Eliza Botezatu, critic literar, profesor universitar:

Sarbatorile de Pasti, in copilaria mea, erau, intr–un fel, obisnuite. Sarbatoream in familie si, de obicei, in afara casei, trebuia sa fim mai atenti, mai prudenti, pentru ca, la nivel oficial, era o sarbatoare interzisa. La scoala in care invatam, in satul meu de bastina, Briceni, raionul Donduseni, la fel ca si in toate scolile din Moldova, se faceau lectii, iar oamenii din sat erau nevoiti sa iasa la munca. Familia era cea care pastra traditia. In pofida tuturor interdictiilor, inca de vineri seara plecam cu mama la biserica, atunci cand, conform traditiei, "se scotea aerul". Eram foarte multi acolo, deseori chiar primeam zdupaci, din cauza ca eram cam galagiosi. Era frumos si tin minte foarte bine spectacolul superb pe care ma straduiam sa nu–l pierd niciodata in anii copilariei mele. Noaptea Invierii, impreuna cu mama noastra, dimineata, spalandu–ne pe ochi cu apa in care era un ou rosu si cateva copeici, ciorba cu carne, servita calda dimineata, apoi scranciobul — o atractie de care aveau grija niste vecini. Luam in mana un ou sau cateva copeici si alergam incolo. Stateam la rand si traiam cele mai minunate clipe atunci cand scranciobul urca in sus.

De la acea inaltime, copil fiind, nu banuiam ca, mai tarziu, nu voi mai putea face fata traditiilor din familia noastra. Va aduc un singur exemplu: mi–am botezat copiii atunci cand le–a venit ceasul sa se cunune.

Larisa Manole, director al Agentiei de Stiri Reporter.md:

In familia noastra era complicat sa sarbatorim Pastele. La Ciocalteni, in satul meu de bastina, parintii mei aveau un statut special. Mama era profesoara, iar tata — presedinte de colhoz. Serviciul si functiile, pe care le detineau, nu le permiteau sa sarbatoreasca Pastele, de aceea, in copilarie, nu am prea mancat cozonac si oua rosii. Daca–mi invidiam prietenii? Nu prea, pentru ca nu prea stiam ce inseamna adevaratele traditii de Pasti. Acum, in schimb, fac totul ca datinile sa fie respectate intocmai, imi iau revansa: coc cozonac, vopsesc oua, merg la biserica. In pofida regimului, practic neschimbat, lumea se simte mai liber… E mult tineret in biserica si acest fapt ma bucura nespus de mult. Ma intrebati daca ma deranjeaza sau nu prezenta liderilor comunisti in biserici... Daca ar fi sa analizez in detalii acest aspect, ar trebui sa ma supere faptul ca autoritatile de la noi pot intra in biserica in drum de la monumentul lui Lenin. Ar trebui, poate sa ma supere ca, uneori, chiar preotii accepta sa le dea Sfanta impartasanie in noaptea Invierii. Dar, ma rog, ei sunt mai ocupati decat noi si, probabil, nu au cand sa–si impartaseasca la timp pacatele. Acest fel de cochetarie, poate, ar trebui sa ma deranjeze, dar eu stiu ca, slava Domnului, sunt multe biserici si, oricand, cei care doresc, isi pot gasi intimitatea in ele, departe de cei care triseaza in fata lui Dumnezeu.

Maria Iliut, interpreta de muzica populara:

Acasa la mine, in satul Crasna, regiunea Cernauti, Pastele este una dintre cele mai asteptate sarbatori. In copilarie, parintii se straduiau sa ne innoiasca vestimentatia. Si pana acum vecerniile din ajunul Pastelui sunt foarte frumoase. In toate timpurile, neaparat frecventam biserica, chiar daca, pe cand eram eleva, eram si cu mare frica sa nu fim vazuti de profesorii de la scoala care ne interziceau, ne condamnau, ne dadeau note rele la purtare, daca aflau ca mergeam la Biserica. Notele la purtare contau foarte mult. Un fel de pedeapsa era si invitarea la scoala, in regim de urgenta, a parintilor. Cum aflau? Printre colegii mai mari erau alesi unii care, in mod special, ne pandeau si ne parau. Astazi, duminicile, vad la biserica profesorii mei imbatraniti deja. Sunt cei care ne interziceau altadata sa credem in Dumnezeu. Cat ma priveste, m–am straduit intotdeauna sa fiu aproape de credinta. Incerc sa nu ma las deranjata de multe lucruri, multumind Domnului ca nu–s condamnata pentru religie, cum am fost odata. Dumnezeu cu ei, cu fariseii si cu cei care sunt falsi in credinta. Eu raman cu gandurile mele, cu rugaciunea mea.

