Povestea lor de dragoste putea deveni subiect de carte. Eram atunci studenti, prin 1974–75! Tin minte ca o invidiam cu totii pe Doina Marin! Pentru ca era frumoasa, inteligenta! Colegele mele, Liliana Vatavu si Viorica Cucereanu, invatase la scoala nr. 1 si se tineau de prietene, astfel ca Doina venea uneori si prin grupa noastra, cea a ziaristilor. Avea mult bun simt, era senina si frumusetea ei ne coplesea. Mai tarziu, in fata blocului de studii a Facultatii de filologie a Universitatii o astepta un baiat cu chitara sub brat! O lua si plecau in lumea lor, iar n?i ii admiram!

Un timp am locuit in cartierul Buiucani si ne salutam cand ne intalneam la magazine sau la piata. Apoi ne vedeam la Biserica Sfantul Nicolae, unde Doina si Ion asistau la Sfanta Liturghie…Intr–o duminica, am mers intr–o deplasare la Ialoveni, cu Doina si Ion, cu Grigore Vieru! L–am luat atunci si pe fiul meu, care era prin clasa a doua. Doina si Ion au cantat in fata oamenilor din acea localitate. Pe urma, cand a crescut, baiatul meu spunea, cand o vedea la televizor: «Doamna care a plans si apoi a cantat». Timpul este cinic, sub presiunea grabei noastre totul se consuma, arde, se uzeaza, si uitam…

Am invatat atatea lucruri de la Doina! M–a invitat la Baile Herculane, atunci cand se filma in unul din filmele despre ei. Odata mi–a daruit cativa metri de postav de culoare roz. «Sa–ti cosi un palton frumos, sa ai o amintire de la mine!»– mi–a zis… Generozitatea ei era fara masura. Probabil ca simtise ce inseamna sa te bucuri din bucuria daruita. Veneau deseori la noi. Se aseza in fotoliu si… Casa se lumina! Dupa…Dupa am suferit mult, ma temeam sa nu ma imbolnavesc. Era o parte a vietii mele. Doi nebuni, Ion si Doina, atat de frumosi. Tot ce are basarabeanul sfant, pacat ca inca nu am realizat un crochiu, un reportaj despre cum au fost cei doi prieteni ai nostri…

Eugenia Marin mi–a spus ca atunci cand a venit Ion in casa lor, pe rol de proaspat ginere, vecinele nu–l salutau, se aratau suparate cand il vedeau. Nu puteam intelege din care motiv. Intr–o zi, una a recunoscut: «Baiatul ne–a furat trandafirul nostru, la ce sa ne bucuram… Apoi, cand Ion a devenit ca si Doinita, le ducea caldarea cu gunoi, pungile grele sau, pur si simplu, le saluta cu caldura, firesc. L–au indragit ca pe un copil».

Am urmarit ani in sir zbaterea celor apropiati pentru a pastra amintirea Ion si Doina!

Actuala guvernare le–a respins cererea de a decreta anul 2007, cand se implinesc 15 ani de la tragica lor moarte, Anul Doina si Ion. Actualii guvernanti nu au raspuns, iar lumea ramane indignata, intrebandu–se: De ce? Ion si Doina au pledat in mesajul lor pentru Suveranitate, pentru Tricolor, pentru Limba Romana, pentru Eminescu. De ce, dar, initiativa nu a fost sustinuta?

Si Festivalul «Doua inimi gemene» ar trebui sa fie pe responsabilitatea actuallilor guvernanti, dar nici pe departe nu se intampla. «Doar Primaria si Ministerul Culturii ne sustin, dintre toate bancile, doar la cea condusa de Natalia Vrabie gasim sprijin. Nici macar nu raspund scrisorilor–cereri de finantare. De ce, doar Doina si Ion au trait cu adevarat pentru aceasta tara?!» — ne spune cu tristete Eugenia Marin. Cand o intreb despre visele cu cei doi copii ai sai, ea zice ca demult nu–i mai viseaza… "Ma coplesesc grijile, lupt pentru a pastra memoria lor…«

Nici casa, care le–a apartinut in cartierul Buiucani, unde Ion si Doina au locuit, si–au crescut si mangaiat copilul, unde au compus melodiile–devenite simbol, nu a putut fi pastrata. Din lipsa de mijloace financiare, parintii au vandut–o… Asta–i atitudinea noastra, recunostinta noastra, atat suntem noi. Revolta neputincioasa, furie surda, dam din maini si murmuram «nu putem face nimic».

Pe 30 octombrie, tinerii din Chisinau au organizat un mars spre cimitirul Central, au adus brate de flori si au cantat cantecele lor…Ei nici macar nu i–au cunoscut, dar bucuria si daruirea lui Ion si Doina nu le este straina. «O fapta neobisnuita, m–a bucurat!», spune Eugenia Marin. «Si la Cosareni, judetul Ialomita, pe 28 octombrie s–a facut un Parastas de pomenire, a venit foarte multa lume, artisti, senatori, poeti si romani care i–au iubit…Desi era o ploaie rece de toamna, oamenii au stat nemiscati si s–au rugat pentru pacea de veci. Ma bucur ca oamenii nu–i uita».

Si ei au existat in muzica, literatura, film, bucurie si tristete. Sa nu uitam! Si ei au ocrotit memoria altora. Au trait intre cele 7 note, simplu, firesc, ca intr–un madrigal sau ca intr–o Nocturna de Chopin, sa nu uitam. Ei au iubit, s–au iubit. Cum sa facem sa–i pastram, sa avem acces acolo, in lumea lor. Sa le spunem ca ne sunt aproape. Ca–i iubim, ca–i descoperim. Pana si dupa. Ion si Doina.

Antonina SARBU