Saptamana trecuta, la 2 martie, la Cocieri, s–a desfasurat un miting de comemorare a victimelor razboiului din Transnistria. Grupul de persoane care avea drept scop participarea la evenimentul de la Cocieri a fost retinut timp de mai mult de o ora in postul vamal de la Cosnita, amplasat in preajma traseului Dubasari–Grigoriopol.

"In primele trei zile de razboi, barbatii din Cocieri, Molovata Noua, Corjova si Drochia, impreuna cu politistii retrasi din Dubasari, s–au opus cu hotarare dezmembrarii tarii. Dupa trei zile, in ajutor a venit brigada de politie cu destinatie speciala, comandata de colonelul Anton Gamurari. Se credea ca acest conflict va lua sfarsit. Razboiul a fost, insa, planificat la Moscova si nu putea sa se termine prea simplu. Si astazi Transnistria este plina de armament rusesc. Ne deconecteaza electricitatea, ne–au fost luate cu forta pamanturile, ne pun piedici la posturi vamale", s–a vorbit la deschiderea mitingului. Chiar din primele zile de lupta, au decedat zeci de combatanti, decorati ulterior cu Ordinul "Stefan cel Mare". Printre primele victime ale acestui razboi au fost Alexandru Luchianov, Mihai Nour, Alexei Gazea...

La miting, 169 de luptatori au fost decorati cu medalia "Vulturul de aur". Printre acestia si Agafia Chitul din Cocieri, una dintre bucataresele "de campanie". Am intalnit–o din intamplare, in drum spre cimitir. Femeia isi amintea cu tristete ziua de 2 martie. "Tot satul a fugit, au ramas doar niste femei mai in varsta. Nu avea cine prepara mancare pentru cei care luptau. A fost greu. Am trei copii. Toti se aflau, atunci, pe pozitie. Trebuia sa le fac de mancare. E o durere enorma ce nu poate fi redata. Nici in prezent nu pot sa uit cate lacrimi am varsat atunci", imi spune Agafia Chitul, ascunzandu–si lacrimile. "Pentru prima oara am si eu o medalie. Is bucuroasa de aceasta decoratie, chiar daca nu poate fi comparata cu chinurile prin care am trecut. De fapt, nu–mi trebuie nici medalie. Mai bine ar fi fost pace." Femeia mi–a povestit despre unul dintre cele mai tragice cazuri care s–a intamplat la Cocieri in timpul razboiului. In timp ce un combatant se afla pe pozitie, sotia lui se ascunsese intr–un bordei, dar nu s–a putut salva, fiind impuscata de separatisti. "Mare durere a mai fost. Nu am crezut ca poate fi asa, nu am vazut razboi pana atunci."

Uliana Luchianov este pensionara. Ea spune ca, acum trei ani, trei tineri au intrat in casa si au furat mai multe obiecte de pret, printre care si Ordinul "Stefan cel Mare". Acestia au fost depistati, dar pana in prezent nu sunt pedepsiti. "Era ordinul sotului meu, Alexandru Luchianov. El a fost militar. Timp de 14 ani nu mai este in viata. La inceputul lui martie 1992 a fost trimis la o convorbire in unitatea militara si iesind de acolo a fost impuscat din luneta in spate. Nu a mai putut fi salvat. A stat sub gardul unitatii militare pana a decedat. La morga a fost dus pe drum, iar de adus, l–au adus pe malul Nistrului, caile de circulatie fiind blocate", isi aminteste Uliana. "Si fiul meu a luptat. Imediat ce mi–am inmormantat sotul, la 6 martie, a mers in locul tatalui sau. Plangeam. Imi aduc aminte ca ii spuneam "L–am pierdut pe tatal tau, te voi pierde si pe tine. Si atunci, de–a cui voi fi?" Acum, nimeni nu–si mai aduce aminte ca a luptat si el", spune cu regret mama acestuia.

Ea afirma ca, in ianuarie, curent, s–a adresat la Procuratura Generala. Ca urmare i–a venit un raspuns conform caruia cazul a fost dat in cercetare la Procuratura de la Ustia. "Astept. Le–am sunat responsabililor. Mi–au spus ca sunt o femeie needucata. Ce se scrie prin ziare este adevarat: e tara de talhari si de nebuni. Sunt calcata in picioare", spune femeia.

