...Si in acest 13 decembrie — ziua in care au decedat fostii politisti Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnaut, Valentin Mereniuc si Gheorghe Casu, prietenii s–au aflat cateva ore alaturi de ei. In ziua de 13 decembrie, 1991, inaintea inceperii razboiului de pe Nistru, la 2 martie` 92, acesti patru fosti politisti ai Brigazii cu Destinatie Speciala "Fulger" au fost impuscati in timpul unei operatii de eliberare a Podului si a postului de politie de la Dubasari. Luni, 13 decembrie 2004, la Cimitirul Armenesc, i–am surprins pe baietii din batalionul lor plecati de–asupra placilor din piatra ale "primilor eroi".

"...13 decembrie. Ajungem la Dubasari sa eliberam sectia de politie care era inconjurata de gardisti, politistii de acolo fiind luati ostateci. In prealabil, am fost informati de Generalul Gamurari ca avem de trecut podul de la Dubasari unde se aflau doar 5–6 oameni si aceea neanarmati. La fata locului, ne–am ciocnit ca erau mai multi gardisti — vreo 18, foarte bine inarmati. Au oprit autobusul nostru, solicitand efectuarea verificarilor. Vazandu–i cum se apropie de noi, am deschis usile autobusului LAZ, in care ne aflam, iesind, in doua convoiuri afara, manifestandu–ne astfel, incat a fost posibil sa paralizam orice actiune din partea gardistilor. Astfel gardistii au fost urcati in autobusul de langa post si escortati in sectia de politie din orasul Criuleni, unde i–am dezarmat. Urmatoarea indicatie a fost sa ne deplasam la postul politiei rutiere de la Dubasari, pazit de gardisti. Ajungand la fata locului, am lasat autobusul in dreapta postului si am alergat sub balconul postului de politie, unde am dat peste alti baieti de–ai nostri din Brigada de politie cu destinate speciala, care, de asemenea primise ordinul sa elibereze postul de gardisti. Ne–au facut semn sa nu tragem in directia lor. Mai intr–o parte am vazut doi politisti de–ai nostri morti si unul ranit. Soferul a tras autobusul mai aproape de balcon. De la etajul doi al postului, gardistii au deschis foc asupra baietilor nostri, impuscand si in cei doi politisti morti. In forfoteala acestor impuscaturi, politistul Aurel Matei le–a spus colegilor de langa el, Misa Arnaut, Ion Luca ca "se duce inspre intrarea postului, unde se afla scara de incendiu". In cateva clipe, Aurel era deja pe acoperisul postului de unde le–a spus colegilor "sa nu traga inspre el". Mihai Arnaut a pornit sa se urce pe acoperis, urmandu–l pe Aurel. De atunci colegii nu l–au mai vazut viu. ...Aurel a fost cel care a deschis primele focuri, de pe acoperis inspre fereastra de la etajul doi a postului unde se aflau gardistii. Dupa ce a tras cateva rafale de foc in fereastra, din camera au inceput sa se auda strigate: Ne streleaite, mi zdaiomsea". Imediat au fost aruncate peste fereastra cinci automate. Gardistii au inceput sa coboare de la etajul doi al postului. Gardistii morti si raniti au fost incarcati intr–o masina blindata de–a lor, prizonierii au fost incarcati in autobusul LAZ si escortati la Criuleni. Se lumina de zi, iar noi pierdusem trei bravi baieti: Gheorghe Casu, Ghenadie Iablocichin, Valentin Mereniuc si Mihail Arnaut. In Mihai s–a tras in timp ce a dat sa se urce pe acoperis, fiind observat de gardsti. Aurel Matei a fost ranit in momentul cand se afla pe acoperisul postului.(din marturiile participantilor la actiunile de la Dubasari de la 13 decembrie, 1991 publicate in cartea "De ce?" a lui Mihai Belous).

Stefan Trofim, Presedintele Uniunii Participantilor la Conflictul Militar (1991–1992) din R. Moldova: "In 1998, am fondat un ziar "13 decembrie" in memoria celor 4 politisti, tot ei aflandu–se si in casuta tehnica ca membri eterni ai acestei redactii. In fiecare an, de 13 decembrie, venim sa depunem flori, aprindem o lumanare, organizam mese de pomenire. E un pacat ca cei din conducerea statului si a Ministerului de Interne au uitat de ei.

Constantin Novitchi, tatal lui Ghenadie Iablocichin din a doua casatorie cu mama eroului, ziarista Elena Iablocichin–Arhip:

"E greu de spus cum anume s–au desfasurat actiunile in ziua aceea, deoarece baietii faceau parte dintr–un batalion cu destinatie speciala cu misiuni secrete. Se stie, insa, ca ei au participat la retinerea lui Smirnov. Ghena povestea ca se intampla ca unele planuri de actiune sa esuieze. Banditii care urmau sa fie prinsi, fugeau, pana a ajunge ei la destinatie, lasandu–si tigarile aprinse si sticlutele imprastiate. Deci, existau informatori printre ei. Astazi, cu parere de rau, unii nu se pot impaca cu deziluziile de dupa razboi. Unii au reusit sa se conformeze regulilor zilei, obisnuindu–se cu relatiile de piata, au abandonat Brigada cu Destinatie Speciala, si–au deschis cate un mic business, multi insa nu–si pot gasi locul, sufera de un disconform psihologic asiduu. Au fost, intr–adevar, niste romantici, mizand ca vor putea rezolva intrebarile societatii. Ii spuneam deseori lui Ghena ca lupta cu banditii este foarte periculoasa. Reactiona atat de inflacarat si sincer: "mama, tata, voi vreti sa traiti normal. Pentru aceasta cineva trebuie sa lupte in conditii aspre. Doar ca, pana la urma, nemernicii profita de idealurile romanticilor.

Semion Untu, profesorul lui Gheorghe Casu de la liceul "Ion Creanga" din Chisinau:

Fotografia lui Gheorghe, de la intrarea in liceu, este mandria scolii. Tatal sau, Alexei Casu, ne–a lasat scris pe o fila: sa nu facem o povestioara scurta despre acest neam, dar sa invatam istoria lui. Mama–sa nu mai lasa doliul. Era singurul lor copil. Si–a facut serviciul militar in Ungaria. Nu stiu ce s–o fi intamplat atunci, la Dubasari, nu li s–a spus cifra reala a gardistilor aflati acolo. In realitate, erau mult mai multi.

Aliona AVRAM