(Urmare din nr. 43-46)

Acesta era deci Vitalie Chicu, care tinea si acum in mana o carte invelita grijuliu in ziar, "pentru conspiratie". (Deseori se complacea, rostind aceasta expresie).

"Tatuca" isi schimba tonul si deveni cu totul absurd, deoarece ceea ce urma nu se mai incadra in nici o schema a bunei cuviinte ori a logicii elementare:

— Dumneata, tovarase Chicu, nici nu erai pe lume atunci cand eu l–am studiat (asa a spus) pe Cosbuc si Arghezi! Asa ca nu te arata mai destept decat altii si nu face bravada din asta! M–am saturat sa aud ca esti nedisciplinat si nu vrei sa inveti. Noi inca ne vom descurca de cate ori ai fost mata prezent la lectii, cate absente ai si unde iti petreci timpul, caci nici pe la biblioteca nu prea te vad! Nu uita ca te asteapta examenele si atunci vom vedea ce stii dumneata. Si sa nu te mai vad ca mai umbli cu fel de fel de "idei" prin grupa. Ai inteles, baiete? Eu mai mult n–am sa repet. M–am saturat sa pun de fiecare data cuvant pentru maria ta! De fapt asta se refera la toti, fara exceptii. Apucati–va de invatatura si nu cautati materie inalta". Imediat se intoarse spre mine:

— La dialectologie, tovarase Teodorescu, nu prea te vad sa fii activ, dar la Leningrad ai cand te plimba..! Conducatorul stiintific a avut neplaceri din cauza ta! Ce, vrei sa le am si eu...?

Doamne, cine oare sa–i fi spus!? A fost o calatorie obisnuita de vacanta! De unde stie? La urma urmei am revenit fara intarziere la cursuri. Ce l–a facut sa–mi spuna? Ce treaba are dumnealui de ceea ce fac eu in timpul liber? De unde...?

In strada colegii se amuzau pe seama mea. Radeau cu pofta de "impuscatura" curatorului:

— Sigur ca stie si despre cartile pe care mi le–ai adus! — exclama Grigore, tiparindu–ma pe umar… Pentru el am procurat si un studiu despre manastirea Putna.

— Atine–te, colega! Banuiam noi ca esti un agent strain.

— Plange Siberia dupa tine. Acolo carti romanesti sunt cate vrei!

— Sa nu uiti sa trimiti din cand in cand de la Gulag cate o "carte pentru ceatire" si pentru noi...

Nu–mi ardea de gluma. Imi continuam doar drumul alaturi de colegi, pentru care se ivise un stralucit prilej sa–l ia pe cineva peste picior. Nu puteam sa admit, sa cred ca printre ei, printre colegii mei este si un agent al securitatii. Dar altfel de unde stia curatorul cine si unde calatoreste, ce carti citeste…? Era cert ca asemenea informatii nu putea sa le obtina de la vanzatoarea librariei din Leningrad... De fapt cine poate sti?

***

Suspiciunea, neincrederea, banuiala odata incuibate in indivizii unei societati o depersonalizeaza, o duce la apatie, o distruge. Oamenii obsedati de spaima de a fi sub urmarire permanenta devin foarte maleabili, usor de manipulat, transformandu–se treptat in niste piese de jonglare in mainile unei puteri invizibile. Mentalitatea colectivista sovietica n–a fost altceva decat propovaduirea supuseniei si umilintei in fata cauzei "de nezdruncinat" a partidului comunist. Limbajul de lemn prindea radacini nu doar in mintea tuturor cetatenilor. Cuvantul "anticomunist" era totdeauna echivalent dupa sens cu cel de "dusman" al puterii si al statuli. In Uniunea Sovietica monopartinica chiar si cei fara de partid trebuia sa fie comunisti in convingerile lor. Cuvinte ca " a trai", "a slavi", "patrie" "vesnicie" isi pierdusera semnificatiile crestine si erau folosite doar in imbinari lozincare.

N–a existat nici stalinism, nici maoism, nici brejnevism, nici ceausism. A existat o teroare comunista, una comuna pentru toti si aceasta teroare poate fi calificata drept crima impotriva popoarelor si trebuie condamnata de un tribunal international, asa cum a fost condamnat fascismul. Pe la mijlocul anilor '80 securistii ideologiei comuniste au pus o stapanire fara precedent pe activitatea Facultatii de Litere de la Universitatea de Stat de la Chisinau. Se lucra aproape fara camuflaj, in mod perfid, incalcandu–se cu brutalitate drepturile elementare ale omului. Atunci incepusem sa fim chemati pe rand la interogatoriu. Viata multor studenti a ramas impartita in doua etape: "pana" si "dupa" interogatoriu. "Pericolul" inmultirii elementelor "antisovietice" si "nationaliste" plutea prin coridoarele Universitatii, prin salile de lectura, pretutindeni unde se adunau mai mult de doi studenti. Chiar si un sarut putea fi calificat drept nationalist ori internationalist, in dependenta de apartenenta nationala a buzelor. Daca se sarutau un moldovean si o moldoveanca, insemna ca pe globul sovietic a mai aparut un cuplu nationalist. Iar daca sub palaria tanarului isi mai gaseau loc si versurile lui Bacovia ori Minulescu, dragostea nu mai era dragoste ci un act de tradare a Uniunii Sovietice in favoarea Romaniei.

De unde putem banui noi ca anume la acest capitol se ingrosau si dosarele noastre la KGB? La finele anului patru ne–a venit si noua randul.

Ne astepta o sesiune cu multe examene, cu multe exigente, o sesiune dupa care cu greu iti revii in zilele de vacanta. Rar student care sa nu–si fi adunat la activul sau vreun "pacat", doua. Daca, de exemplu, aveai vreo absenta nemotivata la "cursul special" de "relatii moldo–ruse–ucrainene" (denumirea unui curs de literatura sovietica), faptul era calificata drept lipsa de devotament pentru "relatii" si putea sa dea de banuit multe de tot.

Imi amintesc de intrebarea unui coleg adresata profesorului de "relatii". Intrebarea sa a fost una dintre cele mai "provocatoare", sugerata de insasi denumirea cursului si a manualului respectiv, cu referinta voalata la lipsa oricaror relatii dintre Romania si Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca. O asemenea intrebare valora in esenta ei cit cinci ani de facultate si ne readucea la adevarul incarcerat :

— Tovarase lector, (pe atunci adresarea "Domnule Profesor" era in afara legii), explicati–ne, va rugam, din ce cauza nu studiem si relatiile cu fratii nostri de peste parau, caci oricum ar fi, dar pana la intinsul sarmei ghimpate peste Prut am trait vreo cateva mii de ani impreuna. Ar fi o mare nedreptate sa "spisuim" acesti ani, asa dintr–o data.

Rau s–a infuriat atunci "tovarasul lector". A intrerupt seminarul, a iesit din auditoriu si a revenit tirziu de tot. Inainte de sunetul pentru recreatie, l–a chemat pe colegul nostru undeva. Nimeni nu stie exact unde au plecat ei atunci, dar dupa aceasta "intamplare" baiatul nu a mai pasit pragul Universitatii.

Gheorghe Tofan