Condamnati “za pobeg iz silki”

Familia noastra de sase persoane a fost deportata la 13 iunie 1941, din satul Tarigrad, jud. Drochia. Rotaru Alecsei, sotia, Ecaterina si fiicele Claudia, Maria, Galina si Tatiana. La gara Bulboaca, toti barbatii au fost luati si dusi direct in lagarul de la Ural–Ivgeli, unde le–au si ramas oasele intr–o mina de piatra. Tatal nostru a suportat regimul numai 8 luni, decedand in 1942. Mama, impreuna cu noi, copiii, am fost dusi in fundul Siberiei, la taiat padurea.

Traiam in baraci si eram hraniti o data in zi. In vara anului 1943 am fugit din padure si am ajuns pana la calea ferata de unde trebuia sa plecam mai departe. Dar cineva ne–a tradat si un politist ne–a spus sa ne intoarcem neaparat. Am fost nevoiti sa ne intoarcem. In august 1944, fugim a doua oara si ajungem in Tarigrad. Peste 3 luni, in noiembrie 1944, toti membrii familiei noastre, 5 persoane la numar, am fost iarasi arestati si reintorsi in Siberia. Am trecut printr–un asa–zis proces judiciar in urma caruia ne–am ales cu cate 3 ani de inchisoare, "za pobeg iz silki". In 1947, fiind eliberati din temnite, am ramas sa locuim in or. Novosibirsk. Istoria noastra este prea lunga si tragica ca sa o poti scrie pe o foaie de hartie. Noi am fost in exil 17 ani. Astazi suntem in viata doar doua surori, Galina, de 80 de ani si Tatiana, de 79 de ani. Tatiana s–a intors in Chisinau in 1986, iar Galina — in 1990. Dintr–o familie de sase persoane am ramas doar noi doua.

Am mai aminti ca, intr–o singura iarna, 1941–1942, au murit de foame in Siberia: Elena Dolghii, sotii Tolmatchi, mama si fiul Patranichi, membrii familiei Timbalari. Au inghetat de frig, intr–o singura noapte, toti membrii familiei Cernei, 4 la numar. Toti au fost ingropati in zapada. Sistemul comunist trebuie sa fie judecat ca si nazismul pentru toate faradelegile comise.

P.S. Daca doriti sa stiti mai amanuntit despre soarta noastra tragica , cititi cartea lui Vasile Trofaila "Cirese amare" (2002) povestirea "O jumatate de secol in exil".

Galina si Tatiana Rotaru