Ion Costas

— D–le Costas, in aceste zile, imediat dupa alegeri, satul Vasilievca, din zona transnistreana, aflat sub jurisdictia R. Moldova, s–a transformat intr–o localitate de ostateci. Ne amintim ca, in 1991, in urma unor actiuni similare, a inceput conflictul armat de pe Nistru. Credeti ca, si acum, R. Moldova e in prag de razboi?

— Tentativele de provocare ale unor noi conflicte nu au incetat nici pentru o zi, de la 1991 incoace. In spatele acestor tentative, nu mai e un secret pentru nimeni, a stat Rusia cu toate structurile sale militare, paramilitare si politice din Transnistria.

— Cine are nevoie de un nou razboi in R. Moldova?

— Astazi constatam ca istoria se repeta… Dubasari, Grigoriopol, Slobozia, Tighina, care, in 1991, au constituit focarele razboiului de eliberare nationala, servesc, si astazi, "exemple" pentru separatisti. Se intreprind tentative repetate de provocare a unor conflicte sangeroase. Cineva vrea sa compromita din nou Moldova si pe cetatenii sai, vrea sa demonstreze ca noi nu suntem apti sa edificam o democratie veritabila in Moldova. Cineva vrea sa inoculeze lumii ca noi am fi un popor razboinic, niste provocatori, niste instigatori de conflicte. Cine este interesat? Fortele pro–imperiale din R. Moldova, cele din regiunea separatista transnistreana, unele structuri din Ucraina si, bineinteles, din Federatia Rusa. Tentativele de instigare a unor agresiuni se manifesta prin blocarea scolilor cu studiere in limba romana din regiunea transnistreana, prin expulzarea Comisariatului de politie din Tighina, aflat in subordinea MAI al R. Moldova, prin crearea unor conditii inumane detinutilor din inchisorile transnistrene.

— Dar de ce anume acum a fost blocat satul Vasilievca?

— Nimic iesit din comun. Structurile rusesti care sprijina separatismul transnistrean vegheaza neincetat ca, in aceasta zona, situatia sa fie cat mai tensionata. Cu cat mai rau e aici, cu atat mai confortabil se simt politicienii care sprijina politica imperiala a Rusiei. De ce acum? Pentru ca Rusia se opune cursului european, declarat de R. Moldova. Rusiei nu–i convin relatiile favorabile ale Ucrainei si Romaniei cu R. Moldova, dar nici intentiile tot mai clare ale structurilor internationale, decise sa puna punct conflictului transnistrean.

— Semnalati despre o tensiune continua. In cazul unui conflict armat, cine, in opinia Dvs., s–ar ridica astazi la lupta, cine ar iesi pe baricade?

— Declar transant: nu cred ca s–ar gasi multi oameni care astazi ar accepta sa–si sacrifice viata pentru viitorul acestui stat. Nu cred ca s–ar gasi multi capabili sa opuna rezistenta in apararea R. Moldova, pentru ca cei care au murit la razboi, cei care au fost schingiuiti, femeile, ramase vaduve, copiii, ramasi orfani, sunt dati uitarii de fostii si actualii conducatori ai acestui stat. Combatantii care au luptat la razboi sunt marginalizati, sunt dati uitarii, sunt blamati si ponegriti. Multi ofiteri, buni meseriasi si buni patrioti, au fost disponibilizati din Armata Nationala. Pe de alta parte, in prezent, nu avem o armata eficienta care, in cazul izbucnirii unui razboi, ar putea opune rezistenta fortelor pro–imperiale care apara Transnistria.

— Ce inseamna o armata ineficienta?

— In primul rand — efectivul, instruirea si logistica acesteia. In Armata noastra Nationala sunt inrolati, potrivit datelor pe care le detin, circa 5800 de persoane. Normele internationale prevad ca armata unui stat trebuie constituita din 1–2% din numarul total al cetatenilor tarii respective. Doar un stat puternic din punct de vedere economic isi poate permite sa intretina o armata mai eficienta. Noi traim intr–un stat sarac... Atunci cand a luat nastere Armata Nationala, Parlamentul stabilise componenta acesteia in marime de 30–35 de mii de persoane. Ma refer aici doar la fortele militare, nu si la cele politienesti. Atunci, insa, nu aveam suficiente cadre bine pregatite, corpul ofiteresc era insuficient din punct de vedere numeric, format din prea putine cadre nationale. In acele conditii, am reusit sa constituim o armata de 25–30 de mii de persoane. Treptat, incepand de la generalul Creanga, toti ministrii Apararii au contribuit la reducerea efectivului Armatei Nationale.

