Actualitatea temei deconspirarii dosarelor Securitatii, dar si un tulburator document, Memorandumul scris de Episcopul polonez Jasna Gora, aparut pe site–ul oficial al Bisericii Catolice poloneze (http://www.episkopat.pl), ne–au determinat sa alegem anume aceasta tema pentru dezbaterea din pagina ce o aveti in fata.

Memorandumul se refera la colaborarea clerului cu Securitatea in perioada dictaturii comuniste. "Cu totii, avand constiinta pacatelor proprii, trebuie sa–i cerem lui Dumnezeu harul convertirii si pentru aceia care au intrat pe cararea misterului nelegiuirii. Trebuie de asemenea sa multumim Milostivirii lui Dumnezeu pentru usa deschisa tuturor celor care fac pocainta", se spune in Memorandum.

"In ultimul timp, Biserica este acuzata ca ar dori ascunderea unui adevar dificil pentru ea, ca ar incerca sa–i apere pe cei raspunzatori de colaborarea cu serviciile de securitate si ca ar uita de victimele acestei colaborari. In consecinta, autoritatea Bisericii este contestata si credibilitatea ei este slabita."

"Constatam o izbitoare disproportie in aratarea adevarului despre epoca trecuta: a adevarului despre calai si victime. Mii de angajati ai serviciilor de securitate au frant constiinta compatriotilor lor, executand o slujba rusinoasa si fiind retribuiti pentru aceasta. In decursul anilor, sute de mii de persoane au indeplinit functii de partid, de rang mai mare sau mai mic, facand sa dureze sistemul comunist impus natiunii. Astazi ei primesc pentru aceasta pensii si sunt intangibili. In schimb, cei "judecati" sunt victimele lor, dintre care o parte s–au supus intr–adevar represiunii si au trecut la colaborare, facand rau altora, dar mai intai de toate, aservindu–se pe ei insisi si frangandu–si propria constiinta, propria demnitate, propria viata."

— Biserica nu se teme de adevar, pentru ca crede in cuvantul lui Iisus, ca adevarul elibereaza.

— Biserica nu se teme nici de lustratia corecta, daca acest termen descrie confruntarea cu un adevar dureros, care duce la curatire si impacare.

— Biserica se impotriveste raului intr–un mod evanghelic, care nu distruge demnitatea altui om.

— Adevarul despre pacat trebuie sa–l conduca pe crestin la recunoasterea personala a vinei, la cainta, la marturisirea vinei–chiar marturisirea publica, daca este nevoie, si apoi la ispasire si reparatie. De la aceasta cale evanghelica a confruntarii cu raul, nu ne putem abate.

— In Biserica nu este loc pentru razbunare, revansa, injosirea omului, chiar daca este un om pacatos. Biserica lui Hristos este o comunitate de impacare, iertare si milostivire. In ea este loc pentru fiecare pacatos, care doreste sa se intoarca, precum Petru, si doreste sa slujeasca, in ciuda slabiciunii, cauzei Evangheliei.

"Numai Dumnezeu cunoaste in intregime imprejurarile si motivele pentru care au procedat asa si numai El poate sa–i judece cu dreptate"

"Dumnezeu asteapta de la fiecare dintre ei o asumare individuala a raspunderii pentru felul in care s–au comportat"

"O colaborare constienta si voluntara cu dusmanii Bisericii si religiei este un pacat public"

"Esenta raului colaborarii cu dusmanii Bisericii consta in subordonarea voluntara fata de puterea totalitara si punerea la dispozitia ei"

"Daca informatia transmisa de catre delator dezvaluie fapte reprobabile ale altui om, delatorul savarseste deasemenea si pacatul clevetirii. O astfel de dezvaluire distruge bunul renume al altui om (Cf. Mt 18, 17), iar informatia transmisa poate fi punctul de pornire al distrugerii in continuare a cuiva care este slab".

"Simpla semnare a angajamentului de colaborare, indiferent de cauze si motive, este pacat".

"Acest pacat le impovareaza constiinta, dar nu le inchide calea spre indreptare. Acesta poate fi sters prin marturisirea vinei, regret si reparatie — ca si in cazul oricarui alt pacat. Tinand cont de dimensiunea sociala a pacatului si reparatiei, trebuie sa fie gata sa isi asume pentru acesta si responsabilitatea publica".

