EGUMENA BENEDICTA: «Daca nu avem hrana sufletului de dimineata, nu avem puterea sufleteasca si trupeasca de a continua…»

Istoria, asa cum a fost

*Prima atestare documentara a Manastirii Frumoasa este de la 1807, 10 iunie.

*Cea mai prospera perioada din istoria manastirii este legata de numele arhimandritului Venedict, care a staretit intre 1818–1850. Pe timpul lui Venedict, manastirea se transforma intr–un centru al culturii religioase si al invatamantului duhovnicesc. El a impodobit manastirea cu o biblioteca bogata si a infiintat o scoala duhovniceasca, la care invatau copiii clericilor basarabeni, printre care si viitorul Mitropolit Iosif Nainescu al Moldovei (1875–1902).

*Pe 28 octombrie 1937 Frumoasa a fost transformata in manastire de maici, in scopul pregatirii cadrelor pentru nou–infiintatul Institut al Calugaritelor Infirmiere din Chisinau. Aici activeaza Scoala Surorilor de Caritate «Regina Maria a Romaniei». Stareta, egumena Taisia, infiinteaza un Artel unic in Basarabia.

*La 31 mai 1946 autoritatile sovietice lichideaza Manastirea Frumoasa, organizand in cladire un orfelinat pentru copiii strazii. Calugaritele au fost silite sa mearga la Manastirea Hirova. In perioada de inchidere, manastirea gazduieste mai multe institutii: scoala–internat pentru copii surdo–muti (1965–1973 ), colonie pentru fete (1973–1986 ), apoi o scoala–internat pentru copii cu dizabilitati mentale (1986 –1994 ). In 1954 sunt demolate clopotnita si cupola bisericii mari.

*Asezata in salba celor patru manastiri calarasene, Frumoasa, in cei 200 de ani de existenta (1804–2004), a fost condusa de 25 de stareti si 4 starete si a suferit 48 de ani de pustiire…

*La 20 septembrie 1994, cu binecuvantarea IPS Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al Moldovei, manastirea a fost redeschisa.

In 1990, cand vizitam pentru prima data Manastirea Frumoasa, am notat intr–un articol de ziar, foarte derutata de dezastrul pe care–l vedeam, ceea ce spusese un crestin pe care l–am intalnit in satul Frumoasa: «Din ruinele acestea nu mai ridici ceea ce a fost, da» macar un semn, o Rastignire, am putea sa inaltam pe acest loc, sa stie si sa nu uite si altii«. In cei 13 ani de cand s–a redeschis, manastirea revine incet la imaginea de odinioara. Trecand prin mai multe incercari, se inalta totusi spre cer intru slava Domnului.

*Odata cu venirea la manastire a Arhimandritului Ambrosie si a Maicii Starete Benedicta, Frumoasa isi cladeste o noua fila de istorie.

*Pe 18 august, Maica Stareta Benedicta (pe numele lumesc Natalia Mura) isi sarbatorea varsta de 28 de ani. A acceptat sa sustinem acest dialog cu bunavointa.

— Maica Stareta Benedicta, aspectul manastirii se schimba de la o zi la alta. Cine contribuie la aceasta schimbare?

— Cand am venit aici, acum doi ani, ruinele manastirii m–au inspaimantat, dar unul din momentele mai deosebite pe care le–am gasit la Frumoasa a fost Parintele Ambrosie, duhovnicul manastirii. Stilul duhovnicului de a fi foarte sociabil cu crestinii, foarte deschis spre lume, probabil, a si ajutat ca oamenii sa vina in numar mare la manastire. Ei au inceput sa ajute. Desigur, sunt multi oameni de buna–credinta care au o pozitie sociala mai buna, parlamentari, ministri, businessmeni, conducatori de intreprinderi, alte categorii care pot sa–si permita sa faca donatii substantiale pentru manastire… Dar ajuta cel mai mult bunii crestini care vin la manastire duminica de duminica sau zi de zi. Mica lor jertfa este bine placuta lui Dumnezeu. Astfel am reusit sa renovam Biserica, care este inima manastirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Dar problemele nu se incheie aici, nadajduiesc, in timp, cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor care vor dori sa ne ajute, sa renovam blocul unde se afla chiliile maicutelor. La moment actual, ele stau in niste chilii vechi, deloc bune pentru sanatatea lor.

