, oamenii de aici nu diferă deloc de cei care locuiesc în Europa. Am crezut și mai continui să cred, în pofida votului negativ acordat de pământenii mei, că suntem europeni și locul nostru este în Europa. Chiar și așa, astăzi nu încetez să analizez și să caut răspuns la întrebarea: ce s-a întâmplat cu dragii mei pământeni?
— Ați găsit vreun răspuns?
— Vă explic. Aici, în această zonă, chiar dacă e învecinată cu România, Biserica Ortodoxă Rusă are o mare influență, în special prin câțiva clerici ai săi, cum este episcopul Markel sau arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni, Petru Musteață. În această zonă biserica rusă a „muncit” neostenit. La noi însă oamenii sunt blânzi, milostivi, cu frică de Dumnezeu. Bănuiesc că oamenii, creștinii, au dat ascultare celor spuse de preoți. Dacă preoții o fi vorbit pe la slujbe că Dumnezeu nu-i va ierta dacă vor vota pentru Europa, blamând democrația și libertățile firești din lumea civilizată, oamenii au mers cu frică de Dumnezeu la referendum și au votat așa cum le-o fi spus preoții. Deocamdată, nu am altă explicație.
În perioada aflării sale la Ungheni, sculptorul a participat la mai multe întâlniri și dezbateri cu elevii Școlii de Arte „Raisa Cojocaru” din localitate, acolo unde și-a făcut și el studiile, fiind adolescent, acum 55 de ani.
În încheiere, Dumitru Verdianu a spus că nu poate pleca supărat sau indignat din cauza votului acordat la referendum de către pământenii săi. Recunoaște că mai degrabă, e îngândurat și trist. Totuși, speră să revină în curând pentru a transfera expoziția sa personală din Muzeul de Istorie de la Ungheni la Muzeul din Chișinău. Da, mai are un proiect important. Visează să transpună în bronz lucrarea sa „Cocostârcii” – pentru a o instala într-un spațiu deschis la Ungheni, astfel încât, oricine ar contempla-o, să nu uite că la baștină suntem așteptați întotdeauna.
