Pe 14 martie 2008 Mihai Dolgan a implinit 66 de ani… In noaptea de 16 martie, Mihai ne–a lasat sa meditam in singuratate: de ce plang chitarele si de ce un artist «dorul lui nu–l spune nimanui». Regele legendei «Noroc» a plecat sa asculte vioara in Paradis. Pace si Dumnezeu sa te aseze cu dreptii la Portile Raiului, unde sta floarea soarelui, Mihai. Lacrimile noastre, iubirea noastra si dorul nesfarsit sa–ti tina de cald acolo unde esti acum… 18 martie 2008

LEGENDA se numeste NOROC

«Noroc»–ul a fost produsul unui timp marcat de evenimente precum razboiul din Vietnam, miscarea hippie in Occident, festivalul de la Woodstock, din 1969. Muzica devenise in acea perioada o forma de protest. In imperiul sovietic, dar si in statele intregului lagar socialist, se incercau diferite modalitati de rezistenta impotriva procesului de deznationalizare. Identitatea nationala era furata si inlocuita cu sloganul «moi adres ne dom i ne ulita, moi adres sovetski soiuz». Acum, dupa patru decenii de la acel inceput fulminant al formatiei «Noroc», putem afirma cu certitudine ca ei au fost cei care au spart tiparele in intreg spatiul sovietic. «Aparitia "Noroc"–ului a insemnat foarte mult. A fost un moment adecvat unei realitati, indiferent daca era in URSS sau in Occident. Mijloacele de informare moderne, in special radioul de la noi, radio Romania si «Europa Libera», au rupt frontierele. Nu se mai putea tine omul si sufletul lui inchis in niste spatii imprejmuite cu sarma ghimpata. Mihai Dolgan si formatia sa au avut curajul sa faca ceea ce credeau ei ca trebuie. Mare indrazneala pentru 1967–70, un curaj de–a dreptul sinucigas! Chiar daca temerarii din formatie au avut probleme mari, fiind impusi sa emigreze din Moldova. In alte republici sovietice acesti inaintemergatori au fost intampinati cu entuziasm, au fost bineveniti pentru ca toti vroiau acelasi lucru: sa traiasca intr–un timp real si nu in unul impus, cenzurat. «Muzica lor era simbolul libertatii, ei promovau, primii in muzica, imaginea unei constiinte libere», spune pictorul Mihai Tarus. «Noroc»–ul a fost acel model de rezistenta prin cultura, care i–a marcat tineretea acestui artist plastic. Dar si pe a unei generatii intregi.

Stil «BEAT» de cea mai buna calitate

Nasterea «Noroc»–ului la Chisinau, in RSS Moldoveneasca, in perioada cand in Anglia se producea revolutia «Beatles», succedata de «Rolling Stones», a fost un eveniment de rasunet. In Romania acelor ani erau in voga formatiile «Rosu si Negru», «Mondial», «Sincron». In Uniunea Sovietica se producea pe atunci «Poiuscie ghitari», apoi au urmat cei de la «Pesneari». «Noroc»–ul, insa, a venit sa sparga tiparele. Acum, se aud voci care afirma ca ei au imitat formatia engleza «The Beatles». E adevarat, «noroc»–osii aveau in repertoriu cateva piese straine, dar formatia interpreta preponderent compozitiile lui Mihai Dolgan. Acel stil se numea «beat», astfel il «poreclisera» tinerii de atunci, fanii formatiei. «Noroc»–ul a fost trupa cea mai interesanta, foarte originala prin stilul de interpretare. Si «Poiuscie ghitari» era o formatie care se impusese, dar muzica acestora era mai seaca, ei nu au putut scapa de nuanta «ruseasca». Pe cand «Noroc» putea sa cante in orice tara, fiind perceputa ca o formatie universala, si nu ca una eminamente moldoveneasca. Ca stil si ca aranjament muzical, creatia lor corespundea din toate punctele de vedere stilului «beat» , de foarte buna calitate. Fenomenul s–a produs, precum afirma mai multi admiratori ai trupei, pentru ca Mihai Dolgan si Victor Rusnac au avut curajul (in anul 1967, in odiosul imperiu sovietic!) sa bata pe la mai multe usi, sa–l convinga pe Alexandr Fediko, directorul de atunci al Filarmonicii, si infruntand toate cataclismele, sa inregistreze o formatie vocal–instrumentala de tip «beat» in RSSM. La Chisinau, mai aproape de Europa. Cei de la Comitetul Central erau tot mai ingrijorati. Ei nu doreau sa se produca o revolutie, sa vina «Noroc»–ul si sa incinga spiritele prin muzica sa. Concertul de la Odesa, apoi cel de la Dnepropetrovsk, cand Filarmonica a fost inconjurata de politisti calari pe cai, in vreo trei randuri, cand a fost scoasa armata ca sa linisteasca multimea ca un talaz — zecile de mii de fani — nu puteau sa treaca fara urmari. Ceva asemanator nu s–a mai produs in Moldova, dar nici in Uniunea Sovietica. Si a urmat exilul, la Tambov. Era periculos, situatia putea sa scape de sub controlul ideologilor sovietici. «DE CE PLANG CHITARELE» — iata doar un rand, din cauza caruia ansamblul «Noroc» putea fi… trebuia sa fie… si a fost interzis. Pentru ca cei de la CC s–au intrebat, la randul lor: «De ce, tovarasi, chitarele lor PLANG? Dupa cine plang? De ce nu canta? De ce nu se bucura de viata pe care o traim?». De fapt, aceasta intrebare («De ce plang ghitarele?») ar fi trebuit sa si–o puna guvernantii de atunci. Asa cum se intreaba parintii de ce plang copiii. Poate le este foame? Trebuie schimbate scutecele? Au pierdut o jucarie? S–au ratacit cumva? Guvernantii, insa, au gasit o solutie simpla: ca sa nu se auda plansul, trebuie sa nu mai existe cel care plange! Si au decis ca moldovenii nu mai au dreptul la… «Noroc». Explicatia apartine lui Mihai Stefan Poiata, scriitor, ziarist, autorul si prezentatorul emisiunii muzicale «Orizont Club».

