„Felul în care ne manifestăm azi vine dintr-o istorie profund traumatică”

Interviu cu Cătălin Ştefănescu, jurnalist, realizatorul Garantat 100%

— De ce eşti la Chişinău?

— Am răspuns invitaţiei prietenilor care organizează Festivalul Cronograf. Sunt pentru a doua oară la acest Festival. Acum 4 ani, am fost membru al juriului la secţiunea CADRO.

— Observi nişte diferenţe dintre Moldova şi Chişinăul de atunci şi cea/cel de acum?

— Da. Mi se pare că lumea e substanţial mai deschisă, mi se pare – dar s-ar putea să mă înşel, nu ştiu dacă observaţia mea e corectă, – câteva spaţii din oraş, străzi, trotuare, s-ar putea să fi fost reparate. Aşa mi se pare mie, că arată parcă mai bine. În opinia mea, nivelul de participare la Cronograf e mai mare decât acum 4 ani. Selecţia e, oricum, la fel de bună, aşa cum a fost anterior. Nu sunt venit aici nici să jurizez lumea, nici s-o judec. Am o apropiere afectivă faţă de această lume. Ca să răspund la întrebare: mi se pare că lumea tânără pe care am cunoscut-o acum e mai deschisă, mai comunicativă, mai versată. În mod evident, e o mai mare deschidere.

— Cum e văzută cultura de aici în România?

— În mediile pe care le cunosc, Basarabia e puţin cunoscută. E părerea mea. Nu înseamnă că lucrurile stau chiar aşa. Cred că noi cunoaştem Basarabia într-o mică măsură. Voi fi direct: deseori văd compatrioţi din România, privind cu superioritate în direcţia asta. Încerc, de fiecare dată, să explic că se înşală. Pe de altă parte, există şi un revers al medaliei, or, atunci când vin muzicieni din Basarabia, lumea cade în admiraţie, datorită felului profesionist în care se cântă. Dincolo de profesionism, mai e ceva. Ceva specific, care vine de aici. Calitate şi fascinaţie… Sunt multe de zis despre felul în care e văzută Basarabia în România. Sunt oameni foarte legaţi de spaţiul ăsta. Eu unul fac parte din categoria celor interesaţi de partea asta de lume. Cred că împărtăşim valori profund comune, că facem parte din acelaşi trunchi cultural… În ansamblu, percepţia generală e destul de difuză în România.

— Ai un scriitor basarabean preferat?

— Nu doar unul. Chiar recent, dau un arhi-exemplu de aici, am plecat din Bucureşti cu nişte prieteni care au venit la Cronograf. Am servit un vin împreună şi a apărut numele lui Grigore Vieru, şi încercam să facem nişte diferenţe între ce am spune acum că este patetism pur, ce este patriotism exacerbat şi ce e poezie pură. Concluzia a fost că nu există o delimitare între aceste lucruri, că aşa-i personalitatea acestui scriitor, că noi citim de foarte multe ori formele astea, nu neapărat de exaltare, de entuziasm patriotic, de entuziasm naţional, le citim ca pe-o formă de patetism. Cred că e o greşeală care vine din profunda neînţelegere a felului în care s-a trăit aici, din profunda neînţelegere a felului în care s-a articulat cultura basarabeană. Diametral opus, pot da alt exemplu de autor de aici pe care îl preţuiesc foarte tare. Un autor divers. A făcut presă, a făcut un anume gen de muzică, scrie teatru – Mitoş Micleuşanu. Deci, e chiar diametral opus, şi asta arată diversitatea culturală de aici. Pune la socoteală şi muzica, pune la socoteală şi făcătorii de film, care nu sunt deloc răi, şi o să ai portretul unei culturi foarte vii, ce merită preţuită.

— Care sunt artiştii basarabeni pe care îi preferi?

— Pfuah… sunt foarte mulţi. Din film, îţi pot da o listă întreagă de oameni pe care-i respect, sunt foarte buni. Din muzică, pot să scriu o listă până mâine dimineaţă. Mă gândesc acum de unde să încep cu exemplele. S-ar putea ca mulţi să se necăjească pentru că nu spun despre ei. De multă vreme mă leagă o prietenie frumoasă şi o colaborare cu grupul Trigon, în toate componenţele lui. Sunt mulţi: Vali Boghean – Doamne, Dumnezeule, sunt aşa de mulţi – , Calancea, şi toţi muzicienii cu care cântă acesta. Realmente, sunt foarte mulţi. Oameni pe care-i admir. La cine mă mai gândeam acum? La Alexandrina Hristov, care s-a mutat în România. Sunt şi băieţii de la Snails. Una dintre trupele pe care o respect în modul cel mai profund cu putinţă, nişte oameni care sunt, valoric, mult peste partea asta de Europă – mă refer aici la Alternosfera. Pot să-ţi dau exemple la nesfârşit. 

