Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   Cititorul de Gardă/ Pe 20…

Cititorul de Gardă Pe 20 octombrie, haideți să demonstrăm, toți împreună și fiecare în parte, că am ales calea corectă, la care nu vom renunța

Aș aminti mai întâi două dintre cele mai importante amintiri pe care le păstrez în memorie de ani de zile, încă din perioada sovietică.

Era perioada grea, de după război, ani grei ce au adus peste basarabeni o mare năpastă, care fusese planificată din timp – foametea. În anii 1946-47, când foametea făcea pârjol pe aceste pământuri, în familia mea s-a întâmplat să vin eu pe lume. Eram primul copil. Dorit și iubit. În brațele mamei am cutreierat mai multe sate, urmându-l pe tata, care de profesie era pedagog, fiind mereu repartizat la muncă direct acolo unde era nevoie de el. Pe orice timp și în orice anotimp, de era ger, de ploua sau chiar dacă drumurile erau înfundate de noroi, plecau acolo unde era nevoie de el. 

Îmi amintesc cum uneori, fiind sleiți de puteri, flămânzi, chinuiți, băteau la prima poartă, cerând să fie găzduiți pentru puțin timp. Lumea era tare speriată. Nu uitase încă invaziile celor care intrau nepoftiți în case, luându-le până și ultima bucată de pâine de pe masă. Din cauza fricii care îi stăpânea pe foarte mulți basarabeni, aceștia preferau să nu deschidă nimănui poarta, să nu găzduiască pe nimeni, chiar dacă erau cu copil mic în brațe. 

Alte amintiri sunt cele adunate din povestirile bunicii, mama mamei mele, care în 1941 a rămas acasă singură cu copiii, tata fiind înrolat pe front, de unde nu s-a mai întors. Rămasă văduvă cu patru copii, a luptat și ea ca un ostaș adevărat ca să-i poată scoate din ghearele morții. Se întâmpla să-și lase copiii pe seama vecinilor, ea plecând prin lume după surse de existență. Pe jos sau pe acoperișul vagoanelor de tren, a suportat chinuri grele, dar uneori, când revenea, mai că nu avea cu ce le potoli foamea copiilor săi istoviți de foame și de așteptare.

Sunt doar două istorii, dar nu singurele. Părinții noștri și-au sacrificat anii ca să avem noi un altfel de viitor. Astăzi, cred că viitorul R. Moldova este unul european. E un drum ce nu poate fi ocolit, chiar dacă e unul destul de anevoios. Avem de înfruntat încă multe urcușuri și coborâșuri, iar pentru asta avem nevoie de fapte și nu de promisiuni deșarte.

Ca să se dezvolte, ca să prospere, R. Moldova are nevoie de locuri de muncă bine plătite, de reducerea prețurilor la produse și servicii, de majorarea pensiilor, astfel încât și bătrânii să ducă o viață decentă. Într-un cuvânt, R. Moldova are nevoie de acțiuni, nu de promisiuni.

Urmăresc cum se dezvoltă satul nostru. Încet, dar sigur. Fiecare metru de drum, fiecare pilon electric, fiecare apeduct, sunt realizări în beneficiul tuturor sătenilor, chiar dacă mai sunt multe de făcut.

Pentru a deveni europeni, ar trebui să creăm condiții egale și prospere pentru toți oamenii. Pentru asta, pe 20 octombrie, haideți să demonstrăm, toți împreună și fiecare în parte, că am ales calea corectă, la care nu vom renunța în viitor, chiar și în cazul unor posibile presiuni.

Vasile Morozan, satul Miclești, Criuleni