In luna iunie ziarele si–au facut campanii de promovare pentru cresterea numarului de abonamente si a celui de oameni cititori pentru cea de–a doua jumatate a anului 2005. Si echipa Ziarului de Garda si–a luat lumea in cap si a pornit de–a lungul si de–a latul Moldovei, cautand sa afle ce vremuri si ce oameni mai sunt acum si sa gaseasca adevarata parafraza ca nu exista mai placuta zabava decat cetitul ziarelor de garda.

Caldura de ciresar ne–a asigurat portii duble de praf pe drumurile satelor si numar dublu de cititori de ziare, recalificati in prasitori de porumb. Perioada de abonare a coincis cu prasitul de–al doilea, astfel incat taranii Moldovei lecturau in bulgari de pamant, in susai si in butucul sapelor exact sloganul nostru "Spune adevarul!". Adevarul la sate este unul — o zi de vara hraneste sperantele pentru un an, asa ca satele s–au retras pe dealuri, de rasunau vaile de soapte taioase ale sapelor catre fosnetul disperat al stirului si volburii. Invatatori, primari, medici, batrani, copii, miri si nasi, lauze si tati in devenire, parinti cu copii in Portugalia, copii cu tati in Italia — toti iau parte la ritualul supravietuirii satului moldovenesc — prasitul, postatele satioase fiind alternate cu cate o cana de apa de izvor. Dar setea si foamea de adevar nu se potoleste cu apa chioara. Asa ca, pe ici, colo, se mai vedea cate un prasitor lasand sapa sa se raceasca, el insusi luand loc la umbra unor struguri in devenire, luand si traista cu merinde, iar in traista — ziarul. De la ei am si inspirat sloganul nostru pentru vara 2005: "E vara. Da–te la umbra si citeste Ziarul de Garda."

Totusi, printre dealurile populate de prasitori am gasit sate de oameni harnici cu prasitul incheiat, stand la umbra unor gospodarii ordonate si perfectand si abonamente la ziare, caci abonarea de vara te hraneste spiritual pana la iarna. Acest lucru l–am constatat la Cociulia, unde Ziarul de Garda este de mare mangaiere in serile rurale, secatuite de alte surse de informatii.

Scopul nostru a fost sa ajungem si la oamenii care nu stiu ca noi stim ca ei nu se aboneaza la ziare. Asa, am ajuns la Haragas, Cantemir, un sat izolat nu numai de centrele urbane, ci si de sursele veritabile de informatii. Dupa o intalnire de suflet cu profesorii scolii din sat, am aflat ca echipa Ziarului de Garda este unicul grup de presa, care a calcat bulgarii drumurilor de aici si ca pe aceasta cale ne–am inscris cu litere latine pe lista de oaspeti ai satului, din care lipsesc autoritati centrale, raionale sau republicane. E adevarat, e greu drumul pana la acest capat de lume, dar ce intalniri frumoase pot organiza oamenii din satele izolate — numai noi si haragasenii stim.

Revenind de la Haragas, am facut un popas frantuzesc la Capaclia. Potrivit unei traditii recente de prin partea locului, an de an grupuri de francezi petrec cateva saptamani in acest sat, muncind in sudoarea fruntii in numele prosperarii prieteniei moldo–franceze. In timpul vizitei noastre, tocmai asistasem la formarea unui grup de dezbateri asupra adevarurilor promovate de Ziarul de Garda, grup constituit din francezi, veniti de la Haguenau pentru reparatia scolii, si din capacliencele de la cantina satului, care alimentau prietenia dintre popoare cu bucate calde, dar si stiri fierbinti.

Cu acelasi mesaj de promovare prin abonare, am captat multi alti oameni. Calatorind spre nord, am facut un popas la Soldanesti. Acolo am aflat ca omul informat este imun la dezinformare, de vaccinarea informationala a oamenilor din localitate ocupandu–se chiar medicii de la spitalul raional, spital cu traditii sexagenare, sarbatorite chiar recent.

Si la Edinet am avut parte de cititori cu stagiu si dintre cei nou–nouti, racolati chiar in timpul vizitei noastre in centrul oraselului. Oamenii iesiti din casa cu chestiuni de urgenta maxima, au avut oricand cheful sa faca popas langa grupul nostru de promovare, mai punand intrebari, mai oferind raspunsuri sau chiar punand mana pe ziar si citindu–l cu interes in vazul celor care nu citeau. Asa am descoperit puterea unui ziar, caci un ziar nu numai ca poate declansa furtuni sau provoca somnolenta, in cazul nostru ziarul a oprit in loc tavalugul. Nu, nu pe cel al comunismului, ci pe cel al masinii de asfaltat. Sub ochii nostri, asfaltul fierbinte prindea o crusta tare, lipindu–se de lopetile intepenite, in timp ce muncitorii prindeau gustul citirii ziarului la locul de munca. Dar ce este o portiune neterminata de sosea pentru un grup de muncitori care au gasit drumul adevarului si calea informarii? )foto oamenidin masina)

