Saptamana trecuta, regele naiului Gheorghe Zamfir s–a aflat la Chisinau, la invitatia poetului Grigore Vieru. Cu acest prilej Gheorghe Zamfir a mers sa–si vada terenul de 1100 de metri, din centrul capitalei, al carui proprietar este din 1990. Locul destinat constructiei unei scoli de nai pentru copiii superdotati, al carui fondator urma sa devina Zamfir, a fost vandut in 2004, fara a fi intrebat detinatorul legitim al terenului. Maestrul ne–a declarat ca va actiona in judecata Primaria Chisinau, iar daca nu va obtine castig de cauza, va apela la CEDO si la ONU.

— Maestre, din anii '70, inceputul exilului Dvs., Franta v–a fost la picioare, dupa cele 45 de reprezentatii la Teatrul Montparnasse. Cu milioane de discuri vandute, cu elogii din partea tuturor statelor lumii, ce va face sa va consumati atat de mult in chestiunea Basarabiei?

— Intotdeauna cand sunt chemat in Basarabia, vin la apel. In 1990, cand am venit din exilul meu teribil de 30 de ani, am ajuns prin Moscova. Era prima data cand aterizam la Chisinau. Nu stiu daca sefii de state au fost primiti aici asa ca mine. De la avion erau numai cosuri de flori... De atunci a inceput epopeea zamfiriana in Basarabia. In timpul celor cinci concerte la Chisinau s–a produs ceva inimaginabil. Plangeam eu, plangea sala. Spectatorii refuzau sa plece din sala. Concertele se terminau dupa orele 24.00. Era iarna, iar lumea pleca pe jos acasa. A fost magnific. N–am trait asemenea momente in toata gloria mea terestra. Atunci am inteles si eu sensul gandirii basarabene si sufleteste m–am atasat mult de acest loc, incat am sentimentul ca m–am nascut aici. Am fost onorat cu diverse titluri: Profesor de onoare la Conservator, Cetatean de onoare al orasului. Am fost decorat cu Ordinul Eminescu. Am fost numit Membru de onoare al Uniunii Compozitorilor, ceea ce, in Romania, nu s–a intamplat decat acum doi ani.

— Inca din anul 1990 intentionati sa fondati o scoala de nai pentru copiii superdotati din Moldova. La ce etapa e acest proiect?

— Nu am sa renunt niciodata la ideea fondarii la Chisinau a unei institutii de nai de care sa beneficieze copiii superdotati din Basarabia. Pe cand primar de Chisinau era dl Dobre, la initiativa Ministerului Culturii, cu dl Ion Ungureanu ministru, mi s–a oferit un teren de 1100 de metri patrati pe str. V. Micle 11, in vecinatatea Teatrului "M. Eminescu". Dupa ce am devenit cetatean de onoare al acestui municipiu, CMC a votat unanim sa–mi fie acordat acel teren. Decizia a fost luata in baza principiului universal, potrivit caruia, in toata lumea, cetatenii de onoare au dreptul la o casa in orasele respective. Pe acel loc, cand as fi avut banii necesari, urma sa fie construita scoala de nai pentru cei mai talentati copii. Preotii au sfintit locul destinat. S–a cantat, s–au ars lumanari pe acel fundament, ca in aceste zile sa gasesc acolo o cladire a companiei ‚Moldcell". Am aflat ca, in 2004, autoritatile locale, fara a studia istoria locului si fara a–mi cere acordul, au vandut terenul companiei respective. In curand voi actiona in judecata Primaria, eventual, voi apela la CEDO sau la ONU.

— De ce in mediul artistic se discuta despre o tragedie a lui Zamfir, neinteles si chiar marginalizat?

— Am suferit ca un martir, pentru ca am spus adevarul de ordin social, politic, cultural in toate perioadele. Am spus ca Iliescu a fost cea mai mare calamitate pentru Romania din ultimii 50 de ani, avand trei mandate consecutive. Gratie acestui succes absolut, a pus tot arsenalul securist si de spionaj kgb–ist in slujba lui. M–au lichidat la toate nivelurile. Sunt un om cu care se poate discuta si coopera. Au scos asupra mea tot felul de barfe si calomnii, inimaginabile: ca as fi nebun, ca as fi imprevizibil sau capabil de orice, ca ratez concerte, ca nu ma achit de obligatiile artistice, ca nu mai pot sa cant. Daca Dumnezeu ma va tine pana la 90 de ani, si atunci am sa suflu in nai, am sa scriu si am sa compun.

