Legea tacerii, in cazul in care nu ai ce spune, este una sfanta. Inclusiv pentru presedinti. Ma gandesc aici la faptul cat de mult a gresit V.Iuscenko din momentul in care nu s–a retinut sa–si faca publice, in cadrul reuniunii GUUAM, cele "7 principii de solutionare a diferendului transnistrean". Se prea poate intampla ca ambasadorul sau de la Chisinau, P. Cealii, preocupat mai mult de Smirnov decat de Iuscenko, sa fi uitat sa–i comunice presedintelui sau ca acesta, gratie "revolutiei portocalii" din Ucraina, si–a castigat in R. Moldova (de la vest de Nistru) o reputatie net superioara chiar presedintelui Voronin si ca, in aceasta situatie, ar fi bine sa evite impactul cu dizgratia. Uite, insa, ca nu s–a intamplat. Si presedintele Iuscenko a descurajat mai multa lume, chiar daca analisti politici occidentali au cautat sa formuleze anumite motivatii pentru a–l scuti de critici dure. Iuscenko a facut, de la prima sa implicare in "problema transnistreana", o mare gafa politica si diplomatica, in acelasi timp. Propunerile formulate de el contrazic atat ideea occidentala, pozitia Chisinaului in "problema transnistreana", cat si tratativele prealabile de la Bucuresti cu presedintele Traian Basescu.

Diferendul transnistrean demult este intr–un mare impas, iata de ce angajamentul "prooccidentalului Iuscenko" de a propune "solutii noi" de depasire a acestuia nu putea sa nu puna lumea in asteptare. In realitate, insa, Kievul nu s–a dovedit a fi capabil decat sa repete aceleasi solutii depasite de timp, chiar daca altfel formulate: recunoasterea, prin alegeri libere, cu asistenta internationala, a regimului secesionist de la Tiraspol. Fatal de vechi. Chiar daca anturajul diplomatic al lui Iuscenko a incercat sa ambaleze aceasta idee fundamentala a "noii conceptii" in alte 6 "principii" mai putin vulnerabile, concluziile sunt altele decat cele asteptate. Rolul de "nou mediator" al Kievului in "problema transnistreana" nu s–a produs. De ce? Cine sau ce l–a determinat pe Iuscenko sa calce cu stangul? Desigur, nu putem exclude aici posibilele influente si constrangeri din partea Moscovei, daca luam in calcul faptul ca anturajul presedintelui rus V. Putin insista sa promoveze ideea ca GUUAM, prin existenta lui "...ameninta interesele rusesti" si ca scopul acestuia este "... sa devina o alternativa Rusiei". In aceasta situatie Iuscenko putea fi silit sa faca public conceptul sau de reglementare a diferendului transnistrean, chiar daca acesta il compromitea. Pe de alta parte, Rusia avea interesul sa sondeze situatia si sa stie clar (asa dupa cum s–a si intamplat) cati adepti sau oponenti are "modelul ucrainean" in cadrul GUUAM–ului. Comportamentul lui Iuscenko ar putea avea, insa, si alte explicatii: influentele anturajului sau, elitelor oligarhice care i–au finantat campania electorala si care au interese, inclusiv economico–financiare in stanga Nistrului. Si nu e vorba doar de P. Porosenko, secretarul Consiliului de Securitate. Asa sau altfel, dar Ucraina lui Iuscenko, ca si cea a lui Cucima, nu va putea fi polul de greutate, capabil sa influenteze pozitiv lucrurile in solutionarea crizei transnistrene. Acest lucru se va intampla din motivul ca puterea de la Kiev ramane a fi dominata, ca si Rusia, de ideea intereselor sale "strategice" in Transnistria — lucru din care Cucima nu a facut taina. Iata de ce nu a fost deloc intamplatoare, in acest context, reactia presedintelui Basescu, care a fost extrem de prompt, categoric si clar: " A trecut vremea

cand un stat isi permitea sa umble cu creionul pe harta altui stat." Nu conteaza cine putea fi cel care i–a sugerat lui Iuscenko, la fel cum i–a sugerat si lui Cucima, sa puna mana pe creion in cazul R. Moldova — ambasadorul Cealii, secretarul consiliului de securitate P. Porosenko, seful administratiei ilegale de la Tiraspol Ig. Smirnov sau chiar presedintele Putin. Important e ca in situatia in care Victor Iuscenko, presedintele unui stat vecin, atenta (prin declaratiile sale) la interesele teritoriale si de securitate ale R. Moldova, presedintele Romaniei Traian Basescu gasea oportun momentul sa clarifice lucrurile si sa ia atitudine, pe cand presedintele V. Voronin nu a fost capabil sa o faca nici pana astazi, dupa aproape o saptamana de la eveniment. Voronin a fost mai preocupat in acele zile de "relatia" si "intrevederea" cu V. Lenin. Ce sa–i faci, Moldova a avut parte, de–a lungul timpurilor, de tot felul de boieri la tron.

Reuniunea de la Chisinau a statelor–membre GUUAM nu a putut face, deocamdata cel putin, mai multa lumina decat era, intr–o problema, extrem de controversata, pe plan regional, cum este cea a conflictelor inghetate. In schimb GUUAM, tinand cont de aria sa geografica, dar si de ponderea statelor–invitate la reuniune, a facut extrem de clara ideea ca puterea de la Chisinau poate avea noi aliati, deloc formali in crearea acestui nou pol sau centru de greutate care sa faca fata atat vechilor, cat si noilor provocari intr–o regiune atat de sensibila ca cea a Marii Negre. Si nu doar a Marii Negre. Fiind parte a acestui proiect, Ucraina, la randul ei, va trebui sa inteleaga ca, in noile realitati politice (alimentate inclusiv de optiunea prooccidentala a electoratului ucrainean), ea nu are decat sa se acomodeze jocului comun de interese, fara a incerca sa faca, in acest sens, joc separat.

Petru AMARIEI