«E o doctrina de partid, doamna directoare, nu va deranjati...»

Interviu cu doamna Nadejda Nicolaev, directoarea Liceului cu studiere in limba romana din Vulcanesti

— Dna Nicolaev, cum a aparut un liceu cu studiere in limba romana la Vulcanesti, in autonomia gagauza, aceasta zona populata aproape exclusiv de alolingvi?

— Cum? Astazi s–ar putea sa para incredibila povestea liceului nostru. Acum 15 ani, venise timpul sa–mi dau fiica in clasa intai. Este important sa amintesc ca sunt originara din centrul Moldovei, am facut studiile la Chisinau, iar la Vulcanesti am ajuns casatorindu–ma acolo. De altfel, si pana in prezent, la Vulcanesti se vorbeste peste tot doar in limba rusa. Desi, prin 1991, promotorii autonomiei gagauze au reusit, inclusiv pe cai abuzive, sa obtina aceasta autonomie, motivand ca e nevoie de un astfel de statut pentru a pastra traditiile si limba etniei gagauze. Deci, cum va spuneam, cand venise ceasul sa–mi dau fiica la scoala, am inteles ca nu am unde o inscrie, deoarece in zona nu era nici cel putin o singura clasa cu studiere in limba romana. Atunci m–am dus la seful directiei de invatamant si i–am spus ca vreau ca fiica mea sa invete in clasa intai, in limba romana. Seful m–a intrebat: "Dar mata, mai multe nu vrei?" I–am spus ca, deocamdata, doar atat imi doresc, ca Marcela, care, apropo, actualmente este studenta in anul 3, la facultate, la Universitatea din Bucuresti, sa studieze in limba romana. Au urmat intrebari despre numarul copiilor, parintii carora ar fi dispusi sa–si dea copiii la scoala in limba romana. Mi–am asumat responsabilitatea sa adun o clasa de copii, prima de acest fel la Vulcanesti, care urmau sa studieze in romana. Am mers pe la scoli si pe la gradinite de copii, rugand profesorii sa–mi selecteze din registre numele familiilor in care cel putin unul dintre parinti vorbeste romaneste. In acest fel am completat un registru al tuturor moldovenilor din Vulcanesti. Am discutat cu majoritatea dintre ei, convingandu–i sa–si dea copiii la studii in limba romana. Era anul 1991, cand situatia politica in Moldova era destul de dificila. Am reusit sa adun mai multi copii, pentru clasa intai, iar toamna, prin luna noiembrie, adica dupa prima vacanta, aveam deja completate clase pana intr–a cincea.

— Unde aveau loc lectiile pe atunci?

— Intr–o aripa a scolii cu predare in limba rusa din centrul orasului Vulcanesti. Intrasem in locul unei foste scoli muzicale, care nu mai avea clase. In noiembrie, cum va spuneam, adunasem vreo 61 de copii. La inceput, desi organizasem, nu lucram la acea scoala.

— Cum ati ajuns dintr–o aripa de scoala — un liceu de prestigiu?

— Imi amintesc, intr–un an, in timpul vacantei de vara, plecam la Moscova, la castig, impreuna cu alte cateva profesoare din Siret si din Chisinau. Duceam din Moldova legume si fructe. Era vai de capul nostru. Nu pot uita cand, cineva, pe peronul garii de la Moscova, ne–a zis: "Ne znaiu esli vi bogatimi budete, a gorbatimi tocino stanete!" Cutiile erau grele si chiar mai mari decat noi. Deci, in acea vara eram la Moscova, vindeam fructe prin pietele de acolo, cand, intr–o zi, sotul meu mi–a telefonat si a insistat sa revin acasa. El imi spunea ca, daca nu revin, s–ar putea ca liceul in care investisem atata speranta sa nu mai aiba perspective. Ii spuneam la telefon ca vreau sa raman sotie si mama, ca intentionez sa ma dezic de alte activitati, inclusiv de cele obstesti si politice, in numele linistii familiei mele, dar nu a fost sa fie. Sotul mi–a spus cu destula fermitate: "Daca vrei ca aici sa fie scoala in continuare, daca vrei ca fiica noastra, care era in clasa a 4–a, sa aiba viitor, atunci trebuie sa accepti functia de director. Nimeni nu va face mai mult si mai bine decat tine." Atunci nu am mai avut replica. Sotul meu a stiut ca atunci cand vine vorba de viitorul copilului nostru devin irezistibila. Imi amintesc, cand o nascusem pe Marcela, copil mult asteptat in familia noastra, era iarna, frig... Dar stiti cum e traditia la noi. Cei apropiati vin sa vada copilul. Eram atat de inspaimantata ca micutei sa nu i se intample ceva, incat le permiteam sa o vada doar prin geam. Nimeni nu ne pasea pragul, atat de meticuloasa devenisem in starea aceea de bucurie ca, in sfarsit, avem un copil. Atunci, dupa discutia cu sotul, mi–am luat bilet si am revenit de la Moscova la Vulcanesti. La 28 august, am fost numita director la liceul cu studiere in limba romana din Vulcanesti. Tot atunci mi–am suflecat manecile si m–am apucat de lucru. Conducerea raionului ne daduse spatiu in localul Casei de creatie a copiilor. Noi invatam de dimineata, iar dupa masa alti copii veneau la diferite activitati. Nu era deloc usor. Mereu nu mai puteam da de capat care dintre copii este mai vinovat de micile nereguli care apareau prin salile de clasa...

