Nr. 86 (1 iunie 2006)

O fabrică modernă de jurnaliști  

La 4 septembrie la Chisinau va fi inaugurata prima Scoala de studii avansate in jurnalism. Este un proiect realizat in comun de Centrul Independent de Jurnalism si Universitatea de Jurnalism din Missouri, SUA (cea mai veche scoala de jurnalism din SUA). Aceasta scoala ii va avea ca tutori pe multi dintre ziaristii consacrati din Moldova, care vor preda alaturi de profesori din SUA, Franta si alti experti straini. Cu ocazia initierii acestei noi scoli, am incercat sa stabilim ce importanta are profesia de jurnalist acum in Moldova, adresand doua intrebari similare profesorilor–jurnalisti din diferite domenii. Desi vor preda la aceeasi scoala si au avut in fata aceleasi intrebari, am primit raspunsuri foarte diferite. Cei care vor alege sa studieze la aceasta scoala de jurnalism, au sansa sa invete a vedea si a se exprima diferit, avand in fata unul si acelasi fenomen. E vorba de diversitate, care mai e numita moartea plictiselii.

1. Ce inseamna sa fii jurnalist in R. Moldova?

2. Ce mesaj aveti pentru tinerii care vor alege aceasta scoala?

 

Corina Cepoi, directorul Scolii de studii avansate in jurnalism:

Intre studii comprimate si jurnalism universal

1. Sa fii jurnalist in R. Moldova inseamna sa fii intr–adevar dedicat unei idei si s–o promovezi consistent. Vorbesc despre acei ziaristi profesionisti cu care am placerea de a lucra in ultimii 10–12 ani. Acesti jurnalisti intr–adevar cred ca populatia acestei tari trebuie informata despre evenimentele si procesele care le afecteaza viata de zi cu zi. 2.

Va fi un proiect interesant si foarte intens. Adica cei ce vor sa se inscrie la aceasta scoala ar trebui sa–si dea seama ca timp de aproape un an de zile vor fi implicati in cursuri care le vor lua tot timpul liber. Vor avea o multime de exercitii practice si lucrari interesante. Cursurile vor fi tinute de ziaristi cu experienta din R. Moldova, SUA, Franta etc. Pana la urma vor sti de toate, vor deveni "jurnalisti universali" si aceasta este foarte important in conditiile noastre unde reporterul deseori trebuie sa faca si o poza pentru reportajul de la ziar sau trebuie sa puna reportajul radio si pe web.

Alexandru Cantar, seful Biroului BBC in R. Moldova:

Intre standarde si cinism

1. Ce inseamna sa fii jurnalist in R. Moldova?

Vreau sa cred ca a fi jurnalist la noi inseamna acelasi lucru cu a fi jurnalist oriunde. Etica si standardele acestei minunate profesii sunt respectate cu strictete. Desi, poate ca ziaristul nostru ar trebui sa aiba mai multa forta interioara, decat altundeva, pentru a lupta impotriva cinismului si descurajarii.

Nu vreau sa cred ca jurnalismul in R. Moldova este, uneori, un fel de afrodisiac pentru multi agramati, rauvoitori, frustrati etc. etc.

2. Stiti cum se spune uneori: "O pipa ofera omului intelept timp sa gandeasca, iar prostului ceva sa tina in gura." Orice scoala trebuie aleasa ca pe o provocare, ca pe un prilej de a–ti depasi limitele. Vecinatatea cu un coleg mai experimentat sau cu un bun profesor nu este decat o vecinatate, daca nu ai urechi de auzit si ochi de vazut. Nici o scoala nu are haz pentru cei care nu stiu sa comunice sau nu au o dorinta, chinuitoare deseori, de a se autoperfectiona. Pentru mine, de exemplu, comunicarea cu orice om de inalta tinuta profesionala a fost si ramane un privilegiu. Sper ca aceasta scoala va deveni pentru tinerii care o vor alege expresia unui asemenea privilegiu.

Corina Samciuc, expert in domeniul informaticii:

1. Nu sunt jurnalist si imi vine greu sa judec de pe aceasta pozitie.

2. As vrea sa fiu sigura ca fiecare persoana care se numeste jurnalist in Moldova nu uita despre responsabilitatea principala fata de audienta. Fiecare scrie pentru a informa, dar nu trebuie sa se ia cu scrisul de dragul scrisului sau al altor avantaje, si sa nu uite ca pe langa menirea de a informa, mai e si cea de a educa spiritul critic pentru cititori si dorinta de a–si pune intrebari.

