Nr. 95 (31 august 2006)


 Editorial

Ministrul Tvircun ne–a inecat Independenta in “Okean Elzy”
Saptamani in sir, in preajma zilei de 27 august, posturile de televiziune controlate de Putere au tot pus pe post un spot publicitar care ne anunta ca, datorita suportului Ministerului Educatiei si Tineretului, de Ziua Independentei R. Moldova, la Teatrul de Vara din Chisinau va evolua formatia "Okean Elzy". Continuare 

Nationalistii
Azi se implinesc 17 ani de la revenirea grafiei latine in Moldova. Sunt deja 14 ani de cand Moldova a aderat la ONU, si in cateva zile se fac 58 de ani de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Continuare 

Ministrul Tvircun ne–a inecat
Independenta in «Okean Elzy»

autor
Aneta Grosu

Saptamani in sir, in preajma zilei de 27 august, posturile de televiziune controlate de Putere au tot pus pe post un spot publicitar care ne anunta ca, datorita suportului Ministerului Educatiei si Tineretului, de Ziua Independentei R. Moldova, la Teatrul de Vara din Chisinau va evolua formatia "Okean Elzy".

Astfel, programul Zilei Independentei a fost completat cu un eveniment concertistic special, planificat sa se desfasoare, cu sprijinul Ministerului Educatiei si Tineretului exact acolo unde, in 1989, aveau loc primele intruniri ale participantilor la Miscarea de Eliberare Nationala. Va amintiti? In 1989, zilele de duminica adunau la Teatrul de Vara cate 20 de mii de participanti la mitingurile antisovietice.

In 2006, "Okean Elzy" a convocat, in acelasi loc, alt public, chemat de alte mesaje. Concertul a fost organizat in asa fel incat nimic sa nu mai aminteasca despre anul 1989. Cu mult timp inainte, de la televiziunile cu cea mai mare acoperire, a fost anuntat: "Locul e ocupat!" Nimic intamplator. Autoritatile s–o fi gandit ca, s–ar putea ca ziua de 27 august sa–i intruneasca pe cei care nu au uitat inca anul 1989 si au luat–o inainte, ocupandu–le locul. Astfel, avand contributia Ministerului Educatiei si Tineretului, Asociatia "Business Concert" a invitat formatia "Okean Elzy" sa tina locul luptatorilor de altadata.

La Teatrul de Vara am aflat ca la concert au participat circa 5000 de tineri. Incidente nu au avut loc, iar dimineata, la Teatru, nu au fost depistate seringi jetabile sau sticle de bauturi contrafacute. "Si noi, cei care nu am uitat evenimentele fierbinti din 1989, ne–am intrebat ce–i cu acest program, in ziua de 27 august. Am gasit un singur raspuns: apa curge, iar pietrele raman, adica, schimbarea regimului, in 1991, a fost un eveniment iluzoriu, in realitate, cei care au facut politica in Basarabia, continua sa o faca si in continuare", afirma unul dintre angajatii acestei institutii, amintindu–si ca, la concert, doar un mesaj, cel de salut, a fost rostit in limba romana, in rest, toata seara, doar ruseste.

Am incercat sa aflam, de la minister, care anume este contributia acestei institutii la evenimentul din 27 august, desfasurat la Teatrul de Vara din Chisinau. "A fost acordat in special sprijin logistic", ne–au spus la minister, fara a preciza in ce consta acest suport. "Programul a fost conceput de "Business Concert", ne–au spus acolo, facandu–ne trimitere la Artur Sohih care ne–ar putea spune de ce anume "Okean Elzy". Acesta, la randul sau, ne–a apostrofat: "Otcuda vi vzeali o finansovoi podderjke Ministerstva? Vi cito, videli finansovie dokumenti? Oni pomogli cito–bi nam predostavili Zeleonii Teatr." L–am intrebat pe Sohih de ce acest program, despre care chiar el spune ca a fost unul absolut nevinovat, a fost prezentat doar in limba rusa. "Vi nepravi", ne–a reprosat el, precizand ca, la spectacol, au participat si formatii autohtone, cum ar fi "Mahmud Ko", "ExNN" si "Ej"… Sohih ne–a sugerat sa tinem cont si de faptul ca la spectacol au avut acces gratis si 200 de persoane cu dizabilitati, 100 dintre care — cu probleme locomotorii.

"Nimeni nu pune la indoiala ca acest spectacol are un profund caracter politic", ne–a declarat scriitorul Ion Hadarca, precizand ca, in zorii aceleiasi zile, la 27 august, din centrul orasului rasuna, la decibeli maximi, cunoscuta piesa ruseasca "Uvezu tebea ia v tundru".

In cadrul unei conferinte de presa, prilejuita de refuzul guvernantilor de a dezveli bustul scriitorului Liviu Rebreanu pe Aleea Clasicilor, presedintele USM, academicianul Mihai Cimpoi, declara: "Daca sunteti atenti la generic, nu se mai vorbeste de Ziua Independentei Republicii — Ziua Republicii. Si sarbatoarea aceasta, decretata de Parlament, a fost schimbata. Nu mai vorbesc de Festivalul National "Ion L. Caragiale", rebotezat in Festival republican, fiind exclus numele lui Ion L. Caragiale. Asa dispar toate. Aflu ca s–a facut tot posibilul pentru a anihila sarbatoarea nationala "Limba noastra cea romana". S–au interzis si manifestarile care urmau sa aiba loc in Piata Marii Adunari Nationale. Asa a hotarat prim–ministrul Vasile Tarlev. Din programul pregatit de Primarie s–a scos de peste tot sintagma "Limba romana", "romani", "Romania"".

La 28 august, imediat dupa Ziua Independentei, Chisinaul era "dezbracat" de drapelele tricolore, pentru care s–au cheltuit 600 de mii de lei, astfel incat, nu cumva de Ziua Limbii Romane, orasul nostru sa arate unul adevarat romanesc.

Aneta GROSU


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com