Uliana imi explica ca Ordinul "Stefan cel Mare" valoreaza o suma mare de bani, dar pentru ea inseamna si ceva sfant, aducandu–i aminte de faptele eroice ale sotului ei. "Hotii l–au vandut si au baut de acei bani. Stiu si unde. Sunt trei. Vecini de–ai mei. Nu sunt pedepsiti nici pana acum. Tatal unuia dintre ei spune ca nu–i este frica, pentru ca are sustinere de la autoritati. Ma ameninta ca ma vor omori. Traiesc intre talhari."

"Nu am nici un ajutor. Copii sunt plecati peste hotare. Am vorbit cu seful unitatii militare sa imi dea doi soldati sa ma ajute sa tai niste copaci din curte, pentru ca am ramas singura."

Gheorghe Colum din Cocieri a fost la razboi chiar din primele zile. El isi aduce aminte ziua de 22 aprilie, 1992. "Era soare. Intre orele 13–14 colonelul Petrica, comandant de pozitie, a fost chemat la o adunare a unitatii. Cred ca atunci s–a produs o scurgere de informatie, pentru ca dupa putin timp, separatistii din Dubasari au intrat cu doua blindate si au inceput sa impuste. O buna parte din luptatorii nostri, pusi in pericol, au reusit sa se refugieze." Combatantul isi mai aminteste si ziua in care se retrageau batranii de la azilul din Cocieri. Acestia, pana la urma, au reusit sa ajunga la destinatie, in Soroca. "Majoritatea dintre cei ramasi aici nu traiesc, ci exista. Multi sunt plecati peste hotare. Copiii sunt lasati in voia soartei. Situatia de aici nu poate fi redata in cuvinte. Ar trebui sa traiti aici ca sa vedeti problemele cu care ne confruntam. Imi pare rau ca neamul nostru nu are principii. Adesea ne schimbam opiniile. Nici demnitarii nu au o pozitie clara. Una spun, alta fac", continua Gheorghe Colum.

"Suntem mandri ca tata ne–a aparat. Poate datorita lui suntem astazi vii. Multumim tuturor celor care au luptat", spune Tatiana, eleva in clasa 11–a, fiica unuia dintre combatantii din Cocieri.

Vitalie Oprea, primarul de Molovata Noua, spune ca, din aceasta localitate, la luptele de pe Nistru au participat 105 barbati. "Din pacate, ne aducem aminte de combatanti doar atunci cand clarificam niste unele conflicte", afirma primarul.

El spune ca fortele pacificatoare rusesti ar trebui scoase din Transnistria. "E nevoie de astfel de forte, dar europene."

"Astazi, nu am putut depune macar flori la mormintele camarazilor de lupta, pentru ca ni se pun obstacole", spun membrii unui grup de luptatori din Molovata Noua.

Combatantii de aici ne marturisesc ca una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta este lipsa unui centru medical. "Nici maternitate nu avem. Trebuie sa ne adresam la Criuleni, iar pentru a merge acolo traversam toate posturile vamale ale separatistilor. Acum gheata Nistrului se topeste si nu–l putem trece. Ce sa faca o femeie cand ii bate ceasul sa nasca? De obicei, mergem la Dubasari, iar acolo ni se spune ca suntem moldoveni si trebuie sa mergem la Criuleni, unde nu putem ajunge din cauza posturilor vamale. Avem mare nevoie de un centru medical in sat", spune Victor Timus.

Parintele Rodion din Corjova spune ca in acest sat sunt oficiate doar tainele bisericesti: botezuri, inmormantari etc. Nu si liturghia. "Ne descurcam si noi cum putem. Nu se permite constructia unei biserici in acest sat. Din motive politice, banuiesc. Este stiut faptul ca cei de la conducere se conduc de ambitii. Lumea e insetata de credinta", explica preotul. Parintele Rodion spune ca o parte din corjoveni merg la slujbe la biserica din Dubasari. "Nu stiu cat de adevarat este, dar cei de aici imi spun ca numai 20 la suta din slujba este oficiata in limba romana. Desigur, ei zic ca sunt nemultumiti, pentru ca in mare parte nu inteleg."

