Valeriu Grabovan

Interviu realizat in dimineata zilei de 7 martie

Valeriu Grabovan este din Nisporeni si are 37 de ani. A fost primul om care ne–a trecut pragul redactiei luni, 7 martie 2005. De fapt, ne astepta la usa, in tacere, iar cand am ajuns si noi la redactie, n–a mai tacut pret de vre–o doua ore. Nu dormise in noaptea alegerilor deloc, se plimbase prin oras si ne–a redat prin cuvintele sale un tablou inedit al perioadei pre si postelectorale, un tablou, pe care noi, oamenii "normali" nu l–am vazut.

V.G. Buna ziua. Scuzati ca am venit asa devreme. Treceam pe alaturi si am zis ca poate gasesc pe cineva sa stam de vorba.

— Cine sunteti?

— Azi sunt alegator, dar in viata de toate zilele, va spun deschis, sa vad ce–o sa ziceti — sunt nebun.

— De ce spuneti asta?

— Pentru ca am fost de multe ori internat in spitalul de psihiatrie si pot sa va arat si certificatul. Am ascuns ani de zile asta, adica nu am crezut in asta, si nici acum eu pe mine nu ma consider nebun. Dar daca doctorii, familia mea si unii colegi mi–au dat de inteles asta, cu timpul am inceput sa ma deprind ca sunt socotit nebun, mai ales dupa ce am divortat si mi–am pierdut familia, imi zic: ei si ce daca sunt nebun, cu ce sunteti mai buni decat mine voi, cei care nu sunteti nebuni?

— Dar cum ati ajuns in legatura cu doctorii?

— Asta se poate intampla cu oricine, adica in ultimii 20 de ani am vazut multi oameni destepti, ajunsi la culmea disperarii doar pentru ca sunt vazuti altfel decat cei care le pun diagnoza. De mic mama zice ca m–am nascut cu tensiune la cap, vorbeam noaptea, iar uneori, cand aveam emotii mari — vorbeam in glas si treaz cu cineva, pe care il auzeam cum imi raspundea, chiar daca nu era alaturi. Cand eram student, am nimerit intr–un accident. M–a lovit un politist cu masina. Era o seara cetoasa, era de ziua constitutiei sovietice, traversam strada de la camin, din ceata a iesit o masina. M–am trezit la spital. Suportasem o operatie la cap. Peste cateva saptamani, am inteles ca politistul care m–a lovit m–a adus la spital si a zis ca am incalcat regulile. De furie, mi–am pierdut cunostinta, a urmat inca o operatie, apoi tratamente de luni de zile. Mama, Dumnezeu sa o ierte, imi repeta intr–una sa nu ma pun cu doctorii, ca ea n–are cu ce sa–i plateasca si cum vor vrea ei — asa am sa ma lecuiesc eu. Peste cateva luni, m–am trezit cu o indreptare medicala in maini si cu mama alaturi care m–a dus pentru prima data la sectia de psihiatrie.

Acolo, de cum pasesti pragul, vezi ca e ceva altfel decat in alte spitale. Medicii au un fel de calm artificial, orice nu ai spune, ei raspund calm, chiar daca vezi ca ceea ce spui pe alti oameni ii enerveaza. Calmul lor, de fapt, este ceea ce te innebuneste acolo, caci tu uneori poate iti deschizi sufletul, iar el te asculta, da din cap intelegator si… prescrie leacuri de somn! De ce trebuie sa adormi omul, cand el iti spune ce are in adancul sufletului?

— Ati zis ca ati venit la noi in calitate de alegator. De ce ati venit deja dupa alegeri?

— Am mers toata noaptea prin oras. A fost o noapte unica pentru un om care vrea sa stie si sa inteleaga ce se intampla. Putina lume a iesit in aceasta noapte, probabil ca numai nebunii, caci "cei normali" s–au socotit destepti si au stat acasa sa afle de la televizor rezultatele. La ce va trebuie rezultate, fara sa vedeti procesul, mai, normalilor? De ce nu ati iesit noaptea sa vedeti cata politie in uniforma sau oameni in haine negre misunau in jurul Presedintiei, a blocului unde locuieste Voronin? Tot centrul gemea de politie, opreau masinile si strigau la soferi: "Cito, ne spitsea doma?! Ne hocetsea v posteli?" Cineva se temea tare–tare de ceva, si imi pare ca stiu de ce se temea acel Cineva. Mergeam noaptea prin oras si auzeam misunatul sacilor cu voturi, le mutau din masina in masina, le schimbau cu locurile si se furisau, se furisau, se furisau... Vroiam sa–i urmaresc, dar am odata lovit de politist, si am ajuns tot eu vinovat. In noaptea asta erau prea inraiti, iar eu — stiu deja cand nu trebuie sa te amesteci, caci nu schimbi nimic.

