Duplicitara si posesiva, ca spirit, in relatiile cu vecinii, Ucraina a mers intr–atat de departe in obsesiile sale de «cel mai mare stat european», incat azi nu mai este apta sa suporte niciun fel de «amendamente» la modelul sau de a fi. Nici pe plan national, si nici international. De aici, probabil, si nervozitatea cu care a reactionat MAE de la Kiev la declaratia de saptamana trecuta a presedintelui Traian Basescu privind sprijinul conditionat al Romaniei pentru integrarea Ucrainei in NATO. Potrivit lui Basescu, daca Ucraina se doreste in NATO, va trebui sa asigure «un statut convenabil pentru R. Moldova, prin garantarea integritatii teritoriale si prin relatiile de buna vecinatate» cu ea. Acest «statut convenabil», spunea Basescu, este cu atat mai important cu cat in Ucraina exista voci, «nu la nivelul conducerii», a precizat el, care cer ca «Transnistria sa revina Ucrainei, dar uita sa vorbeasca despre Sudul Ucrainei, care ar trebui sa revina R. Moldova».

In esenta sa, mesajul presedintelui Basescu nu a fost decat o precizare de pozitie a Romaniei, prin care s–a lasat sa se inteleaga ca Ucraina ar trebui, cel putin de acum incolo, sa renunte la politica sa duplicitara in problema viitorului statut al R. Moldova, adica in solutionarea «diferendului transnistrean». Regretabil, dar in loc sa clarifice lucrurile pe canale diplomatice, Ministerul ucrainean de Externe a intrat in polemici, de parca nu se stie ca, inclusiv la nivel oficial, Kievul a afisat repetate pretentii teritoriale vizavi de Transnistria, iar in administratia regionala de la Odesa, poti fi «consultat» si azi «sa dati pace lui Smirnov, ca e al nostru», sau «istoria se repeta, Transnistria va fi a Ucrainei». Kievul, fapt dovedit de–a lungul anilor de «negocieri», nu a fost si nu este un mediator impartial si, cu atat mai mult, un aliat al Chisinaului in «problema transnistreana». El trebuie determinat sa fie ca atare si, in acest sens, aspiratiile sale pro–NATO ar trebui probate. Asta, de fapt, a si avut in vedere Basescu, cerand Ucrainei corectitudine si garantii in relatiile cu Chisinaul. Trimiterile pe care le face Ministerul ucrainean de Externe la «delimitarea in cel mai scurt timp a frontierei cu R. Moldova pe segmentul transnistrean» nu rezolva problema viitorului «statut convenabil» al R. Moldova, dupa cum specifica Basescu problema. Pentru ca prima nu o motiveaza pe a doua, «statutul convenabil» pentru R. Moldova fiind determinat de pozitia Ucrainei in solutionarea «problemei transnistrene» — asta este garantia pe care o asteapta Basescu de la Iuscenko.

«Problema transnistreana» continua sa ramana, precum a fost, un mare semn de intrebare, raspuns la care are doar Moscova. Desi niciun argument, invocat de ea pana acum, nu a rezistat criticilor. Si vina nu e doar a Rusiei, ci, intai de toate, a Chisinaului, care a admis, indiferent din ce motive, mai multe gafe diplomatice si de procedura in negocierea «problemei transnistrene». Gafa cea mai mare, in acest sens, a fost eliminarea Romaniei din procesul de negocieri. Daca Chisinaul si Bucurestiul ar fi fost in aceeasi alianta in care sunt Moscova si Kievul, despre «problema transnistreana» poate ca azi s–ar fi vorbit la timpul trecut.

Smirnov, in recentul sau «tratat de pace si cooperare dintre rmn si R. Moldova», face trimitere la istorie, specificand ca Transnistria nu a facut parte niciodata din teritoriul Moldovei, decat dupa 2 august 1940. Nu spune, insa, si despre faptul ca Sudul Basarabiei, Nordul Bicovinei si Tinutul Hertei nu au facut parte nici ele, si niciodata, din teritoriul Ucrainei sau al Rusiei. Desi era normal sa spuna, daca se tot opteaza pentru «adevar istoric» in «problema transnistreana». Iata de ce Transnistria nu e si nici nu mai poate fi tratata ca o problema in sine, ea trebuie tratata si negociata ca o problema regionala, reiesind din contextul istoric si politic care a generat–o. Altfel, Chisinaul va ramane si pentru mai departe jucatorul cu cele mai proaste carti in aceste negocieri. Argumentele tip independenta, suveranitate, securitate nationala nu mai tin. Ar trebui reinnoit formatul de negocieri si revazut pachetul argumentelor. Din momentul in care Rusia si Ucraina, ca subiecti interesati, participanti la conflict, sunt parte la negocieri, iar Romania nu, internationalizarea «problemei transnistrene» este una arbitrara si formala. Romania, la fel ca si Ucraina si mai mult poate decat Rusia, este motivata sa devina parte la negocieri in «problema transnistreana». Linia de «argument istoric», pe care o invoca Smirnov, este una mai mult decat plauzibila. Dezvoltand–o, vom sublinia ca Transnistria a foct folosita de rusi in 1940 drept cap de pod pentru a rupe Basarabia de la Romania sub pretextul «eliberarii de sub robia mosiereasca a fratilor moldoveni din dreapta Nistrului de catre fratii lor moldoveni din stanga Nistrului». Comasarea, ulterioara ocupatiei din 28 iunie 1940, a Basarabiei cu Transnistria a condus la crearea unui stat artificial, RSSM, convenabil la acel moment Rusiei, dar, uite ca, ne–convenabil astazi. In schimbul Transnistriei, devenita parte a noului stat moldovenesc, Ucraina primeste, drept recompensa, Sudul Basarabiei, Nordul Bucovinei si Tinutul Hertei, ocupate abuziv de Rusia. Asadar, «problema transnistreana» este una, dar nu singura, care trebuie rezolvata in cazul in care Moscova si Kievul nu renunta la interesele lor politice in Transnistria. In caz contrar, interesele Romaniei pentru teritoriile romanesti de la est de Prut si Dunare ar trebui tratate respectiv. Solutii pentru rezolvarea problemei ar putea fi mai multe. Dar nu numaidecat «proiectul Belkovski», care, de altfel, e un plan rusesc si nu romanesc (o remarca pentru presedintele Voronin, care se vede in permanenta «amenintat» de Romania). Tot asa cum nu poate pretinde conditia de «singura solutie» nici «planul Kozak». Varianta optima trebuie cautata la aceeasi masa de negocieri, in acelasi format de azi, plus Romania, la care sa fie determinat statutul tuturor teritoriilor parte a aceleiasi probleme. De fapt, a ghemului de probleme teritoriale, aparute in urma Pactului Ribbentrop—Molotov. In cazul in care nu se va merge pe varianta schimbului de teritorii intre parti — lucru aproape ireal azi — viitorul statut al Transnistriei ar trebui sa fie simetric cu cel al Sudului Basarabiei, Nordul Bucovinei si Tinutului Hertei. Deci, paritate. In acest caz, ramane sa credem, Rusia si Ucraina nu vor pretinde pentru Transnistria mai mult decat vor dori sa acorde si «teritoriilor–prada» din Sudul si Nordul Ucrainei de azi.

Petru AMARIEI