PCRM: Istoria unui rateu fulminant (IV)
„Minciună”, „extremism”…
În cadrul emisiunii de la postul de radio „Vocea Basarabiei”, predecesorul lui Vladimir Voronin, Petru Lucinschi, a opinat că revenirea comuniştilor la putere a fost cauzată de perioada dificilă prin care a trecut R. Moldova până în anul 2000, inclusiv defaultul din Federaţia Rusă, care a lovit crunt R. Moldova, precum şi demoralizarea societăţii. „Ei au revenit pe minciună, promiţând salam de 2.20”, crede Lucinschi.
La rândul său, Victor Stepaniuc, unul dintre pionierii PCRM, dar deja fost membru al formaţiunii, explică victoria covârşitoare a comuniştilor la scrutinul parlamentar din 2001 altfel: „Guvernarea din perioada proclamării suveranităţii şi independenţei, în primul rând este vorba de Frontul Popular din Moldova, a fost una destul de democratică, doar că, ulterior, a fost promovat extremismul împotriva celor de la Tiraspol, care încercau să se separe de R. Moldova, ceea ce a dus la conflictul de pe Nistru. În plus, şi reformele economice, mai ales modul în care a fost făcută privatizarea, au dus la distrugerea agriculturii şi a potenţialului industrial. Acest lucru a fost absolut catastrofal, fiindcă nici Ucraina, nici Rusia, nici Belarus, nici ţările ex-socialiste – România, Bulgaria, Polonia – nu au făcut un aşa tip de reforme radicale, cu prăbuşiri imense ale potenţialului economic, ca în R. Moldova”.
… şi „şcoală sovietică”
Stepaniuc crede că anume acestea sunt motivele principale pentru care populaţia, în semn de protest faţă de politica promovată de FPM, i-a votat iniţial pe agrarieni (PDAM – n.r.), iar după ce aceştia au complicat şi mai tare situaţia economică, cetăţenii „au găsit ieşire” într-un partid de stânga, cu viziuni socialiste, cum era PCRM.
Alexandru Moşanu, preşedintele Legislativului în perioada în care a fost interzisă activitatea PCM, spune că nu a crezut vreodată că, în R. Moldova, vor ajunge din nou comuniştii la guvernare. „Niciodată nu m-am gândit la aşa ceva, şi încă la astfel de comunişti… Luaţi istoria businessului din lume – se poate în câţiva ani de zile să devii miliardar? Eu nu ştiu cum ne mai ţinem încă pe picioare”, spune Moşanu.
În acelaşi timp, fostul preşedinte al Legislativului crede ce revenirea comuniştilor la putere s-a datorat, în mare parte, faptului că toate poziţiile-cheie din stat au fost ocupate de nomenclaturişti şi comunişti, care, după ce au trecut şcoala sovietică, din fotoliile de prim-secretari şi secretari generali ai PCM au sărit în fotoliile de funcţionari publici în Moldova. „Asta e cheia!”, se arată încrezător Alexandru Moşanu.
„De la zero”
În discursul său de învestitură în funcţia de preşedinte al ţării, din primăvara anului 2001, Vladimir Voronin a ţinut să pună într-o lumină proastă fostele guvernări, pe care le-a comparat cu o „iarnă care a durat mai mult de zece ani” şi care „nu a fost pe plac poporului nostru”. În legătură cu perioada fostelor guvernări Voronin nu a uitat să menţioneze şi faptul că, „deghizată în mantia afirmaţiilor despre modernizarea economiei, îşi făcea mendrele banala jefuire a patrimoniului naţional al ţării” şi că, la acel moment, „R. Moldova s-a transformat într-o zonă a catastrofei umanitare, a sărăciei şi politicii de stat primitive”.
În acelaşi discurs, cel de-al treilea preşedinte al R. Moldova a subliniat, atenţie, că statul trebuie „să protejeze poporul de pericolul răufăcătorilor şi al funcţionarilor corupţi, al „autorităţilor” care se îmbogăţesc pe contul nenorocirilor şi fricii omului simplu”, că statul „nu mai poate rămâne în postură de paznic, sub ochii căruia funcţionarii au instituit, practic, dreptul feudal asupra tuturor formelor de proprietate”, că statul „este obligat să-i protejeze maximal şi să-i susţină pe producătorii eficienţi şi competitivi”, că „Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul, puterea judecătorească trebuie odată şi pentru totdeauna să iasă din cadrul intereselor de grup, de castă sau de partid”.
Şi, parcă pentru a-şi „spăla” viitoarele posibile eşecuri, Vladimir Voronin a atenţionat că „schimbările pozitive nu vor veni de la sine” şi că „noi (comuniştii – n.r.), de fapt, trebuie să pornim de la „zero”.
Start cu proteste
În acelaşi timp, Ecaterina Mardarovici, deputată în Parlamentul condus de Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR), a declarat, într-un interviu pentru ZdG, că fundalul pe care au venit comuniştii la guvernare a fost unul pozitiv. Şi asta pentru că ADR, după ce a preluat puterea de la agrarieni, a fost nevoită să iniţieze reforme şi acţiuni dure, care, de obicei, au impact asupra vieţii reale a cetăţenilor peste cel puţin un an-doi. „Abia în 2000 a început creşterea veniturilor la Bugetul Social şi de Stat, şi, în 2001, comuniştii vin la guvernare pe un fundal pozitiv”.
Oricum ar fi, începutul celui de-al doilea an de guvernare comunistă a fost marcat de proteste masive, organizate, în centrul capitalei, de Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) (în decembrie 1999, Frontul Popular Creştin Democrat şi-a schimbat denumirea în PPCD). Nemulţumirea protestatarilor, majoritatea dintre ei fiind studenţi şi elevi, a fost provocată de un ordin al ministrului Învăţământului de atunci, Ilie Vancea, care prevedea introducerea limbii ruse ca obiect de studiu obligatoriu din clasa a II-a, ulterior aceasta fiind alimentată de încercarea guvernării de a substitui disciplina „Istoria Românilor” cu cea de „Istoria Moldovei”, precum şi de iniţiativa ligislativă a deputaţilor comunişti de a conferi limbii ruse statut de „limbă oficială”, una dintre promisiunile electorale ale PCRM. Între timp, manifestaţiile zilnice s-au transformat într-un protest anticomunist nonstop, după ce în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost instalate corturi şi s-a format ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de „Orăşelul Libertăţii”.
„Partid progresist”
În cele din urmă, chiar dacă guvernarea i-a numit pe protestatari „haită”, „needucaţi”, prezentându-i drept nişte tineri care nu vor să înveţe şi cărora li s-a plătit pentru a ieşi la protest, iar pe Iurie Roşca, liderul PPCD, caracterizându-l drept un „terorist politic”, aceasta a fost nevoită să renunţe la iniţiativele sale, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis o rezoluţie în acest sens, prin care a cerut instaurarea unui moratoriu asupra problemelor ce ţin de limbă şi istorie.
Peste un an, în 2003, comuniştii bagă R. Moldova într-o nouă criză politică. Asta după ce preşedintele Vladimir Voronin anunţă că va susţine planul de federalizare a R. Moldova, cunoscut sub numele de „Planul Kozak” (elaboratorul planului a fost Dmitri Kozak, şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin), care ar duce la soluţionarea conflictului transnistrean. De menţionat că soluţionarea conflictului transnistrean a fost o altă promisiune electorală majoră făcută de PCRM. Cu toate acestea, o săptămână mai târziu Vladimir Voronin a anunţat amânarea semnării Memorandumului, sub presiunea opoziţiei, a opiniei internaţionale, dar şi a protestelor stradale.
Pe de altă parte, Victor Stepaniuc, liderul fracţiunii parlamentare a PCRM în acea perioadă, susţine că „până la o anumită etapă, mai ales în perioada 2001—2005, PCRM a fost un partid progresist, care a corespuns, în mare parte, doleanţelor majorităţii alegătorilor”.
Şi în UE, şi în CSI
În acelaşi timp, analiştii menţionează că oscilarea incertă a R. Moldova între CSI şi UE, de la obţinerea independenţei, a fost exprimată şi de Vladimir Voronin, doar că într-un mod mult mai plastic, prin teza „viţelului care suge la două vaci”, după cum s-a exprimat acelaşi jurnalist român Nestor Rateş. De remarcat că, ulterior, poziţia respectivă a fost „reiterată” de Voronin în repetate rânduri, atât la întâlnirile cu oficialii europeni, cât şi la cele cu oficialii din spaţiul CSI, declaraţiile preşedintelui fiind, deseori, contradictorii.
Paradoxal, dar în alocuţiunea sa din decembrie 2002 la Centrul de cercetări strategice şi internaţionale din Washington, SUA, Voronin a calificat această balansare incertă a R. Moldova în politica externă drept una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă ţara, alături de conflictul transnistrean şi de corupţie: „R. Moldova a rămas în afara acelor procese pozitive de integrare care s-au desfăşurat în Europa. Este vorba, în special, de integrarea europeană. Ani la rând clasa politică din R. Moldova a încercat să balanseze între Vest şi Est, între Europa şi Rusia, interpretând primitiv interesele globale şi ale Rusiei, şi ale Occidentului”.
Continuare în nr. următor
Nicolae CUŞCHEVICI