Preotii falsi sunt nedemni de slujire

Parintele Vlad Mihaila, Biserica "Sfanta Teodora de la Sihla":

Am marturii precum ca preotii care au slujit in perioada sovietica au fost obligati sa colaboreze cu Securitatea. Cei care respingeau categoric aceasta colaborare erau pedepsiti. Deja cunosc marturiile a doi preoti care nu mai sunt in viata, dar care au fost fortati sa coopereze cu aceste structuri. Ei erau nevoiti sa se implice. Din 1200 de biserici si manastiri, de pana la 1940, existente in Basarabia, in 1970 ramasesera doar 199 de biserici si cateva locase care nu erau inregistrate. Aceste date arata cat de subreda era slujirea preotului. Dat fiind faptul ca functionau atat de putine biserici, deseori duhovnicii erau manipulati dupa vointa securistilor. Se intampla ca preotii sa ofere informatia intr–un mod care ar fi placut si securistilor, dar care, in acelasi timp, nu ar fi afectat crestinii despre care acestia se interesau. Un preot bun ramane si moare un slujitor devotat al Domnului. Preotii cu credinta sunt cunoscuti de oameni, cei falsi nu sunt demni de slujire. Stiu ca pe timpul comunistilor erau si preoti membri de partid.

Securistii faceau uz de metodele lor

Parintele Simion Moraru, Catedrala "Nasterea Domnului":

Bineinteles, colaborarea preotilor cu Securitatea a afectat credinta in Dumnezeu, deoarece slujitorii Bisericii, fiind legati de KGB, faceau dezvaluiri nepermise din secretele credintei. Prin intermediul acestor slujitori, Securitatea afla taine bisericesti, reusind astfel sa inchida mai multe locase sfinte, dar si sa se rafuiasca cu mai multi preoti. Pentru kgb–isti nu era o mare problema inchiderea edificiilor de cult. Urma alta etapa — desacralizarea. La diverse sarbatori religioase, indeosebi de Sfintele Pasti, erau angajate persoane speciale care urmareau lumea care se aduna la biserica. In zilele imediat urmatoare, acestia erau pedepsiti, iar copiii lor erau scosi, la scoala, in fata careului, fiind umiliti pentru faptul ca au fost la biserica. Securistii faceau uz de metodele lor pentru a intimida populatia. Nu as vrea sa se creada ca existau foarte multi preoti care, benevol, colaborau cu Securitatea. Mai degraba, majoritatea erau fortati sa faca acest lucru. In 1936, au fost inchise cele mai multe biserici. Si in anii urmatori, in perioada sovietica, acest dezastru a continuat. De foarte multe ori preotii care nu doreau sa colaboreze cu aceste structuri ori cei care refuzau sa faca dezvaluirile cerute de securisti erau deportati in Siberia. Eu consider ca adevarata cale era ca acestia sa–si pastreze credinta si sa–si jertfeasca linistea prin a fi deportati, acceptand chiar si despartirea de familiile lor. Cei care nu acceptau acest lucru, erau luati de la slujbe si inmormantati de vii. S–au descoperit preoti schingiuiti, legati la maini si la gura si inmormantati in vesminte bisericesti. Acestia sunt adevarati martiri.

Astazi ma gandesc ca daca au existat asemenea slujitori care au colaborat cu Securitatea in acea perioada, ei ar trebui sa–si curete sufletul de pacate, sa–si creeze o lume launtrica corespunzatoare adevaratei credinte in Dumnezeu.

Preoti care au colaborat cu Securitatea au avut moarte cumplita

Parintele Pavel Borsevschi, Biserica "Sfantul Dumitru":