— Garantat 100% este o emisiune longevivă. Care este reţeta rezistenţei în timp?

— Nu cred că există o reţetă unică. În ceea ce ne priveşte, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să supravieţuim, schimbând de foarte multe ori formatul ori spaţiul în care muncim, schimbând tonul, încercând să facem o emisiune de cultură cât mai diversă. În emisiunea noastră, au fost şi mulţi basarabeni, au fost şi mulţi romi, au fost cercetători ştiinţifici, oaspeţi care au venit în România din alte ţări. Am vorbit şi despre tăierile ilegale de pădure ca despre o problemă de cultură, pentru că e problemă de cultură. Am încercat să facem emisiunea asta în aşa fel încât să demonstrăm, cât ne-au ţinut puterile, că o emisiune despre cultură nu înseamnă că-i contrazicem pe alţii. O emisiune despre cultură e ceva care vorbeşte despre modul nostru de a fi. Asta înseamnă că poţi vorbi astăzi cu Mircea Cărtărescu, care a scris un roman tulburător de frumos, „Solenoid” – o proaspătă apariţie, dar săptămâna viitoare, poţi vorbi cu un ecolog, militant pentru oprirea tăierilor ilegale de păduri din România.

— Se pot face bani din cultură?

— Da, în mod categoric. De aia există ceea ce numim astăzi industrii creative, industrii culturale. Cel mai proaspăt termen este industrii culturale, e folosit frecvent acum. Se foloseşte şi ideea de industrii creative. Dar, da, se pot face bani din cultură, cred că important este să nu urmăreşti scopul de a face bani din cultură. Deşi, e libertate totală pe lumea asta, fiecare se poate orienta aşa cum îşi doreşte. Dar se poate trăi din chestia asta, unii trăiesc extrem de bine.

— Ai putea locui în R. Moldova? În ce condiţii?

— M-aş muta în R. Moldova, am şi spus lucrul ăsta în câteva ocazii cu prieteni de-aici, de la Chişinău, m-aş muta pentru o vreme dacă cineva ar avea nevoie de serviciile mele la o şcoală, la o facultate, la ceva la care mă pricep. Aş face lucrul ăsta fără cine ştie ce pretenţii financiare. Mă interesează un loc în care să pot să stau decent, să am internet, să pot să-mi fac lecţiile. Fie aş face un fel de navetă, fie aş sta o vreme aici. Dacă pot să ajut cu ceva – asta am spus în mai multe ocazii – , sigur că da, aş veni. Nu vreau să fiu ipocrit, dacă mă întrebi dacă m-aş muta de tot în Basarabia, ţi-aş răspunde că nu, pentru că sunt foarte legat de ceea ce fac acasă. Dar, temporar, categoric da, m-aş muta în Basarabia. Nu vreau să evit nicio formă de răspuns, de aia spun cât pot de clar.

— Ce crezi despre Unire?

— E un subiect cu care obişnuiesc să fiu prudent atunci când vin în Basarabia. Nu pentru că m-aş teme de ceva, ci pentru că respect, în modul cel mai autentic, părerea oamenilor cu care vorbesc. Cu câţi oameni am vorbit până acum, am constatat, de fiecare dată, că părerile sunt foarte, foarte diverse. Eu respect părerile astea. În ceea ce mă priveşte, cred că Unirea ar fi un beneficiu mare pentru ambele părţi implicate în această chestie: şi pentru Basarabia, şi pentru România. Dar, e o discuţie foarte lungă, insist să spun lucrul ăsta şi rog să fie preluat aşa cum îl spun. Respect părerile tuturor oamenilor care locuiesc aici şi acasă. Şi e normal să fie aşa. Mă gândesc cu toată solidaritatea şi cu toată înţelegerea la cei care nu se simt neapărat români, la cei care nu simt că Unirea este neapărat un lucru care-i poate convinge, că poate face bine. Le respect punctul de vedere şi încerc, de fiecare dată, să aduc argumente, care, poate, nu neapărat i-ar convinge, ci cred că trebuie să audă şi alte argumente, pur şi simplu. Dacă mă întrebi pe mine, cred că Unirea ar fi un lucru bun şi pentru unii, şi pentru ceilalţi. Nu cred, însă, că ar fi un lucru uşor. Şi încă ceva, e vorba despre o Re-Unire, nu despre Unire.