Exista voci care afirma ca exilul formatiei la Tambov are o alta explicatie. Venitul fabulos pe care–l aduceau cei 11 membri ai «Noroc»–ului era egal cu tot ce realizau celelalte colective artistice luate impreuna. Cei de la «Rosskontert» nu stateau chiar degeaba. Cum altfel poate fi explicat faptul ca, desi erau la Tambov, pe afisele lor scria «Rosskontert», iar banii din vanzarile de bilete se varsau in punga acestei institutii?! De aici si insistenta de a schimba denumirea, vechea denumire nu mai putea fi utilizata. Era periculos. Fenomenul «Noroc» avea o rezonanta enorma, un ecou fantastic, care trezea din amortire sutele de mii de oameni dornici de libertate. Iar celor de la conducere nu le convenea deloc aceasta revolutie ideologica provocata de «Noroc». Astfel, formatia a fost desfiintata cu tot cu denumire. Acum, cand au trecut patru decenii, e trist sa constatam ca legenda «Noroc» e ceva despre care e placut sa ne amintim, dar nimic nou nu ne mai poate astepta. « Noroc» apartine memoriei unei generatii.

Noi nu am avut un guvern in exil

Exilul lor, de fapt, a insemnat desfiintare. Soarta acestei trupe care a revolutionat atat de mult tinerii din spatiul URSS nu a putut sa fie precum cea a tapiseriilor Jangelloniene. Cazul este unul fara precedent in istorie si atesta o proba de curaj, de patriotism de cea mai inalta speta. Cele 136 de tapiserii somptuoase de Arras, comandate de regele Sigismund in anul 1571, au fost salvate de guvernul polonez aflat in exil. In anul 1939, cand germanii au trecut hotarul Poloniei, tapiseriile se aflau in castelul Wawel din Cracovia. Custodele le–a impachetat in 70 de cutii metalice si le–a imbarcat pe un slep ce plutea pe Vistula cu destinatia Kazimiers. Langa Liublin, slepul a fost bombardat. Incarcatura a fost mutata in camionete si transportata spre Romania. Apoi a calatorit cu vaporul pana in Italia. Vaticanul a refuzat, din motive politice, sa adaposteasca tapiseriile. Acestea au fost redirectionate spre Franta, unde au stat ascunse pana in 1940. Acesta ar fi putut insemna sfarsitul lor, dar exilatii polonezi au ajutat sa fie incarcate si duse in Anglia, unde au fost luate in grija de guvernul polonez aflat in exil. In 1940 s–a asigurat transportarea lor spre Canada, cu un vapor polonez, Battory. Noi nu am avut un guvern in exil care sa fi asigurat salvarea acestei formatii minunate, a carei existenta a fost atat de scurta… Marile valori au nevoie de protectori. Astfel, suisul «Noroc»–ului a fost oprit de ghinionul vremurilor. Dar a ramas muzica lor minunata, imaginea de libertate si actul temerar pe care l–au oferit. Pe strazile statului independent numit Republica Moldova trece Mihai Dolgan, omul care la 1967 vorbea o romana impecabila, un filosof, un artist posedat de creatia sa. Omul care, pentru perioada numita Uniunea Sovietica, a oferit un model de mare curaj si care, in istoria culturii RSSM, a avut un rol capital. Caci a facut o revolutie cu formatia «Noroc»!

Antonina SARBU
(Articol publicat in revista VIP Magazin, aprilie 2007)