Pe cand statul aloca doar 16 lei pentru alimentarea unui copil orfan, functionarii se opun sau tergiverseaza deciziile de adoptii

La 6 iulie, 6 institutii de stat si non–guvernamentale, sprijinite de TACIS, au lansat campania "Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizati din R. Moldova", finantata de Uniunea Europreana.

Care sunt oportunitatile unei astfel de campanii si ce se intampla in prezent in culisele proceselor de adoptii?

Am cautat raspuns la aceste intrebari si am constatat urmatoarele. Daca doriti sau sunteti pe cale de a adopta un copil, iar bucuria acestui eveniment va creste aripi, ar fi bine, totusi, sa coborati cu picioarele pe pamant, or, procedura in cauza e destul de indelungata, minutioasa si costisitoare.

"Procedura de adoptare a unui copil este complicata, dar nu imposibila"

Clara Sat, sef–adjunct la Directia municipala pentru protectia drepturilor copilului, sustine ca procedura de adoptare a unui copil este complicata, dar nu una imposibila. "Este adevarat, noi nu putem acorda sansa de a fi parinte oricui si oricand. Exista prevederi legislative care obliga potentialii parinti sa efectueze un sir de teste, in primul rand psihologice. De asemenea, cei care doresc sa adopte un copil trebuie sa aiba, in mod obligatoriu, un loc de munca ce i–ar permite sa–si intretina familia care, odata cu adoptarea unui copil, devine una extinsa", argumenteaza Sat.

Despre aspectele birocratice ale acestei proceduri si despre conditiile sociale care impiedica simplificarea procesului de adoptie, am discutat cu Tudor Sadnic, director al organizatiei non–guvernamentale "Amici di Bambini", organizatie care, de altfel, a si initiat campania "Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizati din R.Moldova". Tudor Sadnic aminteste ca "un copil se considera orfan dupa o perioada de 6 luni de la despartirea abuziva de parintii sai sau de la decesul acestora. Deci, daca in acest rastimp parintii biologici nu mai au nici un drept si nu–si mai pot recapata posibilitatea de a redeveni parinti, se apeleaza la rude, inclusiv la cele de gradul trei. Acestea urmeaza sa mearga la notar, in cazul in care accepta sau nu sa tuteleze copilul. Va inchipuiti ce procedura complicata si obositoare este aceasta? Trebuie sa umbli din urma fiecaruia, sa–l rogi sa vina, pe cand fiecare are problemele sale si nimeni nu are nevoie de niste copii straini. Dupa ce rudele refuza tutela, copilul sau copiii nu mai au nici o sansa de a ramane in familiile lor. Atunci ei sunt trimisi in institutiile de stat care, de obicei, daca e sa analizam realitatea, au prea putina nevoie de acesti copii. Am cunoscut mai multe familii care au manifestat intentia de a adopta un copil, dar, initiind o discutie cu ei, am aflat ca au pretentii excesive. Ei spun ca vor neaparat fata sau baiat, ne solicita sa le pastram anonimatul, ca nu cumva vreo ruda sau vreun vecin de–al lor sa afle despre adoptie. Incercam sa le explicam ca mai important ar fi ca ei sa constientizeze seriozitatea si complexitatea acestei decizii. Le spunem de cata putere de spirit ar trebui sa dea dovada. Le sugeram cum ar putea depasi diverse stereotipuri, cum ar putea evita privirile sau vorbele zeflemitoare. Nu in ultimul rand, le explicam ca ar trebui sa aiba si suficiente resurse materiale, pentru a creste un copil fericit. Multe familii vin si se plang ca statul, in loc sa–i ajute, le pune piedici. Ei sunt nemultumiti ca trebuie sa treaca o vesnicie pana cand se decide daca au sau nu dreptul sa adopte un copil. Este adevarat, numeroasele bariere in calea celor care intentioneaza sa adopte un copil, reduc substantial numarul persoanelor care ajung sa iasa din orfelinat cu un copil, al lor, in brate."

Au batut in zeci de usi, au facut numeroase teste, au adresat zeci de demersuri

O doamna care, din motive lesne de inteles, a solicitat anonimatul, ne–a povestit ca, atunci cand au constatat ca nu vor putea avea vreodata copii, au decis sa adopte unul. Au trecut pe la mai multe orfelinate, pana cand au descoperit o fetita ce le–a fost deosebit de draga. O perioada de timp au vizitat–o, iar peste mai multe luni chiar angajatii orfelinatului constatasera ca micuta le seamana. Erau decisi deja sa o ia acasa, cand au constatat ca cerintele care trebuiau sa le indeplineasca in cadrul procedurii de adoptie sunt atat de dificile, incat aveau nevoie de luni in sir pentru a perfecta procedura. Nu au cedat, au batut in zeci de usi, au facut numeroase teste, au adresat zeci de demersuri... De rand cu ei, suferea si micuta. Atunci cand, in sfarsit, au primit permisiunea de adoptie, au constatat ca au avut de suportat un adevarat calvar, pentru ca institutiile statului, in loc sa intreprinda actiuni pentru a facilita procedura, le complica nespus de mult, de parca ar vrea sa transforme statul intr–un imens orfelinat.

Pe de alta parte, oficialii cu care am discutat au recunoscut ca, din an in an, creste numarul copiilor abandonati. Aceste date se acumuleaza in special din contul parintilor plecati peste hotare care, deseori, uita ca au lasat acasa copii. Clara Sat ne–a comunicat ca, doar in municipiul Chisinau, in grija buneilor sau chiar fara supraveghere, sunt peste 1738 de copii ale unor parinti plecati la munca peste hotare. Potrivit altor surse, numarul acestor copii ar fi mult mai mare.

