7 ianuarie 2008. Dupa masa pornim spre muntele Carantania sau Muntele Celor 40 de Zile. Copiii palestinieni au aruncat cu pietre in autocar. Omar, sofer palestinian, este socat, nu i se mai intamplase asa ceva. Cere scuze si declara ca le stie naravul, dar si leacul. Oricum, pentru ca nu le dadusem «one dollar», astfel te acosteaza sa–ti cerseasca un banut. Nu accepta decat dolari si rostesc intr–o engleza greu descifrabila «I'm hungry» (Sunt infometat!). Diminetile asalteaza curtea, manastirea este protejata de un zid din piatra, dupa care se vad doar turlele Bisericii si Clopotnitei. Portile din lemn se deschid doar cand este nevoie, la solicitare si cu bagare de seama, dar maicutele ne amintesc de fiecare data sa fim atenti la genti si sa nu iesim singuri in oras.

Escaladam muntele. Ne tinem unul de altul! Telefericele sunt de culoare rosie si gasesc ca seamana cu niste fluturi, care urca si coboara pe aripi transparente pelerini de alde noi. Cineva, obosit de inaltime, sugereaza ca am fi putut urca cu funicularul. «In Basarabia exista un fel de evlavie pentru drumul spre manastire si cei mai in varsta intotdeauna prefera sa mearga pe jos, astfel Maica Domnului iti numara pasii…». Aici aflu ca Valeria Bobosila are «radacini» in Basarabia, mama ei s–a nascut intr–o comuna din Campia Sorocii si a absolvit liceul de fete din Balti. Sus, istoria acestor locuri se suprapune peste cea a fiintei umane: prima manastire a fost construita de Sfantul Hariton, care i–a dat numele de Lavra Dok–ului, provine de la denumirea in ivrit a muntelui Doc. Dupa ce Mantuitorul a fost botezat in Iordan, de Sfantul Ioan Botezatorul, a venit aici, in pustia Ierihonului, sa posteasca si sa se lepede de diavol (aici se afla si locul unde se inalta Cetatea Canaanului, mai tarziu s–au descoperit zidurile vechii cetati cucerite de catre poporul evreu cand se intorcea din robia egipteana). Isus a fost ispitit de trei ori: diavolul a spus sa zica pietrelor sa faca paine, iar Mantuitorul a raspuns: «Nu numai cu paine se hraneste omul, ci si cu cuvantul care este de la Dumnezeu». Tot aici, cel rau i–a aratat imparatia lumii, zicandu–i: «Daca te vei inchina mie, vei avea imparatia acestei lumi». Isus i–a raspuns: «Numai Domnului Dumnezeului tau trebuie sa te inchini si Lui trebuie sa–i slujesti!». A treia incercare a fost in Ierusalim, pe Templul deja zidit, duhul raului ii propune sa se arunce de pe zid, ca ingerul il va prinde si astfel nu–l va lasa sa–si zdrobeasca calcaiul sau de piatra… Isus i–a raspuns: «Nu trebuie sa–l ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau!». Si Imparateasa Elena, cand a venit pe aceste locuri sa caute lemnul Sfintei Cruci, a inaltat pe munte o biserica, alaturi de altele pe care le–a zidit in Tara Sfanta. La anul 614 persii o distrug. Si Biserica inaltata de Sfantul Hariton a fost daramata. In 1887, un preot a construit o alta biserica… Acum, asezamantul monastic de pe munte are hramul Bunei Vestiri si apartine Patriarhiei Ierusalimului. In manastire ne inchinam, ne atingem de piatra unde a stat Mantuitorul cand era ispitit de diavol. Fiecare isi atinge fruntea de piatra rece, cea pe care a stat Isus. Ciudat, si aici vad hartiute avand tot felul de forme, dar si cele mai arzatoare dorinte ascunse printre crapaturile pietrei. Aceste mesaje impanzesc Tara Sfanta: Zidul Plangerii este acoperit cu mesaje incredintate unui peticut de hartie si apoi ascunse intre pietre, la fel si la Mormantul lui Lazar, la Mormantul Maicii Domnului — mesaje si monede de tot felul acopera locurile sfinte)». Calugarii batrani sunt