In satucul Oricov, Calarasi, a fost sfintita pietra de temelie a Bisericii «Sfantul Ioan Botezatorul»

«Un gand care exprima vointa lui Dumnezeu valoreaza cat o vesnicie cand e implinit. El se rasfrange benefic nu doar asupra persoanei, ci si a familiei, societatii, tarii si poporului. Sa dea Dumnezeu ca asemenea ganduri sa fie imbratisate de cat mai multi preoti si crestini». Asa indemna Preafericitul Patriarh Teoctist crestinii la fapte bineplacute lui Dumnezeu. Ziua de 4 octombrie 2007 a insemnat o mare bucurie pentru familia Silvestru, Aurelian si Larisa, care si–au inceput realizarea unei frumoase fapte pentru Crestinism. Larisa si Aurelian sunt ctitorii unei biserici, piatra de temelie a careea a fost sfintita la 4 octombrie 2007 de un sobor de preoti, reprezentand ambele mitropolii, in frunte cu IPS Petru, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor. Biserica cu hramul «Sfantul Ioan Botezatorul» se va inalta pe mosia satucului Oricov din raionul Calarasi. Credinciosii din Oricov si–au vazut si ei impliniti dorinta de a merge la o biserica, pe mosia satului, sa se roage si sa gaseasca sfat bun si ajutor sufletesc, care sa le fie de folos la necaz. In imediata apropiere, mai sus, pe un alt deal, a fost sfintita Crucea inaltata pe locul unde, prin contributia acelorasi Aurelian si Larisa Silvestru, doi intelectuali, doi oameni de cultura de la noi, se va zidi o manastire unde vor fi educati copii orfani, daruiti cu talent de la Dumnezeu, dar lipsiti de bucuria mangaierii parintilor.

«Zidirea unei biserici este pilduitoare, ne spune doamna Eugenia Mariniuc, originara din Oricov. Domnul Aurelian si doamna Larisa sunt demni de toata lauda. Catunul nostru are vreo 75 de gospodarii, ingrijite de vrednici gospodari. Altadata, satul se numea Bacsaneni pentru ca majoritatea oamenilor aveau numele de familie Bacsaneanu. Parintii mei purtau acest nume. Mai tarziu, i–au zis Oricov. Imi explic ca aceasta schimbare vine de la locuitorii celor trei sate vecine — Palanca, Harjauca si Mandra — unde populatia majoritara o alcatuiesc ucrainenii. Pe mosia din Oricov cresc foarte multi nucari, probabil vine de la »orehovo«. In una din zile, sotul meu l–a invitat pe dl Silvestru, directorul Liceului »Prometeu« din Chisinau, care a construit si conduce aceasta institutie, si i–a aratat frumusetea coltului de Rai Oricov! Probabil, atunci a prins viata aceasta initiativa a acestei familii de crestini, care vine sa zideasca o biserica. Sa fie intru Slava lui Dumnezeu si intru pastrarea credintei noastre ortodoxe, iar trupul acestui locas sa devina sufletul satucului Oricov».

IPS Petru a vorbit evocator despre fapta domnului director Silvestru, indemnand pe cei prezenti la fapte bune si, mai cu seama, cemand credinciosii din Oricov sa faca din viitoarea Biserica o matca a satului si a credintei stramosesti. Punand «piatra de temelie», IPS Petru s–a rugat, a binecuvantat locul, a turnat untdelemn sfitit acolo unde a fost asezata crucea, gandindu–se cu bucurie ca Dumnezeu vrea ca in acel peisaj fantastic, pe dealul din Oricov, sa fie zidita inca o casa a Domnului. «Cu multele dificultati pe care le–a depasit si pe care inca mai are a le infrunta, domnul Silvestru, merge inainte, cu credinta in izbanda. Asa se fac lucrurile mari…Imi place ca domnul director intotdeauna vine si imi cere sfatul, ia binecuvantare pentru toate cate le gandeste sa le faca. Dumnezeu sa ajute si sa ocroteasca inima acestor credinciosi».

Modest, Aurelian Silvestru a spus celor prezenti, care aveau sa rosteasca un cuvant, sa fie atenti cu laudele. «Voia lui Dumnezeu!». Cineva dintre colegi, profesorul de istorie, i–a aratat, in dimineata zilei de 4 octombrie, o pagina de istorie unde era scris ca in satul Uric de pe malul Bacului se afla o manastire zidita de Stefan Cel Mare, dar a fost arsa de turci…"S–ar putea ca atunci cand vom purcede la zidire sa dam de temelia acelei manastiri«, a spus Aurelian Silvestru.

Binecuvantarea

Dupa incheierea slujbei de sfintire a pietrei de temelie, IPS Petru a binecuvantat pe cei adunati intr–o «comuniune de dragoste ziditoare» si i–a indemnat sa se aseze la o sfanta masa de multumire si lauda, oferita de ctitorii viitorului locas. Lumanarile aprinse, masa incarcata de paine si lumina, un dangat de clopot improvizat, licarul din ochii celor prezenti si frumusetea divina a spatiului numit Oricov, mi–au amintit de gandul lui Nicolae Iorga: «Fiecare loc de pe pamant are o poveste a sa, dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca sa o auzi, si trebuie si un dram de iubire, ca sa o intelegi». M–am uitat la chipurile femeilor din catunul Oricov, de dincolo de deal, la sarmalele aburinde, la painea rumena, adusa si pusa pe masa in semn de multumire pentru acest praznic, si m–am intarit in credinta mea ca nicodata bisericile noastre nu vor mai fi arse de dusmani, nu vor mai fi pangarite de comunisti si nu vor mai fi jefuite de straini. Iar cartile noastre de istorie si legendele vor povesti despre Ctitorii bisericii, mesterii zidari si ucenicii lor, care au pus capriori si coarde, sculptate din inima nucarului, pentru acoperisul bisericii «Sfantul Ioan Botezatorul» din Oricov.

Antonina SARBU