R. Moldova intra saptamana trecuta, simultan, pe agenda de lucru a doua institutii europene de fond: CE si UE. Reuniunea APCE de la Strasbourg lua in dezbatere onorarea de catre Chisinau a obligatiilor statutare fata de CE, iar Bruxelul facea, intr–o reuniune parlamentara la Chisinau, o evaluare a Planului comun de actiuni R. Moldova — Uniunea Europeana. Cu toate avansurile ce i s–au facut, Chisinaul nu a putut intruni conditiile unei «note de trecere». Asa dar, o noua repetenta. La aceleasi teme: reforma justitiei, suprematia legii, lupta cu coruptia, libertatea presei, drepturile omului. Cateva zile mai tarziu, la Chisinau, in cadrul unei Conferinte sustinute de Centrul European pentru Politica Externa de la Londra, organizata de APE, avea sa fie remarcat faptul ca R. Moldova a pierdut si cel de–al doilea tren spre Europa (grupul Balcanilor de Vest), fiind trecuta pentru mai departe in acelasi pachet cu Ucraina si celelalte state–mebre GUAM. R. Moldova, potrivit expertilor europeni, se confrunta cu probleme serioase de imagine in exterior datorita faptului ca ramane un stat eminamente sovietizat. Nu este o remarca in premiera. Mai multe aluzii in acest sens i s–au facut presedintelui Voronin si de catre analistul politic occidental V. Socor. Insa, Voronin asa si nu s–a hotarat niciodata sa faca o exceptie de la proverbul popular cu lupul, parul si naravul.

Sovietismul in R. Moldova aminteste cazul unei boli infectioase netratate pana la capat care, in dependenta de circumstante, reapare si provoaca epidemii. Mari sau mici, dar, oricum, epidemii. De fapt, «gura de aer» pentru desovietizarea R. Moldova nu a tinut decat 2–2,5 ani de la declararea in 1991 a independentei nationale, dupa care ea incepe a se restrange critic odata cu demiterea in 1993 a guvernului Druc. Tot ce a urmat dupa 1994 si, in special, dupa 1996 in politica nationala a R. Moldova nu a fost decat un atentat, mai mult sau mai putin sesizabil, la identitatea istorica si nationala a acestui stat. In toata perioada de aflare la guvernare, de la 2001 incoace, comunistii nu au avut alt interes major in politica nationala a R. Moldova, decat resovietizarea, ca spirit si traditie, a acestui stat, pornind de la administratia publica si continuand cu invatamantul, educatia, stiinta istorica, monumentalistica, cultele si mass–media.

Actul Independentei R. Moldova nu a fost si nu este nici astazi unul pe deplin asistat de stat si pus in valoare. Rusia continua sa ramana prezenta in viata R. Moldova. Si nu doar dincolo de Nistru. Retragerea Rusiei din R. Moldova fara ca aceasta sa–si fi pus la «bagaje» si sa–si fi retras si simbolurile pe care si–a construit politica de ocupatie in Moldova de la est de Prut nu poate fi considerata o retragere. Ea este, in cel mai bun caz, o cvasiplecare, o plecare cu gand de revenire la ceea ce i–a ramas aici si este eminamente «al ei». Aceste cvasiplecari vor crea intotdeauna confuzii de genul celor provocate de V. Klimenko in Consiliul muinicipal Chisinau si de altii ca el si va alimenta in permanenta spiritele revansarde ale Kremlinului. Iata si explicatia de ce statele ex–socialiste, iar in cazul balticilor si cele ex–sovietice, au mers in eliminarea socialismului si sovietismului din viata lor pana in punctul «0». Atat in cazul «viilor», cat si al «mortilor». Ca sa nu mai lase loc de interpretari, ca sa nu mai alimenteze spirite, ca sa se simta liberi de un trecut care le–a denaturat destinul si istoria.

La Chisinau, intr–o intersectie extrem de circulata, la confluenta a trei artere cu doua mari hoteluri, in fata Acedemiei de Stiinte si in preajma Galeriei de Arte «C. Brancusi», deci, intr–o zona extrem de vizitata, inclusiv de turisti si oficiali straini, descopeream zilele acestea un caz pe care–l consideram demult reparat. Imi amintesc, in primii ani de dupa 1990, monumentul din Piata Academiei de Stiinte si textul de pe soclul lui au fost subiectul mai multor discutii in contradictoriu. Au lucrat comisii, s–au facut mai multe propuneri, urmau sa se faca schimbari. Dupa ani de zile, citesc zilele acestea, ca si «pana la» ca «monumentul este ridicat in cinstea armatelor sovietice care au eliberat Moldova de sub ocupatia germano–fascista…». Un text, asa dar, in spiritul «traditiei sovietice». Un text certat cu adevarul, absolut ofensator nu doar pentru noi, ci si pentru aceeasi Germanie. Cine nu stie ca Moldova de la est de Prut nu a fost nicioadata sub ocupatie germana? Nici la Chisinau si nici in alta parte Germania nu a avut instalate in teritoriu institutii administrative: nici militare si nici civile. Da, Germania a traversat in 1941 teritoriul R. Moldova in campania ei militara spre Est, dar nu s–a oprit aici, nu a avut pretentia sa administreze acest teritoriu, nu si–a creat structuri administrative sau alte institutii de stat. In arhivele R. Moldova nu vom gasi documente care sa confirme prezenta unui regim german de ocupatie aici la noi, asa precum le gasim cu referire la sovietici. Si–atunci, ce ne facem cu adevarul? La ce bun acest text, simbol sovietic si el, ca si monumentul din Piata Academiei, interesele cui serveste el, pe cat de mult ne reprezinta si cat de mult cadreaza el cu spiritul de independenta si cu optiunea pro–europeana a R. Moldova?

Aceasta serbie politica fata de trecutul comunist face extrem de vizibila criza de identitate nationala a clasei care guverneaza aceasta republica si, daca vreti, a intregii clase politice care tace aceste lucruri fie din complicitate cu puterea, fie din neatentie. Convietuirea alaturi de vechile simboluri sovietice (monumente, denumiri de strazi, cetateni de onoare etc.) si pastrarea lor in viata noastra de dupa actul independentei din 27 August 1991 ne prejudiciaza imaginea si ca stat, si ca spirit etnic. Prezenta lor in viata noastra ne lasa prada unui trecut si a unei ideologii care nu avea dreptul sa treaca hotarul marcat de acel 27 August 1991. Gratie gravelor erori de timp, dar si de guvernare, noi continuam sa ramanem in 2007, mai mult decat in 1991, un mediu sovietizat, utopic in perspectivele noastre, reticent la noile modele si standarde de viata, statici in sperante, mereu aflati sub incidenta unui trecut care nu se lasa de noi sau de care nu vrem ori nu suntem constienti ca trebuie sa ne dezicem noi insine. Din momentul in care am avut nevoia si curajul sa ne declaram Independenta in 1991, sa mergem in aceasta idee de independenta pana la capat si sa–i respectam spiritul si conditia.

Petru AMARIEI