Nr. 96 (7 septembrie 2006)


«Alo, sunt ruda ministrului...»

Doar asa reporterul de garda a reusit sa se angajeze la minister

Ce sanse de angajare ar avea un tanar absolvent al unei facultati din Bucuresti in institutiile de stat din R. Moldova? Putine..., afirma expertii. Dar, daca acest tanar specialist este "ruda indepartata" a ministrului Cozma sau Papuc? La aceasta intrebare am incercat sa gasim un raspuns, "terorizandu–i" cu telefoane pe responsabilii de angajarea personalului din cadrul ministerelor.

"Spuneti–i ca ati vorbit cu mine"
Ministerul Educatiei si Tineretului, Sectia cadre:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Am absolvit Universitatea Pedagogica din Bucuresti cu media 9,2. Am activat in calitate de profesor la un liceu din Romania timp de 2 ani.

— Ei si?

— As dori sa ma angajez in cadrul ministerului.

— Noi nu avem posturi vacante. Suntem in asteptare de reduceri de personal.

— Rudele mi–au spus ca voi putea obtine ceva. Eu sunt Irina Tvircun. Mi s–a spus sa vorbesc cu dvs.

— Irina Tvircun?! Fiica?!

— Nu. Suntem rude indepartate.

— Ha! Da nu importa. In cadrul ministerului nu este intarita structura noua si se asteapta sa fie concediate vreo 30 de persoane, este cam imposibil sa va angajati. Dar, in institutiile de invatamant din oras cred ca se poate de obtinut ceva. Adresati–va la Directia de invatamant din oras, la doamna Eleonora Isac. Spuneti–i ca ati vorbit cu mine si ea o sa va propuna ceva.

"Faceti un apel catre rudele mai apropiate..."
Ministerul Culturii si Turismului:

— Buna ziua. Ma numesc Irina Cozma si as dori sa ma angajez in cadrul ministerului.

— Din pacate, la noi au fost reduceri de cadre la 60 de procente.

— Dar rudele mele mi–au spus ca voi putea fi angajata.

— Sefa Sectiei cadre este in concediu, dar puteti vorbi cu domnul Manolache, adjunctul ei, despre acest subiect. Sunteti ruda cu ministrul?

— Da...

— Este inutil sa incercati de una singura sa obtineti un post in cadrul ministerului, deoarece avem reduceri substantiale.

— Dar cum as putea sa ma angajez?

— Eu mai stiu... Daca faceti un apel catre rudele mai apropiate ale ministrului, atunci este posibil. Cu reduceri de cadre foarte mari, alte persoane nu pot fi luate la serviciu. Eu imi cer scuze ca a trebuit sa va spun aceste lucruri, dar asta este situatia. Daca sunt sanse din alta parte atunci incercati mai bine acolo. De una singura nu veti reusi.

"Veniti dupa 14.00 in birou"
Ministerul Justitiei, Sectia cadre:

— Buna ziua. Eu sunt Irina Iftodi si as dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Am absolvit anul trecut facultatea de drept la Bucuresti si am licenta de avocat.

— Veniti la mine la birou dupa ora 14.00. Nu uitati sa luati si actele pe care le aveti.

La telefon nu se dicuta problema...
Ministerul Ecologiei si Resurselor Naturale, Sectia cadre:

— Buna ziua. Ma numesc Irina Mihailescu. Anul trecut am absolvit facultatea de specialitate de la Bucuresti si as dori sa ma angajez in cadrul Ministerului.

— Este o intentie nobila din partea dvs., dar la telefon nu putem vorbi despre aceasta problema. Luati CV–ul dvs. si o scrisoare de intentie referitor la angajare si veniti la mine. Vom discuta despre tot la mine in birou.

Decizia inspectorului de cadre
Ministerul Afacerilor Interne, cancelaria:

— Buna ziua. Sunt Irina Papuc si as dori sa ma angajez in cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anul trecut am absolvit facultatea de drept de la Bucuresti si am obtinut licenta de avocat.

