Marti, la nici doua zile de la consumarea spectacolului politic pe care comunistii il identificau ca pe cel mai «reformator» congres al PCRM, vechiul presedinte (reales) al comunistilor, tot el si presedintele (vechi) al R. Moldova, V. Voronin, a cerut o intalnire cu presa. De data aceasta, contrar «traditiei» si in absoluta premiera, o conferinta de presa cu toata mass–media, fara acreditari, fara «culori», bodyguarzi si orice alt gen de restrictii. Bun semnal. La prima vedere. Desi, opt ani e prea mult pentru ca un presedinte de stat sa inteleaga ca e bine si chiar necesar sa fie deschis presei. Si nu doar atunci cand are el nevoie de presa, ci si atunci cand are nevoie presa de el.

Desi a fost destul de haotic si, pe alocuri, confuz in masura in care a confundat pana si «rusa» cu «romana» ca limba oficiala a statului in care e presedinte, Voronin a cautat sa fie «sociabil» in comunicarea cu presa. Pentru ce a venit? Ca sa spuna, inca o data, presei ca, personal, e foarte multumit de lucrarile congresului (al saselea) si, in acelasi timp, extrem de nemultumit ca presa nu a tratat cu destula atentie cel mai important lucru care s–a intamplat la congres: «reformarea» partidului. Potrivit presedintelui, mass–media nu a dat nota dupa merit «noului program» PCRM, care a fost «foarte inalt apreciat de experti internationali», si, paralel, nici «innoirii Komitetului politic executiv al PCRM, 49% dintre care sunt membri de partid care s–au nascut cel mai tarziu dupa 1960». Sa admitem, ipotetic, ca aceasta «innoire», procentuala in esenta ei, s–a produs. Si? Sa fie asta atat de esential si plauzibil, dupa aproape 8 ani de guvernare, in conditiile in care PCRM si–a asumat de atatea ori, pe plan national si international, obligatia de a se reforma ideologic? Mai ales ca 51 la suta din voturile Comitetului politic, adica «votul decisiv», raman si pentru mai departe in mana «garzii vechi», nascute, evident, mai devreme de 1960 si la care subscrie inclusiv presedintele. Sa fim seriosi. Nu cumva in Parlamentul R. Moldova «seniorul Calin» si «juniorul Petrenko» sunt diferiti ca produs moral, civic si politic?! Doar numai cine nu vrea nu poate sa recunoasca ca problema fundamentala a PCRM nu e doar o problema ce tine de varsta sau doar de varsta, problema PCRM este, prioritar, o problema de viziune si de mentalitate. Si, in acest sens, lucrurile raman, dupa congres, ca si pana la el, fara dezlegare, oricat de mult ar vrea duetul Voronin–Tcaciuk sau «expertii–globalisti» de la Moscova sa ne convinga de «originalitatea», «exclusivitatea» si «universalitatea» noului «program politic» al PCRM, care, de fapt, nu e decat o ambiguitate cominternisto–liberala, indiferent unde a fost fabricata: la Moscova, in laboratoarele «noilor ideologii ale globalizarii», sau la Chisinau. Sigur, nu putem nega faptul ca «programul» a intrunit votul delegatilor la congres, ca totdeauna in unanimitate, numai ca cei «nascuti mai devreme de 1960» s–ar putea intampla sa nu fi inteles ce au votat, iar pe cei care s–au nascut «cel mai tarziu dupa 1960» e posibil sa nu–i fi interesat prea mult ce au votat. E si normal, din mometul in care «noul program» PCRM este unul absolut incalificabil ca materie doctrinara.

Castigul, in cazul congresului sase al PCRM, daca ar fi sa vorbim de castig, a fost unul de ordin strict intern, si acela, pana la urma, conjunctural, daca tinem cont ca cele doua mari probleme ale PCRM — cea de «stabilitate interna» si cea de «imagine» — raman in continuare problemele–cheie ale partidului comunistilor. In intentia de a pastra «unitatea» partidului, Voronin a reusit sa salveze, nu se stie pentru cat timp inainte, dezintegrarea PCRM, nu insa si imaginea acestuia. Si atat. Daca facem abstractie de simbolurile sau de decorul scenografic din sala congresului (eliminarea «prezidiului», accesul presei la eveniment, modificarea coloanei sonore a imnului PCRM), cel de–al saselea congres al PCRM a fost cel mai prost eveniment de acest gen din viata politica a R. Moldova de la 1990 incoace. La modul practic, acesta n–a reusit sa se impuna nici ca eveniment politic si, cu atat mai mult, ca eveniment de presa, indiferent de aprecierile pe care si le–au atribuit, voluntar, organizatorii congresului ori le–au asteptat din partea presei. In special, a presei neafiliate puterii. Faptul ca presedintele partidului si al republicii vine in fata presei si–i cere implicare si aprecieri, nu este decat o recunoastere, neafisata dar evidenta, a crizei de imagine, atat pentru congres cat si pentru partid in ansamblu. Cu atat mai mult cu cat aceasta criza de imagine se produce pe fondul unei crize generale pentru PCRM ca partid aflat la guvernare. Spre bine sau spre rau, insa asteptarile pe care le–a avut mai multa lume, inclusiv din exterior, si angajamentele legate de reformarea PCRM in spiritul standardelor europene, pe care si le–au asumat de–atatea ori comunistii, in special pe plan international, au esuat.

La ce bun PCRM–ului acest «nou program politic», arbitrar si confuz in aceeasi masura? Si la ce i–ar servi? Explicatia, logic gandind, ar putea fi una: «noul program» a fost fabricat nu pentru «uz intern», ci pentru «uz extern». E o pura speculatie politica. Comunistii au nevoie sa «raporteze» Europei ca, in sfarsit, s–au «reformat», in speranta ca vor putea astfel obtine prelungirea «mandatului de credibilitate», pe care, in interior, il pierd, de la o campanie electorala la alta, tot mai mult. Iar de aici si pana la conferinta de presa de marti a presedintelui Voronin nu e decat un singur pas: comunistii au nevoie de vocea presei, au nevoie de imagine in exterior, ei vor ca presa sa vorbeasca despre ei, despre capacitatea lor de a se «reforma» si «moderniza». Numai ca Voronin trebuie ajutat sa inteleaga, daca n–a avut ocazia s–o faca pana acum, ca nu orice intamplare poate fi eveniment de presa si ca valoarea unui eveniment de presa nu poate fi decat direct proportionala cu prestatia sa. Cu regret, in cazul celui de–al saselea congres PCRM putem vorbi despre orice, numai nu despre prestatie. Chiar daca comunistii isi doresc sa aiba, ca si pisica, noua suflete.

Petru AMARIEI