Alegerile parlamentare 2005 sunt cele mai formale alegeri din cate s–au facut in R. Moldova de la 1990 incoace. Campania electorala comporta mai mult caracterul unei melodrame indiene, decat a unei competitii politice propriu–zise. Alegerile inca nu s–au incheiat, dar atmosfera politica generala la Chisinau prevesteste pierderea, de catre comunisti, a scrutinului parlamentar. E vorba de vreun paradox? Nu. Mai degraba e vorba de un mare joc, sau, daca vreti, de o mare manevra politica a mai "marilor timpului": R. Moldova trebuie sa incheie lantul bataliilor pentru Estul Europei.

Dupa cele doua naufragii politice ale vechilor regimuri, din Romania si Ucraina, R. Moldova nu avea cum sa existe in afara spatiului de manevra al Occidentului. Era si logic. Si firesc. Si demult asteptat sa se intample. Modelele occidentalilor pentru R. Moldova ramaneau, in fond, aceleasi: alegerile democratice sau revolutiile post–electorale, pentru care trebuiau gasiti actorii si compromisurile. Atat in interior, cat si–n exterior. Moscova se dorea si trebuia luata in calcul. Desi, dupa alegerile prezidentiale din Ucraina, zonele de influenta ori spatiile de manevra ale Rusiei, in sud–estul Europei, s–au restrans brusc si neasteptat de tragic pentru ea, Moscova. Desi–i asa, Rusia, oricum, nu era gata sa cedeze. Poate, doar, sa accepte compromisul. Kremlinul era constient ca regimul comunist de la Chisinau, desi servise mult interesele Rusiei, atat prin "rusificarea" economiei nationale, cat si prin boicotarea procesului de solutionare a diferendului transnistrean, nu mai putea fi salvat. Se stia clar: Occidentul nu lasa nesanctionate guvernarile duplicitare. Cu atat mai mult, Moscova isi dadea bine seama ca, in noile conditii geo–strategice din regiune, actualul regim de la Chisinau nu mai putea fi acceptat nici macar din considerente de imagine pentru o Europa post–comunista, or, acesta devenise o materie politica uzata moral, imprevizibila si desconsiderata de lume si timp.

Din ceea ce a urmat constatam o schimbare esentiala a decorului politic pe frontul electoral–2005. Insa, alternativele pe care a mers Moscova nu sunt mai putin lipsite de risc, in raport cu cele pe care a mers Occidentul. O analiza, chiar si superficiala, a listei concurentilor electorali de pe stanga politica (si nu numai) si a mesajului lor provoaca destule semne de intrebare vizavi de perspectivele post–electorale ale R. Moldova. Modelul tehnologic, dupa care se desfasoara actuala campanie electorala, presupune eliminarea din politica activa a extremelor, atat de stanga, cat si de dreapta. Nu este exclus ca anume acest model electoral sa fie marele compromis, la care sa se fi ajuns intre Vest si Est, indiferent care a fost motivarea lui: imaginea Europei, pacea si stabilitatea in R. Moldova, securitatea Europei de Sud–Est ori altceva.

Deocamdata constatam doua lucruri clare pentru alegerile 2005. Acestea transpar din evolutiile de situatie pe parcursul ultimei saptamani. Unu: o tot mai multa unitate (omogenitate) a mesajului electoral anticomunist. BMD a facut chiar si o declaratie politica in acest sens. Si doi: o tot mai multa atentie, din exterior, si luare de atitudine fata de mersul campaniei electorale.

Comunistii o fac pe bravii, dar de fapt sunt intr–o mare alerta. Voronin, spre deosebire de Rosca, este constient ca va repeta destinul lui Kucima, indiferent de forma in care se va intampla acest lucru. Ultimele semnale de la Casa Alba dau, foarte clar, de inteles comunistilor, ca pericolul plecarii de la guvernare planeaza, ca o secera, de–asupra lor. Sesizarea asupra faptului, ca "alegerile democratice nu inseamna doar respectarea ordinii publice in ziua votarii", ci si "excluderea devierilor de la norma si lege pe toata durata campaniei electorale", poate fi considerata si o chemare la corectitudine, dar si un avertisment. Mai ales, daca tinem cont ca opozitia detine, in acest sens, mai multe dosare electorale cu acuzatii la adresa puterii. In R. Moldova exista, de fapt, la modul practic, un front anticomunist comun, chiar daca el nu a fost ca atare declarat. Nu exista nici un partid sau candidat independent care sa se fi solidarizat cu comunistii. Dar acest front este, in egala sau aproape egala masura, si unul anti–PPCD–ist. Este un precedent. Neordinar. Si deloc lipsit de riscuri. Ma gandesc la ceea ce va urma. In cazul in care PPCD este sortit sa repete destinul de acum cativa ani al PFD.

Nicolae Pruteanu