— Foarte bine. Lasati datele dvs. de contact.

— Va dau adresa de e–mail. irinapapuc@yahoo.com

— Stimata doamna, voi da aceasta informatie inspectorului pe cadre si el va lua o decizie si va va da un raspuns in forma electronica.

Antosii angajeaza personalul
Ministerul Industriei si Infrastructurii, Sectia cadre:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul Ministerului. Am absolvit facultatea de industrie de la ASEM din Bucuresti cu media 9,2.

— Noi avem nevoie de cadre in domeniul acesta. Veniti la noi cu CV–ul dvs. si il vom prezenta ministrului. Daca domnul accepta, atunci vedem...

— Eu ma numesc Irina Antosii.

— Da! Sunteti intr–o familie cu ministrul nostru.

— As dori sa obtin o functie mai buna, sef de sectie sau directie, ca sa pot primi un salariu mai bun.

— Asa deodata nu cred ca este posibil, deoarece trebuie sa mai cresteti, dar principalul un inceput sa fie.

— Numai domnul Antosii decide pe cine sa angajeze?

— Da, el este acela care angajeaza personalul.

"Astazi nu aveti cu cine vorbi..."
Ministerul Reintegrarii, secretariat:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Cu cine as putea sa vorbesc?

— Nu avem sectie de cadre si nici persoana care se ocupa de asa ceva.

— Eu sunt Irina Sova. Rudele mele mi–au spus ca au vorbit in privinta mea si ca eu urma doar sa sun.

— Nu stiu ce sa va spun, reveniti peste vreo doua zile, pentru ca astazi nu aveti cu cine vorbi. Conducerea nu este in minister.

"Da poftim!"
Ministerul Dezvoltarii Informationale, Sectia cadre:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Anul trecut am absolvit facultatea de informatica la Bucuresti si am media 9,2.

— Da poftim. Actualmente avem doua locuri vacante. Ati putea sa incercati. Veniti maine la mine in birou si luati si CV–ul, si diplomele.

"Vom discuta in cadrul unui interviu"
Ministerul Finantelor, Sectia cadre:

— Buna ziua. Eu sunt Irina Pop si as dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Anul trecut am absolvit ASEM din Bucuresti cu media 9,2.

— Dar ce ati studiat?

— Finante publice.

— Dar ce ati facut un an.

— Am studiat la masterat.

— Dar ce medie aveti la examenele de licenta?

— 10.

— Vad ca ati invatat bine. Veniti maine la mine in birou si aduceti–mi CV–ul, copia diplomei de licenta si actele in original, doua fotografii color, un stilou cu mina albastra si buletinul de identitate. Veti completa o ancheta de apreciere a cunostintelor dvs. si vom mai discuta in cadrul unui interviu.

"Veniti si vom sta de vorba..."
Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, Directia control general si serviciu uman:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului.

— Din pacate, la noi nu va puteti angaja, deoarece au fost reduceri de cadre de 50 la suta si am ramas doar 70 de oameni. Dar, puteti sa–mi expediati CV–ul dvs. prin posta si veti fi contactata in cazul in care va fi nevoie de un specialist. Cine sunteti?

— Irina Gorodenco. Am absolvit o facultate agrara la Bucuresti cu media 9,2.

— Foarte buna media, bravo! Daca aveti CV–ul perfectat, puteti trece la noi in biroul 513. Eu sunt sefa Directiei control general si serviciu uman. Vom sta de vorba si imi veti lasa si CV–ul dvs.

Poftim!
Ministerul Economiei si Comertului, Sectia cadre:

— Buna ziua. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului. Am absolvit ASEM cu media 9.2.

— Poftim! Pe site–ul Ministerului Economiei sunt plasate anunturile privitor la toate functiile vacante. Completati formularele necesare si prezentati–ni–le. Noi o sa va contactam...

