Nr. 59 (3 noiembrie 2005)

Transnistria e impinsa spre Ucraina

Presa din strainatate acorda in permanenta o atentie deosebita problemei transnistrene, insistand asupra faptului ca aceasta regiune pune in pericol securitatea in zona.

"Vladimir Voronin, presedintele prietenos al Moldovei, mi–a spus ca Transnistria este o gaura neagra a traficului de arme. In Transnistria sunt 13 fabrici care produc armament zi si noapte, a mai spus el. Dupa ce am vorbit, presedintele Voronin a deschis o sticla de coniac si a insistat sa servesc un pahar. Terminam a doua sticla la momentul in care sotia sa se intorcea de la cumparaturile din acea saptamana", scrie intr–un articol publicat de BBC World Service la rubrica "Locuri care nu exista".

Zilele trecute negocierile au fost reluate, dupa care autoritatile ucrainene au declarat presei ca Transnistria ar putea fi alipita la Ucraina. "Aceasta alipire va fi posibila daca Moldova isi schimba statutul international, de exEmplu devenind parte a altui stat," a declarat Dmitry Tkaci, reprezentantul special al Ministerului de Externe al Ucrainei, pentru MIGnews, adaugand ca problema transnistreana s–ar putea limpezi timp de un an si jumatate.

In acelasi timp ministrul de Externe al Romaniei a declarat ca "diplomatia romaneasca nu ignora Transnistria", adaugand ca Moldova este unica tara interesata de rezolvarea acestui conflict si ca Romania nu poate propune o solutie fara o intelegere cu Moldova. La etapa actuala, eforturile Romaniei sunt directionate catre activizarea negocierilor pentru identificarea unei solutii.

Alina RADU


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com