Nr. 64 (8 decembrie 2005)

EXOD

SUA: Refugiatii din Moldova studiaza engleza

David Cebotari are 27 de ani si este refugiat din Moldova, scrie ziarul american "Renton Reporter". David locuieste in Statele Unite de 4 luni si in prezent frecventeaza un curs intensiv de limba engleza. "Vreau sa imi imbunatatesc engleza si as vrea sa invat la universitate, dar e complicat. Am nevoie de suport financiar", a declarat Cebotari pentru presa americana. Exemplul acestui tanar din Moldova este prezentat printre multe altele, ale unor oameni de diferite nationalitati, rase, varste si religii, ajunsi sa isi caute aplicare in SUA.

Potrivit presei americane, numarul imigrantilor creste rapid, si odata cu aceasta, creste numarul solicitantilor de a studia engleza. In sectorul King, unde invata David Cebotari, aproape 2000 de studenti din 13.000 sunt recent veniti in SUA din diferite colturi ale lumii, incepand cu tarile Americii Latine si terminand cu statele fostei Uniuni Sovietice, printre care si Moldova. In 10 ani, numarul solicitantilor de studiere a englezei a crescut cu 860 de procente, la fel ca si numarul de tari pe care le reprezinta "noii americani", acestia vorbind doar intr–o singura scoala 56 de limbi diferite.

Ei studiaza de asemenea notiuni elementare de studii sociale, istorie si matematica. Cunostinte care le vor ajuta sa se integreze in societatea americana.

CANADA: "Sunt vinovat, pentru ca am distrus viata unei fiinte minunate"

Institutiile judiciare din Canada au pronuntat, la 2 decembrie, sentinta in cazul unui barbat din Moldova care si–a omorat sotia cu doi ani in urma in casa sa din orasul Toronto.

El a fost condamnat la 14 ani de detentie, pentru ca a injunghiat sotia in fata copilului lor.

Ancheta a stabilit ca el i–a aplicat sotiei 32 de lovituri de cutit, in timp ce fiul, de 13 ani, incerca sa il opreasca. "Sunt vinovat, pentru ca am distrus viata unei fiinte minunate", a declarat recent in fata judecatorilor Iurii Bobeica, care a implinit acum 40 de ani. Jurnalistii prezenti in sala au notat ca desi a vorbit mult despre raul pe care l–a comis, el nu dadea semne de remuscari.

Natalia Bobeica, sotia lui, indurase ani de abuzuri din partea sotului ei, care consuma foarte mult alcool. Desi, in final ea a gasit puteri sa se desparta de el si sa se stabileasca cu copilul in alta casa, sotul ei a revenit mereu sub pretextul de a restabili familia, pana intr–o buna zi a decis sa se rafuiasca cu ea.

Aceasta familie emigrase din Moldova la inceputul anilor '90, la doi ani de la casatorie. La Toronto, ea studia contabilitatea si el — managementul, avand si un baietel nascut in 1992. Totusi, Iurii consuma foarte mult alcool si atunci cand bea, devenea violent si impredictibil. "Daca se imbata, eu cu copilul deveneam ca niste soareci care nu stiau unde sa se ascunda de frica lui. Nu aveam voie atunci nici sa deschid gura in fata lui", declarase Natalia unor prieteni pana ca intamplarea fatala sa aiba loc.

Iurii Bobeica fusese de doua ori arestat pentru alcoolism si o data pentru ca isi agresase sotia, in 2000, cand a fost condamnat la 2 ani de detentie. Cat Iurii era la inchisoare, ea a reusit sa divorteze si sa inceapa o viata noua cu copilul sau. Dar a povestit prietenilor, ca chiar de acolo, el a promis ca o va omori. Dupa ce a iesit de la inchisoare, el s–a apucat iar de consumat alcool si in acest mod de a solicita sotia sa revina in familie, scrie ziarul "Toronto Star".