— Cine sunt cei care vin azi la manastire?

— La inceput, cand abia pornise redeschiderea manastirilor, fluxul de credinciosi nu era atat de mare, pentru ca oamenii inca nu se vindecasera de frica. Lumea nu avea incredere, lumea incerca sa trezeasca sufletul. Acum, pe an ce trece, intra si la noi, pe acest colt de pamant, in normalitate relatia omului cu sfintele locasuri. Omul cauta alinare si vine la noi… Marea drama a omului nostru este ca el, sarmanul, nu i–a avut mereu alaturi pe cei care sa–l calauzeasca, sa–i ghideze sufletul… Dar cei care au cautat au gasit chiar si atunci cand credinta era prigonita. Trebuie intotdeauna sa ne rugam, sa cautam ce este necesar sufletului , iar Dumnezeu sa randuiasca astfel incat sa gasim hrana…

— Pana in anul 1946, cand sovieticii au inchis barbar locasul, manastirea avea un aspect integru, fiind construita dupa un proiect de asezamant monahal clasic. Ati respectat ceea ce a fost candva? Ati vrut sa dati manastirii aspectul de altadata sau o refaceti din temelii? O modernizati, astazi se practica si astfel de interventii…

— Ne–am straduit sa ne tinem de vechiul proiect, am avut o poza din arhiva, am respectat intocmai forma, chiar daca poate marimea nu este tocmai cea de altadata, dar ne–am tinut si ne tinem de «ce a fost odata», ca era frumos, daca si numele i–au dat de Frumoasa. Pentru celelalte cladiri tot ne tinem de proiectul vechiului asezamant monahal.

— Care este agenda unei zile din viata unei starete, cum se imbina «administrarea» locasului cu «viata de rugaciune» sau cu oranduiala in manastire pe latura duhovniceasca?

— Viata in sfantul locas are o randuiala pe care o respectam cu strictete, celelalte lucrari, activitati, iar ele sunt multe cand un asezamant monastic este in schele, fiecare are responsabilitatile sale. Eu si Parintele Duhovnic, si maicutele avem multe de facut, dar ziua incepe cu Rugaciune, asta–i inceputul — hrana sufletului de dimineata! Daca nu avem hrana sufletului de dimineata, nu avem puterea sufleteasca si trupeasca de a continua munca peste zi. Poate uneori pornesti un lucru cu frica ca nu–l vei ispravi, cu teama ca nu–ti va izbuti, dar cu rugaciune primesti intarire sufleteasca de la Dumnezeu si lucrul sporeste.

— Si maicutele?

— Desi sunt in numar mic, fiecare dintre ele se straduieste sa faca cat este nevointa in manastire. Dupa spatiul pe care–l are locasul, obstea ar trebui sa fie mult mai mare. Se intampla uneori ca nu prea reusim, dar maicutele se straduiesc, toate se straduiesc, vor sa vada si ele manastirea inaltata macar asa cum a fost pana la demolare, pe urma cum o fi voia lui Dumnezeu.

— Maica Benedicta, este mare numarul tinerelor care se decid sa se lase de viata lumeasca si sa se faca mirese ale Domnului? Ce–l aduce azi pe un crestin in manastire?

— Intrarea unei tinere in viata monahala se face prin optiune personala, cu acordul parintilor si al staretiei manastirii. Probabil fiecare suflet, in parte, are un motiv foarte personal, fiecare simte nevoia, desi isi iubeste familia, serviciul, totusi, se intampla intr–o clipa cand lumea interioara nu mai corespunde cu cea din exterior. Ce–i ofera realitatea nu–l mai bucura si atunci omul cauta un refugiu. Multi spun ca la manastire gasesc liniste, pace, alinare, se impaca cu sine… Aici, la Frumoasa, spre seara, cand soarele se ascunde dupa deal, se lasa un soi de liniste care acopera tot. Toate–s cufundate in liniste, ceva care nu mai intalnesti in alte parti.