— Dar cum ati supravietuit altor presiuni din partea conducerii autohtone care, nu este un secret pentru nimeni, era una romanofoba?

— Cu timpul, m–am obisnuit cu diverse acuzatii lansate la adresa mea. "Do poiavlenia etoi ruminki u nas bilo vseo v crasnom tvete, a teperi poiavilisi goluboi, jeoltii i crasnii", deci, ma acuzau de aparitia Tricolorului la Vulcanesti. In plus, mereu erau si mai sunt cautate motive pentru a ma disponibiliza. Chiar in ultima campanie electorala, se insista asupra eliberarii mele din functie, pentru ca liceenii nostri participasera la intalniri electorale cu reprezentanti ai formatiunilor democratice. Copiii, insa, erau dintre cei care aveau deja drept de vot. Mi–au tot cautat clenciuri, dar, pana la urma, au decis ca nu au de ce se lega.

— Dar care e reactia parintilor dupa astfel de "incidente"?

— Acum avem 360 de copii, in toate clasele. Prin 2001, dupa ce venisera comunistii la putere, numarul elevilor liceului nostru se redusese, ulterior, insa, cei plecati au revenit la studii. In acest an avem chiar doua clase de–a intaia. Am deschis chiar si clasa "0", pentru a–i ajuta pe copii sa se pregateasca de scoala, or, am constatat pe parcursul anilor ca, de obicei, copiii vin absolut nepregatiti la studii. In plus, si mediul, absolut rusofon, este in detrimentul vorbitorilor de limba romana. La Vulcanesti, peste tot, dar absolut peste tot, se vorbeste in limba rusa: si la magazin, si la medic, si la scoala... De cand s–a deschis liceul cu studiere in limba romana la Vulcanesti, tot mai multi reprezentanti ai autoritatilor publice de la noi isi dau copiii sau nepotii la carte anume in aceasta institutie. Astfel ei inteleg ca nu mai putem reveni la trecut. Roata s–a pornit deja inainte. La intalnirile cu ei, le spun direct: Vreti ca nepotii si copiii vostri sa ajunga conducatori, vreti ca ei sa aiba functii importante in stat? Daca–i asa, dati–i sa faca studii in limba romana, deoarece, in caz contrar, ei niciodata nu vor insusi limba de stat in masura in care ar putea comunica eficient cu autoritati de diverse ranguri, or, o limba infecta lasa impresia ca persoana cu care comunici are insuficienta inteligenta.

— Cum reusiti sa mentineti integre colectivele pedagogice?

— Foarte multi au plecat din liceu, avem mai multe locuri vacante si astazi. Acum cativa ani, singura mea speranta era sa obtin acordul catorva profesori din Romania care s–ar incadra la munca in liceul nostru. Am discutat chiar si cu rectorul Universitatii "Dunarea de Jos", de la Galati, dar asa si nu am reusit, intelegand ca atata timp cat, la nivel de guverne, situatia este incerta, avem tot mai putine posibilitati de colaborare eficienta in domeniul invatamantului. Atata timp cat conducerea de la Chisinau se gandeste prea putin la viitorul copiilor nostri, ne vom confrunta cu nesfarsite probleme. La noi, in acest an se pensioneaza sapte cadre didactice. Sper ca vor ramane sa–si continue activitatea. Am si discutat cu ele si practic ne–am inteles sa nu plece. Oricum, ne confruntam cu serioase probleme, in special in cazul disciplinelor reale. Nu avem profesori de biologie si chimie... Am lucrat, in 2006, cu o studenta din anul 5 care venea la ore de la Cuza–Voda. Nu stiu ce va fi in anul urmator. Astazi, in scoala, muncesc de obicei persoane care nu au pierdut inca din entuziasm. Acestia sunt profesori adevarati. In opinia mea, in actualele conditii, mai tragic e ca vin specialisti absolut nepregatiti. Nu au cunostinte teoretice, nici metodice. Ma refer la absolventii institutiilor de invatamant de la noi. Multi dintre ei au note de 8 si 9, dar cunostinte infime. Analizez si nu inteleg cum e posibil acest lucru. Cum e posibil ca dupa 4–5 ani de studii, sa nu ai idee de materia inclusa in programe?