— De ce? E si in acest caz o implicare a Rusiei?

— In primul rand, pentru ca e foarte greu de intretinut o armata care "produce" doar siguranta statului. In tarile dezvoltate, pentru intretinerea armatei, se aloca pana la 4% din PIB. Noi, fiind printre cele mai sarace tari, abia de reusim sa obtinem de la stat 115–120 milioane de lei pentru intretinerea acestei importante structuri. Din acesti bani este intretinut efectivul, logistica. Din acest fond este organizata si instruirea efectivului militar…

— Dar care–i situatia in alte state ex–sovietice? Ce fel de forte armate detin aceste tari?

— Spre exemplu, georgienii, care au un numar de cetateni relativ comparabil cu noi, au o armata de circa 35 mii de persoane. In aceasta structura statul georgian investeste fonduri substantiale. Este suficient de spus ca, anul trecut, americanii au alocat pentru pregatirea armatei cateva transe importante de dolari, circa 100 de milioane, delegand si instructori pentru pregatirea efectivului.

— In cazul in care avem o armata ineficienta, prost pregatita, putin numeroasa, nu ar fi mai bine ca aceste fonduri, alocate pentru intretinerea unei astfel de structuri, sa fie alocate in sanatate sau in sfera sociala, dat fiind faptul ca, un astfel de efectiv, oricum nu ne ajuta la nimic?

— Nu putem calca peste niste principii fundamentale ale statalitatii. Daca exista statul, trebuie sa existe si o societate, si economie, si niste repere necesare si traditionale care sunt armata, scoala si biserica. Nu noi am initiat aceste reguli. Ele vin din traditiile istorice. Armata este o structura obligatorie intr–un stat, fiind menita sa–l apere de toti cei care vor sa se pricopseasca cu noi teritorii, care nu le apartin.

— Dar din ce cauza armata noastra nu beneficiaza de un sprijin similar din partea Occidentului?

— Nu prezentam noi, din punct de vedere strategic si politic, acel interes pe care–l prezinta, sa zicem, Georgia, stat cu iesire la Marea Neagra, un punct strategic important la transportarea titeiului din Marea Caspica. Deci, si din aceste motive, americanii si britanicii sunt interesati ca in Georgia sa fie stabilitate. Georgia constituie o parte componenta a intereselor anglo–americane in zona respectiva, pe cand noi nu prezentam acelasi interes strategic, chiar daca suntem un stat semnificativ in sud–estul Europei, tinand cont de pericolul pe care–l poate provoca Rusia, prin Transnistria, in aceasta zona.

— Se aud tot mai multe voci despre identificarea, in timpul cel mai apropiat, a unor solutii eficiente ale diferendului transnistrean. In acest sens se face referinta la intalnirea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cu presedintele SUA, George W. Bush, dar si la recentele declaratii ale presedintelui Ucrainei, Victor Iuscenko. Care–ar fi aceste solutii?

— Desi in lume se mai practica schimburi de populatie si teritorii, nu cred, insa, ca la noi s–ar putea intampla acest lucru. In opinia mea, solutia rezonabila ar fi schimbul de teritoriu, pe cale amiabila, intre R. Moldova si Ucraina, astfel incat, Transnistria mult ravnita si mult sustinuta de fosta conducere a Ucrainei care se implica, impreuna cu Rusia, in sprijinul separatismului de aici, sa treaca in subordinea Kievului, frontiera sa fie pe Nistru, iar Sudul Basarabiei si Nordul Bucovinei, care niciodata nu au apartinut Ucrainei — sa revina acasa. Intuiesc, insa, ca aceste lucruri nu se vor intampla niciodata, deoarece Sudul Basarabiei inseamna si gurile Dunarii care sunt o pozitie strategica pentru Ucraina, dar si pentru intreaga Europa, motiv din care nu cred ca le–ar ceda. Dupa mine ar fi un lucru firesc, istoric corect, dar tinand cont de ambitiile imperiale, manifestate si de Ucraina care doreste ca marul acesta copt care e Transnistria sa cada in cosul sau fara vreo recompensa, aceasta nu se va intampla. O solutie mai apropiata de realitate ar fi cea care s–ar putea intampla in urma eforturilor UE si SUA care ar influenta Kievul si Chisinaul sa faca ordine la frontiera dintre R. Moldova si Ucraina. Atunci gaura neagra, Transnistria, ar putea sa dispara de sub coastele noastre. Se pare, insa, ca, in prezent, structurile internationale nu–si permit sa contracareze interesele Rusiei din aceasta zona, or, Rusia a declarat transant ca nu va pleca de acolo, nu–si va retrage nici armamentul, nici ostasii si ca va continua sa sustina Transnistria. Rusia nu vrea sa cedeze acest cap de pod din zona balcanica. In aceste circumstante e destul de greu sa identifici solutii eficiente. Problema transnistreana poate fi solutionata doar cu interventia UE si SUA.

