Ana Guţu: libertatea creaţiei la feminin
Ana Guţu, profesoară universitară şi parlamentară, şi-a lansat, pe 13 martie, trei volume de carte. Evenimentul a avut loc în Sala Senatului Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM).
„Confusio Identitarum”, “Universitas Europaea, Ecrits traductologiques” şi “La liberté de la création au féminin. In honorem Ana Guţu”, sunt titlurile celor trei lucrări, scrise în limba franceză şi latină.
În cadrul evenimentului, a fost dezbătută în mod special problema abordată în “Confusio Identitarum”. Ion Hadârcă, poet şi parlamentar PL, a remarcat că “lucrarea “Confusio Identitarium” putea fi scrisă, în exclusivitate, de o doamnă care nu are confuzia identităţii naţionale, are congruenţa integrităţii sau integritatea acestei integrităţi. Eseurile despre limbă, despre filozofie sunt, în sine, nişte aforisme despre putere, creaţie, despre capacitatea celor care posedă la perfecţie limba română”.
Ion Dumbrăveanu, profesor universitar, doctor în filologie, a menţionat că lucrarea fundamentală nu a abordat doar problema confuziei identitare, or, în contextul acestui subiect se evidenţiază mai multe aspecte, inclusiv politice. “De fapt, e problema limbii ca atare”, a precizat Dumbrăveanu.
Mesaje de felicitare au adresat Elena Prus, directoarea Institutului de Cercetări Culturale, Marius Lazurcă, Ambasadorul României în R. Moldova, Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului de Acreditare şi Atestare, Andrei Galben, rectorul ULIM, profesorii universitari de la ULIM şi de la USM, dar şi colegi de partid şi de parlament.
Ana Guţu a recunoscut că “o carte nu se scrie într-un an de zile, ci reprezintă munca pe care autorul o desfăşoară cel puţin timp de trei ani”. Autoarea a mai spus că şi-ar fi dorit să editeze şi o culegere cu discursurile sale academice şi politice, dar pe care o va edita pe parcursul anului. Totodată, savanta îşi propune să elaboreze şi să editeze un Tratat de Terminologie.
Reamintim că Ana Guţu este autoare a numeroase lucrări ştiinţifice. În paralel, a publicat şi volume de versuri. Are calificările de filolog (cunoaşte limbile franceză, spaniolă, rusă, engleză, italiană şi portugheză), trăducător, profesor de limbă şi literatură franceză. A fost prim-vicerector ULIM, vicepreşedinta Senatului ULIM, preşedinta Consiliului Educaţional ULIM. Din 2009 este deputat PL în Parlamentul R. Moldova.
Ecaterina Gaiber