— Cum se descurca familiile afectate de exodul parintilor?

— La noi, foarte multe femei sunt plecate la munca in Turcia. De obicei, acestea isi lasa copiii pe seama unor familii straine, a unor vecini sau prieteni. Atunci cand copiii nimeresc in niste familii sanatoase, poate fi si aceasta o solutie buna. Sunt cazuri, insa, cand micutii raman pe seama unor batrani care nu se descurca cu ei, in special cu cei aflati la o varsta de tranzitie. Batranii nu pot controla pe unde umbla acesti copii, cat de bine isi pregatesc temele, cat de des ajung la lectii. Astfel, din an in an, creste procentul celor care abandoneaza scolile. Chiar noi avem un caz, cand copiii ramasi pe seama bunicilor isi faceau de cap: furau bani, fumau sau chiar consumau droguri. Intrasera in cardasie cu niste tineri suspecti care aflasera ca mama lor e la munca in Turcia, de unde le trimite bani. Acestia le conditionau diferite lucruri in schimbul unor sume de bani pe care acestia ii furau de la bunici. Era o situatie tragica, iar mama lor, afland despre aceste probleme, era gata sa semneze un document, prin care dadea acordul sa–si institutionalizeze feciorul. I–am telefonat in Turcia, am vorbit cu ea in repetate randuri. Am chemat–o acasa si am convins–o sa revina si sa se dezica de ideea de a–si da copilul intr–o institutie de corectie. A revenit si, se pare, am reusit sa o conving sa ramana, salvand astfel, cel putin pe moment, o situatie. Nu stiu insa cat timp va rezista aici aceasta femeie care are un venit de cateva sute de lei pe luna, din care trebuie sa le poarte de grija parintilor sai, aflati in neputinta, de batranete, si celor doi copii abandonati anterior de tatal lor.

— Dure sunt conditiile peste tot in Moldova. Cum explicati ca oamenii le suporta cu multa rabdare, iar la alegeri ii voteaza tot pe comunisti?

— Oamenii manifesta un fel de fanatism in acest sens. Ei cred mai mult in trecut decat in viitor. Nu am nici o ruda, nici o prietena care ar trai din salariu in R. Moldova. Chiar eu am doua prietene si o sora, plecate la munca in Italia. Din cand in cand imi trimit ceva bani, pentru ca stiu ca nu ma pot descurca cu salariul pe care–l primesc de la stat. Fiecare familie de la noi are pe cineva plecat peste hotare. Toti sunt ajutati, astfel incat nimeni nu traieste din salariu.

— Ce le spun reprezentantii puterii alegatorilor lor, cand vin pe la Vulcanesti?

— Comunistii veneau mai des in campania electorala, acum vin la intalniri cu alegatorii, respectand niste grafice. Nu stiu ce le spun oamenii acolo, dar sunt sigura ca cei veniti de la Chisinau le tot afirma ca s–au majorat salariile si pensiile. Niciodata, insa, nu duc vorba pana la capat ca sa recunoasca si faptul ca aceste majorari de salarii sunt neinsemnate in raport cu majorarile de preturi care au loc zilnic. Gazul, petrolul, produsele alimentare sunt atat de scumpe, incat nu mai putem trai din salariile noastre. Salariile pedagogilor, bunaoara, s–au marit cu vreo 250 de lei. Ce poti face cu acesti bani?

— In opinia Dvs., din ce cauza nu apare o forta politica care ar putea eclipsa PCRM–ul?

— Cat ma priveste, foarte mult am sperat si am crezut ca poate sa apara o astfel de forta. Speram ca vom recapata increderea in oamenii din jur si lucrurile vor evolua in bine. Dupa alegerile din 4 aprilie m–am descurajat foarte mult. Atunci mi–am zis ca ma dezic de politica. Noi suntem departe de Chisinau si mai credeam, in naivitatea noastra usor provinciala, ca peste tot lumea respecta principiul "zis si facut". Am sperat ca partidele noastre de dreapta nu vor vota in favoarea comunistilor. Am vorbit deschis despre aceste conditii ale alegatorilor din zona de sud, dar s–a intamplat ce s–a intamplat si iarasi am ajuns la tradare si la lasitate. Am fost atat de deprimata si deziluzionata, incat am stat bolnava la pat, timp de 2 saptamani. Mi–am revenit destul de greu, dupa un tratament cu perfuzii.