— Cum pot fi ajutati astazi eroii acelui razboi despre care, spuneati mai sus ca, sunt blamati, marginalizati, uitati?

— Au nevoie de cat de putina atentie. Cei care au luptat in Afganistan, chemati la razboi de URSS, au altfel de respect, alte onoruri, alte privilegii. Combatantii se confrunta si in continuare cu multe nedreptati. Puterea incearca sa–i foloseasca, cu diferite prilejuri. Atat. Sper sa vina si alte timpuri, cand oamenii care, in 1992, s–au sacrificat pentru independenta si suveranitatea statului vor fi apreciati pe dreptate. Puterea nu vrea sa recunoasca eroii acestui neam precum nu vrea sa recunoasca si faptul ca acel razboi a fost o invazie din partea imperiului rus.

— Cat de raspandit a fost, totusi, fenomenul tradarii, in acel razboi? Cunoasteti cazuri in care cei mai curajosi luptatori au fost impuscati din spate?

— Am auzit si eu astfel de vorbe, in realitate, insa, au fost doar niste accidente minore, care nu ar trebui luate in seama. Nu sunt fundamentate vorbele potrivit carora razboiul ar fi fost pierdut din cauza tradarii. Noi nici nu am fi putut castiga acel razboi, pentru ca nu aveam nici armata, nici armament pentru a opune rezistenta armatei ruse.

— Se spune ca cei mai curajosi erau omorati pentru a semana panica si disperare...

— Razboiul nu e nici nunta, nici cumetrie. Razboiul este o lupta, in care oamenii mor. Merita sa mori pentru o cauza sfanta, pentru apararea neamului, familiei, copiilor.

— E una sa mori impuscat de dusmani si cu totul altceva – rapus de ai tai...

— Da, e o diferenta destul de mare, dar eu nu detin astfel de date. Deseori zvonurile sunt raspandite de persoane fara experienta militara, de niste diletanti. In orice meserie exista astfel de fenomene. Nu exclud ca au fost si provocari…

— Dar ordine, indicatii contradictorii? Se vorbeste ca acestea istoveau in mod special curajul si barbatia ostasilor, demoralizandu–i… Cunoasteti cazuri cand ostasii erau nevoiti sa se retraga de pe pozitiile cucerite cu mult greu, prin lupta si sacrificiu?

— La Tighina a luptat in special MAI. Va amintesc ca structurile de forta au fost repartizate sa actioneze in zone diferite, pentru a nu crea invalmaseala si destabilizari. Ministerul Apararii lupta la Cosnita si Cocieri. Da. Uneori dadeam ordine de retragere. Erau cazuri cand separatistii se ascundeau in spatele oamenilor pasnici. Miseleste, soldati din Armata a 14–a, cazaci, gardisti inarmati — toti ascunsi prin curtile si prin casele oamenilor. Cum sa ordoni asedierea localitatii? Asta ar fi insemnat atacuri asupra cetatenilor pasnici. Asta se astepta de la noi pentru a amplifica conflictul. In acest fel vroiau sa le demonstreze oamenilor ca R. Moldova este instigatoarea lui. Nu am acceptat sa tragem in populatia pasnica.

— Razboiul, orice razboi, are regulile sale. Care dintre acestea au fost incalcate de soldatii rusi, de gardisti, de cazaci?

— Acestia provocau dezmat si teroare. Nu suportau spiritul nostru national. Pentru orice manifestare de sustinere a integritatii R. Moldova, oameni nevinovati erau sacrificati, violati, omorati, aruncati in fantani sau in raul Nistru. Pe fundalul acestei terori, mass–media ruseasca "demonstra" ca moldovenii omoara cetateni pasnici. Imagini cu masini incarcate cu victime erau puse pe post de televiziunea din Rusia, fiind comentate cu ostilitate. In acele camioane, probabil, s–au pierdut multi cetateni, dati disparuti ulterior.