greci, dar vorbesc si engleza, unii chiar si romana. Vorbesc foarte putin, au fete aspre, mari. Au invatat ceva de la tacerea pietrei. Ma uit la fetele lor, amintindu–mi indemnul din Canonul de pocainta: «Voi, calugarii, sunteti chemati sa puneti jar pe lemnul mort al lucrurilor!». Se produce un mic incident cand cineva dintre pelerini cumpara tot felul de obiecte de cult. Batranul calugar se supara si paraseste locul. Cel care l–a suparat ma roaga sa–i explic, in ruseste, ca nu are nicio vina. Ma apropii, incerc sa–i cer iertare. Parintele roseste si spune raspicat ca nu e nevoie, sa plecam cu Dumnezeu. Parintele Roman ne explica ca ei coboara foarte rar in lume, doar «dupa trebuinta». Viata lor este o continua rugaciune. «Toate Acatistele care le–ati dat acum vor fi citite la Vecernie, aici se respecta cu mare strictete cererea crestinului, nimic nu e trecut cu vederea». Pe coridoarele inguste de piatra intalnesc o familie de arabi, crestini, care vin si ei sa se inchine. Ii rog sa pozeze. Imi place ca se tin de maini cu cinci copii, destul de firavi, dar care au urcat Muntele. Pozeaza cu placere, zambesc si ne doresc sa ne ocroteasca Dumnezeu. De ce se vorbeste in soapta? Ne tinem si noi de maini, sa nu alunecam. Stefania si Cristina, Parintele Isaia si maicuta Maria, de la manastirea Stramba Jiu din judetul Gorj, ne sprijinim unul de altul, niste oameni pe care Pamantul Tarii Sfinte mi i–a scos in cale! Pasesc peste pietre in aceasta zi de Craciun, cu fratii mei romani, credinciosi cu care am urcat si m–am inchinat peste piatra rece din manastirea Ispitirii. La intoarcere, sarbatorim ziua Alonei, din Bucuresti. Are o voce minunata, am vazut–o si am admirat–o in strana, cantand alaturi de maicile de la Ierihon. Adunam buchete de flori de munte, le rupem de pe copacii decorativi. Se aseamana cu niste pete de vopsea rosie, care vibreaza peste piatra caramizie. Dulciurile si sucurile ni se par o binecuvantare! Alona, emotionata, spune ca n–a avut niciodata o zi mai frumoasa. Piatra, doar piatra in jur. Sus, in munte, pasarile vin la culcare si canta. Apropo, piatra aici are culori deosebite: galben, roz pal, caramiziu spre portocaliu si alb. Jos, la poalele muntelui, cativa palestinienii vand suc din mandarine si rodii. Ne roaga sa cumparam. Au si varza, rosii, ardei. Ei strang roada de 3—4 ori pe an…Tot la poalele muntelui stau cativa copii care cer «un dolar» sau mai zic «please, caramela»! Nu poti scapa de ei, intind mainile si se agata cu disperare de haina, de brat. La fel e si la poarta manastirii din Ierihon. Cand vine autocarul seara tarziu, mainile intinse nu te lasa sa treci. (Pe 18 ianuarie, cand veneam de la Iordan, pe strada iesise zeci de copii palestinieni, vindeau buchete de busuioc. Busuiocul in Palestina are acelasi miros ca si in Basarabia, numai ca e verde–intens spre violet. Pelerinii romani, care venise in numar mare la asezamantul din Ierihon, au fericit copiii Ierihonului, cumparand buchete de busuioc in floare. Ii auzeam cum se minunau. Si mai marele peste Biserica Romana de la Ierusalim, care oficiase serviciul divin de sfintire a apelor, stropea crestetele mirenilor cu busuioc inflorit din gradinile palestinienilor!) Copiii vand de toate: margele, fructe, flori… Trec in tacere spre camera 306. Muntele celor Patruzeci de zile ramane sus. Asez alaturi de alte vestigii adunate din Tara Fagaduintei cele cateva lumanari si cartile postale care imi vor aminti de ziua de 7 ianuarie 2008. Fac notite si ma surprind amintindu–mi visul din noaptea de 6 spre 7 ianuarie.

Drumul spre Hozeva este inchis!