— Maica Benedicta, unde ati invatat acest stil, aceasta melodica in cantari, nu prea am auzit–o prin Moldova? Si vesmintele pe care le purtati seamana cu cele de la manastirile din Tara?

— Portul manastirii il pastram cel al vechilor calugarite de aici, de la Frumoasa. Este unul autohton. Dincolo, peste Prut, in Moldova, maicile au aceleasi vesminte, deosebirile sunt neesentiale. Daca ne ducem mai departe, mai in adanc, spre Ardeal, vestimentatia se schimba. Si despre cantare, va explic. Am avut fericirea sa cunosc un student, care acum este preot, si–a facut studiile la Galati, venise doar pentru un an la Sireti, la biserica. El ne–a ajutat sa ne initiem in muzica bizantina. La facultate am aprofundat studiile, dar nu foarte temeinic, pentru ca in Ardeal se canta in alt stil. Revenind acasa, am incercat sa cunosc muzica bizantina. Ceea ce am reusit sa invat, le ofer si altora, vreau sa institui o traditie speciala la aceasta manastire. Am observat ca si oamenilor le plac cantarile. Cei care au avut prilejul sa asculte muzica bizantina, au inteles ca este o muzica care te ajuta sa te rogi, sa–si faci curatenie in inima…

— In conflictul cu numirea lui Petru Musteata in rang de episcop, ce pozitie ati luat?

— Am fost sfatuita de Duhovnic sa fac ascultare. Un calugar face ascultare si curata acolo unde omul nu poate sa faca, pentru ca toate se fac doar cu Voia lui Dumnezeu, omul nu poate schimba vointa lui Dumnezeu…

Maicile «picteaza cu acul», iar copiii picteaza icoane pe sticla

— Anul trecut am participat la o scoala de vara pentru copii organizata la manastire. Cum a fost editia din acest an?

— Prima editie a scolii de vara a fost in cadrul unui proiect. Ideea nu ne apartine, altcineva a venit cu ideea, dar am participat cu placere la realizare. Este vorba de o scoala de vara pentru copiii din satele vecine si din Frumoasa, in cadrul careia, pe parcursul a doua saptamani, acestia invata sa picteze icoane pe sticla, sa impleteasca tot felul de obiecte din panusi. Vara trecuta am inclus si ore de istoria manastirilor basarabene, dar si un atelier de floristica si origami. Am dorit sa continuam traditia si in aceasta vara am organizat scoala pe cont propriu. Ne–am speriat un pic, totusi, era o scoala organizata pe teritoriul manastirii. Copiii trebuiau hraniti si sufleteste, chiar daca scoala avea mai mult un aspect creativ, totusi trebuia sa includa si ceva care sa le zideasca sufletul, sa plece de la noi si cu ceva duhovnicesc. Am incercat si am facut totul pentru copii, ei au avut doua saptamani utile si frumoase din toate partile. Ne gandim pe viitor sa continuam si in fiecare an sa mentinem aceasta frumoasa actiune. La inceput copiii vin cu o stare aglomerata de la locul lor de viata, dar pleaca cu un surplus de bucurie care ne hraneste si pe noi.

— Ce au reusit sa faca copiii?

— Au pictat icoane pe sticla si au impletit tot felul de obiecte din panusi. Unele icoane sunt foarte reusite, avem de gand sa le pastram pentru muzeul manastirii. Expunem pe stelaje si lucrarile din anii precedenti care ne impodobesc locasul. Sunt si unele lucrari ale maicutelor, brodate cu acul. Pe tot parcursul anului manastirea este vizitata de pelerini si de tot felul de oameni, unii vin insotiti de copii si, poate, vazand obiectele atat de reusite, vor dori si ei sa fie viitori participanti la scoala noastra.

