Moldova pe drumuri
Dupa mai bine de sase
ani aflati la guvernare, presedintele Voronin a ajuns in politica
exact acolo de unde pornise: aceeasi dizgratie pentru Romania si deschidere,
admiratie si favoruri pentru Rusia.
Singurul proiect politic
din cele vechi, asupra caruia inca nu sa pronuntat
Voronin, ramane Uniunea RusiaBelarus. In rest, dispozitia
lui politica este cea de la inceputul anului 2001 si chiar
de pana atunci. Cei drept, daca initial doar
Tricolorul era marea problema a lui Voronin, pe parcurs si, in special,
in timpul de la urma starea de spirit a presedintelui
sa agravat si din cauza Limbii Romane, a Istoriei
Romanilor si chiar a Romaniei propriuzise, care, potrivit
lui, a aparut in istorie cu cateva sute de ani mai
tarziu decat aparuse Moldova. Voit sau nu, «argumentele»
cu care opereaza Voronin la Chisinau sunt exact aceleasi cu care
opereaza, traditional, vechii politruci de la Odesa, Kiev,
Moscova, de parca nici Voronin si nici ceilalti nu ar sti
ca si cnezatele rusesti Moscova, Novgorod, Suzdal, Volinsk
etc. au existat pana la formarea statului centralizat rus,
insa nimeni nu le scoate azi in afara istoriei Rusiei.
Eroare de gandire sau de educatie? Mai degraba, prima este
consecinta celei dea doua motiv
din care, banuim, presedintelui ii este foarte greu sa fie
concomitent si partasul ideologiei sovietice, si al celei
europene. Derutat de ultimele declaratii ale lui Voronin vizavi
de relatiile cu Romania si, pe plan mai larg, cu Uniunea
Europeana, presedintele PSL, Oleg Serebrian, se intreaba, mai mult
retoric, banuiesc, daca presedintele «sia schimbat
cumva opinia fata de vectorul european». Dar are oare domnul
Serebrian certitudinea ca Voronin a fost vreodata axat serios
pe acest vector? Memorandumul din aprilie 2005, adoptat in parlament
si, ulterior, Planul comun de Actiuni UER.Moldova
au fost mai degraba niste decizii impuse de situatie decat
o optiune voita a presedintelui. Sa nu uitam in ce circumstante
politice a «imbratisat» Voronin ideea proeuropeana
pentru R. Moldova. Renuntarea la ea, dupa parlamentarele
din 2005, ar fi insemnat pentru V. Voronin iesirea din
cursa pentru cel deal doilea mandat prezidential
mandat de care presedintele isi aminteste, «cu responsabilitate»
(vorba lui), in cazul relatiilor cu «vecinii din Vest».
In relatiile cu Estul, generalul de militie Voronin,
cu regret, il devanseaza categoric pe Voroninpresedintele.
Limbajul presedintelui variaza in functie de «vectorul
politic» si asta il tradeaza.
R Moldova traverseaza o perioada de mare confuzie politica.
Agonie la varf, scandaluri diplomatice fortate, divorturi, mariaje,
intrigi, procese de imagine, proiecte politice mai mult sau mai
putin credibile si toate intro cadenta
fara precedent pentru politica moldoveneasca. Incertitudinile vietii
politice depasesc uneori limita certitudinilor. Populatia, care avea
deacum o optiune politica cat de cat
formata, este in deruta. Pana si analistii politici sunt socati
de evolutiile, mai putin ordinare sau total neasteptate, de pe scena
politica de la Chisinau. Surprizele au pornit lant dupa
eliberarea neconditionata de sub arest a lui V. Pasat.
Din ceea ce a urmat, remarcam trecerea spicherului M. Lupu
«in opozitie» (formala, de fapt) fata de presedintele
Voronin, fuzionarea partidelor proruse «PatriaRodina»
si «PatriaMoldova», sciziunea din PDM si lansarea
unui nou partid politic de catre deputatul Vl. Filat, urmat
de proiectuil de integrare europeana a R. Moldova
fara Transnistria a exconsilierului prezidential
S. Mocanu. Evenimentele cele mai socante raman, totusi, fuzionarea
fractiunilor PDM si PSL la nivel parlamentar si reluarea,
intro versiune noua, a procesului in «cazul
Cubreacov». Nu au intarziat nici declaratiile de unificare
ale stangii politice de orientare prorusa. Si, desigur,
nu putem exclude din acest context nici scandalurile diplomatice
cu Bucurestiul, provocate constant de la Chisinau. Motivarile
acestor perturbatii ar fi cateva, esentiala fiind una: alegerile
parlamentare 2009, pentru care la ziua de azi nu e gata
nicio forta politica. Agitatia de pe piata politica, cu toate
surprizele care au fost si, evident, vor continua, face clar
faptul ca R. Moldova trece printro grava
criza politica. Rezultatul guvernarilor la care sa ajuns
dupa 16 ani de independenta este unul regretabil. Deficitul
de politica in politica de la Chisinau si de lideri
noi, daca tinem cont ca cei care au existat sau compromis
ori au fost compromisi, ramane unul vital. Cei care au guvernat
nu mai pot so faca, iar cei care trebuie
so faca nu sunt gata sa castige puterea.
Si nu atat din cauza deficitului de partide, cat, mai
degraba, din lipsa de coeziune dintre ele. Blocajul in care
sa pomenit R. Moldova, dupa 16 ani de independenta,
face tot mai imperativa necesitatea solidarizarii fortelor polititce
democratice, si nu neaparat pe principiu doctrinar. Este
absolut necesar sa se revina la ideea unei aliante, unei
miscari generale, asemeni celei de la inceputul anilor «90, cei
drept altfel formulate, altfel ambalate, dar motivate mult mai putin
de factorul doctrinar si mult mai mult de cel geostrategic.
Pentru R. Moldova acest pas este unul vital, poate mai putin inteles,
dar oricim inerent. De ce? Pentru ca R. Moldova
a ajuns din nou la raspantia dintre Est si Vest, in urma
revenirii in 2001 la putere a comunistilor. Si inca
ceva. Ideea si initiativele de unificare a fortelor politice
proeuropene sunt, pana la urma, si o constientizare
a faptului ca fragmentarea Frontul Popular, ca miscare
nationala, sa produs inainte ca ea sasi
fi dus la implinire misiunea pentru care fusese creata: cea
de eliberare nationala. Experienta Frontului Popular ca miscare
socialpolitica merita sa fie repetata, chiar daca intro
alta formula si definitie politica. Dar, evident, cu mult
mai multa prudenta, astfel ca in alegerile2009 sa poata
fi evitate, maximum posibil, greselile alegerilor parlamentare
din 2000, cand sub drapelul ideii de eliberare nationala sau
pomenit oameni absolut straini acestei idei.
Petru Amariei