— Cum ati proceda in cazul in care vi s–ar cere schimbarea denumirii liceului, precum s–a procedat in cazul Liceului "Gh. Asachi"?

— Nu as fi acceptat niciodata. Apropo, si in cazul nostru au existat astfel de tentative. Chiar anul trecut, de la Comrat, venise un ordin prin care ni se cerea schimbarea denumirii limbii romane in limba moldoveneasca. Ar trebui sa amintesc ca noi ne aflam in cadrul autonomiei gagauze, iar sectia de invatamant careia ne subordonam, la nivel local, se afla la Comrat. Mi se innegrise in fata ochilor. Imi curgeau lacrimi de nedumerire, de suferinta, de stupiditate. Atunci mi–am zis ca mai bine plec din functie decat sa accept acest ordin. M–am dus la sectia de invatamant, unde mi se confirmase ca ordinul venise de la Chisinau, de la minister, si le–am spus ca raman la liceu cu o singura conditie — ca nu voi fi fortata sa execut acest ordin. Atunci le–am spus sa nu atinga liceul nostru. Am reusit, probabil, sa–mi impun vointa, astfel incat suntem lasati in pace, desi scolile ruse au trecut la "limba moldoveneasca". Pe parcursul anilor am discutat intr–una cu autoritatile de la Comrat, convingandu–i ca denumirea corecta a limbii noastre este "limba romana".

Apropo, atunci telefonasem si la minister. Mi s–a spus ca am dreptul sa ma conduc de planul de invatamant in care era scris clar denumirea obiectului de studiu "limba romana"

— De ce vorbiti la trecut: "era scris"?

— Pentru ca din actualele planuri de invatamant a disparut denumirea "limba romana", aceasta fiind inlocuita cu formula "limba de stat". Cred ca e o mare gafa a conducerii liceului. Nu ar fi trebuit sa accepte aceasta schimbare. De fapt, noi nu am urmarit aceste evenimente, deoarece nu receptionam decat M1 care, se pare, nu a oglindit acest subiect. La chioscuri ajung doar ziare de limba rusa — nici unul in limba romana, iar "Comunistul" se distribuie in fiecare casa, pe gratis.

— Relatia Ziarului de Garda cu liceul de la Vulcanesti a inceput de la un subiect tragic, cel legat de pierderea, intr–un grav accident rutier, a mamei si a 3 fratiori ai elevei Dvs., Lilia Diaconu. Cum a ajuns Lilia sa invete la acest liceu?

— Parintii au decis ca toti copiii lor trebuie sa invete in limba romana. Acum, la liceu, ne amintim deseori cum, atunci cand profesorii anuntau ca ar fi bine sa li se procure elevilor vreo carte, mama Liliei intotdeauna era prima. A avut un destin aparte, destul de greu, si vroia ca cel putin fetele ei sa invete, de aceea, din saracia in care–si duceau zilele, gasea numaidecat bani pentru carti.

— Ce a inteles lumea dupa acest nemaipomenit accident?

— Cand s–a intamplat, si parintii, si profesorii de la liceu au acordat ajutor pentru funerarii. Felul in care decurg investigatiile si procesul de judecata denota ca oamenii sunt indiferenti. Familia Diaconu este printre putinele familii pur moldovenesti de la noi, astfel incat nu are prea mult sprijin. Cred ca si din aceasta cauza se tergiverseaza atat de mult procesul de judecata. Daca tragedia se intampla in alta familie, sentinta de judecata demult ar fi fost pronuntata.

— Cum credeti, din ce cauza judecatoarea de la Vulcanesti a numit urmatoarea sedinta in acest dosar pentru ziua de 1 iunie, Ziua Internationala a Ocrotirii Copiilor?

— Am vrut sa intreb si eu judecatoarea, dar nu am reusit imediat dupa proces. Urmeaza sa am o discutie cu ea.

— Daca ar fi sa elaborati o cronica a liceului, ce evenimente ati include neaparat?

— Am avut elevi foarte buni, invingatori la olimpiadele republicane la matematica si la limbi moderne, dar si la Balcaniada, la fizica. Initial ne credeau fara viitor, dar noi am rezistat. Am reparat si am modernizat cladirea liceului, o ruina pe care ne–au dat–o doar pentru a nu spune ca ne–au respins cererea. Intre timp, am obtinut si un lot de mobilier scolar, transmis din Germania, sub forma de ajutor umanitar. Astazi avem si computere, si copii foarte buni la informatica. Nu cedam cu una cu doua, iar rezultatele obtinute ne incurajeaza.

