Moldova isi varuieste gardurile, acoperind petecele murdare de afise electorale cu var alb si curat. Pe stalpi mai raman seceri rosii sau inscriptii "Jos comunismul!", dar oamenii vor sa uite ce-au ales si ce-au cules. In culisele politice cina s-a intins prea mult, trupul Guvernului a fost impartit, vinul bugetului a fost gustat, dar nimeni nu vrea sa spele picioarele obosite ale poporului si ucenicii politicii moldovenesti privesc cu plictiseala prin cupe, dramaluind cu ce-ar putea fi saturata gura lumii. Vin s-a dat putin, azima s-a terminat, dar cineva a adus o legatura de medalii, care zanganesc si stralucesc ametitor. E ora medalierii, iudele se saruta si primesc decoratii de argint. Martorii mincinosi stau in capul mesei, trag sforile si apropie ceasul iadului. A ramas neatinsa doar cupa amarului, dar toti o ocolesc, mimeaza ca au altceva de facut, au de baut, de mancat, iata poate poporul flamand...
Galileea moldoveneasca isi pierde conturul in amurg. Cocosul e ragusit de cantare, molima lepadarii de sine ia proportii si patriotii ametiti dau devotamentul pe tradare. Noaptea, care vine, aduce a proorociri triste. Doar Pilat este bine la palatal sau central. Afara judecatile nu se mai termina, beciurile sunt pline de oameni in asteptare. Pilat nu se teme de Golgota, caci el judeca cu gura si mana celor de la combatere, el stie doar ca fariseii vor fi schimbati, daca vor obosi sa judece cu mintea lui Pilat. Fabrica cununilor de spini lucreaza, secretare cu degetele insangerate tiparesc acuzatii, oastea invinuirii aduce noi jertfe. Jertfele au ce spune, dar tac, pentru ca la cina trecuta au stat si ele in capul mesei. E intuneric si adevarul nu se mai vede.
Desi Pilat isi pregateste facliile si va merge cu ucenicii sa se inchine la icoane, veacul tradarilor si a judecatii nedrepte nu se va termina acum, si multi isi vor continua drumul vietii, vanzand apropiatii sau fabricand cununi de spini. Poporul n-are cum sa afle taina cinei lui Pilat. Poporul are doar Gradina Getsimani, unde isi roade fruntea de matanii, multumind pentru tot ce i s-a dat. Poporul sta de garda si asteapta Invierea.
Click aici pentru a vedea prima pagina a Ziarului de Garda |