„Cultura Bus” – în căutarea clipei fericite pentru fiecare copil
În acest secol grăbit, când parcă nu mai avem timp suficient să-l petrecem cu copiii și să ne luăm o pauză de literatură, răsfoind o carte, cultura rămâne în umbră. Uităm să gustăm din lucrurile frumoase și inspirate, care să ne încălzească sufletele. De această părere este Victoria Nagy Vajda, o tânără moldoveancă, care este stabilită de mai mulți ani în Luxemburg.
Pe Victoria am întâlnit-o înconjurată de 50 de copii, care descopereau cât de frumoasă poate fi cultura R. Moldova. Deja al doilea an consecutiv, tânăra organizează „Cultura Bus” – excursii culturale pentru elevii din clasa IV-VI din mai multe școli din țară. „Timp de o zi, cei 50 de copii au vizionat spectacolul „Câinii cu colaci în coadă” de la Teatrul „Licurici”, s-au distrat la Festivalul „Mai Dulce”, au admirat Bienala Internațională de Puctură de la Muzeul Național de Artă al Moldovei și, nu în ultimul rând, au interacțonat unii cu alții”, ne povestește ea.
„Fericirea este când tata revine acasă”
Încă din copilărie, Victoria visa ca toți copii, indiferent dacă sunt din mediul urban sau rural, să aibă posibilitatea să participe la evenimente culturale. „Ideea de a organiza „Cultura Bus” nu mi-a venit într-o noapte. Acest proiect reflectă de fapt ceea ce mi-a lipsit în copilărie. Chiar dacă sunt originară din Orhei, mereu simțeam că-mi lipsesc evenimentele culturale la care să merg. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am încris, în anul 1998, la Universitatea de Stat din Chișinău a fost să-mi cumpăr un bilet la „Giselle”, jucat la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”. A fost un moment emoționant. Atunci am descoperit frumusețea baletului, frumusețea teatrelor. Treptat am adunat mai multă dragoste pentru cultură, pentru creație și în urmă cu câțiva ani mi-a venit ideea să organizez excursii culturale pentru copiii care trăiesc departe de Chișinău”, ne povestește Victoria despre începutul acestui proiect social-cultural.
„Cultura Bus” este, de fapt, o excursie culturală la care participă elevii claselor IV-VI. Aceștia sunt aleși în baza unui concurs de eseuri cu diferite subiecte. „Anul trecut am selectat 17 copii. Atunci, elevii au scris compuneri, inspirați de povestea „Crocodilul cu buzunare” – istoria unui crocodil care purta o manta cu multe buzunare, în care păstra amintirile, cum ar fi: o picătură de apă sărată adusă din vacanța petrecută la mare sau gustul cozonacului pe care l-a gătit împreună cu bunica sa. Același lucru trebuia să-l facă și copiii: să răscolească prin amintirile sale. În acest an, copiii au povestit ce înseamnă „fericirea” pentru ei. Eseurile au fost diferite, unele ne-au făcut să râdem, iar altele să plângem. O treime din cei care ne-au scris sunt copii ai căror părinții au plecat să lucreze peste hotare. Pentru ei, fericirea înseamnă revenirea părinților acasă. „Fericirea este atunci când tata este acasă”, a scris un băițel. Cea mai emoționantă lucrare este a unui copil care a fost părăsit de mama sa, când el avea doar un an. Copilul recunoaște că se simte bine cu buneii care-l cresc, dar consideră că a fost cel mai fericit când mama îl strângea în brațe. Această istorie ne-a răscolit cel mai mult”, își amintește Victoria, care a trebuit să aleagă din peste 100 de texte. „Am ales copii care au scris cel mai bine, dar și cei pe care i-am simțit că au nevoie să trăiască o astfel de experiență”, spune Victoria. De asemenea, ea recunoaște că acest concurs este un test și pentru ea. „Mi-am dat seama că copii de acum au o inteligență emoțională mai mare decât noi… Am apreciam sinceritatea și naivitatea lor. Prin acest exercițiu am încercat să-i descopăr și să aflu cum gândesc”, adaugă tânăra, care spune că nu ar fi reușit să adune atâția copii, fără sprijinul financiar al 18 moldoveni stabiliți peste hotare și 2 prieteni din România. „Excursia din anul trecut am organizat-o din proprii mei bani, de aceia au fost doar 17 copii, însă, în acest an am participat la offlineul din Veneția unde am cunoscut multă lume, care a vrut să investească în cultura și copiii din țara noastră”, povestește cu entuziasm Victoria.
Cultura furnizează emoții
Victoria Nagy Vajda vine de două ori pe an în R. Moldova. „Mereu mi-a fost dor de această țară, atât de mică și plăpândă. Pentru mine este foarte important acest loc unde m-am născut și crescut și am o mare frustrare că nu fac multe pentru Moldova. Mai mulți ani am trăit cu remușcări că nu făceam nimic pentru oamenii care au rămas aici, deși spuneam că o iubesc atât de mult. Începând să organizez aceste evenimente, am simțit că remușcările mele trec, dar nu este suficient. Se pot face mult mai multe lucruri frumoase”, ne spune ea, mărturisind că vrea să lanseze mai multe proiecte legate de cultură, în special, să deschidă un centru independent de promovare a artei și tinerilor talentați din R. Moldova.
„Vreau ca oamenii să înțeleagă că vizitarea evenimentelor culturale este un stil de viață frumos, care nu are decât să ne încarce cu energie și să ne îmbunătățească felul în care simțim și vedem lumea… Eu, personal, dacă nu merg la vreun eveniment cultural mă simt golită. Cultura este cea care poate să ne furnizeze multe trăiri și emoții. De aceea, ea este la fel de importantă și vitală ca mâncarea”, este de părere tânăra.