— Ati urmarit procesul acesta cu sacii, puteti demonstra in vreun fel?

— Am vazut. Nu stiu cum sa demonstrez, pentru ca, iarasi, oamenii normali vor zice ca sunt nebun si daca vor incepe a cauta, vor constata ca am si certificat, deci, am acte in "regula". Va trece timpul, si cei care au participat la procedura cu sacii, vor recunoaste singuri ce au facut. Atunci, cineva isi va aminti si de nebunul care a vazut primul aceasta frauda. S–au tiparit buletine multe, multe au ramas neutilizate, pe undeva au sa iasa si acestea. Tin minte, tatal meu, imi povestea o fabula, despre niste tartani care incercau sa se tot ascunda dar, ghimposi fiind, erau dusi de vant, agatand alte buruieni, de ieseau la suprafata mai tare. Acuma nu se va spune nimic de buletine falsificate, dar sa urmariti situatia economica a celor de la CEC si de la sectiile de votare. Multi se vor face cu case noi, iar cei care le au deja, vor avea mobila noua, piscine, masini de lux. Cativa au inceput de la 7 martie sa traiasca mai bine, pacat ca sunt doar cativa si acesti cativa ar fi bine sa treaca si ei pe la spitalul unde am stat eu, caci ceea ce au facut ei, nu starea mea, se numeste nebunie. Dar, in viata lor de tartani, vor agata alti ciulini, si vantul ii va scoate odata la iveala cu tot gunoiul existentei lor.

— Ati votat?

— Am votat. De doua ori. Desi medicul zice ca nu trebuie sa votez niciodata. Pacientii spitalului de psihiatrie, cu niste maladii speciale, care sunt considerati fara discernamant, nu au dreptul sa voteze. Dar eu am votat de doua ori: o data la sectia de votare de la Uzina "Mezon" din Chisinau, acolo nu au cerut si nu au stampilat fisele de la buletin, si a doua oara am votat la sectia de votare de pe adresa unde locuiesc. Pot sa va arat stampila de pe fisa buletinului. Ma gandeam ca daca si aici nu–mi pun stampila, mai merg prin oras, pe la alte sectii de votare...

— Pentru cine ati votat?

— Am votat diferit de ambele ori, si daca mai votam a treia oara — imi venea tot mai greu sa aleg. Cu cat am citit mai multe ziare, am privit televizorul si am discutat mult cu niste amici ai mei care lucreaza prin procuratura, am ajuns la concluzia ca la spital nu stau cei care trebuie. Daca au ajuns sa o deranjeze leii in Anglia pe sarmana Maricica si sa imprumute de la o biata oloaga partidul, daca secera si ciocanul, simbolul totalitarismului, se inghesuie sa devina doctrina pro–europeana, daca Braghis a stat la Moscova in prezidiu de rand cu Pasat, daca frontul va aduce in Parlament doar vreo 7 jurnalisti, daca in carca lui Urecheanu s–a catarat cui nu i–a fost lene, ca sa ajunga in Parlament iar el, i–a luat de buni si i–a dus, daca pe Ivantoc l–au votat ca si pe ceilalti independenti, atunci multi in tara asta trebuie sa ia recomandari de la mine pentru doctor.

— Afara de doctorii care, uneori, nu va inteleg, cum e viata la spital?