Artur Corghencea, editor la PRO TV Chisinau:

Intre evenimente si infern

1.Inseamna sa fii curios — regula valabila, de fapt, pentru orice tara. De asemenea, trebuie sa vrei sa produci schimbari si sa fii insistent. Inseamna sa intampini dificultati in fiecare zi atunci cand incerci sa obtii informatii, dar si sa obtii satisfactie atunci cand reusesti sa schimbi lucrurile care merg prost. E bine sa fii pregatit pentru a fi supus presiunilor care rezida in a fi "rugat" sa nu scrii despre anumite evenimente sau fenomene, pentru ca asta cuiva n–o sa–i placa. Sa fii jurnalist inseamna sa fii tot timpul in cautare, sa auzi si sa vezi ceea ce, de regula, trece neobservat, iar dupa asta, sa ai puterea de a scrie exact asa cum a fost.

2.Sa vina la scoala de jurnalism. Sa VREA sa devina jurnalisti sau chiar jurnalisti buni. Sa citeasca si sa scrie cat mai mult, pentru ca doar asa vor invata meseria si vor ajunge sa fie apreciati. Sa nu creada ca poti ajunge vedeta peste noapte, asa cum se arata in filmele despre ziaristi. Si sa stie ca daca pentru un medic o zi fara pacienti este o zi de odihna, pentru un reporter, o zi fara evenimente este o zi de munca infernala.

Nata Albot, director PRO FM:

Intre lupta si pasiune

1. La modul direct, sa fii jurnalist in Moldova inseamna sa fii un om foarte indragostit de meseria ta, ca doar nu esti nebun, de nevoie sa devii jurnalist. Sa fii jurnalist in Moldova inseamna sa ai mintea ca o sapa, sau chiar ca un harlet ascutit. Cu o mica lopatica nu reusesti sa scoti din nimeni nimic. In Moldova a fi ziarist inseamna sa fii un luptator. Trebuie sa muncesti foarte mult si profesionist pentru a fi apreciat de colegii de breasla, dar mai ales de cititori, ascultatori sau spectatori.

2. Dragi tineri! Nu veniti la scoala de jurnalism de dragul venitului sau a ideii ca veti face parte din aceasta scoala. Sa nu va asteptati la mari metamorfoze in urma absolvirii acestei institutii. Doar curiozitatea si pasiunea pentru aceasta meserie va va ajuta sa obtineti rezultate. Puteti fi prima generatie de alt fel de jurnalisti. Mai buni, mai deschisi la minte, mai descatusati la ganduri, mai liberi. Oare nu asa vrea sa fie un jurnalist. Bafta!

Vitalie Dogaru, reporter la Radio Europa Libera:

Intre a ierta si a detesta

1. Este la fel ca si cum ai fi croitor in R. Moldova. Sau poate gradinar ori sofer de microbuz. Trebuie sa lucrezi calitativ, sa iti faci lucrul la timp si sa nu dai gres. Dupa care sa iti vinzi marfa la un pret cat mai bun si sa ramai multumit atat tu, cat si clientii tai. E foarte simplu spus la prima vedere, incercati sa faceti asa si va veti convinge ca viata e plina de surprize.

2. Sa ramana deschisi pentru tot ce e nou si sa nu le fie teama sa experimenteze, totodata sa fie atenti la definitii si reguli. Jurnalismul nu iarta celor care strica rigorile, dar ii detesta pe cei care accepta calapodul...

Igor Guzun, lector la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii, Universitatea de Stat:

Intre alb si negru

1. A fi jurnalist in Moldova inseamna, de multe ori, a explica faptul ca albul este alb si negrul nu e atat de necurat pe cat pare. Traim intr–o tara in care ecologistii pledeaza pentru majorarea tarifelor la apa, in loc sa protesteze impotriva taierii copacilor, organizatii neguvernamentale se ocupa de importul de granit, iar unele agentii explica pericolul unor boli care se transmit in principal prin mass–media si publicitate sociala. A fi jurnalist aici inseamna a intelege ca lucrurile nu sunt asezate normal si ca se vor schimba greu. Dar mai inseamna si a avea libertatea interioara si incapatanarea de a crede ca schimbarea este posibila. A fi ziarist inseamna a avea puterea de a crede in continuare asta si de a nu–ti schimba opinia cand altii vor spune ca observatiile tale sunt gresite.