"Conducerea va va da indicatiile respective"
Ministerul Afacerilor Externe si Integrare Europeana, Directia personal:

— Buna ziua. Ma numesc Irina Stratan si as dori sa ma angajez in cadrul ministerului.

— Irina Stratan? Aveti ceva tangente cu domnul ministru?

— Suntem rude indepartate.

— Pai, va rog, dar ce ati absolvit?

— Facultatea de relatii externe de la Bucuresti cu media 9,2.

— Cand ati absolvit?

— Anul trecut facultatea, iar anul acesta masterul.

— La noi chestia asta se face in felul urmator. Se depune o cerere in adresa ministrului cu solicitarea de a examina posibilitatea angajarii in cadrul ministerului si se anexeaza CV–ul si copia diplomelor care confirma ca aveti studii in domeniul respectiv. Conducerea va examina cererea dvs. si veti primi indicatiile respective. Este o procedura care dureaza, deoarece este o comisie de atestare. Apoi se asteapta daca apar functii vacante, ca la noi acum nu sunt. Ministerul nu poate sa functioneze numai cu vacantii, ele apar uneori, dar va trece ceva timp.

— Cat timp va trebui sa astept?

— Uneori foarte mult. Depinde de locurile vacante care vor aparea si daca persoana corespunde cerintelor noastre.

— Dar rudele mele mi–au spus ca as putea obtine ceva?

— Pai nu stiu, mai intai scrieti cererea. Cu asta se incepe.

— Acum sunt locuri vacante?

— Cum sa va spun, sunt locuri rezervate pentru persoanele care au plecat in misiuni diplomatice si pentru cei care urmeaza sa fie transferati in functii de sefi de directii sau sefi adjuncti.

"Lasati CV–ul la paza, in cutia postala..."
Ministerul Transporturilor si Gospodariei drumurilor, Sectia cadre:

— Buna ziua. Sunt Irina Gagauz si as dori sa ma angajez in cadul ministerului, pentru ca mi s–a spus ca voi putea obtine o functie. Am absolvit anul trecut facultatea de telecomunicatii din Bucuresti cu media 9,2.

— Tin sa va informez ca a fost o reorganizare si ministerele s–au separat. Ministerul Informaticii este o alta structura, iar noi alt minister. Cred ca ar fi bine sa va adresati acolo la Serviciul resurse umane. La noi este Ministerul Transporturilor si Gospodariilor Drumurilor si nu e pe specialitatea dvs.

— Dar la universitate am invatat si aceasta specialitate.

— Bine, dar la moment nu avem functii vacante.

— Dar cand va fi?

— Nu stiu. Aduceti–mi CV–ul dvs. pentru rezerva. Lasati–l la paza in cutia postala.

Limba rusa, poate fi un impediment?
Ministerul Sanatatii, Sectia cadre:

— Buna ziua. Eu sunt Irina Ababii, am terminat facultatea de medicina din Bucuresti cu media 9,2. As dori sa ma angajez in cadrul ministerului.

— Dar, nu in cadrul ministerului, ci in institutiile medicale din tara.

— Dar, eu as dori in cadrul ministerului. Mi s–a spus ca voi putea obtine un post.

— In calitate de ce?

— In calitate de consultant, specialist pentru ca am studii in medicina.

— Aveti experienta?

— Da.

— Angajarea se face prin intermediul directiei noastre, dar seful este in concediu si va veni dupa 25 septembrie. Asa ca reveniti.

— Nu este o problema daca nu cunosc limba rusa?

— Cred ca nu... Necunoasterea limbii ruse sa va angajati in aparatul ministerului?

— Da.

— Nu pot sa va spun. Mai bine reveniti dupa data de 25 septembrie si discutati cu sefu'.

Stilul convorbirilor telefonice a fost mentinut.

Irina Codrean


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com