— Banuiesc ca s–a mai schimbat situatia in ultimul timp...

— In ultimul an s–au mai produs niste schimbari, dar nu atat de notabile in ceea ce priveste situatia mea. Pentru mine, anii 1990 au fost o perioada naucitoare. Ma simteam exilat in propria tara. Telefoanele mele au fost ascultate din 1967. Se fac 40 de ani de cand sunt urmarit si pus pe tusa. Ceausescu nu m–a pus pe tusa, eu fiind atunci un tanar cu atitudine. Desi stabilit in Franta, veneam deseori in Romania, cu exceptia celor 8 ani teribili de exil, care m–au marcat enorm: 1982–1990. Cand m–am intors, speram ca, in sfarsit, Romania s–a eliberat. Am crezut cu toata forta mea. Acasa, m–am pus de unul singur impotriva tuturor. Nu am avut nici o sustinere din partea artistilor. Am sperat ca voi gasi ecouri in sufletele unor oameni. M–am inselat enorm, crezand ca un artist nu poate sa insele.

— De ce mesajele Dvs. v–au lasat indiferenti colegii, iar factorii decizionali reactionand atat de agresiv?

— Am avut un mesaj de armonie, de pace, de salvare a tarii. Astfel, m–am pus impotriva lor, crezand ca venind cu un bagaj recunoscut in Romania ca fiind unul de glorie, de mit si de legenda, voi fi respectat, cel putin. Dupa ce am invins de unul singur, in 30 de ani, eram convins ca Romania va merge spre o Europa democratica din care veneam. Aparusem in tara mea cu o democratie franceza in cap, sperand ca aceasta se va instaura treptat si la noi. Or, Constitutia franceza este una dintre cele mai democratice din Europa. Dupa modelul ei, in 1923, ne–am elaborat propria constitutie. Acasa, insa, am gasit toata cacealmaua si minciuna odioasa, pusa pe taraba impotriva poporului si a tot ce era democratic de catre Iliescu. Mi–a parut enorm de rau ca am revenit.

— Afirmati ca nu mai exista o voce civica a artistilor?

— Care voce? Noi traim prin impresia colapsului romanesc, care poate fi salvat de mirajul american si occidental. Aceasta idee este una utopica.

— Afirmati ca ar persista o criza a simtirii romanesti in tara si in diaspora?

— Aceasta nu este o criza, ci o cadere absoluta. Cand cazi intr–o agonie de moarte, nu mai e criza. Nu vedem decat filme cu agresiuni, mitraliere, sex si droguri. Romania stia ce–i drogul intre anii `70 — `90? Traim intr–o lume nebuna care spune ca Zamfir e nebun.

— Nu putem nega existenta artei veritabile in Romania, a politicilor culturale menite sa sprijine institutiile culturale, artistii...

— Exista, pentru ca aceasta este arta de sapte milenii. Tot ce a fost realizat in sapte milenii, nu poate fi ras in 15 ani. Nu vedeti ce emisiuni se dau la televiziune, in care muzica romaneasca este comparata cu folclorul? O muzica care este de 50 de ani sau de 70 de ani, cum poti s–o compari cu un folclor de 7000 de ani? Vin fetite cu minijupe — locomotive nationale. Traim caderea vertiginoasa a traditiilor noastre. Tinerii se iubesc pe la discoteci cu sticla de votca in buzunar. Daca satul cade, folclorul cade.

— De ce credeti ca Romania postdecembrista a deraiat de la cursul sperat al democratiei?

— Romania este pusa intr–un colimator mondial. Este pusa pe o schema anumita de schimbare totala, pentru ca, se stie, Romania este infinit de bogata spiritual si ca poate face multe in ceea ce priveste salvarea Europei in plan spiritual.

— Mult discutata integrare in UE, mai poate fi pusa la indoiala ?

— Este un lucru formal. Romania a fost in Europa din toate timpurile. Romania a fost Europa, in primul rand. Pe timpul lui Burebista si Decebal, eram cea mai mare intindere de pamant in Europa. Integrarea in institutiile europene este pozitiva prin faptul ca vom primi ajutoare materiale, pe care altfel nu trebuia sa le primim. Cu aceste fonduri externe se doreste remedierea situatiei precare a satului romanesc. La ce nivel? Satul romanesc mai exista doar prin voia lui Dumnezeu. Taranul, de fapt, este o fantoma. Am plans vara trecuta cand am traversat in Teleorman o zona rurala. Exista un sat acolo, parasit de tarani. Casele sunt goale, caini nu mai exista si oamenii umbla bezmetici pe la baruri. Nici un fel de opinie... Cum sa nu castige Iliescu?