— Daca nu ar fi acel miros greu de spital, si injectiile de adormit, care iti amortesc gandirea si personalitatea, ar fi un loc al libertatii de comunicare. Doar acolo poti intelege cu adevarat oamenii. Daca nu–s tulburati de injectii, ei spun multe lucruri interesante. Ei sunt cei care spun adevarul, asa cum cereti si voi, in Ziarul de Garda. La noi, in societate, s–a format impresia ca acolo sunt nebuni si gata, dar sa vedeti cati oameni cu studii superioare sunt acolo, cati oameni talentati din domeniul artelor, cati oameni eruditi cu adevarat, care citesc mult si cunosc foarte multe, oameni care prin nivelul lor de cunoastere sunt departe de nivelul multor ministri din actualul Guvern. Daca ar ajunge unul din "nebunii" ceea sa conduca tara, in locul "normalilor" care o conduc acum, Moldova ar fi altceva azi in contextul politicii. De fapt, lumea la noi a fost ticnita laolalta in comunism, cand am fost invatati toti sa gandim la fel, toti sa avem acelasi prieten si acelasi dusman, lumea a fost dezvatata de gandirea creativa, care iti permite sa vezi altfel lucrurile, sa gasesti o alternativa si o diversitate in toate celea. Dar la noi, daca spune ca acela e negru — toti cred ca e negru, daca e rosu — e rosu. Daca e asa, atunci de ce culoare e medicul Eva Gudumac, care a pornit in parlament pe lista democratilor si a ajuns pe lista comunistilor? Sau ce fel de politolog este Vasile Iovv, ca asa se scrie el in lista comunistilor, cand nu cunoaste sistemul politic de la noi si nici macar nu a participat la dezbaterile electorale?

— Ati urmarit dezbaterile electorale?

— In virtutea lipsei mele de ocupatie, asta fac, privesc televizorul, ascult radioul, citesc ziarele si mai ies pe la monumentul lui Stefan, ca acolo mai vin oamenii sa discute sau sa afle ce mai gandeste lumea. Dezbaterile electorale din 2005 din Moldova, nu va suparati ca repet iar, au fost ca de oameni tranchilizati. In timp ce toata Europa se uita la noi in asteptarea unor dezbateri care ar arata semne de revolutie, politicienii nostri se duceau la emisiuni ca sa doarma, cand tara arde. Batogii de la televiziune au avut grija, sub bagheta comunista, sa inscrie somnul dezbaterilor in grile egale, foarte bune pentru darile de seama, in fata observatorilor straini, despre activitatea unei companii publice de televiziune. Cat despre calitatea acestor emisiuni — le vor spune expertilor europeni ca poporul din Moldova e nebun si are nevoie de emisiuni sforaitoare cu politicieni adormiti. Ma uitam la televizor si nu intelegeam unde sunt oamenii culti, inteligenti, instruiti, in special in ultimii 15 ani, prin tarile europene. Nu trebuia sa o lasati pe Eudochia Ivantoc sa iasa cu marea ei jale despre Andrei, impreuna cu oameni nesocotiti, caci putea fi si ea socotita din tagma lor. Andrei a fost inchis acolo, pentru ca cineva nu s–a tratat la timp la casa de nebuni, si cu nebunii n–ai ce te face si n–ai cum te pune, daca veti scrie asta si va ajunge si el sa citeasca, ii spun ca ii va fi mai usor sa reziste daca va imparti lumea in doua, ca la Eminescu, "in nebuni si in misei" si asa ca nebunii il tin inchis iar miseii nu se stie in aceasta dimineata daca l–au votat, dar tare ma tem ca votat sau nevotat, el tot nu fa vi eliberat. Pentru ca am mai zis azi mai inainte, sa urmariti dupa alegeri ce multumiti vor fi unii oameni, ce piscine isi vor cladi, cum se vor distra cu gagelele si cum se vor scalda in fericire in timp ce fratele Andrei va fi uitat pana la sfarsitul termenului la inchisoarea din Tiraspol.

— La spital a fost organizata votarea?

