Portretele lui Bumacov în restaurante
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, s-a arătat indignat de preţurile cu care sunt comercializate vinurile moldovenești în restaurante. Acesta a menționat că va discuta cu reprezentanţii sectorului vitivinicol. Declaraţii în acest sens au fost făcute pe 2 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, anunţă unimedia.md
„Zilele trecute am mers la un restaurant unde am servit o delegaţie străină. Am decis să promovez vinurile noastre. Nu vreau să mă plâng cât a costat acest bon de plată, dar vreau să vă spun că am rămas uimit. Sticla de vin roșu moldovenesc se comercializa cu 800 de lei, o sticlă de vin alb – 600 de lei, o sticlă de spumant – 250 de lei”, a declarat Bumacov, citat de unimedia.
Totodată, ministrul Agriculturii a spus că această situaţie trebuie rezolvată, în caz contrar “vom speria turiştii”.
„Vom discuta cu sectorul vitivinicol, pentru că noi credem că ar fi normal ca într-o ţară vitivinicolă să fie o înţelegere între vinificatori şi cei care administrează restaurantele, ca să nu speriem turiştii, să nu-i alungăm de la consumul de vin la alte băuturi necalitative. Aşa un comportament ne discriditează sectorul şi nu mai putem promova vinurile la un preţ accesibil”, a conchis sursa, citată de unimedia.md.
Proprietarii de restaurante încă nu au răspuns public la această acuzaţie şi nici nu au prezentat aritmetica profitului de la o sticlă de vin. Experţii yic că e vorba de profituri de la 500% în sus. Deocamdată, restaurantele au adoptat o decizie secretă, ca atunci când ministrul Bumacov va mai intra în restaurante – să fie afişate alte preţuri la vinuri, sau chiar să fie servit cu tot cu delegaţii “din partea casei”. Pentru ca chelnerii să îl depisteze chiar de la intrare în localuri, fotografia acestuia va fi afişată în toate bucătăriile localurilor cu vinuri scumpe. Unii chelneri se plâng deja că în Chişinău au apărut sosii ale Ministrului Bumacov care seamănă cu el la chip şi cer alcool pe gratis.
Bahus BANIMULŢI