Daca un preot a decis sa se consacre credintei, el nu mai poate colabora cu asemenea institutii cum este Securitatea. Un preot adevarat trebuie sa fie si un mare patriot. El nicidecum nu are dreptul sa divulge tainele bisericesti, nici chiar atunci cand se confrunta cu insistentele Securitatii. In timpurile totalitar–comuniste, unii preoti au slujit cu devotament KGB–ului, in detrimentul Bisericii si acest lucru ar trebui condamnat. Mai mult, astfel de preoti ar trebui caterisiti. In acele vremuri, toate bisericile din oras precum si cele din centrele raionale erau vizitate de reprezentanti ai Securitatii, iar mai multi preoti aveau si dosare. Era imposibil sa te ascunzi, sa nu discuti cu ei. Daca cineva refuza sa colaboreze, era persecutat si chiar inlaturat. Adevaratii duhovnici mai degraba accepta martirul, adica persecutia, decat colaborarea cu Securitatea. Un preot trebuie sa–si faca datoria in fata altarului, el are menirea sa mantuiasca sufletele oamenilor. Mai tarziu, pentru felul in care a slujit, el va fi judecat de Dumnezeu.

Deconspirarea sau marturisirile preotilor care au colaborat cu Securitatea sunt niste actiuni particulare. Este vorba aici de liberul arbitru, adica de constiinta fiecarui om in parte, judecata finala apartinandu–I Lui Dumnezeu. Asa cum Partidul Comunist ar trebui sa–si ceara iertare pentru faptele savarsite, pentru ideologia propavaduita si pentru persoanele persecutate, la fel si colaborarea cu acesti atei este un mare pacat. Stim ca acei preoti care au colaborat cu Securitatea au avut parte de o moarte cumplita si au fost parasiti de toata lumea.

Securitatea lucreaza spre binele Bisericii

Parintele Vadim Cheibas, secretar al Mitropoliei Chisinaului si a Intregii Moldove:

Personal, nu cunosc asemenea cazuri si cred ca chiar daca ar fi existat, ele nu ar fi afectat credinta in Dumnezeu. Noi si astazi solicitam Securitatii sprijin si informatii despre anumite persoane care se prezinta drept mucenici. Se intampla sa avem nevoie de biografia acestora sau a altor persoane si cine altcineva decat Securitatea ni le poate oferi? Eu consider ca o astfel de colaborare nu este un lucru negativ, deoarece Securitatea lucreaza spre binele statului si al Bisericii. Noi avem nevoie de protectie si cine altcineva poate sa ne–o ofere? Astazi suntem invadati de foarte multe secte si devine din ce in ce mai greu sa lupti cu ele, iar aceasta institutie ne poate ajuta in aceasta lupta.

Preotii care au colaborat cu Securitatea ar trebui desconsiderati

Reprezentantul Mitropoliei Basarabiei, solicitand pastrarea anonimatului:

Mitropolia Basarabiei a fost reactivata in 1992. In cadrul institutiei noastre nu cunoastem cazuri in care preotii ar fi colaborat cu Securitatea, insa acest lucru nu–l putem exclude in totalitate. Cealalta Mitropolie va poate spune mai multe referitor la acest subiect. Credem ca sunt mai informati si cunosc mai multe cazuri concrete. O colaborare a unui preot cu Securitatea aduce, in primul rand, grave prejudicii credinciosilor. Este o rusine si nu este un lucru cu care sa se poata mandri o fata bisericeasca. Preotul nu ar trebui sa divulge secretele bisericii, cu atat mai mult tainele marturisirii, acesta este un mare pacat, in urma caruia, de cele mai multe ori, au de suferit foarte multe persoane. Preotii care au colaborat cu Securitatea ar trebui desconsiderati. Urmand legile bunului–simt, ei singuri ar trebui sa se marturiseasca si sa recunoasca gravitatea celor intamplate. In acest sens, exista mai multe canoane care ar trebui respectate de astfel preoti.

Am auzit de legaturile necurate ale preotilor

Maria Satnic, somera:

De cand ma stiu, ma conduc de zicala: "Fa ce spune parintele, dar nu fa cum face el." Daca unii preoti au si avut legaturi cu Securitatea si au tradat taina sfintei spovedanii, acestia vor raspunde in fata lui Dumnezeu pentru asta.

Eleonora Galaicu, casnica:

Am mai auzit de legaturile necurate ale preotilor. Un slujitor al bisericii mi–a marturisit odata ca are aceleasi pacate ca si fiecare dintre noi, singura diferenta fiind ca practica o meserie mai deosebita. Cand merg la biserica, eu ma rog Domnului, nu preotului.