— Nu stiu acum. Am acolo niste prieteni, dar nu i–au chemat ieri la telefon, cred ca le–au dat doza dubla de somnifere sa nu isi expuna prea vioi "platformele electorale". Pacat ca sunt baieti destepti acolo, daca ar fi fost niste dezbateri a politicienilor cu pacientii nostri, apoi nu stiu care iesea nebun pana la urma. Pacientii de la Spitalele de Psihiatrie sunt impartiti in doua categorii: care au dreptul sa voteze, si, cei cu sindroame halucinogene complicate, considerati fara discernamant in unele situatii, care nu au drept de vot. Cei ca noi ar trebui sa stea mai mult pe la spital, dar acuma stiti ca foamea bantuieste peste tot si nu prea au cu ce hrani acesti oameni, care au nevoie de o intretinere speciala, asa ca, deseori, usa salonului se deschide mai devreme decat trebuie si omul e lasat in voia lui, sa plece macar sa se faca deputat sau ministru, ca nu ti se cere certificat de la medicul psihiatru pentru asta. Am inteles acest lucru urmarind dezbaterile electorale. Am fost si la cateva intalniri ale candidatilor cu alegatorii. La intalniri, va spun drept, era chiar mai interesant decat la dezbateri. Ma uitam din sala si simteam ca Tudor, prietenul meu internat acum la spital, ar fi fost mult mai sincer, mai credibil si mai cinstit decat unii candidati care se tot laudau cat de mult bine au facut si mai pot face pentru popor. Era unul, am uitat cum il cheama, vroia sa devina deputat. Imi era mie rusine cum povestea cat de mult i–a ajutat pe calici si pe cei loviti de soarta. Daca i–ai ajutat, bucura–te in sufletul tau, dar nu mai scoate ochii la oameni, incercand sa devii deputat. Ce credeti ca numai pacientii de la Psihiatrie nu au voie sa voteze? Eu m–am mirat tare mult ca, la noi, legile nu prevad ca toti candidatii electorali sa fie testati, in mod obligatoriu, de psihiatri. Jumate de tara trebuie sa treaca testele acolo, sa stea o zi intre peretii ceia, sa vada ce inseamna sa fii socotit nebun, si atunci vei privi altfel viata.

— Care clip electoral v–a placut cel mai mult?

— Acelea care arata oameni nebuni (rade). La inceputul campaniei a fost urat tare, am in vedere atunci cand toate clipurile erau unite intr–un bloc, dupa stiri. Erau multe, greoaie si lumea inchidea televizorul dupa primul sau al doilea clip. Deci, lumea vedea la stiri tot fetele electorale ale presedintelui si primului ministru care dadeau drumul la gaz sau duceau vreun tractor sa vada oamenii cum arata tehnica agricola care inlocuieste sapa, apoi urmau primele clipuri tot cu ei. Pe coridorul blocului in care locuiesc copiii cantau "Avem de tati..." Era vesel. Doar la urma, cand lumea inchidea televizorul, apareau si alti candidati. Am citit chiar in ziarul vostru ca un minut de publicitate electorala costa 400 de dolari americani, iar unui candidat independent i s–a dat credit de la CEC vreo 3 000 de lei, deci acesta nu a putut sa isi plateasca nici un minut! E normal omul care a facut asa regulament? Pentru ca–s nebun, am intrat de vreo doua ori la sedintele CEC, caci cand intri la Guvern nu–ti cere document de la doctor. Ce limbaj au membrii acestei comisii, doamne, daca au si o gandire pe potriva felului in care vorbesc, apoi nu ma mir de cum au numarat voturile, caci acesta le–o fi nivelul de numarare si analiza. Am inscris mai multe propozitii pe care incercau sa le rosteasca sefii de acolo. Va spun, prietenul meu, Tudor, este mult mai bine instruit. Are si el studii juridice, adevarat, insa, nu este atat de bogat, ba chiar duce foame, uneori. Pe acestia declarati nebuni, ii leapada sotiile si copiii, asa ca la spital nu–i prea viziteaza decat bietele mame, daca sunt in viata. Prietenul meu Tudor nu are mama, a omorat–o taica–sau in batai. Am sa trec poate azi pe la el, gasesc eu de niste covrigi. Ii inmoaie in ceai si ii mananca asa cum alesii poporului nostru mananca, ca in cantecul cela "di tati".

— Din ce traiti, de fapt?

— Sotia a divortat, am schimbat apartamentul si m–am ales cu o garsoniera. Am terminat trei ani la Politehnica, caci dupa operatia ceea nu am mai putut termina facultatea. Totusi, am lucrat la o uzina pana in 95, dar apoi s–a inchis si am mai lucrat in diferite locuri, dar sefii in ziua de azi is mult mai nebuni decat mine. Am noroc ca m–a invatat viata sa repar diferite mecanisme, lumea ma stie si imi aduce acasa televizoare, radiouri, ceainice. Din asta traiesc — lucrez cand vreau si cat pot. Mai primesc in gazda cate un camarad, nu–i cer bani, dar aduce ceva de mancare. Din banii castigati uneori pentru reparatii ne ajunge si de ziare. Alcool nu servesc, toti stiu asta, asa ca cine sta la mine trebuie sa se abtina de la bautura — asta e unica conditie, dar sa vedeti ce greu le vine — barbatii din Moldova iubesc sa isi adoarma gandirea in rachiu. Am observat chiar ca si multi dintre candidatii electorali aveau habitus de alcoolici. Pe amicii mei ii inteleg, caci eu singur nu stiu ce sa fac cu toate gandurile mele zile intregi, dar pe cei care pretind sa ne guverneze, nu pot sa–i inteleg. Uneori descopar mai multe decizii de stat, luate ca la betie.

