Vasile Nedelciuc

— D–le Nedelciuc, cum ati reusit sa va detasati de politica si sa intrati intr–o lume atat de concisa – informatica?

— In primul rand, am intrat in politica exact din aceasta lume. De meserie sunt informatician, am lucrat in cercetare mai multi ani, dupa care am devenit parlamentar. Dupa Parlament nu a fost de loc straniu sa revin in lumea din care am plecat. Mai complicat e ca am lipsit multi ani din lumea in care lucrasem inainte de a deveni politician si mi–a fost destul de greu sa ma readaptez si, mai ales, sa invat lucruri noi. A trebuit sa lucrez foarte mult ca sa ma pot reafirma in acest domeniu.

— Ati intrat in politica tocmai in momentul in care s–au impartit averile. Cum a fost, apoi, sa porniti o afacere, cand bunurile deja erau impartite?

— Oricat ar parea de straniu, am ajuns sa fac ceea ce fac intr–un fel accidental, pentru ca nu urmaream scopul de a reveni in acest domeniu. Era multa neclaritate in sufletul meu atunci cand vedeam cum se clatina edificiul institutiei in care pusesem atata suflet. Intamplarea a facut sa ma intalnesc cu un fost student de–al meu, un tanar care a studiat in SUA. Mi–a vorbit despre un proiect care presupunea deschiderea unei companii de Soft in Moldova. Am spus atunci ca m–ar interesa si pe mine o astfel de activitate, mai ales ca stiam foarte multi oameni din domeniul respectiv: studenti, cadre didactice, pe care puteam sa le antrenez in aceste proiecte. In scurt timp, m–am intalnit cu o persoana din Marea Britanie, interesata de proiect. Acesta a avut incredere in noi, asa ca am pornit rapid o afacere, fara a avea sprijinul statului sau sprijinul cuiva din tara. Nici cariera mea politica de pana atunci nu mi–a favorizat activitatea.

De la noi se cereau rezultate foarte concrete, intr–o lume foarte concreta. Am fost solicitati sa realizam proiecte pentru companii occidentale care, este stiut, nu dau bani pentru vorbe. Activitatea mea parlamentara si ceea ce fac acum nu au nici o tangenta. Prezenta in politica m–a ajutat in masura in care am fost credibil pentru cei care au riscat, investind in aceasta afacere. De asemenea, experienta de parlamentar m–a ajutat sa inteleg stilul de gandire al occidentalilor. Stiam ca ei au nevoie nu doar de oameni onesti, dar si de persoane care se tin de cuvant, isi indeplinesc promisiunile, isi asuma niste riscuri pe cont propriu. Toate astea, luate impreuna, m–au ajutat.

— Faptul ca ati inceput sa lucrati in domeniul Soft–urilor, acesta fiind un domeniu foarte sensibil care se dezvolta in fiecare zi, inseamna ca, fiind prezent in politica, ati urmarit cu atentie schimbarile din acest domeniu?

— Din pacate, nu reuseam sa urmaresc toate schimbarile din domeniu. Bineinteles, am utilizat in permanenta instrumentele oferite de informatica: am folosit posta electronica, calculatorul, am incercat sa–i invat pe cei din jurul meu sa utilizeze aceste resurse. In Parlament, am fost unul dintre sprijinitorii proiectului de computerizare a scolilor. Fiind deputat, vedeam cum agrarienii, aflati la putere, irosesc banii publici. Atunci mi–am zis ca ar fi mai bine sa sprijin un proiect de computerizare a Legislativului. Intelegeam ca Moldova de atunci, de acum 10 ani, fara oameni care ar cunoaste calculatorul, seamana cu Moldova de la inceputul secolului 20, dominata de analfabeti. Cei ce nu cunosc calculatorul la inceputul secolului 21 sunt oameni fara viitor. Este un lucru imperios necesar pentru tineri, pentru cei care cauta un loc de lucru.

— Ce activitati presupune actuala Dvs. functie?