"Asteptam un viitor crestin. Fara biserica nu poate exista un stat puternic, nu poate exista nici omul. Este dificil sa oficiem aici slujbele, dar lumea vine", explica parintele Iulian din Cocieri. In prezent, in Cocieri se construieste biserica cu hramul "Minunea Arhanghelului Mihail". "Este dificil in ceea ce priveste materialele de constructie, pentru ca o buna parte trebuie sa treaca prin posturile vamale, dar speram ca si aici Arhanghelul Mihail va face minuni", spune parintele din Cocieri.

In amintirea celor sase combatanti din Drochia, cazuti la Corjova, a fost construit un complex memorial, o cruce si o fantana. Trei dintre drochieni au decedat la o distanta de 150 m de locul unde este amplasat acest complex. "I–am cunoscut personal. Astazi ar fi putut avea nepoti, dar ei au ales sa–si sacrifice viata pentru tara", declara Veceaslav Belinschi, presedintele r. Drochia.

Niste combatanti din Cosnita imi spun ca cea mai grava problema a lor ramane a fi accesul interzis la terenurile agricole pe care sta porumbul inca din 2004. "Toate hotararile sunt luate de autoritati. Nimeni nu ne intreaba pe noi. As propune ca taranii de aici si cei de acolo sa se uneasca, pentru ca nici o putere nu o sa porneasca impotriva poporului. Cred ca numai in acest fel ar putea fi solutionat conflictul", explica Iurie Nicolai, luptator din Cosnita.

"Pana cand bogdaprosti. Ne–am saturat si noi de batalii si ne necajim si noi cu ce avem. Iarna asta a fost can' greu de trait. Gazul e scump. Can' greu... da' imi pare ca de aestea au fost s–o sa mai fie. Am lucrat pan' amu cu sapa si coasa, da' de–amu…", spune nenea Colea din Cosnita.

Conform presedintelui r. Dubasari, Grigorie Policinschi, sunt peste sase mii de cetateni care au loturi de pamant amplasate in zona de conflict.

In timpul deplasarii spre Cocieri, la postul vamal amplasat in preajma traseului Dubasari–Grigoriopol, grupul de automobile cu rudele, participantii, reprezentantii administratiei publice locale si mass–media a fost oprit timp de aproximativ o ora, motivandu–se ca responsabilii de acolo nu au in scris hotararea CUC.

"Acest fapt face parte din strategia bine cunoscuta de intimidare a populatiei. Le–am demonstrat ca incalca in flagrant regulamentul. Am incercat sa aplanez putin situatia, dar cu regret, cei de la postul vamal nu au permis trecerea presedintelui r. Dubasari si catorva reprezentanti mass–media. Dar ei aplica aceasta masura zi de zi. De la bun inceput a existat o intelegere cu administratia de la Tiraspol, dar in ultimul moment ei nu au respectat intelegerea de a trece fara probleme aceste posturi ilegale", spune seful de directie a MAI, colonelul Valeriu Cerpa.

"A fost o provocare din partea autoritatilor transnistrene. M–am adresat la comandantul fortelor rusesti de mentinere a pacii, care s–a prezentat ca locotenent–colonel al Federatiei Ruse, Eugen Zotov. I–am cerut ajutorul sa ma pot deplasa la fata locului. El mi–a spus deschis ca nu poate face acest lucru, pentru ca a primit indicatii de la comandantul granicerilor si viceministrului securitatii transnistrene. Nu mi–am permis sa iau careva masuri, pentru ca este o zi de comemorare a victimelor razboiului transnistrean", declara Grigorie Policinschi. Presedintele raionului spune ca intampina astfel de probleme zilnic. "Am inteles acest fapt atunci cand am fost dat in cautare de catre autoritatile separatiste de la Tiraspol, si anume de mgb–ul de acolo. Din vara anului 2005 imi este interzis sa trec postul vamal", spune el. Policinschi afirma ca ultima oara a fost la Cocieri pe gheata de pe Nistru, la inceputul lunii februarie. Dar de obicei se deplaseaza pe podul plutitor la o departare de 80 km, inconjurand vamile.

Cativa dintre jurnalistii de la BBC nu au reusit sa ajunga la evenimentul de la Cocieri. De asemenea, separatistii nu au permis trecerea automobilului PRO TV.

In ziua de 2 martie intreg traseul spre Transnistria era impanzit de politia locala. Exact dupa trecerea postului vamal, stateau doua masini cu supraveghetori transnistreni. Grupul de automobile, pornit spre Cocieri, a fost oprit de cateva ori in drum spre eveniment.

Anastasia NANI