— Coruptia e raspandita peste tot in Moldova. Cum va simtiti Dvs. in aceste conditii?

— Destul de dificil, desi, in liceul nostru, acest fenomen lipseste cu desavarsire. Acum un an, sotul a suferit un atac cerebral. Dupa un tratament indelungat, am ajuns la specialistii care urmau sa decida daca e sau nu apt de munca. I–au dat o categorie de invaliditate. Cand ieseam de acolo, cineva ma intreba: "Cat ai dat pentru grupa?" Atunci m–am intors inapoi si am zis: Eu nu iau, nici nu dau mita. Atat a fost.

— Cum ati reusit sa implementati atmosfera "anticoruptie" in liceu?

— Suntem in conditii mai drastice decat in alte parti, in Moldova. Copiii nostri sustin bacalaureatul in liceul rus. Noi ii petrecem la examene, dorindu–le succese. Acolo sunt observatori din alte scoli. Noi nu avem acces la teste, dar nici in incinta liceului.

— Unde isi fac studiile absolventii liceului?

— Aproape toti — in Romania. Avem o studenta in Franta, s–a si casatorit acolo.

— Cum reusiti sa implementati spiritul romanesc in aceasta zona populata in special de familii alolingve?

— Apropo, in liceu avem doar trei familii pur romanesti, ceilalti copii fiind din familii mixte, in care, acasa, se vorbeste ruseste. M–am chinuit mult pana i–am obisnuit ca limba de comunicare in liceul nostru este romana. Le–am interzis sa vorbeasca rusa chiar si la recreatii. I–am penalizat pe cei care nu respectau aceasta conditie. Am fost acuzata de nationalism, dar nu am cedat. Am organizat premii de excelenta pentru cei care vorbesc ireprosabil limba romana. Rezultatele sunt aproape ca de necrezut. Din cei 22 de absolventi ai primei promotii, in acest an, 5 au absolvit Universitatea din Bucuresti, 2 — cea de la Brasov, o fosta liceana a absolvit Universitatea din Oradea, altii — la Galati... Aproape toti au ramas sa faca masterul in Romania...

— Cum pastreaza ei relatia cu liceul?

— La absolvire, le–am oferit niste jurnale care contineau listele colegilor si ale profesorilor, zilele lor de nastere, cateva versuri si maxime importante. Pe ultima pagina am scris: La revedere! Ne vedem in prima zi de Pasti! Astfel intalnirea s–a si produs si ma bucur foarte mult ca a fost posibil.

— Ce va lipseste cel mai mult?

— Carti de literatura artistica. Conform programelor, copiii au foarte mult de citit, iar noi avem cate o carte–doua. "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi", de Camil Petrescu, bunaoara, avem doar un singur volum. Copiii se certau de la aceasta carte. Am constatat astfel ca vor sa citeasca. Daca am avea cel putin cate 10 exemplare de fiecare lucrare, prevazuta in programul scolar, ne–am simti altfel. Mi–i rusine sa recunosc, dar mai avem carti in grafie ruseasca. Daca va amintiti, fusese organizata o donatie de carte, ministerul, cu sprijinul Bancii Mondiale. Comandasem si noi mai multe volume, dar nu am primit aproape nimic. Cand am ajuns pe la minister, am incercat sa clarific ce s–a intamplat. Acolo mi–au spus ca Vulcanesti incepe cu litera "V", ultima in alfabet, motiv din care nu ne–au mai ajuns cartile solicitate, fiindu–ne oferite... niste resturi. Auzisem de "Biblioteca scolarului", dar nu a ajuns nimic pe la noi.

— Cum credeti, conducerea republicii cunoaste aceste probleme?

— Imi amintesc despre vizita Eugeniei Ostapciuc la Vulcanesti. A fost adusa si pe la noi.

S–a uitat atent si a intrebat: "Dar ce, e liceu privat?" Apoi, la o intalnire cu toti profesorii din raion amintea ca a fost la un liceu unde, de trei ori, a auzit formula "limba romana". Profesorii de la noi s–au aratat indignati de acest tratament plin de suspiciuni si au parasit sala. Dupa intrunire, m–am apropiat de ea si i–am explicat cat de mult a jignit profesorii nostri. Stiti ce mi–a raspuns? "E o doctrina de partid, doamna directoare, nu va deranjati..."

— Va multumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU