„Greutățile le depășesc plângând”. Interviu cu Irina Rîngaci, prima campioană mondială la lupte libere din istoria R. Moldova

Luptătoarea Irina Rîngaci, de 20 de ani, a devenit campioană mondială printre seniori, la competiția de la Oslo, Norvegia. Irina a învins-o pe nipona Miwa Morikawa la categoria de greutate de până la 65 de kilograme.

„Japonezele sunt cele mai bune din lume la lupte. Ele dețin primul loc. A fost o luptă strânsă și sunt foarte fericită că am învins”, a spus Irina Rîngaci într-un interviu exclusiv pentru ZdG.

— Irina, atunci când la astfel de competiții auzi Imnul R. Moldova, la ce te gândești?

— E un sentiment deosebit. Urmărești fluturând Tricolorul, auzi Imnul… Trăiești sentimente de nedescris… Mă bucur că pot reprezenta țara mea.

— La cine te gândești, ce imagini își trec prin fața ochilor?

— Toată munca depusă până acum, tot efortul care nu a fost zadarnic… Mă gândesc și la familie, la antrenor, dl Andrei Chiperi, la toți cei care mă susțin. De altfel, munca antrenorilor e foarte importantă pentru orice sportiv. Altfel nu ar reuși nimic. Noi facem echipă cu antrenorii.

— Ce ți-a zis antrenorul după ce ai luat aurul?

— Era șocat. A recunoscut că nu se aștepta să devin campioană mondială. Spera la o medalie, dar nu la cea de aur. Mai ales că japonezele sunt sportive foarte puternice, fetele fiind în top… Am avut onoarea să lupt cu Miwa Morikawa, campioana Japoniei la lupte libere.

— Sunt câteva zile de când ai revenit de la Oslo. Cum au trecut ele, dat fiind că ai deja alt statut – de campioană…

— Am fost impresionată de întâlnirea de la Aeroportul Chișinău: cu flori, cu orhestră, cu mulți prieteni, antrenori, colegi. De la Aeroport imediat am plecat acasă, la Sărățica Veche, raionul Leova, deoarece chiar a doua zi mama pleca în Germania, acolo unde locuiește familia mea. Am servit împreună un ceai gustos cu tort, am vorbit mult, ne-am făcut poze.

— Ce s-a schimbat în viața ta în ultimul timp, mai ales de când ai luat tocmai patru medalii la competiții internaționale?

— Sunt aceeași. Continuu să mă antrenez de două ori pe zi, câte 2-2 ore și jumătate. Cam jumătate de zi sunt în sala de sport.

— Dar de ce ai vrut să faci lupte?

— Sora mea mai mare a practicat luptele și eu eram impresionată de ce făcea ea și am vrut să fac la fel. Am vrut să am o activitate, să nu pierd timpul degeaba.

— Primele antrenamente unde au fost?

— La Chișinău, la Liceul internat republican cu profil sportiv. Am început să învăț la acel Liceu pe la vârsta de 12 ani, pe când sora mea mai era elevă acolo.

— Dar cum v-au susținut părinții în această aventură?

— Mai întâi a insistat tata, după care a înțeles că e un sport cam dur și a insistat să-l abandonăm, dar eu nu am ascultat, am fost mai încăpăținată și am zis că rămân la lupte. Acum sunt mândri de mine și toată familia mă susține.

— În afară de sport, ce îți mai place să faci?

— Deocamdată sunt pasionată de sport, mă gândesc la cariera mea sportivă, uneori îmi place să fac filmulețe pe Tik-Tok, sunt activă pe rețelele de socializare. Citesc, navighez, iar înainte de competiții, dar și după, vizionez toate luptele și învăț foarte multe din aceste lupte…

— Ai un regim alimentar special?

— Când nu am competiții, îmi mai permit uneori să mănânc nesănătos, dar cu vreo lună înainte de campionat mă străduiesc să mănânc doar corect și sănătos. Exclud fast-food-urile, zahărul…

— Mai mulți politicieni ți-au adresat felicitări după victorie. Le-ai urmărit?

— Așteptam mesaje, așteptam o felicitare de la șefa statului, pentru că în acest an de patru ori am urcat pe podium, devenind campioană la două competiții europene și la două mondiale… Când am citit felicitarea președintei, am fost foarte plăcut surprinsă.

— Cui anume dedici aceste patru victorii ale tale?

— Le dedic antrenorilor care mi-au fost alături la fiecare antrenament, părinților, colegilor, prietenilor.

— Acest fel de sport, foarte dur, cum te-a schimbat? Ai devenit mai dură sau mai puternică?

— Deși practic acest sport dur, eu sunt timidă, nu sunt conflictuală. Am devenit mai puternică psihologic și fizic, probabil…

— Dar cum învingi greutățile?

— Le depășesc plângând. Când trec printr-o greutate, vorbesc singură cu mine, îmi așez gândurile într-o ordine, mă gândesc la posibile consecințe, plâng, mă liniștesc, după care trece.