Dupa cele descrise mai sus, trebuie sa recunoastem ca actiunea noastra de cutreierare a satelor a fost una de nedescris si ca promovarea este o actiune indragita nu doar de noi. Postasii sunt marii nostri concurenti nu numai la promovarea ziarului, ci si la insufletirea si interesul cu care muncesc. Pe parcursul lunii iunie am organizat un concurs pentru cei mai buni postasi, chioscheri sau distribuitori ai Ziarului de Garda, desemnati de cititori. Mare ne–a fost invidia sa primim zeci de scrisori cu cuvinte de mare lauda pentru postasii moldoveni — oameni in etate, care cutreiera iarna si vara drumurile Moldovei cu tot cu glod si praf, pentru un salariu de 300–400 de lei.

Cele mai multe scrisori au venit in sustinerea doamnei Nadejda Corcevoi din Sangerei, care presteaza aceasta munca de 20 de ani si care, avand deja 3 copii stabiliti pe la casele lor si 4 nepoti de toata frumusetea, este declarata prietena adevarata a strazii Prieteniei din Sangerei, de unde cititoarea noastra Maria Brasovschi ne declara: "Ea indura totul, intelege totul, spera totul". Tot de la Sangerei au venit versuri emotionante de la Lenuta Cucos de 12 ani: "Imi astept cu drag postasul/Care umbla tot orasul/Si imprastie scrisori/Si pe frig si pe ninsori", iar Diana Sandu ne–a scris pe ascuns ca postarita Nadejda Corcevoi aduce bucurii triple in casa ei — una, o data cu Ziarul de Garda, a doua — o data cu pensia bunicii si a treia — o data cu dulciurile pe care le cumpara bunica nepoticai sale cititoare de ziare.

Pe locul II, in acest concurs, s–a situat Andrei Bazdaga de la chioscul de ziare de pe strada Vasile Mahu din Orhei. Orheienii ne–au scris ca domnul Andrei este un inimos propagator al ziarelor, ca este un om de o cultura si o bunavointa rara, ca tine la profesia sa si la cititori in egala masura. L–am invitat la redactie sa isi ridice premiul si am descoperit ca cititorii nu ne–au spus totul despre el. Din cauza unui virus necrutator de poliomielita, care l–a atacat la varsta de 4 ani, Andrei Bazdaga a devenit invalid, mergand in carje. Cu toate acestea, s–au facut 29 de ani de cand lucreaza in cadrul oficiilor postale. "De ce nu ne–ati spus ca aveti probleme cu picioarele, ca era sa va aducem noi premiul?"– l–am intrebat. "Nu e problema cum merg eu, e problema unde merg", ne–a zis dl Bazdaga, adaugand ca premiul de 400 de lei inseamna aproape doua salarii lunare de chioscher, care sta iarna si vara intr–o cutie de sticla, convingand oamenii sa citeasca si sa cunoasca. "Am crezut ca e o gluma acest premiu", a mai adaugat Andrei Bazdaga, privind la premiu ca la o salvare pentru familia sa cu trei copii. Pe locul III, in acest concurs, s–a situat dna Silvia Gangan, fosta profesoara de matematica, trecuta prin vitregia deportarilor staliniste. De cand a revenit la bastina, nu s–a mai astamparat sa caute si sa propage dreptatea si adevarul. Asa a descoperit Ziarul de Garda si a devenit prietena noastra, iar alti prieteni ai ziarului ne–au spus ca anume de la dna Silvia li se trage interesul pentru acest saptamanal, aparut destul de recent in R. Moldova.

In finalul acestui articol si al campaniei de abonare, vrem sa va spunem un singur lucru — daca treceti pe langa chioscul de pe strada Vasile Mahu din Orhei sau pe langa oficiul postal din Sangerei, sau pe langa orice postas sau distribuitor de ziare, faceti o jertfa, dati din putinul pe care il aveti un leu–doi si luati un ziar, caci aveti de castigat multe. Castigurile nu se masoara doar in informatii utile, taloane promotionale si premii, veti castiga recunostinta unor oameni care au cate 2–3–4 decenii petrecute in gerul sau arsita tranzitiei ca sa distribuie ziare. Ca si noi, ei nu fac asta pentru salarii, ci pentru ca in Moldova sa existe cititori, iar pentru ei — ziare.

Alina Radu