— Sunt la un post managerial. Nu fac, nemijlocit, softuri, dar trebuie sa cunosc in profunzime domeniul, doar astfel pot cere de la oameni exact ceea ce trebuie sa faca ei. Si de la mine se cere foarte multa munca. In primul an, nu eram doar director, ci si manager unui proiect foarte mare care presupunea elaborarea unui site de comercializare, prin Internet, a muzicii digitale. Am elaborat in jumatate de an acel site. Pentru asta am muncit foarte mult: veneam la lucru pe la 7 si plecam dupa miezul noptii. Era un infern, dar stiam ca altfel nu puteam supravietui. Daca nu am fi facut asta, nu ne–am fi dezvoltat. Am pornit activitatea cu 3–4 persoane. Acum suntem peste 140. Lucram, in exclusivitate, pentru Occident, cu parteneri doar din UE. Nu lucram cu agenti economici din R. Moldova. Pur si simplu, aici nu sunt comenzi care ar corespunde nivelului la care lucram noi.

— De cate ori ati regretat ca ati plecat din politica?

— De mai multe ori, si nu pentru ca nu sunt prezent eu in politica. Imi pare foarte rau ca nu am putut duce la capat ceea ce trebuia, ca s–au facut mai multe greseli din partea diferitor persoane, inclusiv din partea mea, dar si din partea colegilor care nu au inteles la timp ce se intampla si nu au constientizat pericolele care ne urmareau. Faptul ca nu am plasat pe prima linie oameni foarte bine pregatiti din punct de vedere profesional, si nu doar cu vocatie de tribuni, faptul ca nu am atras, realmente, pe toti cei care puteau face ceva din punct de vedere economic, ne–a adus la situatia in care, astazi, majoritatea celor care dispun de capital si au influenta asupra capitalului nu ne reprezinta.

— Daca ati reveni in politica, cu aceste concluzii, credeti ca ati reusi?

— Nu cred, pentru ca e nevoie de echipa care, la randul ei, ar avea sprijin in mase, iar sprijinul nu se obtine deloc usor. Daca as reveni intr–o echipa gata formata, as fi considerat, o vreme, intrus. Nu mai sunt atat de tanar ca sa reusesc rapid sa ma impun intr–o echipa noua. Indraznesc sa recunosc ca stiu mult mai multe lucruri acum, decat stiam cu patru ani in urma. Va marturisesc, cu riscul de a parea prea indraznet, ca aveam mai multa experienta decat altii. Eu nu am venit in Parlament direct de pe bancile facultatii si nici din strada. Veneam din cercetare, dupa mai multe meditatii asupra lucrurilor care s–au intamplat. Cunosteam mai multe despre procesele economice, pentru ca lucrasem mult timp la Institutul de planificare care se ocupa cu informatizarea, si eram familiarizat cu ceea ce se intampla in economia nationala. Din aceste cauze, eram mai atent in declaratii, in vorbe. Uneori lumea spunea ca as fi fost agentul nu stiu cui, eu, insa, eram, pur si simplu, un politician care vedea lucrurile cu cativa pasi mai inainte. Regret ca nu am facut tot ce trebuia sa fac, dar, in politica, deseori nu faci exact ceea ce poti sau ceea ce trebuie, dar ceea ce se inscrie in mediul in care activezi.

— Daca ati fost intotdeauna mai prevazator, ati putea face niste pronosticuri pentru viitorul imediat?

— Moldova nu este o tara atat de importanta si atat de mare ca sa poata decide, de una singura, niste lucruri. Foarte multe depind de clasa politica, de oamenii care isi asuma niste responsabilitati pentru soarta acestui neam.

— Avem, deci, o clasa politica?

— Clasa noastra politica ramane, in continuare, eterogena, fragmentata, lipsesc oameni de prima mana, calificati, care ar putea aborda cu mare responsabilitate si profesionalism cursul integrarii europene, precum si subiectul identitatii si supravietuirii noastre. Au existat si mai exista mercenari in politica, oameni manipulati care nu permit sa iasa in fata celor incoruptibili si care nu au angajamente cu anumite structuri din afara sau din interior.