— În viitor, ce vrei să faci în viață?

— Primul scop e să pot obține o cotă de participare la jocurile olimpice și o medalie, după care să-mi fac o familie, să am un loc unde să mă pot întoarce acasă, să am un loc de muncă care să-mi placă… Deocamdată, mă gândesc la viitorul imediat. Acum îmi fac studiile la Universitatea Sportivă, la Facultatea Pedagogie.

— Cum crezi, ce le lipsește școlilor de la noi?

— Nu pot generaliza, dar acolo unde am învățat eu, profesorii au fost duri, în sensul bun al cuvântului, încercând să orienteze copiii pe calea cea dreaptă, să deosebească binele de rău.

— Ai călătorit mult. Unde te-ai simți fericită, împlinită?

— Am vizitat vreo 15 țări, în unele am fost de 4-5 ori. Mă simt împlinită în Germania, lângă familia mea, dar mereu vreau acasă, în Moldova.

— Dar prin ce te-a impresionat Germania?

— Îmi place cum gândesc oamenii acolo, total diferit față de R. Moldova. În Germania e și altfel de politică. În Moldova, oamenii se gândesc doar la binele lor, în Germania fiecare se gândește să le fie bine și celor din jur, nu doar lor. Am fost de multe ori acolo și am simțit asta.

— Dacă ai fi tu șefă de stat, cum ai gestiona lucrurile, luptătoare fiind?

— Nu m-am gândit niciodată la o astfel de perspectivă. Sigur, aș acorda foarte multă atenție sportului, pentru că sportivii reușesc să arboreze în lume drapelul țării. Ei promovează Moldova.

— Dar dacă ai avea o întrevedere cu reprezentanții clasei politice, ce mesaj le-ai transmite?

— Să aprecieze mai mult sportul și sportivii.

— În ce domenii ale vieții avem cel mai mult nevoie de luptători?

— E nevoie de luptători, nu doar la propriu, dar și la figurat, avem nevoie de oameni care știu să reziste. De altfel, a fi luptător în sport e mult mai simplu decât să lupți și să reziști în condițiile dificile din viață…

— Cine e idealul tău?

— Mereu am spus că exemplul și idolul meu sunt tot eu, pentru că mereu învăț din succesele, dar și din greșelile mele.

— Pe când următoarea competiție?

— În acest an mai este o competiție mondială, dar nu voi participa, pentru că trebuie să mă pregătesc pentru campionatul european din 2022.

— Ce rol au banii în viața ta?

— Banul e un simplu mijloc de supraviețuire. Eu nu mizez pe bani, eu mizez pe succesele mele și vreau să mă bucur de ele pe viitor, făcând abstracție de banii câștigați.

— Dar ce ai face dacă ai avea mulți bani?

— Din păcate, nu-i am…

— Mari sportivi abandonează R. Moldova și decid să reprezinte alte țări…

— La asta m-am și referit atunci când am și spus că sportivii trebuie susținuți și încurajați.

— Dar ce ar trebui să facă autoritățile pentru sport, pentru sportivi?

— Să ne ajute financiar, ca să putem avea mai multe deplasări în cantonamente. Să ne susțină moral. Chiar și mesajele de felicitare contează. Asta ne motivează să obținem mai multe rezultate.

— Atunci când lupți, vezi în fața ta un dușman, un adversar?

— Înainte de luptă, analizez foarte mult adversara. Analizez toate mișcările ei. Atunci când ești pe saltea, te gândești cum să acționezi, ca să fii în avantaj…

— Ce amintiri din copilăria ta ai vrea să nu le uiți nicicând?

— Au fost multe. Frumoase și mai puțin frumoase. Îmi amintesc cum, prin clasa a 4-a, mă grăbeam să ajung acasă de la școală, să iau mingea și să ies la joacă cu băieții…

— Cum îti vezi bătrânețile?

— Cu amintiri frumoase.

— În ce condiții au loc antrenamentele?

— Mă antrenez cu băieții la Olimpia, pentru că fete luptătoare de vârsta mea nu sunt în Moldova, de asta trebuie să particip la cantonamente peste hotare…

— Invidia față de succesele tale, ce faci cu ea?

— Clar că este invidie, deși nu se manifestă public. Cât mă privește, nu sunt invidioasă. Rezultatele cuiva mă motivează să muncesc mai mult, ca să ajung și mai sus…

— Ai primit oferte din alte țări, ca să le reprezinți la competiții internaționale?

— Cred că au fost, dar nu s-a discutat direct cu mine, deoarece eu nu pot lua singură vreo decizie în acest sens.

— Ce ai răspunde la o astfel de ofertă?

— Nu m-am gândit că pot reprezenta altă țară. Deocamdată voi reprezenta R. Moldova.

— Îți mulțumim pentru acest interviu.