Interlocutorii nostri au mai mentionat numeroasele pretentii ale eventualilor parinti adoptivi. "Ei vor sa adopte numai copii mici. Desigur, e dreptul lor, dar noi ce sa facem? O doamna a venit la mine si mi–a zis ca isi doreste un nou–nascut, deoarece sotul ei nu stie ca ea nu e insarcinata si ca se teme sa nu fie abandonata atunci cand acesta ar afla adevarul. Dar noi ce putem face? Eu nu pot sa bat din palme si sa ii aduc copilul!", explica sef–adjuncta Directiei municipale pentru protectia drepturilor copilului.

Poate si codurile genetice isi spun cuvantul

De regula, copiii mai mari de 10 ani sau cu diferite dezabilitati nu mai au nici o sansa de a fi adoptati aici, in Moldova. De obicei acestia sunt luati de catre straini, in special de cetateni americani, francezi, spanioli sau italieni. Tudor Sadnic aminteste ca, peste hotare, lumea are alta viziune asupra vietii. Acolo cetatenii sunt pregatiti sa accepte eventualele adoptii. "Din pacate, noi nu avem posibilitatea de a mai supraveghea copiii plecati peste hotare. Pur si simplu, nu avem bani, comunicam doar prin Internet, dar, din cate stim, de obicei, situatia nu e prea buna, deoarece copiii nu se inteleg cu parintii adoptivi sau pur si simplu fug din familiile straine. E mare pacat, desi ar trebui sa intelegem ca si presiunea pe care o suporta acesti copii este prea mare pentru ei. Poate si codurile genetice isi spun cuvantul."

Am insistat sa aflam mai multe despre eventualele cazuri de coruptie, generate de birocratia excesiva care caracterizeaza procesul de adoptie. La "Amici di Bambini" am aflat ca nu s–au ciocnit cu astfel de cazuri. Tudor Sadnic isi aminteste ca, acum doi ani, Interpolul monitoriza niste cazuri suspecte, insa, din lipsa de dovezi, investigatiile au fost suspendate. Singura consecinta a fost interzicerea, temporala, a adoptiilor internationale. Clara Sat declara: "Nu pot sa cred. Cum poti sa te folosesti de un copil, pentru a–ti satisface propriile interese? E, pur si simplu, inuman."

Declaratiile oficialilor sunt insa contrazise de voci neoficiale care afirma despre existenta fenomenului coruptie in domeniul adoptiilor de copii. Se vorbeste chiar despre existenta unor adevarate clanuri mafiote, din randul sectorului neguvernamental si a celui de stat. Clanurile ar fi protejate de reprezentanti ai politiei. Efectele acestor "cooperari" le constituie descoperirea unor copii din Moldova in tari precum Singapore, Bangladesh sau in Emiratele Arabe Unite. Cum au ajuns acolo acesti copii, daca se afirma sus si tare ca in acest domeniu nu exista coruptie? Cum ar explica responsabilii de adoptii ca toti copiii adoptati de straini traiesc uimitor de bine? Cum se reuseste camuflarea informatiei despre cazurile de maltratare sau exploatare, inclusiv sexuala, a copiilor din Moldova?

Desi Ministerul Educatiei, Tineretului si Sportului figureaza printre partenerii noii campanii "Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizati din Republica Moldova", zile in sir nu am reusit sa contactam responsabili din cadrul acestei institutii, pentru a afla ce presupune participarea in aceasta campanie. Intr–un context oficial, solicitat de Ziarul de Garda, Valentin Crudu, viceministrul Educatiei,Tineretului si Sportului, a recunoscut ca nici nu a auzit despre aceasta campanie. Daca ar fi sa–si spuna parerea la acest subiect, atunci ar zice ca nu e vina Ministerului ca birocratia e asa cum este. "De fapt, situatia ar trebui rezolvata la nivelul caselor de copiii si nu ar trebui implicate alte persoane", a declarat viceministrul Crudu.

Maria Jechiu, directoarea Casei municipale de copii din Chisinau:

"Sunt sceptica privind intentiile acestui proiect. Astfel de proiecte au mai fost, dar s–au incheiat fara vreun rezultat. De obicei, persoanele care intentioneaza sa adopte micuti, vin si ne iau cei mai frumosi copii, ii aleg pe cei sanatosi si nu le pasa de cei bolnavi si neajutorati, care raman pe seama noastra. Noi, insa, ce sa facem cu ei? Nimeni nu ne ajuta si nu se gandeste la situatia noastra. Nici nu ne–au intrebat opinia despre aceste preconizate schimbari. Nu ne–au invitat sa participam la luarea deciziilor. Parca am fi invizibili. Daunezi ne–au adus din Transnistria niste copii cu mari probleme de sanatate. Ne–au zis: luati–i, ca sunt ai vostri. Dar noi ce sa facem cu ei? Si cu cei pe care ii avem de abia ne descurcam, pentru ca statul nu prea are nevoie de noi. Deseori, astfel de proiecte sunt derulate pentru a ascunde lucrurile ce sunt, de fapt, evidente… Dupa astfel de proiecte, de obicei, situatia ramane neschimbata.

Ar fi mai bine ca banii cheltuiti in astfel de proiecte sa fie investiti in ameliorarea conditiilor de trai, in studiile si in mentinerea sanatatii acestor copii. Cat priveste birocratia, toate sunt niste mituri. Pur si simplu, oamenii nu au bani si dorinta sa adopte copii, de aceea nascocesc diverse povesti despre birocratie.

Liuba MAXIM