— Astfel de persoane exista in toate partidele?

— Cred ca in toate partidele exista oameni cu o reala vocatie patriotica si profesionala. Acestia nu reusesc sa se implineasca si nu razbesc, fie din cauza unor aranjamente ascunse care nu le permit sa iasa in prim plan de teama ca ar putea schimba jocul convenabil unora. Exista, insa, si factorul extern care nu le permite sa dezvolte idei importante, pentru ca, maine–poimaine, acestea sa nu le stea in cale. Intotdeauna, in toate campaniile electorale care au fost in Moldova, factorul extern a jucat un rol mare in rezultatul alegerilor. Importante au fost si gruparile de interese. Stiti ca, in Moldova, economia este, in mare, controlata de cei care au detinut puterea, care au avut un cuvant greu de spus in administratia precedenta, care au beneficiat de haosul creat dupa destramarea URSS – perioada in care Moscova deja nu controla unitatile de subordonare, iar Chisinaul inca nu le preluase. Erau fonduri enorme: depuneri in bancile de economii, care au disparut in mod misterios, investitii uriase in sistemul de alimentare cu energie a Moldovei, inclusiv cu titei, gaze etc. Nimeni nu mai stie unde sunt acesti bani. Averile, bogatiile care au existat, au fost intr–un mod foarte inteligent distribuite, acaparate de clanuri si grupari, care pe aceste cai si–au pus bazele capitalului lor si sunt foarte activi pe piata.

— Acestia ar putea fi vreodata pedepsiti?

— Nu cred. Putin probabil ca occidentalii ne–ar putea sprijini in acest sens. Ar fi prea multa varsare de sange, in sens figurat, dar si prea multa energie, dispute, instabilitate enorma. Mai degraba, este nevoie de o legislatie foarte bine pusa la punct de stimularea investitiilor straine, de dezvoltarea investitiilor, bunaoara, a celor venite de la cetatenii moldoveni care lucreaza peste hotare. Capitalul privat are calitatea de a face si a impune ordine. Cei care lucreaza in sectorul privat au nevoie de stabilitate si de reguli foarte clare.

— Generatia anilor 90 a pus foarte mari sperante in Parlamentul din care ati facut parte si Dvs. Din ce cauza aceste sperante nu s–au indreptatit?