— Vorbiti despre niste scoli temporare, cu durata de vreo doua saptamani. Ati putea extinde ideea pe viitor?

— Vreau sa amintesc ca manastirea Frumoasa, pana la momentul inchiderii, a fost una foarte bogata, cu traditii frumoase. Pe langa manastire a activat o scoala numita «Regina Maria», pregatea surori de caritate. Noi am vrea tare mult sa rezidim acea traditie in viitor, nadajduim ca va fi voia Bunului Dumnezeu si vom ajunge sa ne vedem realizata dorinta. Acum, insa, am pornit cu zona artelor si copiilor le place, desigur ca mai este nevoie sa introducem si niste ore de educatie spirituala. Speram ca vom deschide un atelier de pictura cu chemare artistica, pe care sa–l dezvoltam la modul serios si cu timpul sa ne aduca si venit. Acum, ca tot mi s–a acordat acest prilej sa spun un cuvant, ma folosesc de tribuna ziarului si ma adresez tuturor oamenilor de buna–credinta sa ne sustina in realizarea ideii, daca vor sa ne ajute, sa vina sa ne sprijine in numele Domnului.

— De ce ati avea nevoie pentru editia scolii de vara 2008?

— Trebuie imbunatatite conditiile de cazare ale copiilor. O alta problema ar fi alimentatia, pentru ca la manastire ne alimentam intr–un mod anume, dar pentru copii ar fi nevoie de dulciuri, fructe, sucuri, produse din carne si produse lactate. Si, desigur, de materiale pentru lucru: vopsele, pensule, sticla si rame, hartie, creioane, clei. Daca vor dori sa invete si lucrul cu croseta, atunci ne trebuie ate, crosete. Ne gandim si la profesori. La prima editie a scolii am avut bucuria si am cazat mai multi mesteri populari de la noi si din Romania. Anul acesta nu am avut mijloace si ne–am limitat la o mesterita populara din Frumoasa, care a invatat copiii impletitul in panusi.Veronica Moisei se numeste. Ne–a mai ajutat o domnisoara, studenta la un colegiu de arte din Chisinau, care a invatat copiii sa picteze. Le multumim, ele au promis ca ne vor ajuta si la anul. Initial ne–am gandit sa gazduim vreo 15–20 de copii, dar am avut 30! Ar fi bine ca pe langa fiecare biserica sa se deschida scoli duminicale, oamenii sunt plini de intrebari si nu stiu unde sa caute raspunsul… De multe ori crestinul vine la manastire, observ ca se bucura ca a venit, se bucura de biserici, de frumusetea locasului, dar el cauta sa discute cu cineva, el vrea sa stea de vorba cu cineva din manastire…

Despre studii si despre chemare

— Cum va simtiti la manastirea Frumoasa, dupa anii petrecuti in Romania, unde v–ati facut studiile?

— Ma simt in largul meu si sunt bucuroasa ca ceea ce am invatat imi prinde atat de bine acum la staretie. Studiile au fost o perioada de care imi place sa–mi amintesc, am invatat la una din cele mai frumoase facultati de teologie infiintate in Romania, facultatea «Andrei Saguna» din Sibiu. Am avut norocul sa am ca dascali profesori mai in varsta, cu studii in strainatate si care ne–au bucurat si ne–au dat hrana spirituala. La facultate l–am avut ca profesor pe Mircea Pacurariu, care a editat cartile de istorie bisericeasca ortodoxa, parintele Dumitru Abrudan, autorul cartii «Arheologie biblica», parintele Mihoc, care mi–a predat Noul Testament, tot dansul este si organizatorul fratiei «Oastea Domnului».

— Cand ati venit la Frumoasa, la manastire?