— Comunistii au castigat mult, dar nu vor putea alege presedintele. Cum credeti, cine le va ajuta?

— Cred ca s–ar gasi cine, mai ales ca pentru functia de presedinte votul e secret. Sunt destui hapsani la bani sau buni de santajat cu "durka", iar Voronin are de unde plati sau cu ce speria oamenii, de aceea cred ca ar putea aduna chiar mai mult de 61 de voturi, daca va vrea. Acum e timpul sa aflam daca cei care zic ca sunt democrati, au intr–adevar acest statut. Alegatorii, asa cum sunt ei, stricati de promisiuni desarte, au facut, totusi, un lucru important la alegerile din acest an. Ei nu i–au dat lui Voronin 61 de mandate. Acum a venit randul BMD–ului si PPCD–ului sa nu fie nebuni sa le permita comunistilor alegerea presedintelui. Eu, in locul lui Urecheanu si a lui Rosca nu le–as da voie deputatilor sa intre nici in sala Parlamentului, atunci cand va veni timpul sa fie votat presedintele, caci tradatori, sigur, sunt destui, peste tot.

— Comunistii au spus ca ei asigura egalitatea cetatenilor, in toate sferele vietii. Cu cine dintre comunisti va puteti compara nivelul de viata?

— Eu? Nu am fost pe la ei pe acasa ca sa vad cum traiesc, dar am auzit si am citit, mai ales in ultimele saptamani, ca cheltuiesc sute de mii de lei pentru sanatatea lor, pentru vilele lor, pentru masinile lor, intr–un cuvant, pentru nevoile lor. Cu cine ma compar? Va spuneam ca tare as vrea sa ajung astazi la spital, la prietenul meu, sa–i duc niste covrigi, sa ma uit cum ii inmoaie in ceai cald si ii mananca in liniste. Azi am sa termin de reparat fierul de calcat al vecinei, ce ceea ce imi plateste — ma duc la prietenul meu la spital. Cam din asta traiesc eu si oamenii ca mine. De fapt, poate asi duce–o mai bine, daca nu asi cheltui pe medicamente. Noi suferim de crize de dureri de cap, si avem nevoie de medicamente, pe care asigurarea medicala obligatorie promisa de comunisti, nu ni le compenseaza. De aceea, nu ma pot compara cu nimeni dintre cei de la guvernare, stiu ca au doctori pe gratis pentru ei si familiile lor, iar ceea ce mananca nu ma intereseaza, pe mine nu ma doare farfuria, ci sufletul si gandirea.

— Cine dintre oamenii politici a facut propaganda pentru oameni din aceasta categorie?

— Nu am auzit pe nimeni sa "crute" psihicul omului... Toti s–au straduit sa ne ticneasca si mai tare. In general, la sanatate nu s–au referit oponentii electorali, cu atat mai mult la sanatatea mintala. Se gandesc ca poate nu intelegem bine ce fac ei, dar ma tem ca intelegem mai bine decat altii. Spuneti–mi, poate cunoasteti, vreun demnitar care, suferind de vreo boala mai serioasa, nu pleaca in Occident sa se lecuiasca? Ma gandesc ca toti isi cauta de ei prin clinicele straine, altfel cum ar cheltui aici atatia bani, alocati pentru sanatate...

— Ce veti face in continuare?

— Va spuneam ca trebuie sa duc acest fier de calcat, mai trebuie sa trec pe la piata, asa–zisa, "pticica", sa mai vad ce noutati au mai aparut si sa–mi vizitez prietenul. Imi pare bine ca V–am gasit, dar mai bine imi pare ca m–ati ascultat, caci rar cine ne mai asculta in ziua de azi. Iar mai departe, tot asa, eu cu ai mei, voi cu ai vostri si ei cu ai lor....