Eudochia Ghiumisliu, fosta profesoara in satul Avdarma, Comrat:

In zilele de Pasti la scoala veneau elevi putini, dar scoala era deschisa. Si eu, si sora mea eram ambele profesoare. Ocupate fiind, mama noastra, Maria, pregatea totul pentru aceasta mare sarbatoare.

Erau indicatii dure sa nu le permitem elevilor la biserica. Din cate imi amintesc, nu am pedepsit niciodata, nici un copil, pentru credinta sa in Dumnezeu. Chiar daca aflam ca a fost la slujba, taceam. Biserica era chiar alaturi de scoala, iar noi nu aveam dreptul nici sa ne uitam in acea directie. Am crescut intr–o familie religioasa. Strabunicul nostru era dascal, iar noi traiam in casa lui. Cand si la noi in sat se inchisese biserica, nou–nascutii erau botezati in casa noastra. Persoane speciale ii pandeau si ii tradau pe cei credinciosi, iar comunistii ii persecutau.

Prin 1989, redactorul ziarului din Comrat s–a cununat, si–a botezat copiii si s–a ales cu o mustrare aspra. Dupa '90 au venit timpuri in care comunistii mergeau la biserica... Un elev de–al meu, comunist si el, dupa ce a inceput sa mearga la biserica, s–a spanzurat... Pana acum ma chinui si nu pot intelege ce s–a intamplat cu el.

Alexei Marinat, scriitor:

In perioada comunista toate bisericile si clopotnitele au fost distruse, aruncate in aer sau transformate in cluburi. Preotii erau exilati sau arestati. A fost o perioada foarte trista, dar lumea continua sa creada in Dumnezeu si sa sarbatoreasca sfintele sarbatori. Mama mea era foarte credincioasa. Imi amintesc foarte bine ca in perioada de pana la razboi, Pastele a coincis cu sarbatoarea de 1 mai. A fost o mare bucurie, mama imi zicea: "Uite, in sfarsit, vom putea sarbatori Pastele fara frica si fara a ne ascunde." Eram foarte bucurosi de sarbatori, mergeam la bunici, ne asezam la masa cu toate familiile, umblam cu de–a ouale, bunicii ne dadeau merinde. Eu sunt din satul Valea Hotului, regiunea Odesei, la noi in sat batranii nu erau persecutati, erau pedepsiti, in special, elevii de catre profesori sau in cadrul adunarilor. In perioada Sfintelor sarbatori, comunistii intotdeauna nascociau diverse campanii si actiuni pentru a scoate lumea la munca.

Aureliu Busuioc, scriitor:

Intotdeauna am sarbatorit Pastele. In perioada comunista eram tanar si ma gandeam la toate bucuriile pe care le ofera aceasta sarbatoare. Era o sarbatoare de familie, un obicei mostenit din stramosi. Eu sunt orasean si sarbatorile religioase, in acea perioada, erau mai putin publice pentru noi. Stiu ca se dadeau mustrari celor care mergeau la biserica, erau trasi de urechi in cadrul adunarilor. Prin scoli si institutii publice se vorbea ca Pastele este o minciuna, o pierdere de timp si nu merita sarbatorit.

Constantin Dragomir, scriitor:

Eu m–am nascut intr–o familie sanatoasa care nu facea pe plac regimului comunist. Sunt din raionul Nisporeni. Acasa sarbatoream Pastele in fiecare an. Mergeam la biserica si respectam toate traditiile acestei Sfinte sarbatori. Am avut parte si de niste profesori deosebiti, crestini adevarati, care nu ne–au interzis nimic, ne spuneau doar sa fim atenti. Astfel ca nu am intampinat mari restrictii. Pana la urma cred ca nu depinde mult de regim, depinde de oamenii care ar trebui sa fie uniti si corecti unii cu altii. Mult timp nu am avut biserica in sat, locasul fiind inchis. Pe atunci s–au furat multe icoane si lucruri scumpe. Persecutia a existat, insa oamenii din satul meu isi cautau de treaba, pastrand credinta.

Aneta GROSU