— Dupa absolvirea facultatii, in 2002. Trei ani am fost profesoara la mine in sat, la Sireti, apoi am venit la manastire in anul 2005. Cand am poposit aici, dupa ce vazusem manastirile din Romania, care nu au avut prigoana, care se deschid ca adevarate capodopere, locasuri de o frumusete sfanta, in toate colturile Romaniei le gasesti, la noi m–am intristat… Era un peisaj trist si singuratic, dar asta pana in momentul cand l–am vazut pe parintele duhovnic statornic in dorinta de a zidi ceva frumos la manastirea Frumoasa! Alaturi de el am prins si eu la curaj si ne–am propus sa rezidim locasul sfant, nadajduim sa reusim, dorim sa binecuvanteze Dumnezeu vrerea noastra.

— Maica Benedicta, asa se face ca azi, pe 18 august, cand realizam acest dialog, Dumneavoastra impliniti 28 de ani! Sunteti atat de tanara si aveti o responsabilitate atat de mare in fata Domnului, sa va intareasca cu har si cu Dragoste si zidirea Dumneavoastra sa fie bineplacuta. Pentru ce v–ati rugat in aceasta dimineata?

— Sa–mi vad obstea formata, o obste plina de pace, este esential pentru mine! Daca copiii mei duhovnicesti, daca pot sa ma exprim astfel, vor fi linistiti si vor primi aici, in manastire, cele trebuincioase, voi fi si eu in pace. Daca ii stiu tulburati si in necazuri, si sufletul meu plange. Pentru pacea din launtrul nostru m–am rugat.

— Citeam recent ca la o manastire de pe langa Ploiesti, dupa 1944 staret a fost un preot basarabean, iar in alta parte — despre cateva calugarite de toata frumusetea duhului, refugiate de la manastirea Tiganesti…Le pomenea in rugaciune o Maica Stateta. V–ati raportat la vreun model de stareta? Exista aici, la noi, unde «s–a pierdut modelul» pentru ca regimul sovietic a exterminat prin lagare sute de preoti, calugari si calugarite, parte adapostindu–se pe la manastirile si schiturile din tara, exista repere pe care sa le urmezi?

— Un model format inca nu am, dar am reusit sa iau de la unele ceea ce am considerat ca imi va fi util. Dincolo, in Romania, nu am avut un contact cu o stareta de manastire si niciodata nu mi–a trecut prin minte sa ma uit ca sa iau ceva, pentru ca niciodata nu m–am gandit ca voi ajunge stareta unei manastiri. Acasa, insa, am cunoscut–o pe maica stareta de la Manastirea Hancu, imi place stilul ei plin de viata prin care oranduieste viata manastirii. Admir stilul matern al maicii Georgia de la manastirea Varzaresti, o adevarata mama pentru maicutele din sfantul locas. Chiar ii spuneam parintelui Ambrosie ca mi–as dori din tot sufletul sa fiu si eu pentru maicutele de la Frumoasa cum este Maica Georgia. O admir si imi place la staretie maica Epistimia de la Manastirea Suruceni, inteligenta, bine organizata si foarte apropiata de maicute… Am toata certitudinea ca si celelalte starete sunt la fel de vrednice in slujirea lor, dar inca nu am dovedit sa le cunosc.

O stareta este o mama pentru obstea sfantului locas

— V–am surprins de fiecare data cantand in strana alaturi de maicile–coriste, la rugaciune, va ajunge timp pentru toate?

— Cum spune parintele nostru duhovnic: «Strareta trebuie sa fie nicaieri si peste tot, pretutindenea». Dumnezeu mi–a dat un pic de talent sa cant si imi place. Nu renunt la strana, ma simt foarte bine cantand. In adevar, stareta este o administratoare a manastirii, atunci cand este nevoie, dar stareta este o mama pentru obstea sfantului locas. Doar in cazul in care nu are cine gestiona lucrarile manastirii, atunci iese stareta prima. La noi manastirea se construieste, se rezideste pe temelia vechiului locas, astfel ca cineva trebuie sa si administreze…

— Ziceati la inceput de formarea obstii manastiresti, pe care doriti sa o vedeti realizata. Ce inseamna, de fapt, a crea o obste?

— Inainte sa vin in manastire cautam un loc unde sa gasesc un duhovnic care sa–mi dea un tratament bun pentru suflet si o stareta care sa organizeze bine manastirea. O manastire se tine pe un duhovnic bun, un staret poate fi bun, dar zideste manastirea Duhovnicul. Duhovnicul zideste sufletele, el face curatenie… Ma gandesc ca fiecare din cei care vin in manastire cauta acelasi lucru. De aceea ma rog de Bunul Dumnezeu sa faca mai intai din noi ce este bine si placut, ca sa vina oamenii dupa noi, sa ne urmeze.

— La ce varsta ati inteles ca va veti inchina viata Domnului, retragandu–va in manastire?

–Aflandu–ma mai mult timp in alte manastiri, din Romania si de la noi, ajungand acolo uitam de tot ce era acasa, in lume. Deseori mergeam la Manastirea Sambata. La inceput imi explicam ca este un loc al lui Dumnezeu si ma simt bine, apoi am inteles ca acest loc este al meu si aici mi–am dorit sa ajung. Pentru ca nimic din tot ce era in lume, chiar daca era frumos, nu ma multumea, nu ma bucura. Am inteles ca ceva din adancul sufletului meu nu se poate hrani cu ce este in lume si, venind in manastire, am venit acasa. La inceput m–am aflat la manastirea din satul meu de bastina, Sireti.

— Parintii nu s–au opus dorintei Sfintiei Voastre?

— Ei sunt oameni simpli si intotdeauna au respectat ce am ales eu si cum am ales, pe cine am ales. M–au incurajat, dar au suferit cand am venit la manastire, intelegeau ca, inchinandu–mi viata lui Dumnezeu, nu voi mai fi atat de aproape. Durerea lor a fost interiorizata, nu mi–au demonstrat–o, am aflat mai tarziu. Drumul spre biserica mi l–a descoperit bunica, ea a avut grija de aceasta latura a sufletului meu, dar parintii m–au incurajat, si eu le multumesc

— Nu vi s–a intamplat sa regretati decizia?

— Regret ca am venit prea tarziu la manastire, asta–i unicul regret, altele nu le am, aveam 23 de ani cand m–am dus la manastire… Regretul meu este pentru faptul ca bisericile si manastirile noastre au fost inghetate, unele distruse de tot. Daca nu treceam prin aceasta drama, poate ca azi am fi mai crescuti duhovniceste si am avea mai multe modele dupa care sa ne organizam. Simt ca inca trebuie sa muncesc, sufletul meu are nevoie sa munceasca mult… Calea asta de slujire Domnului pare grea, astfel se arata dintr–o parte, dar ea este plina de bucurii pe care mirenii nu pot sa le inteleaga pentru ca mirenii nu sunt calugari… Fiecare poate intelege si partea frumoasa a acestei trairi, dar nu in deplina intensitate. Va raspund: ce poae fi mai frumos decat a trai cu Dumnezeu intr–o familie?!

— Ce le–ati dorit oamenilor care astazi v–au adus flori si au venit sa va sarute mainile intru binecuvantare si sa va cinsteasca frumoasa varsta?

— Multi, foarte multi dintre oameni simt o lipsa, ceva care nu–i implineste in bucuriile lor. Ei nu constientizeaza de unde vine aceasta lipsa. Le doresc sa gaseasca momentul potrivit, omul potrivit si locul care sa–i ajute sa–si trezeasca ceea ce doarme… Sa gaseasca locul care le–ar suplini ce le lipseste. Pentru ca, la noi, crestinul inca ramane foarte inchis, ii este frica sa se deschida. Vine, se marturiseste partial, dar adevarata lui durere ramane in adanc, nu o poate marturisi… Daca Rabdarea, Rugaciunea, Dragostea, aceste virtuti crestinesti, ar fi puse in aplicate, oamenii ar ajunge la ceea ce sunt in esenta …

— Va multumesc pentru acest dialog si sper sa ne revedem intr–o manastire restaurata in intregime, la care sa vina cat mai multa lume.

Pentru conformitate, Antonina Sarbu

Imagini de autor