— A fost sau nu o solutie arestarea si judecarea lui Igor Smirnov?

— A fost o solutie asupra careia eu personal am insistat foarte mult. Printr–o decizie a Parlamentului, fortele de interne, iar eu, pe atunci, eram ministru de Interne, se obligau sa–i aresteze pe toti liderii separatisti: Pologov, Kendeghelean, Leontiev, Finaghin si, desigur, pe Smirnov. Erau vreo 18 insi. Intr–o noapte am retinut mai multi dintre acestia, cu exceptia lui Smirnov si Iacovlev, care fugisera.

— Cum au reusit sa fuga?

— Erau tradatori si printre angajatii MAI. Sigur ca, in prealabil, i–au informat pe capii separatistilor.

— Ati aflat cine a facut acest lucru?

— Cum sa afli? Voronin, predecesorul meu, lasase neschimbata componenta MAI. Cand am preluat functia de ministru, acolo erau exact cei care lucrasera in perioada sovietica — 90 la suta — alolingvi. Ba mai mult, erau si multi dintre fostii colaboratori ai CC–ului, angajati in MAI pentru a li se asigura o pensie mai buna. Aceeasi situatie era si in comisariatele raionale de politie.

— Ati reusit sa schimbati aceasta disproportie?

— Am reusit, desi nu a fost deloc usor sa aud, de fiecare data cand in Parlament se desfasura "Ora Guvernului" ca–s nationalist, etc. Cand am plecat din MAI, 80 la suta dintre cei angajati erau cadre nationale.

— Considerati importanta structura nationala a ministerelor de forta?

— As pune mai mult accent pe profesionalism si devotament. Angajatii de atunci ai MAI continuau sa "slujeasca" URSS–ului care, de facto, nu mai exista. In special in acele conditii, insa, conta devotamentul angajatilor structurilor de forta fata de R. Moldova.

— Cat de mult erau infiltrati angajatii KGB–ului?

— Va dau un singur exemplu. Cand am venit la MAI, in conducerea institutiei am depistat 26 de persoane care primeau salarii de la Ministerul Securitatii. Atunci i–am spus ministrului Securitatii de atunci, Anatol Plugaru, sa si–i ia imediat. I–am dat o singura zi, spunandu–i ca, in caz contrar, ii voi inchide. Am creat o structura speciala, de securitate a personalului, in cadrul MAI. Sa nu uitam ca, pe atunci, peste tot, si in scoli, si in biblioteci, functionau aceleasi reguli. Unul din cinci era kgb–ist.

— Credeti ca s–a schimbat aceasta traditie?

— Poate ca s–au schimbat proportiile, dar traditiile nu s–au schimbat.

— Apropo, de ce, totusi, a fost retinut ex–directorul SIS, Valeriu Pasat? E la mijloc conflictul transnistrean, recentele alegeri parlamentare sau, intr–adevar, sustrageri de bunuri in proportii deosebit de mari, invocate de Procuratura generala?

— Din 1997, de cand a fost facuta tranzactia MIG–urilor au trecut 8 ani. De ce doar el? Doar e cunoscut faptul ca echipa ex–ministrului Creanga a vandut si ea cinci MIG–uri. De ce acum? Sunt niste intrebari care sugereaza alte motive ale retinerii lui Valeriu Pasat. Cred ca sunt cauze politice, mai bine zis — electorale. S–ar putea ca, pe aceasta cale, sa fie "cautate" cele cinci voturi de care mai au nevoie comunistii pentru a–si "alege" presedintele. Cum vor fi gasite voturile? Se cauta si, banuiesc, vor fi gasite "argumente" cu care ar putea fi intimidate anumite persoane care vor fi fortate sa voteze cu majoritatea comunista.

— Sa revenim la subiectul Smirnov. Cum a fost retinut si cum a fost eliberat el?

