Nr. 80 (13 aprilie 2006)

 Politic

Ping–pong cu presa libera
Situatia la capitolul accesul la informatie nu este mai buna nici in alte localitati, unde pe langa ziarele locale independente sunt editate si organe de presa ale Consiliului raional Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

Liberalii de la Chisinau cer ca Reabov sa fie declarat persona non grata
Ieri, circa 100 de membrii ai PL au pichetat misiunea diplomatica, in semn de protest fata de interdictiile puse de Moscova la importul de vinuri moldovenesti Continuare 

Ping–pong cu presa libera

La sfarsitul lunii trecute, la Sangerei, viceministrul finantelor Feodosia Furculita i–a cerut reporterului ziarului local independent "Ecoul nostru" sa paraseasca sala de sedinte. Motivul — "vizita de lucru are loc cu usile inchise". In schimb, ziarul Consiliului raional nu a fost impiedicat sa scrie despre vizita viceministrului.

Jurnalista Nina Atamaniuc afirma a ramas socata de "rugamintea" oficialului de la Chisinau. "Nu stiam cum sa reactionez. Niciodata nu m–am confruntat cu o asemenea problema. Unde mai pui ca am fost invitata la eveniment de vicepresedintele raionului. Am intrebat daca dupa sedinta dna Furculita imi va acorda un interviu. Doamna a raspuns: "Vom vedea..." Am asteptat cateva ore dupa usa, ca la plecare viceministrul sa–mi intoarca spatele", ne–a declarat reporterul.

Precedente

Directorul "Ecoului nostru", Maria Turcanu, ne–a spus ca acum trei ani un alt reporter al ziarului a fost impiedicat sa–si faca meseria. Vasile Tarlev venise si el intr–o vizita de serviciu la Sangerei, iar garda sa de corp i–a blocat in prag pe jurnalistii locali. "Unii functionari nu au idee despre prevederile Legii accesului la informatie si refuza sa colaboreze cu presa. M–am convins ca uneori oficialii secretizeaza informatia pentru ca le este lene sa caute datele solicitate de jurnalisti. In ultima vreme s–au intetit cazurile cand functionarii refuza sa ne ofere informatii pe motiv ca ei au publicatia lor, adica ziarul Consiliului raional. Dar, incercam sa ne descurcam cum putem...", ne–a mai declarat Maria Turcanu.

Audieri fara presa

Situatia la capitolul accesul la informatie nu este mai buna nici in alte localitati, unde pe langa ziarele locale independente sunt editate si organe de presa ale Consiliului raional. In luna ianuarie a.c., presedintele raionului Leova, Eugen Buraga, i–a interzis lui Ion Mititelu, directorul ziarului local independent "Cuvantul liber", sa asiste la o sedinta organizata la primaria satului Sarata–Razesi. "Presedintele raionului a considerat ca presa nu are dreptul sa cunoasca "ispravile" padurarului V. Bejan, care de mai multi ani ii terorizeaza pe locuitorii din Saratei–Razesi. In paginile ziarului am criticat dur comportamentul presedintelui raionului, care a incalcat flagrant Legea accesului la informatie. Consider ca presa ar trebui sa taxeze orice incercare de ingradire a accesului la date de interes public. Numai asa vom reusi sa ne impunem ca a patra putere in acest stat", este de parere I. Mititelu.

Raspuns formal

Pe parcursul anului trecut, si jurnalistii din Balti au acuzat in mai multe randuri autoritatile locale de lipsa de transparenta in relatiile cu jurnalistii din presa independenta. In special, reporterii locali afirmau ca municipalitatea le ingradeste accesul la evenimentele publice pe care le organizeaza.

In toamna 2005, ziarul baltean "Spirit romanesc" a scris ca edilii locali ar mima transparenta. Reporterul Ana Butnariuc a incercat sa afle, pe cale oficiala, cati functionari primesc adaosuri lunare de pana la 25% la salariu pentru cunoasterea a doua limbi straine si de ce hotelul "Basarabia" a fost rebotezat in "Balti". In termenii stabiliti de Legea privind accesul la informatie, redactia ziarului a primit "un raspuns formal" numai la prima intrebare.

Solicitata de API, Ana Butnariuc a spus ca pentru a se documenta a fost nevoita sa sune repetat la primarie. "Daca la prima intrebare am primit un raspuns, atunci la a doua functionarii au evitat sa–mi raspunda, motivand ca e o problema "prea complexa". Si asta spun functionarii care au fost scoliti la seminare in ale accesului la informatie. Ei pur si simplu nu aplica in practica cunostintele teoretice, incalcand astfel legislatia R. Moldova", afirma jurnalista.

Implementarea legii decurge anevoios

Vasile Spinei, presedintele Centrului "Acces–info", a declarat pentru API ca desi in luna mai a.c. se implinesc sase ani de la adoptarea Legii privind accesul la informatie, procesul de implementare a acestui act decurge anevoios atat la nivel national, cat si local. "Functionarii publici ar trebui sa satisfaca nu numai cererile sporadice de solicitare a informatiei, desi si aceasta e important, ci sa informeze permanent publicului despre activitatea institutiei. Caci orice informatie apartine publicului, dar nu functionarului sau institutiei care o produce. Condamn cazurile de ingerinta in activitatea mass–media, deoarece anume presa este veriga–cheie in procesul de comunicare reciproca autoritati — public. E o eroare ca guvernarea sustine financiar mass–media de buzunar, deoarece numai depistarea permanenta a neajunsurilor proprii conduce la o activitate eficienta. Nu putem vorbi despre democratie atunci cand se neglijeaza pluralismul de opinii, diversitatea presei. Vom schimba mentalitatea publicului numai atunci cand jurnalistii vor putea spune lucrurilor pe nume, fara sa le fie frica ca vor fi intimidati. Cu atat mai grave sunt aceste incalcari la nivel local, unde posibilitatile de informare a publicului sunt minime", afirma V. Spinei.


Dumitru Lazur,
Asociatia Presei Independente (API)


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com