Pentru 8 ianuarie aveam in program pelerinajul la manastirea Hozeva. Parintele ne anunta ca drumul spre Hozeva este inchis. Locul este foarte important si prin faptul ca la Hozeva s–a nevoit si un calugar roman, Sfantul Ioan Iacob de la Hozeva. Aflam ca, din 9 ianuarie, George Bush va vizita Israelul si ca pe multe drumuri circulatia e interzisa. Exista si alta versiune, potrivit careia apele au inundat drumul. Vom reveni mai tarziu la Hozeva si ne vom inchina, sarutand moastele Sf. Ioan Romanul (caci luand crucea /ai urmat lui Hristos/si lucrand ai invatat /sa nu se uite la trup/caci este trecator! (Troparul Sf. Ioan de la Hozeva).

«Plecam spre Hebron». Parintele ghid ne atentioneaza ca e o regiune foarte periculoasa, trebuie sa fim cu mare bagare de seama, daca ne desprindem de grup, am putea fi luati ostatici. Nu exista siguranta ca vom ajunge, dar dorim atat de mult sa ne inchinam la mormintele Patriarhilor si sa admiram stejarul din Mamvri, locul unde Sf. Treime li s–a aratat lui Avraam si Sarei in chip de Ingeri. Hebronul este teritoriu palestinian si are o situatie mai «speciala» din punct de vedere politic. Orasul se afla la 40 km de Ierusalim, in partea de sud–vest, spre fasia Gaza, si are o populatie de 30 mii de locuitori, majoritatea arabi musulmani. Totusi, Hebronul se deosebeste de celelalte teritorii. Aici nivelul de viata e mai avansat datorita acestui mare punct de pelerinaj, Mormintele Patriarhilor si ale sotiilor lor. Si arabii musulmani, si evreii, si crestinii se inchina la aceste locuri sfinte! Ei traiesc impreuna, dar intr–o continua supraveghere din partea Armatei israeliene. Autocarul nostru este oprit de cateva ori. Pe la intersectii stau oameni inarmati. Te cuprinde o stare ciudata.

Patriarhii

«Nu va fie frica, sunteti in Tara Sfanta!», ne calmeaza Parintele. La intrare suntem verificati la serios. Fiecare este radiografiat, se verifica pasapoartele. Gentile si aparatura este trecuta printr–o nisa speciala. Dincolo, dupa portile metalice rulante, cu sistem de alarma si protectie electronice (am vazut doar pe la puscarii), trecem mai departe, urcam niste scari atat de vechi incat piatra s–a facut neteda si s–a slefuit sub povara timpului. Paza minutioasa incearca sa evite ciocnirile sau provocarile. Evreii nu au vrut pentru nimic in lume sa paraseasca aceste locuri. Ei tin foarte mult la aceste morminte Sfinte. Cladirea unde se afla mormintele lui Avraam, Isaac si Iacov, recunoscuti drept sfinti de toate cele trei religii monoteiste, este impartita in doua. Jumatate apartine evreilor, jumatate — arabilor musulmani. Politia si armata supravegheaza si pe unii, si pe altii. «Partea unde se roaga ei, ne arata spre cei cateva zeci de musulmani ingenuncheati ghidul, un evreu de vreo 80 de ani care, cand nu–i ajung cuvinte, imprumuta cu usurinta fraze din latina sau ebraica. »Aici ne rugam noi, spune evreul si se inchina intr–un mod ciudat! In incapere e semiintuneric, la morminte ard candele. Mormintele sunt inchise cu lacate, astfel ca te poti atinge doar de locul in forma de stea, la fel este si locul unde s–a nascut Pruncul in Pestera de la Betleem. (Si totusi cum au putut ei sa–l rastigneasca alaturi de talhari si targoveti, de hoti, daca el era un copil nascut in pestera, semn al smereniei celei preainalte?)

La intrare, in sala care adaposteste mormintele, suntem rugati sa ne scoatem incaltamintea, aici se intra descult pentru ca asa cere legea! (Cand ajungem pe muntele Sion, unde se afla mormantul regelui David, facem la fel, numai ca aici se mai adauga o noua lege: femeile sunt directionate spre o usa, barbatii intra sa se inchine Regelui David pe alta Usa.) Aici imaginea Tarii Sfinte se transforma in mister, ceva de neinteles, ceva suspect, dar nu prea ai timp sa intelegi, ca esti rugat sa parasesti locul, acolo, la portile metalice, asteapta sute de oameni.