In una dintre zile, el a revenit iar, desi nu i s–a deschis usa, el a intrat cu forta. Fiul lor a auzit–o pe mama–sa gemand, cand s–a apropiat, tatal o injunghia mama. Baiatul a incercat sa il opreasca, dar Bobeica l–a aruncat intr–o parte. Desi a chemat salvarea, Natalia murise, pana ca urgenta sa ajunga in casa lor.

Venesuela: Moldova, printre jefuitorii economiei globale

Recent a fost scoasa de sub tipar cartea "Ilicit: Cum contrabandistii si traficantii jefuiesc economia globala", scrisa de Moises Naim, un scriitor stabilit in Venesuela. In aceasta carte este descrisa schema functionarii pietei negre mondiale, care vinde arme, droguri, oameni. Printre multiplele tipuri de a aduna averi ilegale, traficantii folosesc de ceva timp rute ale traficului de fiinte umane din Moldova catre Marea Britanie, Franta, Germania, Japonia si SUA, spune autorul. El considera ca internetul si transferurile bancare rapide incurajeaza si mai mult stapanii pietei negre, deoarece banii ajung la ei imediat ce tranzactia e facuta fara sa comporte careva riscuri.

Marea Britanie: Numarul de vizitatori de bordeluri a crescut de 2 ori

Presa britanica a pus in dezbatere moralitatea barbatilor care cumpara prostituate, dupa ce cu cateva zile in urma politia londoneza a descoperit mai multe tinere din Moldova, Bulgaria si Romania, detinute intr–un beci de catre traficanti.

Ziarul "The Telegraph" scrie ca potrivit sondajelor, in ultimii 10 ani, numarul barbatilor care recunosc ca se folosesc de serviciile bordelurilor s–a dublat. Ziarele considera ca aceasta crestere este cauzata, in primul rand, de cresterea numarului de fete din tarile Europei de Est, care au intrat in Londra pentru a lucra in bordeluri. Presa insa face referinta si la inocenta si la neinformarea fetelor, care pleaca de acasa in cautarea unui loc de munca si ajung in Europa, cumparate si vandute de traficanti. Este prezentat in acest fel cazul unei familii de moldoveni, sot si sotie, care au fost condamnati cu cateva saptamani in urma, pentru ca detineau o retea de trafic, prin care fetele erau introduse in Marea Britanie si fortate sa intretina relatii intime cu cate 40 de barbati pe zi.

Ziarul "The Telegraph" face totusi referinta la imoralitatea barbatilor britanici, care prin vizitele lor in bordeluri comit mai multe erori. In primul rand, prin platile efectuate, ei intretin si incurajeaza traficantii. In al doilea rand, ei abuzeaza de aceste fete, convingandu–le si pe ele ca nu au alta sansa. Apoi, dupa ce ies de acolo, barbatii bogati si milosi, fac donatii ONG–urilor care combat traficul de fiinte umane, pretinzand ca prin aceasta isi spala vina, pe care deseori considera ca nici nu o au, in situatia in care relatia cerere–oferta este doar un principiu economic.

Moldova: Promisiuni in serie

In Raportul cu privire la prezentarea programului de Guvernare 2005–2009, premierul Tarlev a afirmat ca Guvernul va depune toate eforturile necesare pentru a legaliza cetatenii moldoveni care se afla peste hotare. "Pentru inceput vom legaliza prezenta cetatenilor nostri in tarile in care ei se afla prin semnarea acordurilor interstatale pentru a preveni si a combate traficul de fiinte umane. Vom incepe sa cream conditii pentru ca cetatenii nostri sa se intoarca in tara si sa investeasca banii in afaceri personale", a mai spus Tarlev, citat de agentia Moldpres.

Tarlev a prezentat o informatie ampla despre micul business, promovarea comertului exterior, optimizarea activitatilor vamale, reforma sectorului public, combaterea criminalitatii si coruptiei, prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane etc.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com