— Sunt mai multe cauze, iar vina o poarta mai multi politicieni. Spre deosebire de statele baltice, noi nu am avut o elita care sa poata privi foarte clar in trecut, dar si in viitor. Noua, nu stiu de ce, ni s–a parut ca, in 1999, la Marea Adunare Nationala, intreaga populatie a fost de partea noastra. Nu era, insa, adevarat. Orbeste, presa a preluat niste teze, niste mesaje pe care le–a difuzat, educand o generatie de oameni care au inceput sa judece dupa niste false adevaruri. Noi nu am avut o majoritate care ar fi sprijinit cursul national, pro–romanesc, european. Nu a existat aceasta majoritate in 1987, dar nici in '89, nici in '91, cand am proclamat independenta, si, cu atat mai mult, dupa declansarea razboiului din Transnistria. Oricat ar fi de trist, majoritatea populatiei R. Moldova, dar si majoritatea clasei politice de la noi, nu a avut optiuni democratice, reformatoare, europene. In Parlamentul din 1990, mai putin de o treime din deputati venise pe listele Frontului Popular de atunci, majoritatea covarsitoare constituind–o comunistii, aripa foarte puternica a Transnistriei si agrarienii care erau si ei comunisti. Seful statului de atunci, Mircea Snegur, nu sprijinea aceasta grupare cu intentia foarte clara de desprindere de Moscova, si de orientare categorica spre Romania si spre Occident. Spun spre Romania, pentru ca nu te poti misca spre Occident, ocolind Romania. Cand a fost votat primul Parlament al R. Moldova, nu existau conditii necesare pentru a realiza ceea ce isi imagina presa ca se poate realiza. Mai apoi, din punct de vedere economic, Moldova era total controlata de Moscova: cele mai importante ministere erau de subordonare unionala, majoritatea covarsitoare a unitatilor mari industriale din Moldova era subordonata Moscovei, inginerii sefi, directorii, sefii de departamente erau direct numiti de Moscova. Noi nu puteam, nu aveam vigoare si nici posibilitate de a controla economia. Mai apoi, spre deosebire de statele baltice, organele de securitate, politia si comitetul central nu aveau o componenta nationala. Aceste forte se temeau de schimbari, din care cauza sprijineau aripa dura a Moscovei. Spre deosebire de noi, balticii au fost o natiune cu mai multa constiinta de sine, care, pe parcursul deceniilor, nu a aplecat atat de tare capul, opunand, in permanenta, rezistenta si aparandu–si identitatea. Cand spun toate acestea, nu consider ca moldovenii, romanii, basarabenii sunt cei mai pacatosi si mai slabi de inger. In genere, consider ca supravietuirea noastra a fost un miracol. Imaginati–va, cum ar fi sa–i tai organismului o mana, sa–l lasi asa 200 de ani, timp in care aceasta mana sa–si creasca singura o parte din inima, o parte din creier si, la un moment dat, sa aiba pretentii de a fi cineva. Asta s–a intamplat cu noi. Am avut parte de o guvernare nedemocrata pe parcursul a 200–300 de ani. In conditiile astea, cum am fi putut supravietui, cum am fi putut ajunge la acelasi nivel cu statele baltice? Sa nu uitam cat dezastru au adus si valurile de deportari si destramari. Absolut toata intelectualitatea Basarabiei a fost distrusa. Cei care nu au fost dusi in Siberia, au reusit sa fuga in Romania. Satele au ramas fara medici, fara pedagogi, fara primari, fara persoane cu o anumita constiinta de administrare si de stat. Si orasele au fost depopulate. Astfel, a venit un flux masiv de straini care au preluat administratia. Aceasta stare de lucruri a durat pana in 1970–74, cand a inceput sa apara prima generatie de intelectuali care a inceput sa constientizeze tot ce se intampla in jur. In anii 90, nimeni nu a vrut sa priveasca realist situatia de la noi. Presa acuza doar clasa politica de faptul ca nu vede si nu face ceea ce trebuie, fara a constientiza ca noi nu aveam o majoritate in Parlament. In plus, razboiul din Transnistria, in urma caruia satele au fost impanzite de sicrie, a demoralizat in totalitate populatia si aceasta a refuzat sa sprijine schimbarile reformatoare propuse de primul Parlament, invocand ca limba romana si alfabetul latin ar fi provocat toate relele. Asa s–a intamplat ca, in 1994, au fost votati agrarienii si socialistii care au creat un Guvern ostil intereselor nationale.

S–a irosit in zadar timpul in care ar fi trebuit facuti pasi spre integrarea europeana.

Clasa politica de atunci ar fi trebuit sa taie cu bisturiul, in carne vie. Era nevoie de niste politicieni care sa vrea sa faca reforme. Toti, insa, priveau la electorat de maniera care le convenea, analizand ce pot fura mai bine. Astfel, s–a intamplat ce s–a intamplat.

— Unul dintre reprosurile aduse clasei politice de atunci e tergiversarea adoptarii Legii lustratiei...

— Prin 1998–99, constatand haosul si nesfarsita taraganare, am facut o declaratie publica, solicitand Ministerului Securitatii sa permita ziaristilor sa–mi vada dosarul. Gandeam atunci ca, dupa dosarul meu, vor fi deschise si alte dosare. Credeam ca asta ar fi o salvare. In 1990, nu exista o majoritate in Parlament pentru a vota Legea lustratiei, in 1994 – nici atat. In 1998, doar o treime din Parlament era pregatita pentru adevaratele reforme, celelalte doua treimi – oamenii lui Diacov si majoritatea oamenilor lui Snegur – nu erau pregatite de astfel de schimbari. Nu aveai cu cine adopta aceasta lege. Atunci am inteles ca ar trebui sa ne gandim ce ar trebui de facut pentru a avea o alta majoritate parlamentara care ar dori adevarate schimbari in aceasta tara.