2. Vestea proasta este ca un jurnalist, pentru a fi bun in profesie, are nevoie de inteligenta, spirit de prietenie, sa fie de nadejde, imaginatie, ingenuitate, nerv, rapiditate, acuratete, curaj, rezistenta, autodisciplina, perseverenta, vioiciune intelectuala, onestitate, punctualitate, optimism, putere de observare, agerime, initiativa, umor, adaptabilitate. Si lista ramane deschisa. Vestea buna este ca cele mai multe dintre aceste calitati sunt valabile pentru orice domeniu si ca se pot invata.

Nicolae Pojoga, fotograf:

Intre afacere si necuratul

1. De cele mai multe ori a fi jurnalist in R. Moldova inseamna sa fii unul ce nu este luat in serios.

2. Incercati sa deslusiti jurnalismul ca o afacere. Orice altceva vine de la necuratul.

Vasile Botnaru, director "Europa Libera"

Intre afectiune si detasare

1. Inseamna sa inveti din greselile altora (pentru ca de astea nu ducem lipsa) si mai putin din performante (pentru ca astea nu sunt pretuite la justa lor valoare);

sa pendulezi intre afectiunea inevitabila si detasarea aproape imposibila ceruta de codul deontologic verificat de comunitatile normale;

sa alegi intre conditia unui om cu coloana vertebrala, dar cu un viitor nesigur si a unui traseist si jongler care nu scapa din priviri calauzele politice. 2.

Sa schimbe aceasta polaritate.

Alexandr Burdeinii, redactor–sef "Informarket.md"

1. Jurnalismul inseamna un stil de viata.

2. Daca nu vor adopta acest stil special de viata, nu vor deveni jurnalisti adevarati.

 

PROFESORI STRAINI

Byron Scott, profesor la Universitatea de Jurnalism din Missouri, SUA:

"Relatati corect faptele"

In timpuri de tranzitie, o presa libera si responsabila poate fi un instrument important pentru asigurarea stabilitatii. Jurnalistii din intreaga lume sunt uniti prin dorinta de a acumula faptele si de a le relata clar si corect publicului. Aceasta scoala de jurnalism va concentra toate tehnicile necesare pentru ca studentii sa invete anume acest lucru. Cred ca este foarte important ca instructorii sunt jurnalisti din Moldova, care cunosc aceste principii si s–au dedicat acestei munci.

 

Michel LEROY si Laurent PASSICOUSSET, responsabili pentru dezvoltare internationala, Centrul de Formare si Perfectionare pentru Jurnalisti (CFPJ) din Franta:

"Vrem un parteneriat european cu Moldova"

CFPJ este un centru international specializat in stagii de perfectionare pentru jurnalistii din tarile Europei de Est. Deja de zeci de ani acordam asistenta jurnalistilor din acest spatiu. CFPJ coopereaza cu Universitatea "Lomonosov" din Moscova, unde a si fost creat un curs de masterat ruso–francez, care functioneaza deja al cincilea an. Am avut si in Moldova mai multe sesiuni de training pentru profesori de jurnalism. Stim cat de important este pentru tinerii din Moldova sa aiba acces la cursuri adecvate de jurnalism in propria tara. Iata de ce CFPJ este interesat sa fie partener european al acestei scoli de jurnalism care se deschide acum in Moldova. Dorim un parteneriat de durata, care ar sustine promovarea presei libere, care va ajuta aceasta scoala sa ajunga in cadrul reputatelor retele europene.