— De unde a pornit pasiunea pentru cultură, şi dacă te-ai recalifica, ce altceva ai face?

— Nu e neapărat o pasiune pentru cultură, pentru că aşa cum am zis mai devreme – e o preocupare pentru cultură. Cultura înseamnă foarte multe lucruri. Nu te poţi pricepe la toate lucrurile. Uneori, nu te pricepi nici măcar la unul singur. În ce mă priveşte, cred că e vorba mai degrabă de un interes faţă de foarte multe lucruri, de o pasiune faţă de foarte multe lucruri. Mă interesează teatrul, filmul, literatura, muzica. Nu mă dau niciodată cunoscător, spun, de fiecare dată, că sunt un om pasionat de lucrurile astea. Povestea a plecat de la dorinţa de a mă exprima. Ea continuă nealterat şi la ora asta. Pur şi simplu, am o dorinţă de a mă exprima, de a comunica, am o dorinţă de a mă întâlni cu oameni, de a sta de vorbă şi de a schimba păreri. Asta mă interesează foarte tare. Îmi place să fac şcoală, îmi place să fiu învăţat de către alţii, îmi place să-i învăţ pe alţii la rândul meu, să duc mai departe ce mă învaţă alţii. De multe ori, nu fac decât să transmit mai departe ceea ce am învăţat din alte părţi. Şi încerc să introduc – aşa cum e şi întâlnirea noastră de aici (n.r. Atelier pentru cronicari de film, Cronograf) – şi ceva personal în tot procesul ăsta. Contribuţia personală fiind una emoţională, dacă vrei, una care încearcă să trezească în interlocutorii mei fascinaţia pentru subiectul pe care-l împărţim.

— Între altele, cum se împacă dramaturgia cu jurnalismul?

— Eu fac jurnalism cultural. Dacă stau să mă gândesc foarte bine, în momentul în care scriu teatru, fie că scriu un text original, fie că fac o dramatizare, pentru că-mi plac ambele exerciţii – nu cred că asta mai are legătură cu jurnalismul. Cred că e o meserie foarte diferită – dar, la fel cum e şi jurnalismul, care se învaţă făcând-o, practicând-o. O fac cu foarte mare plăcere. Am câţiva colegi, am un om căruia îi datorez tipul ăsta de experienţă, regizorului Alexandru Dabija, cu care am lucrat şi sper să mai lucrez, colegilor actori cu care am lucrat şi mai lucrez în România. E un lucru făcut cu mare plăcere şi cu foarte multe dificultăţi, fiindcă nu e uşor să faci un spectacol, dar ceea ce primează e plăcerea. Categoric.

— Ce tendinţe sau lucruri noi, benefice, ai observat în R. Moldova?

— Mi se pare benefic faptul că se vorbeşte deschis despre tot ce se întâmplă la ora asta aici, în România şi aiurea pe lumea asta. Ăsta mi se pare cel mai bun lucru cu putinţă, chiar dacă părerile sunt foarte diferite. Faptul în sine că nu se şuşoteşte despre subiectul ăsta, că e un subiect pe care poţi să-l discuţi liber, liniştit, la un restaurant, pe stradă, acasă, într-o conferinţă. Respect în mod autentic, nu doar de dragul faptului de a spune că respect, un interlocutor care-mi spune „eu cred că Basarabia, Moldova, poate fi şi trebuie să fie o ţară independentă, o ţară europeană, care-şi vede de destinul său”. Îi respect punctul de vedere, chiar dacă nu-i împărtăşesc părerea. Cred că se poate şi cum zice el, cred că se poate şi cum zic eu. Felul în care ne manifestăm azi vine dintr-o istorie traumatică, profund traumatică. În cazul Basarabiei, mult mai traumatică decât a fost în România. De aia, ori de câte ori am ocazia, spun că simpla discutare a acestor lucruri face să se consume un tip de energie pe care noi nu l-am putut consuma ani în şir. Şi faptul că uneori discutăm excesiv, poate chiar batem câmpii, oricum e o consumare naturală a ceea ce nu s-a consumat vreme de mulţi ani.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă