Săptămâna asta Moldova devine membră a UE
Noul prim-ministru al R.Moldova, Chiril Gaburici, face minuni. Deşi pare timid, blând şi molatic, ca o briză augustină, orice gest, pas, cuvânt şi chiar gând al său devine imediat realitate. Cel mai şocant a fost efectul acestuia asupra leului moldovenesc. În doar 3 zile de guvernare, a transformat leul moldovenesc dintr-o monedă în cădere liberă în “cea mai tare monedă europeană”.
Toată lumea ştie că moneda moldovenească se comporta de vreo doi ani ca o ameţită, dar mai ales în ultimele câteva săptămâni devenise ca o potaie sălbatică în ultima fază de turbare, tresărind jalnic în convulsii letargice, fapt ce ne-a adus ţara, care era cunoscută ca o istorie de suces a asocierii europene, la statutul de stat cu monedă moartă, candidată la sărăcie extremă şi tulburări sociale. Iată că starea aceasta de lucruri a fost schimbată radical de către noul premier al R.Moldova. Din prima zi, ba nu, din prima oră a muncii sale, Chiril Gaburici a demonstrat abilităţi de magician. Leul moldovenesc a început a se întări atât de fulminant, încât a fost imediat supranumit “regele junglei monetare europene”.
Mai multe popoare africane au declarat că vor să se unească cu R.Moldova, dând câte un leu viu din junglă pe un leu de hârtie moldovenesc. Activiştii Greenpeace susţin că Gaburici, întărind atât de viguros leul de hârtie, a adus la nimic populaţia de lei africani. Botswana a anunţat că îşi schimbă denumirea monedei naţionale, după ce zeci de ani populaţia acestei ţări s-a mândrit cu o monedă care purta numele falusului falnic, acum botswanezii vor ca banii lor să se numească lei.
Nici euro, nici dolarul, nici lira sterlină sau moneda elveţiană nu au înregistrat vreodată asemenea performanţe ameţitoare. Guvernatorii băncilor naţionale europene au fost convocaţi imediat de către consiliile de securitate ale statelor lor, declarând că această întărire agresivă şi neprevăzută a leului moldovenesc pune în pericol siguranţa monetară a fiecărui stat comunitar în parte.
Mii şi mii de cetăţeni europeni dar şi de pe alte continente şi-au transferat banii în bănci moldoveneşti, în special la Banca de Economii, pentru a-şi ţine veniturile în siguranţă şi a-şi întări puterea de cumpărare.
Liderii Comunităţii Europene s-au întrunit imediat într-un dialog neprogramat, fiind stabilite şi consultări directe prin satelit cu Obama.
Angela Merkel a fost solicitată să explice fenomenul Guvernării Gaburici. Merkel a declarat, citându-l pe juristul Ghimpu, că anume acesta este asul din mânecă al moldovenilor, renumitul as pe care l-au aşteptat toţi ani în şir. “La început păreau modeşti, când am fost eu în Moldova s-au prefăcut chiar că fură iarba de la Aeroport, dar eu am simţit întotdeauna că ei au un as secret cu care ne vor îngenunchea. Momentul critic a venit, euro a fost îngenuncheat de leul moldovenesc”, a declarat Cancelarul german.
“Da, azi am primit date îngrijorătoare de la CIA şi FBI. În SUA se introduc zilnic, prin contrabandă, saci cu lei moldoveneşti. Oameni de afaceri americani călătoresc special la Chişinău nu pentru vin, nu pentru prostituate, ci pentru lei. Americanii au mai aflat de la Drăguţanu că leii se păstrează mai bine la saltea şi acum bussinesul cu saltele Dormeo a murit – toţi îşi cumpără saci cu lei şi dorm pe ei. FBI nu poate contracara această activitate, deoarece legea contrabandei nu conţine nicio prevedere despre aşa monedă”, şi-a manifestat îngrijorarea cel mai puternic om de pe planetă, Barack.
Liderii lumii au decis că situaţia nu mai poate fi ignorată. “Uniunea Europeană trebuie să treacă la leul moldovenesc. Pentru aceasta Chiril Gaburici a fost invitat la Bruxelles. Moldova va primi în această săptămână oferta de a deveni membră a UE şi dacă noul premier acceptă, acordul de membru va fi semnat, ratificat şi va intra în vigoare săptămâna curentă”, a declarat Francois Hollande.
Liderii europeni sunt cu atât mai grăbiţi cu cât au aflat despre noile uneltiri ale lui Vladimir Putin. Ţarul rus, observând performanţa magnifică a leului moldovenesc, a plesnit de invidie şi a pus la cale răpirea noului premier moldovean şi încarcerarea lui în Banca Federală de la Moscova pentru a-l forţa ca, în 3 zile, să stabilizeze rubla rusească. Forţele NATO au fost plasate în stare stand-by la hotarele leului moldovenesc, Gaburici devenind cel mai protejat om de pe planetă.
Marian Şura-Mura