— Totusi, in Occident, ansamblul drepturilor omului se respecta intr–o masura incomparabil mai mare decat in statele noastre...

— Care drepturile omului? Liberte, egalite, fraternite? Cand ies din bloc, zilnic vad un aurolac caruia ii dau de pomana, ceea ce inseamna ca el are un salariu asigurat numai din ceea ce–i dau eu. El este egal cu mine sau eu sunt egal cu el, din moment ce el asteapta bucatica de la mine? In tarile europene este camuflat totul. Tragedia este in interior. Credeti ca europenii sunt fericiti? Introducerea monedei euro a fost o cacealma. In Franta, kilogramul de cirese care–l cumparai cu trei franci, acum 5–10 ani, il cumperi cu 7 euro. Este mai scump de doua–trei ori decat inainte.

Si in plan spiritual e saracie. Bisericile sunt goale in Occident. Numai la noi oamenii mai vin la biserica, caci singura speranta este credinta. In ultimii 15 ani, in Romania s–au construit 2000 de biserici, ceea ce nu s–a intamplat in nici o tara de pe glob.

— Ce faceti in prezent ca sa mai scapati de regrete?

— Imi pare rau ca am revenit, dar unde sa ma duc? Nu mai sunt profesor la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Nu au mai vrut sa fiu. Am fost inlocuit cu niste tineri fara scoala de nai. Clasa de nai, organizata de mine, a fost desfiintata. Din cauza numeroaselor memorii, adresate functionarilor, am fost pedepsit. Acum sunt somer. Alte mijloace de existenta nu am. Instrumentele mele muzicale sunt pastrate de prieteni. De 7–8 ani nu–mi mai ating pianele, pentru ca nu am unde sa le tin. In apartamentul infernal din zona Garii de Nord, nu am unde sa ma misc.

— E o situatie paradoxala: de trei ori ati fost invitatul de onoare al Papei Ioan Paul al II–lea si al imparatesei Japoniei, iar acasa sunteti un mare singuratic...

— In Japonia sunt tratat ca un superstar. Pozele mele in Tokio erau inalte cat patru etaje, alaturi — Alain Delon, Paul Moria, o vedeta franceza, care facea concerte magnifice cu orchestre uriase. Important este ce se intampla acum cu mine in Romania. Sper ca ultima solutie sa nu fie cantatul prin restaurante si pe la nunti.

— Cum regasiti R. Moldova?

— Cu aceeasi dragoste infinita care v–o port. Gasiti in mine acelasi luptator, acelasi partizan, inarmat cu toate armele posibile de reusita in unirea cu tara. Aceasta va fi forta unica a Romaniei — sa aiba Basarabia si Bucovina, caci sunt parti ale tarii. Europenii au nevoie de noi, nu noi de Europa. Nu noi avem nevoie de banii lor si de bogatia lor, ei au nevoie de bogatia noastra spirituala, de pamantul nostru roditor, de piata noastra de desfacere.

— Cum apreciati eforturile privind schimburile culturale intre tarile noastre?

— Ma bucura nivelul de cultura al basarabenilor, mentinut in toti anii bolsevismului, comunismului si dupa anii `90. Moldova si–a pastrat traditiile. Exista acea nostalgie a patriei intregi. Aceasta nostalgie dupa o tara bogata care exista si nu exista in realitate.

— Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta–n poarta…

— Exact asa se intampla. Cred in puterea spirituala a Basarabiei. Cea mai mare forta a unei natiuni este forta spirituala. Cand a venit dl Basescu la putere, primul juramant este sa respecte valorile spirituale ale poporului. Am multa speranta. M–am bucurat enorm la Chisinau sa–l revad pe Grigore Vieru si fastul cu care i–a fost sarbatorita aniversarea. Cred ca este cel mai mare poet, dupa Eminescu, deoarece ca si Eminescu a stat pe baricade, contribuind la proclamarea limbii romane ca limba nationala definitiva. Vieru ramane un luptator si un aparator al limbii si al natiunii care trece prin momente grele. Il admir pe marele naist Vasile Iovu, unul dintre oamenii mari si puri. Am fost fericit sa stiu ca aici exista o catedra de instrumente populare la Academia Nationala de Muzica si ca nimeni nu s–a atins de acest sacru al nostru care este folclorul instrumental si vocal. Nu voi renunta niciodata la ideea infiintarii la Chisinau a unei scoli de nai.

Interviu realizat de Angelina OLARU