Reuniunea anuala a diplomatilor romani–2007 a devenit, din start, una istorica. Discursul presedintelui Traian Basescu la reuniune schimba, practic, atat modul de abordare a problemei relatiilor cu comunitatile externe, cat si traiectoria politicii externe a Romaniei intr–un domeniu extrem de sensibil ca acesta, care de mult are nevoia unui tratament conceptual si pragmatic. Asa precum o face Moscova si Kievul, inclusiv prin ambasadele lor de la Chisinau. Comunitatea rusilor din R. Moldova nu are nicio problema de natura etno–comunitara. Ucrainenii, daca le si au, e doar din motiv ca nu reusesc sau refuza sa–si valorifice drepturile. Pentru rusi notiunea de tara inseamna mai intai Rusia, ca tara de origine, si apoi Moldova. Ucrainenii, care in toata perioada sovietica nu au avut in Moldova de la est de Prut nicio institutie prescolara sau scolara cu predare in limba ucraineana, astazi le au peste 90 la numar si sunt liberi sa–si deschida altele oriunde au nevoia s–o faca. Asa procedeaza Chisinaul. Cum procedeaza Kievul? Absolut invers. Populatia romaneasca din teritoriul de azi al Ucrainei, indiferent de faptul daca isi zic romani sau moldoveni, sunt tratati, in cercurile oficiale, ca «factor de risc» si, respectiv, element periculos pentru statalitatea ucraineana. Rezultatele unei atare politici? Discriminarea si etnocizarea.

La inceputul anilor «90, Kievul pretindea o Ucraina libera de minoritati. Asta era conceptia initiala de organizare statala a Ucrainei post–sovietice. Nationalismul ucrainean incerca sa se suprapuna sovinismului velicorus in zonele »ne–slave« ale Ucrainei. Era o aiureala politica. In conditiile unei Ucraine sumate, arbitrar, din mai multe zone comunitare alogene, sa pretinzi organizarea unui stat monolingv si monoetnic e ca si cum ai incerca sa te mentii pe creanga pe care–o tai de sub picioare. La interventia Consiliului Europei, Kievul cedeaza sub aspect formal, dar nu renunta si la idee. Politica de sacrificare a minoritatilor nationale a ramas si este si azi una din principalele probleme politice interne ale Ucrainei. Cele mai implicate in aceasta politica sunt Ministerele Educatiei, Administratiei Publice, Securitatii si Internelor. Sub cutit sunt tinute in permanenta scolile, editurile, bibliotecile, bisericile, institutiile starii civile si administratia publica locala. Sunt prigoniti preotii si enoriasii, se inchid scolile cu predare in romana, se reduce numarul claselor, elevilor, orelor de predare, sunt denaturalizate (ucrainizate), la perfectarea documentelor, etnogeneza numelor si prenumelor, este interzisa utilizarea limbii romane in circulatia oficiala in teritoriile de vietuire compacta a comunitatilor romanesti. Scolilor de limba romana li se interzice pana si completarea orarului si a catalogului in limba de predare a scolii. Orice anunt, durectiva sau decizie a organelor publice locale nu pot aparea decat in limba ucraineana. Si asta se intampla cu comunitatea care are locul trei in clasamentul etnic al Ucrainei. Si toate pe fundalul Tratatului politic romano–ucrainean, pe care Bucurestiul, cu regret, l–a lasat acum o luna fara modificari pentru urmatorii 5 ani, Constitutiei si Legii Minoritatilor Nationale din Ucraina (o lege buna, dar pentru parada), Conventiei Europene a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, dar si altor acorduri internationale la care Ucraina este parte.

Exagerat de tacticos, Bucurestiul a cedat prea mult, in acest sens, Kievului, dar si Chisinaului, iar sumar vorbind, Moscovei. Mesajul oficial antiromanesc, amplificat, in special, dupa aderarea Romaniei la NATO si UE, este, dupa cum o arata evenimentele la zi, in continua dinamica. Pentru a–si camufla incapacitatea dialogului politic, dar si politicile discriminatorii in raport cu comunitatile romanesti, atat Kievul cat si Chisinaul incearca sa speculeze ori sa scoata problemele de interes interstatal cu Romania in afara cadrului diplomatic de negocieri, reducand lucrurile la scandaluri de presa sau la tulburari de strada. Pichetarea Ambasadei Romaniei de saptamana trecuta la Kiev, precum si ultimele acuzatii de coruptie lansate de Ministerul de Interne al R. Moldova la adresa Consulatului Romaniei de la Chisinau nu sunt altceva decat scenarii din acelasi spectacol de politica orchestrata, operata impotriva Romaniei de pe frontul de est. Daca reiesim din aceste realitati, intensificarea legaturilor cu comunitatile romanesti si rapoartele lunare, pe care le cere Traian Basescu ambasadelor si consulatelor romane, simplificarea regimului de vize, inlesnirea procedurilor de acordare a cetateniei romane si adoptarea Legii privind romanii de pretutindeni trebuie sa insemne, pana la urma, si o noua schema si viziune de relatie a Bucurestiului cu statele vecine Romaniei, in care comunitatile romanesti au probleme. «Transmiterea sistematica a problemelor pe care comunitatile le au ne va ajuta in luarea deciziilor corecte», spune Basescu. Prin discursul sau, presedintele Romaniei pune, evident, sarcini noi Ministerului de Externe. Dar nu doar atat. Basescu vine sa–si asume public pe aceasta cale responsabilitatea mesajului sau electoral din 2004, prin care se declara presedinte al tuturor romanilor. Este o alternativa necesara politicii romanesti de pana acum in relatiile cu comunitatile externe, dar si cu statele de resedinta ale acestor comunitati. Cat priveste pericolul «depopularii R. Moldova« sau cel al »furtului de cetateni«, imputate Romaniei ca urmare a procesului de acordare a cetateniei romane, cred ca aici si Chisinaul si Kievul trebuie sa fie mai calmi. Si unii si altii, oficial, pledeaza o politica pro–europeana. Si–atunci, cu cat mai multi cetateni ai R. Moldova si ai Ucrainei vor adopta cetatenia romana, cu atat integrarea in UE va deveni mai reala.

Petru Amariei