Sondaj
După 19 ani de război, cum poate fi restabilită pacea?
Dumitru Matcovschi, scriitor
Mă tem că acest conflict nu va mai fi rezolvat niciodată, deoarece e vorba de Federaţia Rusă, care nu cedează atât de uşor din principii, dar şi din teritorii despre care crede că-i aparţin. Cu toate acestea, cred că o încercare de a soluţiona problemele mai poate fi făcută. Guvernanţii noştri ar trebui să discute cu liderii de la Tiraspol, deoarece, am impresia că, până acum, nimeni încă nu ştie exact ce vor ei, care sunt reprezentaţi de Smirnov sau de altcineva. Cred că politicienii mai noi, Marian Lupu, Vlad Plahatniuc, ar trebui să se apropie cu mai multă insistenţă de ei şi să discute, să afle ce3 vor, totuşi, susţinătorii regimului separatist.
Petru Soltan, preşedintele Asociaţiei „Transnistria”
Din mai multe considerente, ruşii nu vor ceda în acest conflict. Acesta e stilul imperiului rus. Ostaşii ruşi, tonele de armament şi muniţii, depozitate în stânga Nistrului de zeci de ani după destrămarea imperiului sovietic, dau de înţeles că acest conflict despre care se zice că e unul îngheţat, este, de fapt, unul care mocneşte şi care poate izbucni în orice moment. Se pare că singura soluţie ar fi dacă structurile occidentale ar ajunge la o înţelegere cu Rusia, legată de soluţionarea acestui conflict. Totodată, ar trebui să ne facem ordine în propria casă, să atingem un nivel intelectual şi economic mai avansat, astfel încât cetăţenii din stânga Nistrului să dorească reintegrarea.
Valentina, văduva comisarului de Hânceşti, Mihai Moraru
Totul depinde de conducere, de cei care stau la putere şi care iau decizii. Ca soţie care mi-am pierdut soţul tânăr în acest război şi care am crescut singură doi feciori, cred că acest conflict trebuia şi putea fi rezolvat pe cale paşnică. Deşi ei şi-au sacrificat viaţa, noi nu prea sesizăm independenţa R. Moldova, dacă e să vorbim cinstit. Nu vreau să spun că au fost vieţi pierdute fără rost, ar fi incorect şi chiar jignitor pentru memoria lor, dar oricum e o nedreptate. Viaţa ne dovedeşte că unde o ţară mai mare se amestecă în treburile alteia, mai mici, se iscă conflicte. Aşa e şi în cazul nostru, Transnistria e susţinută de Rusia şi e clar că interesele sunt mari, iar noi suntem mici.
Vasile Roman, participant la război
O condiţie pentru soluţionarea conflictului ar fi retragerea Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse, care constituie un motiv serios de menţinere a problemei transnistrene. Totodată, integrarea europeană a R. Moldova ar însemna reintegrarea celor două maluri ale Nistrului. Mai e nevoie de o voinţă politică mai fermă din partea conducerii R. Moldova. La noi, fiecare partid atunci când se luptă să ajungă la guvernare, promite că va soluţiona conflictul transnistrean, dar, de obicei, nu reuşeşte nimic. Aşa a venit şi Voronin, în 2001, dar a eşuat. Să nu uităm că Transnistria este un sector înfloritor pentru contrabandă, care conduce la îmbogăţirea unor persoane, în detrimentul bugetului de stat.
Ilie Ilaşcu, deţinut politic
Doar prin forţă, prin operaţiuni speciale. Întotdeauna am gândit aşa şi aceasta este singura soluţie, dacă într-adevăr se doreşte reintegrarea teritorială a R. Moldova. E vorba de teritoriile ocupate de Federaţia Rusă. Acolo a fost crescută o generaţie întreagă de duşmani ai R. Moldova. Moldova dispune de aceste forţe pentru operaţiuni speciale, dar nimeni nu le caută, şi se face chiar tot posibilul de a minimaliza forţele noastre. Repet, este vorba de operaţiuni speciale şi nu de deschiderea fronturilor. Cei care sunt azi la conducere ar trebui doar să nu ne încurce. UE de mult aşteaptă acest lucru, ca cineva să mişte măcar un deget în direcţia asta şi să ceară ajutor.