— Am povestit de mai multe ori acest episod. A fost retinut la Kiev, obtinand cu mare greu de la Procuratura mandat de arestare pentru el. A fost adus pe cai ocolite de la Kiev. Noaptea i–am comunicat presedintelui Snegur ca "marfa e pe loc". L–am inchis in subsolul MAI. Atunci i–am sugerat lui Postovan, care era procuror general, si lui Berlinschi, care pe atunci era presedinte al Comisiei parlamentare pentru ordine publica, sa–l puna sub acuzare pentru tentativa de lovitura de stat. Nu a fost sa fie. In scurt timp, de la Moscova, a venit o echipa numeroasa, in frunte cu Medvedev, presedintele Comisiei Parlamentului rus pentru relatiile interetnice, si au exercitat presiuni nebune asupra lui Snegur, Muravschi si Mosanu. Dupa aceasta, fara a ma informa cel putin, Smirnov a fost eliberat dupa ce a semnat un angajament ca nu va parasi locul de trai si nu va mai practica politica. Daca l–ar fi pus la dubala, ar fi fost o lectie si pentru altii…

— Ce–ar fi urmat?

— Ma gandesc ca foarte multi adepti ai separatismului transnistrean ar fi sters putina, intelegand ca R. Moldova e cu–adevarat un stat care isi poate apara statalitatea si integritatea.

— S–ar fi stins conflictul transnistrean?

— Cred ca, la un moment, s–ar fi stins, ar fi luat alta turnura, chiar daca Rusia exercita presiuni enorme.

— Chisinaul califica actiunile de la Vasilievca drept actiuni teroriste. Pentru aceste fapte, cine ar trebui tras la raspundere?

— Acelasi Smirnov. Cred ca ar trebui intentat un dosar penal pe plan international, la Tribunalul de la Haga.

— Cine trebuie sa intenteze acest dosar?

— Puterea. Acestea ar fi actiuni legale, mai ales ca, la Procuratura, se pastreaza numeroase argumente ale actiunilor criminale si teroriste, comise de clica lui Smirnov. Daca mai amintim ca ne–am declarat cursul european si suntem deja vecini cu NATO, guvernantii trebuie sa fie mult mai insistenti in structurile internationale, care pot influenta asupra Rusiei. Ar trebui sa ceara tragerea la raspundere a lui Igor Smirnov sau, cel putin, prezentarea lui in fata organelor de drept ale R. Moldova.

— De ce nu se intampla nimic din cele sugerate de Dvs.? Suntem in drept sa conchidem ca statul face un joc dublu: pe de o parte se declara ca lupta cu terorismul, iar pe de alta parte se tem sa contracareze aceste actiuni…

— Asa este. E una sa doresti, sa declari ca doresti si cu totul altceva e sa intervii. Este adevarat ca, in raport cu Moldova, Rusia e o supraputere. Si din aceasta cauza statul nostru ar trebui sa apeleze la structurile internationale. Alta cale nu exista. Moldova nu poate solutiona singura aceste probleme.

— Interdictia de a–l vizita pe membrul grupului Ilascu, Andrei Ivantoc, inaintata sotiei acestuia, Eudochia Ivantoc, ar putea fi calificata drept o tentativa de razbunare pentru faptul ca a candidat in recentul scrutin parlamentar, incercand sa reaminteasca omenirii despre adevarata fata a separatismului si terorismului transnistrean?

— Pot fi mai mult la mijloc. Cei de acolo nu pierd nici o ocazie sa arate lumii ca–i doare in cot de statalitatea R. Moldova si de problemele adevaratilor patrioti ai acestui stat. Separatistii au acoperirea Rusiei si se simt confortabil.

— Rezultatele ultimului scrutin demonstreaza ca electoratul nostru nu a sustinut testul la sentimentul de patriotism si solidaritate umana. Ma refer la votul acordat candidatului Andrei Ivantoc…

— Andrei si colegii sai au suferit cel mai mult pentru cauza acestui stat. Ei au fost trimisi la razboi de Ministerul Securitatii, ei si–au sacrificat viata pentru cauza R. Moldova. Cu parere de rau, atunci cand a fost semnat la Moscova acel armistitiu de pace intre Eltin si Snegur, cand a fost facut schimb de prizonieri de razboi, toti conducatorii statului nostru au uitat, la acel moment, ca in lagarele transnistrene mai sunt inchisi niste patrioti…

— Credeti ca, pur si simplu, au fost uitati acolo?

— Cred ca da. Daca ar fi fost feciorul vreunuia dintre conducatorii statului acolo, nu uitau, asa, insa, i–au uitat… Cine, in inchipuirea lor, e un Ilascu, Ivantoc sau Petrov–Popa? Cine sunt oamenii simpli, in viziunea lor?