Ma indoiesc ca stiti unde este Moldova. As fi impresionat macar daca ati sti ca Moldova e un oras sau e o tara. Nici eu nu am stiut exact ce e asta. Dar acum, eu sunt aici , in Moldova ex–sovietica, cuibarita intre Romania si Ucraina.
Sunt in aeroportul capitalei, la ora 15.00, sprijinit de o tejghea. Stau la tejghea nu pentru ca servesc o "Kremliovskaia Vodka", desi in holul aeroportului este un panou publicitar luminos si mare cat un frigider pe care scrie Kremliovskaia. Dar stau in aceasta pozitie, pentru ca abia am aterizat si trebuie deja sa fiu deportat. Am venit aici cu afaceri, dar filiala britanica a firmei noastre la care venim in vizita nu a relatat partii moldovenesti ca nu suntem cetateni ai UE, de aceea ne lipseau niste invitatii importante, necesare pentru a fi acceptati de serviciile de imigrare. Asteptam deportarea. De fapt chiar nu inteleg de ce ai nevoie de o invitatie, ca in Moldova nu o fi un soi de guvernare pe care fiecare vine sa o distruga.
Personalul de aici (spun "personalul", deoarece ei sunt toti in haine militare) se uita cu atentie in jur. Barbatii poarta caciuli din piele de urs. Femeile poarta cizme din piele pana la genunchi. Este ciudat, de parca ai fi intr–o scena din vechiul James Bond. Atat femeile, cat si barbatii au mimici care l–ar face mandru pe tovarasul Stalin si ar aduce disperare agentiilor de turism din Moldova.
Nikolai, seful controlului de graniceri, este totusi altfel. El are simtul umorului. El ne–a invitat in sala de plecare a aeroportului, unul proaspat construit pe ramasitele fostului aeroport vechi. Este ca o caverna rece, intunecoasa si goala, unde nu exista nimic de dormit, in afara de niste banci moderne din metal. Astfel, si–a intins bratele, spunandu–ne, de parca ne–ar arata o camera de patru stele la "Dedeman Grand": "Bine ati venit in Moldova!"
Nikolai a fost de asemenea foarte dragut, cand ne–a propus sa nu ne deporteze cu primul avion. El considera ca trebuie sa ofere companiei care ne–a invitat ceva timp sa prezinte documentele necesare. Sa speram ca ni le va oferi pana la ora 11, ora la care se efectueaza ultimul zbor de dimineata si e primul avion spre Moscova.
In sfarsit, am reusit sa vedem ceva mai mult in Moldova, decat sala goala de plecari din aeroport. Oamenii de pe loc au reusit sa prezinte actele necesare si astfel am scapat de deportare. Imi pare bine ca au depus acest efort, pentru ca a fost o experienta deosebita. Noaptea nedormita alaturi de panoul publicitar pentru tigarile Winston a adus ceva surealist si de aceea atractia turistica a fost enorma.
Cea mai impresionanta a fost vizita la o vinarie subterana, pentru ca are 200 km de tuneluri care pot fi parcurse cu masina. Cu 2,5 mil. de sticle de vin stocate la o adancime de 85 de metri sub pamant.
Vinul moldovenesc este natural si vechi. Am gustat totul de la 1973 la 1992. Trebuie de remarcat ca orice vin moldovenesc imbuteliat pana la 1991 este un produs al URSS, si asta readuce legatura cu scenele celea vechi din filmele cu Bond. Sovieticii nu au facut totul gresit. Vinurile au fost chiar cele mai gustoase din cate am gustat vreodata (desigur, nu sunt un cunoscator — dar acestea se dadeau foarte usor la baut).
Sovieticii au avut cunostinte mai bune la vinuri decat la culori. Se pare ca toate nuantele de brun s–au intrunit in Moldova. Aici acestea s–au amestecat cu nuantele neinsufletite de gri, pictand un tablou profund mohorat. Asta, impreuna cu distrugerile anterioare, transforma Chisinaul intr–un mediu depresiv.
In pofida faptului ca Moldova este in topul listei celor mai sarace tari din Europa, saracia nu este prezenta "din perete in perete". Am vazut destule Mercedes–uri si BMW–uri, facand zarva mare.
Si, ce bizarerie, printre rablagituri — niste cladiri care ar pune Hillbrow–ul in umbra, si un manunchi de magazine care pot fi cu usurinta decupate din Regent Street (o strada de lux in Londra, Marea Britanie n.r.).
Am auzit ca mai sunt si trei McDonald's–uri in Chisinau. Am vazut cel putin unul, cu arcuri galbene si a fost minunat sa vedem aceasta culoare ... lumina veritabila a economiei de aur la capatul unui tunel postsovietic. Dar, chiar daca acest M de aur promite multi bani si o afluenta vestica pentru cativa norocosi, mai promite si "Mad Cow Disease". (boala vacii nebune, trad. din engl.)
Ce pacat ca moldovenii au o cultura locala puternica si vibranta. A fost destul de straniu sa auzi pe directorul celei mai de succes companii IT vorbind cu atata mandrie si pasiune despre cat de mult apreciaza muzica si dansurile folk (imaginati–vi–l pe Bill Gates povestind cu incantare despre asa ceva). Toti moldovenii stiu sa danseze si aproape toti canta la un instrument. Dar oare nepotii lui Valentin vor mai sti de dansurile lor populare? Sau vor prefera oare nepotii lui Radu naiul si tambalul chitarei electrice? Ma indoiesc.
La capitolul muzica, ceea ce m–a surprins mai mult acolo a fost sa vad MTV–ul rusesc. Cu 15 ani in urma Rusia era in razboi cu cele mai bune principii ale Vestului — libertatea si democratia — si acum a imbratisat cu usurinta principiile cele mai proaste.
Printre toate acestea, am simtit tot timpul o conexiune puternica cu Moldova. Nu este ca Africa de Sud in multe privinte, dar ca si Africa de Sud aceasta are un trecut pe care incearca sa il lase in urma, si un viitor de care se agata. Mandria nationala, setea de cunostinte si harnicia sunt incurajatoare. Au fost lectii de invatat si eu sper ca in 10 ani Africa de Sud va concura feroce cu Moldova pentru exporturile de vin si pentru contracte cu companiile IT.
Publicat la 10 octombrie 2005
Grant Owens, pentru www.iafrica.com