 |
Eram studenti in anul II si am fost dusi la fabrica de conserve din Camenca, sa ajutam la ridicarea economiei statului sovietic. Eram dusi la lucru numai noaptea, alegeam merele si rosiile stricate de pe o banda rulanta, ca sa nu nimereasca in suc. Ne plictiseam si oboseam mortal, de aceea mai faceam cate o promenada pe teritoriul fabricii. Volga directorului aparea destul de des si incarca cutii si cutii. Apoi, paznicul deschidea portile si Volga o lua prin noapte, catre cine stie ce actiuni de consum sau mituire. Cu mintea noastra de jurnalisti in devenire, priveam in tacere portretul coruptiei sovietice. Stiam deja, ca asemenea lucruri nu se publica in nici un ziar, de aceea mai luam cate un mar de pe banda rulanta si cu el, inghiteam totul.
Eram platiti prost, in jumatate cat un lucrator angajat oficial, si ni se platea la sfarsit de termen, de aceea ratia noastra alimentara o constituiau in fond rosiile si merele. Dimineata, cand terminam misiunea, luam cateva mere in buzunar, ca sa ne mangaiem foamea, pana la noaptea urmatoare. La iesire din fabrica, eram totusi "scuturati", ca nu cumva sa furam statul sovietic. Asa, intr-o dimineata, merele din buzunarele colegei mele au fost puse pe cantar, s-a facut act, a fost chemata politia, a fost intentat dosar penal si transmis la judecata. Recunosc, colega mea se hapsanise, caci cantarul cu mere furate a aratat tocmai ...1,2 kg! Martor ne este si profesorul Constantin Marin, care a rosit zdravan pentru colega mea si a cautat cateva ore cuvintele cu care sa ne rusineze pentru furturile din averea statului. Colega mea era orfana, si cand a venit citatia, am mers sa o sustinem la judecatoria populara de la Camenca.
Judecatorul a pornit la modul serios procesul si a facut o pauza de respiratie, doar cand a vazut cifra de 1,2 kg. A anulat procesul si colega mea a fost indreptatita. Din acel moment ea a urat dreptatea sovietica pentru totdeauna. Am sperat toata viata ca va veni clipa cand coruptia va avea alte fete in salile de judecata, decat niste orfani cu un kg. de mere si naravul de a acuza pe cel mai nenorocit ca fura tara va dispare.
A disparut doar URSS. Acum colega noastra nu mai e orfana de candva. Si-a facut familie, are doi copii si a lucrat mai multi ani in ziaristica. Dar lupta cu coruptia in Moldova si-a pastrat contururile din vremi sovietice. "Hoata de mere" a renuntat, a lasat ziaristica si a plecat la munca in Italia. Le-a cumparat copiilor apartament la Botosani, iar ea mai sta la Roma, iar tot ce o leaga de statul sovietic sunt doua morminte ale parintilor ei. Cei care nu au plecat, au ramas aici, privesc cum se fura statul si rad vazand reportaje televizate cu "hotii de tara" dulci, care iau mita sub forma de ciocolata "Moldova", "Meteorit" si "Nostalgie". Coruptii adevarati sunt in asteptare, noi stam de garda.
 |
Click aici pentru a vedea prima pagina a Ziarului de Garda |