Karen Freeman:

"E fascinant sa urmaresti evolutia"

(A lucrat in calitate de editor pentru "The New York Times" timp de peste 10 ani)

Acest proiect al Centrului de Jurnalism este o idee excelenta si abia astept sa particip la realizarea acestui program. Desi nu m–am gandit niciodata ca voi preda jurnalismul in Moldova, iata ca am acceptat cu placere aceasta provocare. Jurnalismul este esential pentru oamenii care incearca sa stapaneasca democratia si stiu ca aceasta perioada este foarte importanta pentru Moldova. Este fascinant sa vezi cum se schimba lucrurile, cum evolueaza presa si situatia de la voi. Am lucrat in calitate de editor si jurnalist foarte multi ani si cred ca as avea ce le spune unor tineri din Moldova, iar comunicand cu ei as vrea sa contribui la dezvoltarea lor profesionala. Voi fi bucuroasa sa studiez si eu la randul meu, cat mai multe despre Moldova.

Steven Knowlton:

"Lumea in cuvinte"

A predat jurnalismul la Hofstra University si la Pennsylvania State University timp de 17 ani. Inainte de asta a lucrat in calitate de reporter in SUA timp de 15 ani.

Ma intereseaza foarte mult etica jurnalistului, dar si fotografia, scrierea si editarea, de aceea cred ca as putea fi util pentru scoala de jurnalism. Tot ce am auzit pana acum despre aceasta institutie mi–a placut, astfel incat astept sa facem pasii urmatori impreuna.

Sa fii capabil sa reprezinti lumea prin cuvinte si imagini este una dintre cele mai utile si placute activitati, astfel cred ca si viitorii studenti vor fi entuziasti sa cunoasca aceasta profesie. Am mai participat in proiecte jurnalistice inedite, dar acesta se pare ca va fi unul dintre cele mai interesante.

 

Libertatea presei in R. Moldova degradeaza

R. Moldova face parte din categoria tarilor in care presa nu este libera, conform unui studiu facut public de organizatia americana "Freedom House" (FH).

Potrivit studiului "Libertatea presei in 2006", elaborat de FH, Moldova a acumulat 65 de puncte si se situeaza pe treapta a 146–a dupa indicele libertatii presei. Anul trecut, Moldova s–a situat pe treapta a 137–a cu 65 de puncte, iar in 2004 — pe treapta a 127–a. In acest an, acelasi punctaj ca si Moldova a acumulat Angola, Bhutan, Camerun, Malaiezia si Emiratele Arabe Unite.

Printre tarile ex–sovietice, situatia privind libertatea presei este mai proasta in Rusia (treapta 159); Azerbaidjan (161), Kazahstan (166); Tadjikistan (167); Belarus (185); Uzbekistan (187); Turkmenistan (193). Doar in cele trei state ex–sovietice din regiunea Marii Baltice presa este libera (Estonia — locul 18; Lituania — 28 si Letonia — 33).

Pe primele trei locuri in clasamentul efectuat de FH se situeaza Finlanda, Islanda si Danemarca. Pe ultimele trepte in top (192, 193 si 194) au fost clasate Libia, Turkmenistan si Coreea de Nord.

Tarile cu presa libera sunt considerate cele care au acumulat pana la 30 de puncte; cele cu presa partial libera — au un punctaj cuprins intre 31 si 60 de puncte. Statele in care mass–media nu este libera au un punctaj de la 61 la 100 de puncte.

Dintre cele 194 de tari din clasament, 73 (38%) de state au presa libera, 54 (28%) — partial libera, iar in 67 (34%) de tari presa nu este libera.

(Agentia Monitor Media )

In 2005

63 de jurnalisti si 5 colaboratori media au fost omorati cel putin 807 jurnalisti au fost arestati 1 308 jurnalisti au fost victime ale atacurilor psiholgice si intimidarilor 1 006 de media au fost supuse cenzurii

Organizatia "Reporteri fara frontiere" considera ca numarul de atacuri asupra jurnalistilor este in crestere. Totodata, zeci de jurnalisti se afla in prezent in detentie, in pofida solicitarii organismelor internationale de a nu condamna oamenii pentru opinii si libertatea de expresie. Cei mai multi jurnalisti se afla in inchisorile din China, Cuba, Etiopia, Eritreea, Burma.

La inceputul anului 2006, circa 126 de jurnalisti din 23 de tari erau detinuti in inchisori.

Potrivit rapoartelor internationale, Moldova este criticata de organizatiile pentru protectia mass–mediei pentru atacurile fizice asupra jurnalistilor, pentru presiunile politice asupra mass–mediei independente, pentru limitarea accesului la informatii de menire publica.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com