1. Un câmp cu flori de rapiţă

La data la care veţi citi aceste rânduri, veţi fi ieşit deja din stările pe care le–aţi trăit privind filmele prezentate la cea de–a 7 ediţie a festivalului de film documentar Cronograf. Pe 15 mai, echipa OWH studio, respectând tradiţia, ne–a înmânat câte o steblă de floare de rapiţă. Altădată poetul scria: «în câmp de floarea soarelui /au ars august şi argintul rece al tristeţii ochilor tăi…». Ei, numai cei de la OWH au putut să descopere splendoarea unui câmp galben de rapiţă…Ca să vezi, rapiţa este în prezent una dintre cele mai importante specii oleiere. Uleiul de rapiţă are multiple utilizări în industrie pentru fabricarea de carburanţi, dar este folosit şi în pregătirea uleiului comestibil şi a margarinei. Adică, rapiţa ar fi un fel de rudă cu floarea soarelui. Din 15 până în 19 mai, Documentul prezentat în premieră în Moldova a revenit în prim plan. În competiţia finală pentru cele două Trofee au concurat peste 50 de filme din 23 de ţări, nume de rezonanţă ale cinematografiei internaţionale. Dar şi nume noi, care au anunţat că filmul documentar se dezvoltă, trăieşte şi ne bucură în starea în care poate să o facă doar acest gen de artă. Oboseala, una plăcută şi care ne face meditativi şi receptivi la ce am văzut că rămâne ca document din acest secol, trece. Stăruie bucuria comunicării cu cei care adună documente fie ele despre viaţă, moarte, singurătate, ţară, dezrobire, cântec, străinie, înfrângere, adică fiinţa umană implicată în manifestările existenţiale ale sec. 21.

2. Fellini ne–a îndemnat «Treceţi la neorealism!»

După ce lumea a aflat că în România se produce o revoluţie, poate prima care se transmitea în direct, Federico Fellini, care avea relaţii de prietenie cu mulţi cineaşti români şi un gen de admiraţie pentru cinematograful made in Romania, s–a gândit că din poziţia lui de mare autor de film neorealist, îşi poate permite să dea un sfat cinematografului românesc. În primele două luni, după 1989, ianuarie–februarie a trimis o scrisoare deschisă către Uniunea Cineaştilor felicitându–i pentru că au scăpat de dictatură şi cenzură şi le–a spus că trebuie să se apuce de neorealism. Astfel se întâmplase în Italia, în arta cinema italiană în anul 1950—1960.

Alexandru Solomon un reprezentant al noului val al cinematografiei române a prezentat în cadrul festivalului filmul «Război pe calea undelor/Cold Waves, un documentar despre secţia română a postului de Radio Europa Liberă…

— Documentarul dvs. s–a născut ca o reacţie a ceva sau se revendică de la o mişcare, un grup sau vă deplasaţi pe propriul drum?

— Eu nu am un plan tematic. Atunci, în epoca ceea a lor, aveau multe planuri ideologice. Eu lucrez fără plan.

— În deschiderea festivalului spuneaţi că sunteţi în prima vizită la Chişinău, că toată informaţia era culeasă pe drumul de la hotel la cinematograf. În ultima zi probabil aţi cules şi alte impresii?

— Bine, despre Basarabia nu mă apuc să trag eu concluzii, dar Chişinăul este un oraş plăcut, verde, cu tot felul de probleme evidente. Se vede că a trecut prin diverse încercări, se vede şi pe oameni, amestec de culturi… Îmi place. Parcă oamenii, aparent poate, nu–s atât de încrâncenaţi ca la Bucureşti.

— Şi despre primul festival la care participaţi, cum a fost organizat?

— Festivalul creşte, în mod evident. Se vede după numărul de oaspeţi, filme, participanţi. Au fost destule prezenţe bune, ar fi poate o idee de făcut mai multe secţiuni de program, să fie mai multe categorii, ca la oricare alt festival.

— Ce filme v–au plăcut mai mult?

— Sunt membru al unui juriu, nu pot divulga deocamdată ce am ales, dar vă pot spune că au existat multe filme bune care mă fac să reflectez. De exemplu, «Marcela», în regia Elenei Tresticova sau «Nu te supăra, dar…» al Adinei Pintilie, «Clinica» de Tomasz Wolski, «Secretul de la Deva».

— Documentarul păşeşte în pas cu viaţa?

— Şi eu ce să vă răspund? Dar nici nu poţi să–i obligi pe oameni să cuprindă tot spectrul că doar nu există un plan, obligaţiuni de partid, oamenii fac ce vor, fac ce simt…

— Cât timp aţi lucrat la filmul «Război pe calea undelor» care mi–a plăcut în mod deosebit?

— Mă bucur că v–a plăcut filmul. Ideea nu a venit într–o clipă, fenomenul a început să mă intereseze mai devreme. Precum am spus, nu am fost un ascultător pasionat şi cred că, într–un fel, şi poziţia mea detaşată a fost un avantaj. Dar e o poveste cu multe straturi şi multe perspective. Poţi să priveşti postul de radio Europa Liberă şi din perspectiva ascultătorilor, care este una complet diferită de cea a românilor care lucrau la Europa Liberă. Şi americanii care conduceau postul aveau altă atitudine…

— De modelare a conştiinţei?

— Mult mai puţin, tocmai aceasta se înţelege din film, angajarea politică a secţiei române de la Europa Liberă era, mai degrabă, opera câtorva redactori şi că americanii au încercat să frâneze orice fel de luare de poziţie mai subiectivă. Cred că multe din prejudecăţile noastre sunt luate la trântă de povestea asta despre Europa Liberă, foarte multe…

— Ce proiecte aveţi pentru următorul film?

— Fac un film despre cum se vede România da la volanul unei maşini…

— Când a îndemnat Fellini cineaştii din România să treacă la neorealism?

— După revoluţie, când a căzut dictatura şi cenzura. Am avut urechi pentru mesajul lui Fellini, dar atunci nu am avut posibilităţi să realizăm acel îndemn…

3. Premiile Cronograf 2008!

Secţiunea Principală: Marele premiu şi Trofeul Festivalului Cronograf, editia a şaptea, a fost câştigat de filmul «Marcela», regizor Helena Trestikova (Cehia).

Premiul pentru Regie a fost acordat lui Adina Pintilie pentru filmul «Nu te supăra, dar…» (România).

Premiul pentru Imagine a fost acordat lui Tato Koteshivili pentru filmul «Elicopterul Lor» (Georgia şi Marea Britanie).

Sectiunea cadRO: Marele Premiul si Trofeul cadRO: «Bar de zi si alte povestiri», regie Corina Radu, România.

Antonina SÂRBU

p.s.  Ministerul culturii a contribuit cu 15 mii de lei pentru desfăşurarea festivalului şi ministrul a fost în sala cinematografului la deschidere. Ce o fi cu această schimbare de macaz, vine 2009?!