— Cine a distrus Partidul Fortelor Democratice?

— Cred ca PFD a fost distrus de cei care nu acceptau politica acestei formatiuni, temandu–se de concurenta serioasa. Este adevarat, insa, ca, partial, partidul s–a distrus si din cauza celor care il formau si care nu au constientizat toate aranjamentele facute pe la spate. Am avut discutii sincere cu Valeriu Matei si cu colegii, pentru ca sesizam numeroase aranjamente. Stiu ca, in politica, din moment ce incerci sa te aperi, in momentul in care intri in diverse scandaluri, pierzi, daca nu ai in spate prea multi bani pentru a–ti face publicitate pozitiva. Un partid mic, cu 9–11 parlamentari, partid care nu are o finantare riguroasa, nu poate tine piept colosilor din jurul lor, care controleaza mass–media, care au in mana procuratura, securitatea, armata, care pot sprijini informatia despre fiecare membru in parte. Anume aceasta schema a gruparilor politice a fost utilizata in raport cu PFD.

— Nu vi se pare ca exodul de acum seamana cu deportarile de alta data?

— Va spun ceva care o sa va surprinda. Nu vreau sa invoc aceasta mare jale a exodului. Situatia in care se afla actualmente R. Moldova este asemanatoare cu cea de acum 50 de ani din Portugalia, Grecia, fosta Iugoslavie. Basarabenii, fiind mai mioritici, nu au participat la emigrari spre lumea noua, asa cum au facut multe natiuni europene. Natiunile europene au cunoscut in cateva valuri miscari de acest gen. Chiar pe timpurile lui Hristos, in Orientul Mijlociu, erau deplasari masive ale populatiei, existau centre conglomerate, cu diverse neamuri amestecate. Aceste fenomene nu sunt noi de loc. iata ca faptul ca unele natiuni europene au diaspore foarte puternice in unele tari inalt dezvoltate, astazi le favorizeaza in multe privinte. Ar trebui organizata o legislatie si o schema de relatii cu statele lumii in asa fel, incat acest proces sa fie mai ordonat, mai bine gandit, fara atatea riscuri si probleme. Plecarile masive, cu tot tragismul lor, au si latura pozitiva. O parte dintre ei va reveni. Cei care vor ramane acolo, vor exercita un impact benefic asupra Moldovei. O data cu integrarea europeana, peste 20–30 de ani, noi vom fi acolo. Nu avem alt destin decat cel european. Intre noi si Rusia este o tara mare, Ucraina. Rusia pe termen lung, nu poate sa fie dominanta in Ucraina. Este nevoie de multa inteligenta si de oameni cu alta gandire, pentru ca lucrurile sa se normalizeze.

— Cine sunt principalii oponenti ai integrarii Moldovei in UE?

— Shakespeare scria: "Mi–s ochii plini de lacrimi, dar nu am orbit ca sa nu–mi vad dusmanii". Dusmanul nostru este saracia, mizeria, fatarnicia clasei politice. Avem nevoie de o noua clasa politica care ar intelege problemele si ar incepe sa faca ceea ce e dureros de facut. Cand vezi cum un bolnav moare, ii amputezi o mana sau un picior, daca vrei sa–l salvezi. Cineva trebuie sa faca aceste lucruri. Pe de alta parte, nu poti salva lumea, daca ea insasi nu vrea sa fie salvata.

— Rezultatele alegerilor din Ucraina, Romania si Georgia ar putea avea un impact pozitiv asupra scrutinului din R. Moldova?