Si in Hebron observ un element de decor pe care il gasesc prezent peste tot in Tara Stramosilor, fie in Ierusalim, Tel Aviv, Ierihon, Betleem: femeile intind rufele in cateva randuri pe sfoara, in curte, la balcoane sau chiar in plina strada! La fel cum peisajul Tarii Sfinte este impanzit de turme de capre, pascand prin pustie. Detaliile contrasteaza cu luxul cartierelor evreiesti bogate, modernizate, prin care trec oameni avand la tample suvite lungi, impletite in cosite, iar pe cap purtand palarii cu boruri mari. Dupa traditia iudaica, in zilele de Sabat se duc la rugaciune, insotiti de copii, de regula cate 4–5,  si de sotii, imbracate in haine negre, purtand berete de aceeasi culoare pe cap.

Stejarul din Mamvri

Stejarul din Mamvri sau Prietenul lui Dumnezeu

Ne apropiem de stejarul Mamvri. Cand Avraam a venit prima data in Tara Fagaduintei, si–a pus cortul la Hebron, iar la Stejarul Mamvri i se arata Sfanta Treime. Ne apropiem de stejar, facem poze, cumparam din ce ne ofera cativa palestinieni, coaja din stejarul de Mavrit… Palestinianul incearca sa ne explice ca e buna de leac, dar nu stie ce fel de leac si rosteste «all», adica «toate». Locul unde se afla stejarul este numit orasul al 4–lea, cartierul al patrulea, din punct de vedere al importantei biblice. Arabii ii spun El Halil, prietenul lui Dumnezeu. «Avraam era inaintat in varsta si nu avea copii, el se ruga sa–i dea un urmas care sa–i continue semintia. Dumnezeu ii asculta rugaciunea! Stejarul creste pe locul unde s–a salasluit Avraam si i–a omenit pe cei trei ingeri ai Domnului, inainte de catastrofa Sodomei si Gomorei. (vezi Facerea). Initial aici era locul de inchinare al evreilor, insa in epoca elenismului acesta a fost transformat intr–un loc pagan, legat de jertfe si tranzactii comerciale. Regele David l–a imprejmuit cu ziduri, iar in sec. al IV–lea Sfanta Elena, daramand constructiile, ridica pe locul lor Biserica Inchinarea. Dupa invazia araba, biserica a fost distrusa si locul a incetat sa mai existe. Sapaturile arheologice din perioada 1926—28 au descoperit ruinele bazilicii inaltate de catre Sfanta Elena. Parintele Roman ne povesteste despre Avraam si Sara, despre cei doi fii, Agar si Ismail, apoi ne spune ca atunci cand vom merge spre Egipt, spre muntele Sinai, vom vedea stanca de sare in care s–a prefacut Sara pentru neascultare… Stejarul nu seamana deloc cu cei care cresc in codrii nostri… Pana in anul 1998 a avut pe varf un ram verde… Ploua, aud ghidul care explica unui grup de pelerini rusi: «Aici este locul unde Dumnezeu s–a intalnit fata in fata cu omul… Asa cum s–a aratat proorocilor… asa cum auzea si Adam, primul om creat, glasul lui Dumnezeu, noi insa nu putem vedea Dumnezeirea, El se descopera doar oamenilor alesi».

Parintele Roman le da cativa secheli copiilor, avertizandu–ne ca arabii, si cei mari, sunt foarte agresivi daca nu le dai un banut. Ne explica inca o data situatia teritoriilor palestiniene, vrand sa intelegem mai bine drama acestor arabi palestinieni din Hebron, Betleem, Ierihon si Fasia Gaza. «Vizita unui obiectiv "in teritorii" e foarte complicata si uneori necesita o zi. Arabii sunt foarte nemultumiti de viata si trebuie sa le faci toate mofturile. Sunt arabi evrei si arabi palestinieni, cei care au acceptat cetatenia, un fel de permis pentru Israel, pot iesi din teritoriu, dar foarte multi nu au acceptat, dupa formarea statului Israel, niciun fel de colaborare cu evreii, considerandu–se stapanii acestor locuri. Ei nu au voie sa paraseasca teritoriile. Intre ei si evrei apar turbulente.»

9 ianuarie. Bush a sosit in Israel, va fi cazat la hotelul Cemp David, aud de dimineata stirea la un post de radio. Ne urmam calea spre Nazaret si Galileea, Muntele Tabor si Marea Galileii.

(Va urma.)

Antonina SARBU