V. Voronin continua sa taca vizavi de pachetul de documente negociat tainic cu Moscova in «problema transnistreana». Motivele acestor taceri, indiferent cate explicatii ar exista in jurul lor, oricum sunt de natura politica. Desi anumiti analisti si lideri de opinie sustin ca acestea nu au nicio tangenta cu parlamentarele—2009, iata ca aflam zilele acestea, din conferinta de presa a liderului PSL, Oleg Serebrian, ca «alegerile—2009 se pregatesc pe fundalul unui proiect legat de regiunea transnistreana, si acesta este cel mai important din toate cate se intampla in prezent pe plan politic in R. Moldova».

Prin asta s–a spus totul atat despre anul politic—2008, cat si despre anul politic—2009 si despre ceea ce va mai urma. Asadar, insistentele lui Voronin pe langa Putin de a pune capat diferendului transnistrean nu sunt altceva decat nevoia de a determina Moscova sa acorde comunistilor sprijin electoral in 2009. Cu ce pret? Cu pretul pe care Moscova l–a cerut de mult Chisinaului: statalitate formala si vasalitate exclusiva fata de Rusia. Pentru Voronin, de fapt, nu asta conteaza, pentru el e important ca la alegerile–2009 sa participe si electoratul din stanga Nistrului, si ca acesta, alaturi de cel din Gagauzia, sa fie orientat de Moscova catre PCRM. In cazul in care in spatiul dintre Prut si Nistru gheata nu mai tine pentru comunisti, ei vor, cu orice pret, «sa treaca» Nistrul.

Riscurile pentru viitorul european si euro–atlantic al R. Moldova? Fatale. De suta la suta. Acestea, pe cat de dramatic vor afecta viata interna a R. Moldova, pe atat de serios se vor lasa resimtite si in geopolitica regionala, implicit in politicile de vecinatate. Din momentul in care va da unda verde regimului comunist de la Chisinau sa mearga pe mana Moscovei in «solutionarea» diferendului transnistrean, Vestul trebuie sa constientizeze faptul ca isi semneaza capitularea in fata Moscovei si ca influentele sale de mai departe in R. Moldova nu vor ramane decat simbolice, ceea ce inseamna un fiasco politic, in primul rand, pentru statele cu institutii diplomatice acreditate la Chisinau. Insistentele lui Voronin de a grabi rezolvarea «problemei transnistrene» intr–un an electoral, dificil si bantuit de crize pentru regimul comunist, nu au nimic cu interesele R. Moldova. Interesele sunt strict electorale. Si de partid, mai degraba, de clan — un clan care saboteaza de 7 ani la rand orice efort diplomatic, logistic si financiar din exterior menit europenizarii R. Moldova. Federalizarea R. Moldova si crearea unui parlament bicameral de sorginte kgb–ista — garantie pe care o promite Voronin Kremlinului — nu va face decat sa dea peste cap intr–un an–doi toata politica interna si externa a Chisinaului si sa extinda gradul de risc al «problemei transnistrene» la nivelul intregii R. Moldova. Si nu doar a R. Moldova. Sa nu uitam ca, in caz de reusita a Kremlinului, vine randul Ucrainei, cu o guvernare care «deranjeaza» de mai multa vreme sentimentele imperiale ale Rusiei si care este mult mai vulnerabila decat R. Moldova sub aspectul «transnistriilor». Din momentul in care regimul Voronin nu a avut timp, competente si eleganta diplomatica sa rezolve «problema transnistreana» in 7 ani de guvernare, de ce ar face–o acum, in graba, in taina, pe «susotite», cu Moscova? Pentru ca lui Voronin i s–au terminat «tujii electorali», iar lui Putin i–a venit apa la moara? Federatie, cu prezenta militara rusa in teritoriu si neutralitate militara in raport cu Vestul, putem fi oricand. Numai ca aceasta nu e rezolvarea, ci problematizarea definitiva a «problemei». Voronin nu a descoperit nimic nou in ceea ce–si propune sa faca. Iata de ce n–ar fi cazul sa grabim lucrurile, ci, mai degraba, sa acceptam trecerea lor pe agenda de lucru a unei noi guvernari, care va fi mai aproape, ca spirit, de Kiev si Tbilisi. In caz contrar, R. Moldova va trebui sa–si ia ramas bun de la «noua Europa», iar «noua Europa» sa se impace cu granitele de est pe Prut si Dunare.

Varianta pe care merge Voronin nu e o solutie pentru R. Moldova. In ceea ce pretinde sa faca, V. Voronin nu are, practic, aliati nici in mediul expertilor independenti si nici in randul partidelor politice necomuniste de la Chisinau. De–aici, probabil, si jocul de culise cu Moscova. Si tot de–aici si reactiile categorice ale partidelor de opozitie vizavi de aceste jocuri cu socuri. Daca liberalii de la PSL, prin declaratia presedintelui Oleg Serebrian, faceau zilele acestea o radiografie foarte exacta a negocierilor cu Moscova in «problema transnistreana» («…anumite proiecte politice, deocamdata tainuite, pregatesc lansarea unui nou stat»), incercand sa sensibilizeze opinia publica, nationala si internationala, asupra pericolelor fatale pentru statalitatea R. Moldova, liberal–democratii de la PLDM, prin Apelul comun adresat presedintelui V. Voronin, initiaza o prima actiune politica de rezonanta din partea partidelor ne–comuniste, prin care cer «transparenta» si «ample consultari cu partidele politice si societatea civila» asupra pachetului de documente negociat cu Moscova. Apelul lasa sa se subinteleaga ca, in cazul in care puterea va desconsidera opinia opozitiei in aceasta problema, partidele isi rezerva dreptul la actiuni politice de masa. Desi cu intarziere, este, totusi, o reactie politica care nu va putea trece neobservata.

«Problema transnistreana», cu care a fost deprinsa o lume intreaga si care a intrat in istoria conflictelor contemporane de pe glob, este, de fapt, o problema falsa din start. Si ca esenta, dar si ca formula. Pentru ca problema ca atare nu a fost si nici nu este a Transnistriei, problema, pana la urma, este a Basarabiei. Razboiul de la Nistru a fost provocat de Rusia nu pentru a face probleme Transnistriei, ci pentru a face probleme Basarabiei si a o putea mentine in dependenta fata de ea. Felul in care procedeaza si modul in care pretinde Rusia solutionarea «problemei transnistrene» comporta mai degraba caracterul unui litigiu teritorial interstatal, decat al unui diferend intern. Si asta o dovedeste comportamentul Rusiei in Transnistria. Cine nu stie ca Moscova detine controlul politic si militar asupra regiunii, ca finanteaza regimul secesionist de aici, ca a privatizat patrimoniul din zona, ca organizeaza alegeri generale pentru Rusia ca si in orice alt teritoriu federal al ei, etc.? Iata de ce solutionarea problemei trebuie regandita intr–o cu totul alta formula. Iar drept inceput pentru aceasta ar putea sa serveasca denuntarea de catre Bucuresti a Pactului Ribbentrop—Molotov si cererea de anulare a consecintelor acestuia. Problema, in acest caz, va trebui trecuta ca subiect de tratative si negocieri intre Bucuresti, Kiev, Chisinau si Moscova, cu asistenta internationala de rigoare. Problema nu e simpla. Dar e o solutie noua pentru o problema destul de veche. Si artificiala.

Petru AMARIEI