— Situatia este diferita. In Georgia, interesul si implicarea Occidentului a fost mult mai mare. Il cunosc personal pe Saakasvili, de pe cand era seful delegatiei parlamentare georgiene la Consiliul Europei. Are o pregatire deosebita si relatii foarte bune in Occident. Sa nu uitam ca georgienii si in perioada sovietica isi aparau mai patimas interesele nationale. Acelasi Sevarnadze, care a fost detronat de Saakasvili, a fost destul de intelept pentru a incerca, in ultimii ani, sa apere cu perseverenta interesele Georgiei si nu ale unei tari straine, asa cum au facut–o sefii de stat ai Moldovei. Apoi, in Georgia, se creasera conditii in care majoritatea populatiei nu–i mai accepta pe cei de la putere. La noi nu avut loc inca revolte prin sate si orase fata de ceea ce fac comunistii. Apoi, in Ucraina, faradelegile la care s–au dedat guvernantii erau strigatoare la cer. Ani in sir, la CE, s–a vorbit despre cazuri foarte grave de incalcare a drepturilor omului. Guvernul de la Kiev, clasa politica din Ucraina nu mai avea credibilitate. Occidentul era nerabdator, dornic chiar sa vina cineva care ar fi in stare sa preia un mesaj si sa sustina schimbarea. La noi, situatia este alta. Comunistii au venit la putere pe cale democrata. Grosul populatiei, daca nu–i sprijina, nici nu protesteaza impotriva lor. Chisinaul este cel care vrea, mai insistent, o schimbare si lupta cu actuala guvernare, dar chiar si in aceste conditii, atata timp cat exista problema Transnistriei care este legata de Rusia, Occidentul nu vrea sa ia fatis partea celor care vor schimbarea aici. Daca opozitia ar fi fost mai unita, promovand in prim plan lideri capabili sa poarte un dialog direct si coerent cu occidentalii, am fi avut si noi mai mult sprijin din partea UE si din partea SUA. Noi, insa, nu am fost convingatori. Sa ne amintim perioada ADR in care nu am avut un prim–ministru, un ministru de Externe care ar fi spus cel putin ceea ce spune astazi Stratan. Nu ma refer la sinceritatea celor spuse de el – vorbesc de mesaj.

— Este credibil in Occident ministrul Stratan?

— Occidentalii nu cred pana la capat celor declarate de guvernantii de la Chisinau, insa saluta ceea ce spune Chisinaul astazi. La capitolul sinceritate ei sunt experti, intelegand conditiile in care anumiti lideri isi schimba discursul, trecand de pe dreapta pe stanga si invers. Toate aceste miscari sunt analizate cu atentie, insa, de fiecare data, occidentalii incearca sa incurajeze orice pornire ce duce spre democratizare, spre deschidere si pentru asigurarea unui climat favorabil unor alegeri libere.

— Unii experti locali spun ca Moldova ar putea scapa de controlul Rusiei, dar va ajunge sub controlul european–american, care ar putea fi tot atat de dificil. Exista pericole si riscuri in acest sens?

— Intotdeauna au existat pericole si riscuri, chiar si pe vremea lui Hristos. Observati ca in Europa de acum schimbarile se intampla tot mai rar. Dupa 2007, ele vor fi si mai rare. Sunt niste schimbari dictate de felul de a gandi si de a exista a lumii moderne. Oricat am deplange trecutul, nu putem reveni la el si nu suntem noi cei care vom dicta regulile jocului. Daca vrem sa supravietuim cu adevarat si sa ne afirmam, trebuie sa ne acomodam la lumea de astazi, sa insusim regulile ei, sa sesizam ceea ce ne este mai apropiat si sa facem, in primul rand, ceea ce coincide cu ceea ce fac occidentalii. Ceea ce nu prea coincide, dar este o cerinta a lor, trebuie sa incercam sa negociem, sa punem pentru faza urmatoare de discutii, dar sa nu scoatem in prim plan ceea ce nu acceptam la occidentali, spunand ca nu dorim sa ajungem sub influenta lor. Lumea s–a impartit. Daca nu suntem cu Europa, trebuie sa fim cu Rusia. Eu nu vreau sa raman cu Rusia, si nu pentru ca as uri rusii, dar pentru ca Rusia nu este un stat dezvoltat si democratic. Rusia este foarte eterogena si are nevoie de 50, poate de 100 de ani, pentru a ajunge la normele cu–adevarat democratice. Rusia poate sa se confrunte cu mari probleme, chiar din cauza eterogenitatii geografice, si va fi enorm de multa neintelegere acolo. Toate statele ex–sovietice vor sa fie libere, democratice si nu inteleg de ce noi, care avem atatea afinitati cu Europa, trebuie sa invocam motive false si sa acceptam influenta Rusiei. State slavone accepta Europa, iar noi, latini fiind, trebuie sa acceptam Rusia?! Harta lumii este in continua schimbare. Noi trebuie sa ne adaptam si sa mergem cu cei care ofera standarde mai bune de viata, ofera democratie si transparenta.