Marian Chiochina:

Daca as afla ca preotii intr–adevar au avut legaturi cu KGB–ul, as fi foarte dezamagit. Si asa, noi, oamenii, nu mai stim in cine sa avem incredere. In guvernare nu putem avea, in justitie, la fel... Ne–a mai ramas Biserica, dar se vede ca si ea se leapada de noi.

Andrei Stirbu, functionar, Chisinau:

Biserica este libera de stat, dar, din cate inteleg, acest lucru e doar in teorie. Si astazi, in democratie, statul are implicari serioase in viata bisericii. Utilizarea preotilor in timpul campaniilor electorale este un fenomen bine cunoscut deja la noi. Ma tem ca slujesc Puterea acele fete bisericesti care au niste "pacate" inregistrate pe undeva si nu pot refuza ofertelor politice.

Erich Leitenberger, redactor–sef la Agentia catolica de stiri din Viena:

Noi nu cunoastem absolut nimic despre situatia bisericilor din Moldova. In Austria, spre bucuria noastra, noi nu avem asemenea probleme. Poate ca exista doar o anumita influenta politica, dar acest fenomen nu este unul grav. Austria este o tara cu o traditie democratica de aproximativ 60 de ani si acest lucru a facut ca societatea noastra sa devina una deschisa.

Martin Paul, redactor–sef la radio "Stephansdom" din Viena:

In Austria nu ne–am confruntat cu un regim comunist, ci cu unul hitlerist, noi fiind atunci sub influenta Germaniei. In perioada anilor 1938–1945 Bisecica Catolica de la noi era sub presiunea si sub controlul regimului hitlerist, iar numerosi preoti catolici erau incadrati in miscari de opunere fata de regimul german. Din aceasta cauza mai multi erau urmariti, prinsi, dupa care persecutati. Aceasta problema si pana astazi este una foarte interesanta, de amploare nationala pentru tara noastra.

Calea indreptarii

Colaborarea este un pacat, de aceea iesirea din ea se savarseste numai prin convertire. Aceasta cere deschiderea intru adevar fata de Dumnezeu, fata de oameni si fata de sine insusi. Procesul de convertire de la pacatele publice cuprinde urmatoarele etape:

— Pacatosul trebuie sa recunoasca de bunavoie pacatul in fata lui Dumnezeu si a constiintei proprii. Trebuie de asemenea sa o faca fata de cei carora le–a facut rau.

— Trebuie sa le ceara iertare celor carora le–a facut rau. Poate sa o faca individual, si, daca raul a fost facut in cadrul unui anumit grup, trebuie sa o faca in public in fata acelui grup.

— In continuare, fiecare pacatos este obligat sa repare raul, atat in dimensiunea materiala, daca din cauza lui altii au suferit pierderi, cat mai ales in dimensiunea spirituala. Aceasta priveste reparatia raului clevetirii si calomniei.

— Deoarece pacatul este public, marturisirea sa trebuie sa aiba loc in fata superiorului ierarhic competent. Aceasta este o informatie asupra careia superiorul poseda dreptul deplin.

— Trebuie amintit ca aceasta convertire este intoarcerea la Dumnezeu si deschiderea catre milostivirea Lui in Sfanta Taina a Pocaintei. Dupa pacat, este obligatorie ispasirea pe masura pacatului. Deci in mod deosebit trebuie luata in considerare marimea scandalului public. Reparatia ar trebui sa manifeste sinceritate si convertire profunda. Sfanta Scriptura indica trei cai ale ispasirii: rugaciunea, postul si pomana. Ispasirea poate deci sa fie savarsita sub diferite forme, ca reculegeri, pelerinaje, acte de mortificare si abstinenta, jertfe materiale in folosul celor nevoiasi, si altele asemenea. Memorandumul se ocupa de dimensiunea religioasa si pastorala a colaborarii membrilor clerului cu autoritatile ce distrugeau Biserica, de acea nu este luata in discutie situatia in care cuiva din randul clerului ii lipseste curajul recunoasterii pacatului. In acest caz trebuie aplicat dreptul canonic, care tine de autoritatea disciplinara a superiorului bisericesc.

Fragmente insemnate din memorandumul scris de Episcopul polonez Jasna Gora, aparut pe site–ul oficial al Bisericii Catolice poloneze (http://www.episkopat.pl)