— Ce opinii aveti despre initiativa detinutului politic Andrei Ivantoc de a candida, in calitate de independent, la actualul scrutin?

— Am purtat discutii la aceasta tema, inclusiv cu d–na Eudochia Ivantoc, despre aceasta intentie de a participa la scrutin cu scopul sensibilizarii opiniei publice, fapt ce, poate, l–ar ajuta pe Andrei sa devina liber. Am sugerat ca ar fi inteligent ca vreo formatiune politica din Moldova sa–l includa in lista, pentru ca vocea unui partid sau a unei aliante ar fi mult mai convingatoare. Am vorbit cu mai multi oameni politici despre acest subiect. Cred ca astazi Andrei Ivantoc si Tudor Petrov Popa pot fi eliberati si iata de ce: in primul rand, liderul acestui grup, Ilie Ilascu, e liber deja de cativa ani; acestor oameni le–a mai ramas sa ispaseasca un termen destul de mic pana la incheierea sentintei ilegale data de Tiraspol; Rusia se afla intr–o relatie complicata cu Occidentul si cred ca nu Moscova s–ar opune foarte tare, daca ar exista o cerere foarte clara din partea clasei politice care, eventual, maine ar putea ajunge la putere. Daca organizatiile europene ar primi demersuri foarte clare de eliberare, acest lucru s–ar intampla. Pana in prezent nu au existat voci dure care sa fi cerut acest lucru. Autoritatile de la Chisinau nu au avut suficienta dorinta pentru aceasta. Am spus–o si repet ca in cazul in care vreun sef de stat din R. Moldova, macar unul dintre ei, la vreo intalnire cu seful statului american, cu seful statului german, cu prim–ministru britanic ar fi abordat problema detinutilor politici, acestia ar fi fost eliberati. Atunci autoritatea Moldovei si a acelui presedinte ar fi crescut enorm, pentru ca occidentalii apreciaza foarte mult faptul ca un sef de stat pune in prim plan destinul unui om. Asta vorbeste despre o preocupare vitala fata de oameni, indiferent de culoarea sau apartenenta politica. Intr–un astfel de caz, interventia ar fi fost rapida si eficienta. Din pacate, nici unul dintre sefii de stat de la noi nu a dorit sa faca acest lucru. Imi pare foarte rau sa recunosc. Personal, am ragusit sa tot vorbesc despre aceste probleme. Ori de cate ori am avut ocazia, am vorbit despre asta in Occident. I–am spus–o personal presedintelui Clinton, la o intalnire de scurta durata la care am avut ocazia sa fiu. Una, insa, este vocea unui politician din opozitie, care nu este nici prim–ministru, nici ministru de Externe, nici sef de stat, si alta e cand acelasi lucru il spune unul dintre reprezentantii–cheie ai tarii. Imi pare rau de faptul ca, la noi, cei care fac politica, ocolesc subiectul, crezand ca e mai bine sa nu deranjeze Rusia. S–ar putea ca si Rusia sa doreasca epuizarea acestei situatii. A trecut destul timp, nu mai putem invoca la nesfarsit problema Transnistriei si a detinutilor politici, in timp ce exista o mie si una de probleme importante care nu pot fi amanate.

— Va multuim.

Un interviu de echipa de Garda